Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea a III-a)…
În anul 1989, se produce însă minunea, unii susțin că ar fi fost vorba doar de puțină vrăjeală, important este că lucrurile se schimbă radical în România, chiar și la Sulina.
Odiseea hotelului Camberi avea însă să continue, chiar mai abitir putem spune, dând din tragedie greacă într-un adevărat spectacol de teatru absurd. În primul rând, s-ar părea că familia Camberi s-a stins fără urmași, nimeni nerevendicând moștenirea hotelului. Acesta rămâne în patrimoniul uneia din zecile de societăți falimentare, în cazul de față, probabil că fostul ONT (Oficiul Național de Turism), sau, mai sigur, o părticică din acesta, ca să i se piardă urma mai ușor. Lucrurile în noua viață capitalistă românească nu merg însă atât de frumos pe cât am fi crezut, cel puțin unii dintre noi. Astfel, în anul 2001, firma de lichidări judiciare SC Iancina SA Tulcea vinde clădirea abandonată a hotelului Camberi unei persoane fizice. Trecuseră aproape 12 ani de Revoluția din 1989, timp suficient pentru un capitalism sănătos să-și regleze funcționarea, iar un hotel de patrimoniu, situat într-un oraș turistic de excepție, să revină la strălucirea de altădată. Citește mai mult…
Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea a II-a)…
Un mister mai ușor de dezlegat a fost provenința numelui, „camberi” însemnând în limba greacă „crevete” (în italiană, se pronunță „gamberi”), deci, avem de-a face cu un patron și un nume de hotel ce sună dacă nu depreciativ cel puțin hilar. Adevărul este că în spațiul mediteranian, din care provenea familia Camberi, numele cu legături piscicole erau și sunt extrem de răspândite, legătura dintre oameni și mare fiind cu adevărat profundă, cam același lucru care se întâmplă în spațiul nostru cu nume de genul: Gorun, Brad, Pădure etc. Citește mai mult…
„Pierdut în Tulcea”, de Nicolae Ariton – Primul roman istoric tulcean de valoare – prezentare – prof. Gheorghe Bucur
Recenzie publicată în volumul „Scriitori tulceni din trecut și de azi”, Tulcea 2018, autor prof. Gheorghe Bucur
A scrie un roman istoric bun este o întreprindere mai mult decât dificilă, căci trebuie îndeplinite o serie de rigori nu tocmai uşor de realizat. În primul rând, trebuie cunoscută bine epoca evocată şi înfăţişată ca atare, cu peisajul socio-politic-econonmic specific şi umanitatea caracteristică. Apoi, se impune o cunoaştere, cel puţin medie, a limbajului timpului. În al treilea rând, este necesară folosirea adecvată şi echilibrată a acestor componente de fundal, pe care să se înalţe firesc povestea ficţională.
Am beneficiat de lectura manuscrisului în faza de elaborare a lucrării. Acesta datează dintr-o perioadă anterioară publicării celor două cărţi de popularizare a istoriei Tulcei din ciclul TULCEA, LA 1870: Povestea adevărată a lui Nifon Bălăşescu, Ismail Bey şi a lui Charles Hartley (publicat în 2012) şi Nemaipomenitele întâmplări trăite de Nichifor de Carpat şi Said Paşa (apărut în 2013), fiind redactat, după cum precizează autorul, între 15 ianuarie şi 31 august 2011. El cuprindea, iniţial, secvenţe ample despre personalităţi, precum Charles Hartley, Nifon Bălăşescu şi Ismail Bey, care au jucat un rol important în istoria Tulcei în anii 1870. Textul era interesant, dar greoi. Episoadele descriptiv-narative, necesare prezentării celor trei personaliţi, estompau în destul de mare măsură firul narativ principal dedicat protagonistului. Soluţia aleasă de autor de a despărţi naraţiunea pur istorică de cea literară este una corectă şi potrivită, deoarece, în acest fel, avem de a face cu două categorii diferite de lucrări, ambele adecvate tipului de problematică abordat şi, mai ales, intenţionalităţii auctoriale şi specificului subiectului. Dacă primele două lucrări au fost realizate ca texte istorice de graniţă, având caracter de popularizare, din care însă nu au lipsit elemente ale artei literare, care, aşa cum am arătat în prezentările făcute cu ocazia lansării lor, asigurau interesul şi atractivitatea pentru fapte din trecut, ce ar fi putut să nu incite un lector, să zicem, comod, volumul Pierdut în Tulcea este, prin excelenţă, un text narativ ficţional. Lucrarea beneficiază din plin de datele istorice, cunoscute de autor şi folosite deja (în prima lucrare tipărită, amintită mai înainte), şi de personajele reale ale timpului, ca profesorul Nifon Bălăşescu şi englezul Ch. Hartley, care se constituie într-un fundal realist şi, mai ales, credibil pentru epoca înfăţişată, fapt esenţial pentru o carte de evocare istorică. Citește mai mult…
Caravana „Cronicile misterele Dunării” merge mai departe…
Caravana cărții „Cronicile misterele Dunării”, după primul popas la Școala Gimnazială Nr.12 Tulcea, în urmă cu ceva timp, a pornit din nou la drum. Călătoria se desfășoară încet, așa cum se întâmplă cu orice caravană burdușită cu bogății, în cazul de față o carte plină cu numai puțin de 43 de articole de pe celebrul blog de cultură tulcean mistereledunarii.wordpress.com (între timp, ne-am pierdut numele de domeniu mistereledunarii.ro, pentru că am refuzat să plătim taxa anuală de rezervare, pentru că acum 6-7 ani, când l-am cumpărat, am înțeles că este pe viață… condiție care s-a schimbat brusc). Al doilea popas a fost Liceul Tehnologic „Ion Mincu”, în oaza clasei a IX-a, unde am fost primit cu bucurie și interes, cu toate că se știe că tinerii nu prea dau în brânci cu cititul. A fost o întâlnire agreabilă, cu schimburi de întrebări și răspunsuri, care merită să fie folosite în deplasarea viitoare a caravanei. Citește mai mult…
Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea I)…
Scopul articolului de azi este acela de a dezlega misterul hotelului Camberi, din Sulina, situat chiar pe strada I a orașului., sau, cel puțin, să încercăm acest lucru.
Aflat cam la mijlocul distanței dintre cele două extremități ale străzii, hotelul este o clădire cu două etaje, complet abandonată, ajuns într-o stare înaintată de degradare, încât se pune întrebarea dacă s-ar mai putea salva printr-o reparație capitală, putreziciunea și rugina ajungând până la structura de rezistență. Singurul lucru care a mai rămas neatins și își păstrează farmecul de odinioară, sunt cele două balcoane de fier forjat, care se întind, unul pe toată lungimea catului I al fațadei, cel de-al doilea, mai mic, la etajul II. Aceasta pare de-a dreptul miraculos, în condițiile în care în Tulcea, de exemplu, aproape toate clădirile vechi au balcoanele tăiate de mult și trimise la fier vechi pe motiv că amenințau să le cadă în cap trecătorilor. Citește mai mult…
Mingea de fotbal…
Acest articol se adresează băieților. Mai puțin fetelor. Și pentru a fi expliciți sută la sută, se adresează celor care erau băieți mici prin anii șaizeci, șaptezeci… iar acum sunt băieți mari (unii le place să li spună bărbați, dar este problema lor).
În perioada, de care aminteam puțin mai devreme, toate lucrurile erau altfel, inclusiv mingile de fotbal. Și când afirm aceasta, mă refer chiar la mingile de fotbal adevărate, folosite pentru meciurile oficiale și care dacă ajungea în mâinile (picioarele) unor puști, era un motiv de mare sărbătoare. Mingile de fotbal de altădată erau cusute din bucăți de piele și pentru că această muncă complet artizanală nu avea nici o șansă să rețină aerul în interiorul său, în mingea respectivă se introducea o cameră din cauciuc. În felul acesta, o minge de fotbal semăna destul de mult cu un pneu de automobil. Citește mai mult…
Misterul pălăriei tulcene…
În urmă cu puțin timp am scris un articol despre pălăriile panama ale tulcenilor de altădată, fără prea mare succes printre tulceni de azi, să tot fie cam o sută de cititori. Motivele sunt mai multe, din care enumerăm doar câteva: nu prea se mai citește, subiectul este derizoriu și lipsit de interes și așa mai departe. Suntem însă consecvenți și revenim cu un nou articol despre pălăriile tulcene și purtătorii lor. De data aceasta, ancheta noastră detectivist istorică se va învârti în jurul unui exemplar pălăristic autentic tulcean, datând din perioada interbelică, aceasta fiind datată cu anul 1920, fără să putem susține însă cu argumente acest lucru. Pălăria în cauză a fost purtată cu abnegație de un locuitor al Tulcei, s-ar părea din comunitatea bulgară, a cărui descendenți se află acum în Bulgaria, la Plovdiv (sau prin împrejurimi). Am dedus acest lucru din anunțul postat, prin care pălăria era scoasă la vânzare în cadrul unei licitații. Mergând în continuare pe firul epic și ipotetic, ne închipuim că stăpânul pălăriei a părăsit Tulcea la un moment dat, sau a fost expulzat în Bulgaria, în anul 1941, când a avut loc strămutări masive de populație, între România și Bulgaria. Citește mai mult…
