Locul al 6-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat fostului bazar tulcean. Construit în anul 1864-1865, a fost demolat, în urma unor adevărate intrigi bizantine, în perioada comunistă, în doar câteva zile ale anului 1963. Din unele puncte de vedere, bazarul tulcean poate fi considerat primul mall din România, un concept care nici nu exista la timpul respectiv. În rândurile de mai jos, un paradox și o lectură agreabilă.
De ceva timp, Tulcea se poate lăuda că are un mall, ca toate marile orașe care se respectă. Trecem peste faptul că mallul tulcean nu arată chiar ca unul veritabil, de mii de metri pătrați și cu sute de magazine, dar grosso modo, este un mall așa cum Tulcea este o mare reședință de județ. Dar astăzi nu vom discuta despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o asemenea construcție, ci despre istoria lor. Din punctul nostru de vedere, un mall nu este altceva decât un bazar occidentalizat și modernizat, căruia i s-au mai adăugat câteva elemente arhitectonice suplimentare, aer condiționat, loc de joacă pentru copii și cinematograf.
Paște fericit!
Locul 7 din topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de „cea mai veche casă din Tulcea”. În mod cert, casa „Georgescu” nu este cea mai veche casă tulceană, pe undeva prin oraș existând cel puțin o casă mai veche ca aceasta. Meritul acesteia este însă că îndeplinește o serie de condiții pe care le-am impus participantelor acestui top inedit. Deci, până una, alta, cea mai veche casă (locuită încă) tulceană este cea prezentată în fotografia de mai sus și rândurile de mai jos.
Întrebarea cu cea mai veche casă din Tulcea, ne frământă de foarte multă vreme. Nu introducem în ecuația acesteia, clădirile administrative, precum Palatul Pașei, astăzi Muzeul de Artă, bisericile creștine, Geamia Azzizi sau sinagoga Coral, ci doar clădiri de locuit cu prăvălii la parter, așa cum era moda arhitectonică acum 100-150 de ani. După mai multe încercări și ezitări, suntem aproape convinși că cea mai veche casă din Tulcea, încă funcțională, este casa familiei Georgescu, situată pe strada Corneliu Gavrilov, fostă 23 August, în dreapta sediului Curții de conturi (pentru o mai ușoară localizare). Citește mai mult…
„Misterele Dunării”, TOP 10, locul 08… Misterul ceasului Bisericii Sf. Gheorghe, din Tulcea…
Locul al 8-lea din topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat Bisericii Sf. Gheorghe din Tulcea și publicat inițial în anul 2013. Nu este un „istoric” al acestui lăcaș de cult, ci o încercare de dezlegare a misterului care înconjoară ceasul din turla acesteia. Nimic spectaculos, doar de reținut atenția despre un ceas asupra căruia din ce în ce mai puțini tulceni își aruncă privirea.
Frumoasa biserică tulceană Sf. Gheorghe este cunoscută de tulceni, fie cu denumirea hramului pe care îl poartă, fie ca Biserica bulgărească, fie ca Biserica cu ceas. Unul din motive pentru aceste trei denumiri poate fi acela că Tulcea este un oraș mic, iar tulcenii, din dorința de a-i impresiona pe turiști au dat trei nume aceluiași obiectiv.
Ca mai toate bisericile din Tulcea, biserica actuală este ridicată pe locul unei foste bisericuțe din lemn, de primii bulgari basarabeni veniți în Tulcea în urma Războiului ruso-turc din 1828-1829. Veniți în Tulcea este impropriu spus, deoarece luptele din acest război au distrus complet Tulcea, aceasta renăscând prin aducerea românilor din satele Beștepe și Prislav (Nufăru), bulgarilor din Basarabia, care s-au adăugat tulcenilor de diferite etnii care erau existau deja: români, ruși, ucraineni, turci, tătari etc. Citește mai mult…
Locul al 9-lea din topul articolelor „misterele dunării” este unul despre o comunitate la fel de misterioasă ca cea a scopiților, a lazilor. Articolul a fost publicat pe 21 octombrie 2012. Un număr de 4833 de cititori l-au lecturat cu plăcere de-a lungul anilor, sentiment care vi-l doresc și dvs.
Unul dintre cele mai misterioase popoare care au trăit în Dobrogea au fost lazii. Relativ puțin numeroși, aceștia au fost numiți generic „turci” de către populația creștină din Dobrogea, sau necredincioși, când erau supărați pe ei. Motiv pentru care și musulmanii îi numeau, la rândul lor, pe creștini ghiauri. Alături de tătari și cherchezi, lazii erau (și sunt) o etnie diferită de aceștia, avându-și obârșia pe coasta Mării Negre, provenind din două grupuri, unul constituit inițial în zona rusească, iar altul, între Turcia și Georgia. În timpul imperiului Bizantin, au fost creștinați, pentru ca, apoi, sub dominația Imperiului Otoman să treacă la islamism. Războaiele dintre cele două imperii, a făcut ca o parte din lazii din zonă să migreze, sau să fie deportați, către alte teritorii ale Înaltei Porți, aflându-se aproximativ în aceiași situație cu poporul cerchez, deportați mai întâi din Rusia, apoi din Dobrogea. Au avut chiar o mică țară, numită Lazistan și o perioadă de timp, sangeacul Lazistan, situată în sudul Mării Negre, la granița cu Georgia. Citește mai mult…
Unicul filmuleț cu un scopit…
Dacă tot am deschis discuția despre scopiți, în articolul precedent, misterele dunării vă propune să vizionați probabil singurul filmuleț în care apare chipul unui scopit în mișcare. Durata este de doar 15 secunde și micul film a fost realizat cu ajutorul IA (un algoritm de inteligență aritificială), portretul fiind extras dintr-o fotografie a unui grup de scopiți. Pentru informația vizuală completă, am adăugat și fotografia grupului în cauză. Știm că nu este chiar un film adevărat, ci o creație electronică, dar documentul este, pentru moment, unic și aparține misterelor dunării.
Nicolae C. Ariton
„Misterele Dunării”, TOP 10, locul 10… Scopiții, acești eunuci voluntari, triști, dobrogeni
Locul al 10-lea din topul articolelor „misterele dunării” îl reprezintă unul dedicat scopiților, acești eunuci sectanți ruși, care fugind din Rusia, s-au stabilit, unii dintre ei, în Dobrogea, cea mai cunoscută comunitate de scopiți tulceană fiind cea din localitatea Scapeți, de lîngă Luncavița. Articolul a fost publicat pe 10 aprilie 2012 și a fost completat ulterior cu alte cîteva postări cu temă asemănătoare. Subiectul este destul de macabru, dar aceest lucru nu l-a împiedicat să convingă 4424 de cititori să-l lectureze cu plăcere.
Eunucul a reprezentat de-a lungul istoriei una din cele mai enigmatice figuri. Nenorociți pe viață datorită handicapului fizic, indus, s-ar părea prin mânăstirile bizantine, apoi cele copte din nordul Africii, apoi de tot felul de negustori de sclavi, suferința le era amplificată și de faptul că își petreceau viața prin haremurile musulmane, înconjurați de frumuseți feminine inaccesibile. Cu toate acestea, dintre ei s-au ridicat Mari Viziri sau generali, care au condus destinele Înaltei Porți. Nu știm dacă la Tulcea a ajuns vreun eunuc, cu niscaiva afaceri sau conducător de oști. Știm însă că la Babadag, aceștia au rămas perioade lungi de timp, când sultanii plecau în expedițiile militare și își lăsau haremurile, de unde le recuperau la întoarcere. Am avut însă cu siguranță scopiți, acești sectanți creștini, cunoscuți sub numele de „Poporul lui Dumnezeu”, o sectă secretă a căror membri practicau tăierea propriilor organe genitale (la bărbați) și a sânilor (la femei), în spiritul sublimei și tâmpitei idei că la gonirea lui Adam și Eva din Rai, acești fuseseră înzestrați de către Divinitate cu testicule și sâni, ca o pedeapsă pentru păcatul primordial. Tăierea acestora reprezenta revenirea la „forma” inițial divină a ființei umane. Sau, oamenii trebuie să se asemene cu îngerii, să nu aibă sex, pentru a putea avea spiritul liber.
„Misterele Dunării” sărbătorește 10 ani de la apariție…
Blogul „Misterele Dunării” sărbătorește 10 ani de existență. În luna aprilie a anului 2011, publicam primele articole dedicate unei serii de trei romane – pe care aveam de gând să le scriu -, a căror acțiune se petrecea în Tulcea otomană, în jurul anului 1870 (au fost publicate „Pierdut în Tulcea – Misterele Dunării” și „Aventuri în Tulcea – Misterele Dunării”). Inițial, mă gândisem la numele de „Misterele Tulcei”, o pastișă clară a celebrelor „Misterele Parisului” sau „Misterele Londrei”, de Eugene Sue și Paul Feval, dar în lipsă de cunoștințe despre istoria tulceană, m-am gândit că orașul Tulcea nu avea cum să-mi ofere prea multe subiecte misterioase, așa că am ales „Misterele Dunării”, cu un orizont mai larg al subiectelor, începînd cu Tulcea și ajungând la Dunăre, (în mod special Dunărea de Jos) și Delta Dunării. După 10 ani, mărturisesc că nu am reușit să ies din granițele orașului – literar vorbind -, istoria Tulcei dovedindu-se a fi o adevărată mină de aur, cu filoane inepuizabile. În cei 10 ani de existență au fost publicate 547 de articole, dintre care o parte sunt anuțuri sau recenzii, mai rămânâd însă în jur de 300, dedicate istoriei tulcene. Dacă din motive de pandemie nu ne putem întâlni la un pahar de șampanie, pentru a sărbători cei 10 ani misterioși dunăreni, vă propun să petrecem prin lectură, mai precis lecturarea topului 10 celor mai citite și celebre articole publicate de-a lungul timpului pe blogul „Misterele Dunării”. În curând, va fi publicat articolul de pe locul 10. Puțintică răbdare!
Nicolae C. Ariton
Misterul micului mare ucigaș…
O simplă discuție despre țânțarii din Delta Dunării, îți va aduce afirmația că specia anofelilor, vinovată de transmiterea frigurilor dunărene, palustre sau malarie – adică tot aia – a dispărut grație unei specii de crap aclimatizată în apele dunărene. În mod cert, nu a fost vorba despre crap, nici măcar de speciile importate în anii 60 din China și Rusia, ci un cu totul alt pește, numit gambuzie. Citește mai mult…
Tulcisme (5)
Continuăm cu serialul săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.
Nicolae C. Ariton
Nastratin Hogea mergea în fiecare seară la Ceainărie, unde își sorbea ceaiul discutând cu prietenii și cunoscuții.
– Nu mă veți crede, a început să vorbească, într-o seară, dar pe măsură ce îmbătrânesc, păstrez aceeași putere ca și când eram tânăr. Nici mie nu-mi vine să cred!
– Nu este posibil, Nastratin Hogea, te lauzi! De când o bătrână gloabă are vigoarea unui tânăr armăsar?
– Cu toate acestea, vă spun adevărul.
– Dovedește-o.
– Știți piatra aceea mare pe care o am în spatele casei? Ei bine, niciodată nu am reușit să o mișc de la locul ei.
– Și?
– Ei bine, nici acum!
Povestea crapului…
Imaginea Dunării din care pescarii scot crapi cu nemiluita este de-a dreptul emblematică pentru fluviu, dar și pentru această specie de pește, dând impresia, la prima vedere, că acest lucru se întâmplă de mii de ani. S-ar părea, însă, că această imagine este relativ recentă, prima aclimatizarea crapului în Dunăre și lacurile românești având loc în secolele XII-XIII. Acesta provine din Orient și a ajuns în Estul Europei și Occident, prin insula Cipru, în perioada stăpânirii romane și răspândirii creștinismului. Citește mai mult…
Tulcisme (4)
Continuăm cu serialul săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.
Nicolae C. Ariton
Nastratin Hogea și vecinul său stăteau la aer, fiecare așezat în fața ușii sale, la câțiva pași unul de altul. Deodată, vecinul se ridică și exclamă:
– Nastratin, uite! Privește acolo în piață: un bărbat cu un platou aburind! Cred că are o găină friptă, sau un curcan.
– Și ce mă interesează pe mine? murmură Nastratin Hogea, fără să se miște, cu ochii pe jumătate închiși.
– Dar, Nastratin Hogea, vine direct spre casa ta!
– Și ce te interesează pe tine? spuse Nastratin Hogea, deschizând ochii și ridicându-se imediat.
Tulcisme (3)
Continuăm cu noul serial săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit de adevăratelea undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.
Nicolae C. Ariton
Nastratin Hogea trecea, într-o zi, printr-un oraș mic al cărui imam (preot) tocmai murise. Localnicii, luând călătorul drept un om sfânt, i-au cerut să țină predica de vineri. El urcă în amvon și vorbi publicului larg:
– Dragi frați, știți despre ce voi vorbi?
– Nu, nu, răspund credincioșii, nu știm. Citește mai mult…
Nave turcești fluviale de Dunăre (6)
Ultimul episod al serialului nostru, marca Tudose Tatu, dedicat navelor turcești care au navigat pe Dunăre în perioada 1711-1792. O lectură captivantă și cu informații prețioase privind viața dunăreană în perioada secolului al XVI-lea. Citiți și pătrundeți în lumea Dunării de Jos, de acum aproape 3 secole, cu ambarcațiuni la cârma cărora se aflau moldoveni, greci, valahi și turci, vorbind lingua franca, mâncând ciulini, bând vin de Niculițel și bucurându-se de frumusețea sălbatică a fluviului și Deltei Dunării. Nu uitați să apreciați munca scriitorului gălățean, Tudose Tatu, autorul rândurilor de mai jos, pregătite special pentru blogul nostru, până când vor fi cuprinse într-un volum. Lectură sănătoasă!
Nicolae C. Ariton
Nave turcești fluviale de Dunăre (6)
autor Tudose Tatu
Iar în elaietul Ergo,, ținutul Bosniei la Srebrenița, 42 de bucăți, conform unei știri din luna decembrie. Nici anul 1788 nu a fost mai neproductiv. Pe parcursul său, căpitanul flotilei de Dunăre, Çadırcızâde Mehmed Ağa, cu abilitate a construit în schelele fluviului Dunărea o mulțime de asemenea vase üstü açık și anume la Yergöğü/Giurgiu 28 Ziştovi’ 26, Lofça 14, Niğbolu 10, și la Vidin doar 1.|[2] Cele mai multe însă s-au construit la Hezargrad, respectiv 40 de unități. În sfârșit la Târnova 15. Așa indică un document din 11 ianuarie 1788.|[3] Finalizarea construcției a peste 134 de vase de acest tip a fost anunțată într-un ilam al cadiilor din respectivele localități.|[4] Citește mai mult…
Tulcisme (2)
Continuăm cu noul serial săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit de adevăratelea undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.
Nicolae C. Ariton
Întorcându-se foarte târziu de la casa ceaiului (cârciumă, pe înțelesul nostru, interzisă însă la musulmani), Nastratin Hogea își aruncă inelul pe care îl purta pe deget, în dreptul ușii casei sale. Imediat, prietenul care îl însoțea, se apleacă pentru a-l căuta. Nastratin Hogea se întoarse în mijlocul străzii, luminată de o splendidă lună plină.
– Ce faci acolo, Nastratin? Aici a căzut inelul tău!
– Fă cum vrei, răspunde Hogea. Prefer să-l caut unde este lumină.
Nave turcești fluviale de Dunăre (5)
Un nou episod al serialului nostru, marca Tudose Tatu, dedicat navelor turcești care au navigat pe Dunăre în perioada 1711-1792. O lectură captivantă și cu informații prețioase privind viața dunăreană în perioada secolului al XVI-lea. Citiți și pătrundeți în lumea Dunării de Jos, de acum aproape 3 secole, cu ambarcațiuni la cârma cărora se aflau moldoveni, greci, valahi și turci, vorbind lingua franca, mâncând ciulini, bând vin de Niculițel și bucurându-se de frumusețea sălbatică a fluviului și Deltei Dunării. Nu uitați să apreciați munca scriitorului gălățean, Tudose Tatu, autorul rândurilor de mai jos, pregătite special pentru blogul nostru, până când vor fi cuprinse într-un volum. Lectură sănătoasă!
Nicolae C. Ariton
Nave turcești fluviale de Dunăre (5)
autor Tudose Tatu
Este vorba de campaniile din 1711, 1736-1739, 1768-1774, 1786-1789. Începem cu primul. Conform documentelor pe fluviul cel mare împărătesc în 1711 se aflau 50 de asemenea tip de vase. Este indicat de un act din 23 ianuarie 1711.|[1] În anul 1736 cel al debutului războiului ruso-austro-turc pe Dunăre se aflau 40 de unități.| [2] În data de 16 septembrie 1738 un număr de 60 de vase au fost construite de Mahmud Kaptan, Ağa vaselor ustü açık la Yergöğü/Giurgiu și Ruse pe baza unui ordin.| [3] Numărul lor va crește foarte rapid, astfel că doar peste câteva luni in 17 mai 1739 conform istoriei se vor menționa nici mai mult, nici mai puțin decat 290 bucăți.|[4] Citește mai mult…
Tulcisme (1)
Începem de azi, cu apariție în fiecare zi de marți, un nou serial săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Sunt povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit de adevăratelea undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.
Nicolae C. Ariton
În micul oraș în care locuia, se spunea că Nastratin Hogea era foarte învățat. Într-o zi, o bătrână vine să-l caute, cu o scrisoare în mână. Era prima dată când primea una și nu știa să citească.
-Nastratin Hogea, te rog să-mi citești această scrisoare. Atâta timp cât nu îmi aduce vești proaste! Nastratin Hogea ia scrisoarea și în timp ce citea, chipul i se întunecă și brusc izbucnește în lacrimi, spre marea agitație a bătrânei. Citește mai mult…
Nave turcești fluviale de Dunăre (4)
Un nou episod al serialului nostru, marca Tudose Tatu, dedicat navelor turcești care au navigat pe Dunăre în perioada 1711-1792. O lectură captivantă și cu informații prețioase privind viața dunăreană în perioada secolului al XVI-lea. Citiți și pătrundeți în lumea Dunării de Jos, de acum aproape 3 secole, cu ambarcațiuni la cârma cărora se aflau moldoveni, greci, valahi și turci, vorbind lingua franca, mâncând ciulini, bând vin de Niculițel și bucurându-se de frumusețea sălbatică a fluviului și Deltei Dunării. Nu uitați să apreciați munca scriitorului gălățean, Tudose Tatu, autorul rândurilor de mai jos, pregătite special pentru blogul nostru, până când vor fi cuprinse într-un volum. Lectură sănătoasă!
Nicolae C. Ariton
Nave turcești fluviale de Dunăre (4)
autor Tudose Tatu
În raportul “ambar emini” respectiv eminului hambarelor de Isaccea, anume Halil, se va menționa existența unui asemenea vas.|[1] Datorită înghețului Dunării lui îi fusese transferată sarcina de a conserva și repara vasele de acest ultim tip existente în adăposturile de iarnă ale armatei și în alte locuri. Navele cu acest nume erau folosite pentru transportul de zaherea/provizii alimentare, praf de pușcă și muniție pentru tunurile marinei militare, cât și pentru transportul de trupe dacă era necesar. Fiecare dintre aceste vase construite destinate pentru transport aveau o capacitate de 500 kile de zaherea. 13 328 kg. la sfârșit de veac 17 ar fi însemnat totuși puțin.|[2] Citește mai mult…
Nave turcești fluviale de Dunăre (3)
Iarăși un episod al serialului nostru, marca Tudose Tatu, dedicat navelor turcești care au navigat pe Dunăre în perioada 1711-1792. O lectură captivantă și cu informații prețioase privind viața dunăreană în perioada secolului al XVI-lea. Citiți și pătrundeți în lumea Dunării de Jos, de acum aproape 3 secole, cu ambarcațiuni la cârma cărora se aflau moldoveni, greci, valahi și turci, vorbind lingua franca, mâncând ciulini, bând vin de Niculițel și bucurându-se de frumusețea sălbatică a fluviului și Deltei Dunării. Nu uitați să apreciați munca scriitorului gălățean, Tudose Tatu, autorul rândurilor de mai jos, pregătite special pentru blogul nostru, până când vor fi cuprinse într-un volum. Lectură sănătoasă!
Nicolae C. Ariton
Nave turcești fluviale de Dunăre (3)
autor Tudose Tatu
Caic va apare și în cronica lui Miron Costin „Letopisețul Țărâi Moldovei de la Aron Vodă încoace …” acoperind perioada 1594-1661 lucrare terminată în 1675. Îl mai găsim în cuprinsul a două manuscrise românești respectiv numărul 3231|[1] cuprinzând Minunile Maicii Domnului și 3821.|[2] Termenul e folosit și de cronicarii Dionisie Eclesiarhul, Zilot, plus în poezia populară. Puțin mai târziu apare și în inscrisurile Visteriei Valahiei. Chieltueala acestoru bani ai haraciuliui precum scrie în josu anume : (7202). …7234 taleri. S’au datu la Hagi-Ali pentru gătirea celoru 5 caice, afaru de taleri 5000 ce i s’au datu din salaori, cu fermanu din haraciu…|[3] Că respectivele caice nu erau mici, nu erau doar o luntre și nici nu erau puține, reiese din niște mărturii ale unor spioni kesaro-krăiești respectiv austrieci ce au navigat în jos pe Dunăre cu misiuni informative. Citește mai mult…
Nave turcești fluviale de Dunăre (2)
Un nou episod al serialului nostru, marca Tudose Tatu, dedicat navelor turcești care au navigat pe Dunăre în perioada 1711-1792. O lectură captivantă și cu informații prețioase privind viața dunăreană în perioada secolului al XVI-lea. Citiți și pătrundeți în lumea Dunării de Jos, de acum aproape 3 secole, cu ambarcațiuni la cârma cărora se aflau moldoveni, greci, valahi și turci, vorbind lingua franca, mâncând ciulini, bând vin de Niculițel și bucurându-se de frumusețea sălbatică a fluviului și Deltei Dunării. Nu uitați să apreciați munca scriitorului gălățean, Tudose Tatu, autorul rândurilor de mai jos, pregătite special pentru blogul nostru, până când vor fi cuprinse într-un volum. Lectură sănătoasă!
Nicolae C. Ariton
Nave turcești fluviale de Dunăre (2)
autor Tudose Tatu
Revenind la text, flota fluvială de pe Dunăre se restrânsese, fie datorită conflagrației recent încheiate – războiul ruso-austro-turc dintre anii 1786-1792 – distrugerii ori rechiziționării mijloacelor de transport de armata austriacă de ocupație, ori vechimii vaselor, fie datorită faptului, cum spunea pe bună dreptate sultanul că erau folosite în scop propriu de anumiți dregători ai Porții. Și să subliniem că această situație se prelungea de mulți ani încoace – poate o decadă nn. Citește mai mult…
Nave turcești fluviale de Dunăre (1)
Misterele Dunării vă oferă un nou serial, marca Tudose Tatu, dedicat navelor turcești care au navigat pe Dunăre în perioada 1711-1792. O lectură captivantă și cu informații prețioase privind viața dunăreană în perioada secolului al XVI-lea. Citiți și pătrundeți în lumea Dunării de Jos, de acum aproape 3 secole, cu ambarcațiuni la cârma cărora se aflau moldoveni, greci, valahi și turci, vorbind lingua franca, mâncând ciulini, bând vin de Niculițel și bucurându-se de frumusețea sălbatică a fluviului și Deltei Dunării. Nu uitați să apreciați munca scriitorului gălțean, Tudose Tatu, autorul rândurilor de mai jos, pregătite special pentru blogul nostru, până când vor fi cuprinse într-un volum. Lectură sănătoasă!
Nicolae C. Ariton
Nave turcești fluviale de Dunăre (1)
autor Tudose Tatu
Acest material reprezintă o primă încercare de sinteză a celor mai cunoscute nave fluviale, unele cu dublă destinație, comercialo-militară, care au circulat pe Dunăre de la sfârșitul de veac XVI vreme de un secol, până spre anii 1790-1792. La baza alegerii lor a stat atât mulțimea, cât mai ales frecvența apariției acestora în documentele vremii. Povestea lor se va baza atât pe surse românești și străine, dar în majoritate pe cele turcești, având în vedere că Dunărea ce împărătească, au Tuna Nehri cum era cunoscută de osmani, din sus de Belgrad până la marea cea neagră ori Kara Deniz a constituit fluviul cel mai important al imperiului din această parte de lume. Moldova și Valahia, Bogdan și Eflak cum erau cunoscute își vor aduce și ele o contribuție majoră în construcția flotei otomane, Galațiul în privința vaselor de război maritime, fiind al doilea șantier ca importanță din întreg imperiul, după Tersane Amire din Țarigrad, iar Valahia cu vasele fluviale edificate la Căscioarele, pe Dunăre și în satele din preajmă. În acest sens aduc mulțumiri istoricilor turci, în special Doamnei Filiz Yildirim de la Fırat Üniversitesi cu a sa teză de doctorat intitulată:18 yuzyilda Tuna nehri donanmasi (1711-1792)respectiv Flota fluvială de Dunăre în secolul XVIII (1711-1792), din care am folosit câteva extrase, dar mai ales notele de subsol. Unul dintre vasele descrise a fost abordat pe larg de domnia sa în paginile 306-310 ale materialului citat.
Tulcenii și „Pudra contesei”…
Din cele mai vechi timpuri, încă de la așezarea primelor pietre la zidurile cetății Aegyssus, de pe colnicul Hora, tulcenii (care încă nu erau tulceni, ci geți, celți, odrisi, greci etc.) s-au lovit de necazurile produse de valurile de țânțari, care îi atacau, după înserat, în lunile călduroase ale anului. Dacă ar fi fost doar bâzâitul enervant și ciupiturile usturătoare, treacă, meargă, dar mulți dintre ei se îmbolnăveau de friguri, numite dunărene, de mlaștină, palustre sau malarie. Citește mai mult…
Încă de la începutul pandemiei, am intenționat să scriu un fel de cronică a acesteia. Am ezitat însă, pentru că nu sunt nici medic, nici om de știință, ci doar un tulcean, care face ceva eforturi culturale. Nici www.mistereledunarii.eu nu este un blog care să se preteze la postări virusologe, fiind dedicat, în cea mai mare parte, istoriei și culturii nord-dobrogene. Dar cum această pandemie este pe cale să se transforme într-un stil de viață, postăm și noi „Cronica unor zile neașteptate”
Nicolae C. Ariton
Cu toate acuzațiile americane, că virusul ar fi un „produs” al laboratoarelor de cercetări militare chineze, au fost mai mult speculații de presă, chinezii răspund, aducând acuzații grave prin intermediul unui oficial, Zhao Lijian ,cei drept un „no name”, unul dintre purtătorii de cuvânt (din alte surse, noul purtător de cuvânt) al Ministerului Afacerilor Externe din China (MOFA), care a acuzat, nici mai mult, nici mai puțin că cei care au răspândit virusul în orașul Wuhan din provincia Hubei sunt americanii. Afirmația a fost susținută cu ocazia unui briefing zilnic la biroul Ministerului Afacerilor Externe din Beijing, 24 februarie 2020. „Este posibil ca militarii americani să fi adus virusul la Wuhan. SUA trebuie să fie transparente și să facă publice aceste informații. SUA ne datorează o explicație”, a adăugat el. Citește mai mult…
Încă de la începutul pandemiei, am intenționat să scriu un fel de cronică (aproape) zilnică a acesteia. Am ezitat însă, pentru că nu sunt nici medic, nici om de știință, ci doar un tulcean (cetățean al Tulcei, oraș situat la capătul lumii, sau începutul acesteia n.a.) care face ceva eforturi culturale. Nici www.mistereledunarii.eu nu este un blog care să se preteze la postări virusologe, fiind dedicat, în cea mai mare parte, istoriei și culturii nord-dobrogene. Dar cum această pandemie este pe cale să se transforme într-un stil de viață, postăm și noi „Cronica unor zile neașteptate”
Nicolae C. Ariton
Nu a trebuit să treacă foarte mult timp până la apariția primelor comentarii că virusul a fost „scăpat” din laboratoarele de cercetări chinezești. Și acestea nu au fost spuse sau scrise pe la colțuri de stradă, ci în „Washington Times”, care într-un număr din luna ianuarie, emitea această informație. Și alte publicații s-au înghesuit să facă aceiași afirmație, susținând că au primit informații de la un agent secret care a făcut declarații că în localitatea Whuan funcționează un Institut de Virologie de maximă securitate, în laboratoarele căruia se fac cercetări asupra unor patogeni extrem de periculoși, în cadrul unor studii de proiectare a unor arme biologice. „Fox News” lansează, de asemenea, informația, că virusul este un experiment „ChiCom”, adică „Chinese Communist” laborator, în încercarea de a transforma virusul într-o armă biologică. Citește mai mult…
Cronica unor zile neașteptate – Cine este de vină? BATMAN!
Încă de la începutul pandemiei, am intenționat să scriu un fel de cronică (aproape) zilnică a acesteia. Am ezitat însă, pentru că nu sunt nici medic, nici psiholog, nici om de știință, ci doar un tulcean (cetățean al Tulcei, oraș situat la capătul lumii, sau începutul acesteia n.a.) care face ceva eforturi culturale. Nici www.mistereledunarii.eu nu este un blog care să se preteze la postări virusologice, fiind dedicat, în cea mai mare parte, istoriei și culturii nord-dobrogene. Dar cum această pandemie este pe cale să se transforme într-un stil de viață, postăm și noi „Cronica unor zile neașteptate”
Nicolae C. Ariton
În plină luptă cu pandemia – în fapt mai mult cu oamenii care nu pot accepta ideea de pandemie și rigorile vieții sub aceasta – răzbate, din când, în când întrebarea: cine este de vină pentru ce se întâmplă. Să ne aducem aminte cum a început totul, cu reacțiile apărute și primele suspiciuni de vinovăție. Coronavirus este un virus purtat natural de unele animale, care a suferit o mutație (tot naturală), așa cum s-a întâmplat în anii trecuți și cu gripa aviară sau, și mai de demult, sindromul vacii nebune. Primele cazuri au fost înregistrate, s-ar părea, prin luna decembrie 2019, în orașul chinez Wuhan, într-una din piețele (piața de pește Huanan) burdușite cu celebrele tarabe cu pește și animale vii, dintre care unele le putem numi exotice sau ciudate. Citește mai mult…
Misterul boutiqu-ului „Suvenirul Dunării”…
De ceva timp, în Tulcea, pe str. Isaccei, nu departe de fosta Garofița, s-a deschis un magazin simpatic numit „Suvenirul Dunării”. Ne-a plăcut denumirea, care se lega într-un fel de brand-ul „Misterele Dunării”, așa că le-am făcut o vizită pentru a discuta despre cum merge afacerea cu amintiri tulcene și ce planuri de viitor au. Și dacă tot ne-am cunoscut, am pus și de un parteneriat, astfel încât în rafturile boutiq-ului puteți găsi, pe lângă suveniruri, miniaturi, jucării, veșminte și toate cărțile „Misterele Dunării”. Citește mai mult…
Se AMÂNĂ lansarea cărții „Misterul comorii de la Agighiol”, autor Nicolae C. Ariton…
Stimați concetățeni,
Din motive de virus, lansarea de joi, 27 februarie 2020, ora 17,00, în hrubele Casei Avramide, a cărții „Misterul Comorii de la Agighiol”, se amână la o dată pe care o vom comunica ulterior. Cele 180 de pagini de narațiune, istorie, ipoteze halucinante, întâmplări misterioase și anchetă detectivistă își vor întârzia apariția o mică perioadă de timp (sperăm). Până la data lansării, s-a dovedit că virusul are și veleități culturale.
Nicolae C. Ariton
Stimați concetățeni,
Vă dau veste că joi, 27 februarie 2020, ora 17,00, în hrubele Casei Avramide, se lansează cartea „Misterul Comorii de la Agighiol”. Lansarea se face în cadrul unui simpozion intitulat „Am descoperit o comoară! Cum procedez?”, printre istorici, polițiști, profesori; toți bine intenționați. Se va discuta despre „comorari”, ceva legislație în domeniu și, mai ales, lansarea volumului „Misterul Comorii de la Agighiol”: 180 de pagini de narațiune, istorie, ipoteze halucinante, întâmplări misterioase și anchetă detectivistă (realizată cu un polițist adevărat). Nu știm ce șanse aveți să găsiți o comoară, dar cu siguranță că veți descoperi o carte interesantă.
Nicolae C. Ariton
Gala premiilor revistei Misterele Dunării…
Vineri, 21.02.2020, pe la orele 17,00, în fostele hrube ale Casei Avramide, s-a desfășurat Gala premiilor revistei MISTERELE DUNĂRII, editată de Mihai Tiulimeanu & Nicolae Ariton. Evenimentul s-a organizat în cinstea a 3 ani de apariție a revistei. Publicul participant a fost alcătuit din scriitori și artiști, care de-a lungul timpului au publicat în paginile revistei, precum și prieteni ai editorilor și autorilor. Amfitrion al manifestării a fost celebrul scriitor tulcean Ștefan Caraman, care într-o atmosferă distinsă și destinsă, a înmânat diplome, plachete și statuete celor mai importanți dintre acești autori. Demn de remarcat că cei doi redactori șefi, în același timp, patroni și directori de publicație nu și-au acordat nici măcar o diplomă, dorind să marcheze în acest mod modestia totală care îi caracterizează (ultimul fragment de text luați-l ca o simplă narațiune). Citește mai mult…
Misterul graiului dician (dicean)…
În urmă cu ceva timp, am scris două articole dedicate limbii vorbite la Tulcea, mai bine spus, de-a lungul Dunării de Jos. Făceam cu aceste ocazii o analogie dintre limba vorbită de tulceni și celebra „lingua franca” vorbită pe coastele Mării Mediterane, un amestec în principal de italiană cu spaniolă, franceză și arabă, numită și „levantină” și fără să se supună nici unei reguli lingvistice, ci doar cunoștințelor și imaginației interlocutorilor. Respectând aceiași logică a libertății de exprimare și lingua franca tulceană era construită pe o sumă de cuvinte provenite din limba greacă, turcă, rusă, ceva italiană și română, totul condimentat cu o gestică bogată, adică datul din mâini, tehnică lingvistică care se folosește și în ziua de azi cu mare succes. Citește mai mult…
Dobrogea (Tulcea), războiul gâzelor…
Expediția militară a regelui Persiei, Darius cel Mare, împotriva sciților din Tracia, și mai ales a celor din Dobrogea, a scos la iveală o serie de întâmplări și lucruri neobișnuite, chiar și în zilele noastre. Acestea au fost povestite de către Herodot, în „Istoriile” sale, mai precis în cartea a IV-a, dedicată în mare parte campaniei militare persane în părțile noastre. Fără să intrăm în alte detalii privind cine au fost sciții, pe care putem să-i considerăm printre strămoșii noștri dobrogeni, alături de sarmați (n-au nici o legătură cu sarmalele), geți, odrisi (din marele popor trac) sau celți, să spunem doar că prezența lor a fost atât de importantă încât multă vreme, Dobrogea a fost numită Scithia Minor (Sciția Mică). Să mai adăugăm că și Herodot are o problemă cu istoriile lui, care nu sunt foarte oficiale și extrem de precise, de multe ori, detaliile ficționale cu popoare ciudate, obiceiuri stranii și descrieri fantasmagorice fiind mai interesante pentru autorul nostru, care a trăit între anii 484-425 î.e.n. Citește mai mult…
Micul maraton al marelui volumului „Cronicile Misterele Dunării” vol. 2 și la clasa a II-a C
Într-un adevărat semi maraton, subsemnatul și volumul „Cronicile Misterele Dunării” vol. 2, au ajuns la clasa a II-a C, învățătoare dna Mirela Nerasu, în continuarea studiului de marketing pentru a vedea cum stăm cu lectura la generațiile ce vin. În comparație cu celelalte clase, aceasta a fost cea mai mică, dar am constat că elevii mai micuți îți aduc bucurii mai mari, la o lansare de carte. Concluzionând cu expresia, „mici, dar cu potențial”, subsemnatul abia așteaptă următoarea întâlnire cu celebrii elevi de la clasa a II-a C. Citește mai mult…
Cum au ajuns măgarii în Dobrogea…
Una din imaginile reprezentative ale Dobrogei, pe lângă morile de vânt, bărci sau lipoveni bărboși, o reprezenta și măgărușul dobrogean, de obicei, mic, costeliv, alături de un turc/tătar cu fes. Imaginea s-a perpetuat de-a lungul timpului și până acum câțiva zeci de ani, în majoritatea gospodăriilor dobrogene se găsea un măgăruș care era folosit la treburile cotidiene, indiferent dacă gospodarul era român, bulgar, turc sau lipovean. Avantajele măgărușilor erau acelea că mâncau puțin, nutrețul fiind o problemă permanentă în stepa dobrogeană, erau cuminți și docili. Principalele dezavantaje constau în faptul că erau puțin mai puternici ca un om bătrân și aveau momente de încăpățânare, comparabile cu cele omenești. Citește mai mult…
Subsemnatul și volumul „Cronicile Misterele Dunării” vol. 2 au făcut o stație și la clasa a III-a C, învățătoare dna Mariana Struțu. Elevii clasei au fost bucuroși de cunoștința cu un tânăr scriitor (este vorba despre mine .:) ) și au primit cartea cu bucurie. Aceasta a ieșit și mai mult în evidență prin faptul că dintr-o greșeală de artimetică elementară, 11 copii au rămas fără cărți. Am fost însă rapizi și a doua zi am reparat greșeală de socoteală și cei unsprezece, mai puțin fericiți, au primit și ei cartea. Citește mai mult…
Caravana prezentării volumului „Cronicile Misterele Dunării” vol. 2… clasa a IV-a D
Odată lansat, volumul „Cronicile Misterele Dunării” vol. 2, nu se mai oprește și după câteva zile, a poposit, din nou, la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea, de data aceasta la clasa a IV-a D. Elevii clasei, prieteni vechi a autorului – încă din clasa pregătitoare -, au primit cu viu interes cartea, mai ales că lectura acesteia nu era obligatorie. Au fost de-a dreptul entuziasmați de primirea cărții, când le-a fost transmis că, de fapt, părinții vor fi obligați să o citească și testați cu ocazia primei ședințe cu aceștia. Acțiunea s-a desfășurat în biblioteca școlii, sub privirile ocrotitoare ale bibliotecarei Violeta Puflea. Citește mai mult…
Lansarea volumului „Cronicile Misterele Dunării” vol. 2… de Ziua Dobrogei, la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea
De ziua Dobrogei, am fost invitat de elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea să vorbesc despre evenimentul cinstirii zilei de 14 noiembrie, Ziua Dobrogei. După ce am istorisit în fața unui grup numeros de puștani (așa cum se poate vedea în fotografiile de mai jos) un episod dramatic petrecut la Tulcea – demn de un film sau serial pe Netflix, nu intrăm în detalii, că nu ne permite spațiul – premergător începerii Războiului de Independență din 1877-1878, am purces la lansarea cărții „Cronicile Misterele Dunării” vol. 2, care cuprinde un număr de 38 de articole publicate pe celebrul blog (de față) www.mistereledunarii.wordpress.com. Citește mai mult…
Aegyssus: rege, președinte sau satrap…
Atunci când am făcut reclamă episodului trecut, am folosit titulatura de „satrap” pentru cel mai vechi conducător tulcean cunoscut, Aegyssus, care a condus cetatea Tulcei, acum aproape două milenii și jumătate, cam în perioada 380-360 înaintea erei noastre. Trebuie să recunoaștem că au trecut ceva anișori de atunci, motiv suficient ca existența acestui personaj, care a dat cel mai vechi nume așezării noastre, să fie învăluit în straturi groase de mister. Nici titlul articolului de azi, nu are meritul de arunca mai multă lumină, denumirea de președinte fiind complet improbabilă, dar am inclus-o mai mult în contextul momentelor electorale pe care le trăim cu patimă în această perioadă. Rege ar fi prea mult pentru Caspios Aegisos, numele ne latinizat de romani, mai târziu, al conducătorului cetății Tulcei, construită pe actualul colnic Hora, locația Monumentului de Independență. Ar mai rămâne „satrap”, care însă în înțelesul său actual ar fi echivalentul unui conducător despotic, rău… o persoană cu apucături dictatoriale (conform „Dicționarului Explicativ al limbii române”), ceea ce nu are nici cea mai mică legătură cu simpaticul nostru strămoș. Citește mai mult…
Domnul Aegyssus, actum identiate (latinește) sau ID card (1)…
S-ar părea că între anii 380-360 î.e.n., așezarea de azi a Tulcei a ajuns sub conducerea lui Caspios (caspianului) Aegisos, în condiții nu prea clare. Există o ipoteză, în care se susține că acesta era comandantul garnizoanei militare odrise[1] incartuite aici și având misiunea de a-i păzi pe oficialii care încasau taxele și impozitele și să asigure, parțial, siguranța așezării și a drumurilor din zonă. Privitor la originea sa, pornind de la numele Aegisos, putea foarte bine să fie grec, sarmat, dac, get etc., sau dacă respectăm etimologia „caspianului”, ar trebui să admitem că Aegisos era de prin zona Mării Caspice. Citește mai mult…
Rezidenți în penitenciarul din Tulcea…acum două secole
Tulcea de odinioară a existat ca unitate teritorială (ca să ne exprimă savant administrativ) sub formă de cadilâc, în prima parte a existenței sale otomane, apoi, kaza, un fel de comună mai mare, pentru ca din 1864 să devină capitală de sangeac, care cuprindea toată Dobrogea, Delta și o bucățică din Bulgaria. Era cunoscută în tot Imperiul Otoman, dar și vecinilor din Moldova și Valahia, ca important punct vamal, în care se vămuiau toate ambarcațiunile care navigau pe Dunăre. Citește mai mult…
Începuturile țânțărimii pe meleagurile tulcene…
Titlul acestui articol nu are nici o capcană, de genul încercarea de a masca tema insectelor țânțari cu denumirea depreciativă dată tulcenilor aromâni (machedoni) de țânțari. Pur și simplu vom încerca să deslușim misterul genezei țânțarilor tulceni, adică dacă aceștia sunt niște creații genetice locale sau, pur și simplu, sunt niște imigranți, sosiți (sau aduși) din locuri mai îndepărtate. Citește mai mult…
Stimați tulceni, începând de vineri 18 octombrie 2019, s-a deschis biblioteca on-line a Tulcei, la adresa http://www.tulceacultural.ro cu program non-stop: 7/7, 24/24… Deocamdată se poate citi aproape toată colecția revistei culturale „Steaua Dobrogei”, seria 1999-2012., însumând 18 numere și 4000 de pagini urmând, ca în perioada imediat următoare să se adauge alte reviste, ziare și chiar cărți. Pentru că subtitlul bibliotecii virtuale este „loc de pescuit cultură tulceană”, musai o să vă ținem la curent și cu locurile și datele unde „dă” cel mai bine cultura. Intrarea gratuită, ieșirea la fel. Dați click pe imaginea de sus, sau pe linkul de mai jos. Pentru a „frunzări” o revistă, click pe coperta numărului care vă interesează, apoi pe cuprins și după câteva clipe de așteptare se va deschide conținutul. Bibliotecă administrată de MistereleDunării. Dacă sunt probleme tehnice, nu ezitați se ne anunțați. Dacă se oprește curentul sau internetul, nu avem nici o vină!
Nicolae C. Ariton
Vineri, 18.10.2019, ora 17,00, lansare inedită la Tulcea…
La Tulcea, unde de obicei se lansează doar vapoare la apă, o lansare inedită, cea a revistei „Steaua Dobrogei”, serie veche, DIGITIZATĂ. Acțiunea se va desfășura vineri, 18 octombrie 2019, ora 17, la Biblioteca județeană „Panait Cerna” Tulcea, sala de festivități. Și pentru ca trecerea în realitatea virtuală să nu fie prea abstractă, lansarea se face împreună cu revista tipărită „Steaua Dobrogei”, Nr 3 septembrie 2019( serie nouă ll).
Nicolae C. Ariton
Marea cetate a Tulcei
Marea cetate a Tulcei era destul de mică. Dar, în primul rând, trebuie să clarificăm despre care din ele vorbim, pentru că de-a lungul mileniilor, orașul nostru a numărat cel puțin două (chiar trei, dar a treia a supraviețuit foarte puțin, așa că nu o punem la socoteală.). Trecând peste fosta cetate a căpeteniei Aegyssus, construită pe colnicul Hora, locația Monumentului de Independență a Tulcei – și despre care vom vorbi cu altă ocazie, pentru că sunt multe de spus – ne vom opri la cea construită de otomani pe Stânca Tulcei. Stânca în cauză pornea cam în dreptul fostului IRNU (șantierul naval unde se reparau navele mai mici) și înainta până pe la mijlocul Dunării, ca un adevărat pod de piatră. Otomanii, după ce au cucerit Dobrogea, și-au dat seama de importanța locului și au construit o cetate pe această stâncă, transformând micul sat de pescari, care era Tulcea, într-un punct vamal important. Citește mai mult…
Tulcea, Sulina, 1851… levantinul Patinotti, pirat sau doar smintit?…
Tulcea pe la 1851 nu ducea lipsă de evenimente spectaculoase. Din nefericire, acestea erau de cele mai multe ori negative, la limita civilizației, constând în atacuri banditești, piraterie și o sumedenie de crime. În anul cu pricina, Tulcea era cadilâc otoman, adică o localitate condusă de un cadiu (la care erau arondate câteva zeci de sate din Delta Dunării și Dobrogea de Nord), aparținând de sangeacul Silistrei. Ca populație, număra în jur de șase mii de suflete, cu o fluctuație destul de mare, pe timp de vară, când o parte din bărbați se mutau la Argani (Ilganii de azi) și Sulina, unde se ocupau cu transbordarea mărfurilor de pe corăbii, care nu puteau trece încărcate peste pragurile de nisip care existau în dreptul acestor localități. S-ar părea că aceștia erau stăpânii a peste 200 de gabare, care erau niște ambarcațiuni din lemn, servind, de obicei, la transbordarea unor materiale ori mărfuri de pe o navă care nu putea acosta în raza portului, sau adâncimea de navigație este prea mică (din francezul gabare sau italianul gabarra). Citește mai mult…
REZULTATELE CONCURSULUI „ISTORIA FAMILIEI MELE TULCENE”
Marea dilemă a tulcenilor… sau una din ele…
De vreo două milenii și jumătate, cam de când există mărturii că zona orașului nostru este locuită relativ organizat, adică cetate, ceva soldați, un fel de proto ANAF (câțiva oficiali care încasau taxele și impozitele timpului), meșteșugari și câteva zeci sau sute de tulceni obișnuiți, există o mare dilemă, aceea dacă țânțarii înțeapă sau mușcă. La pescuit, în casele oamenilor, prin taverne sau chiar printre militarii odrisi (aceștia au fost un popor trac, care au fost printre primii stăpânitori ai Tulcei), cohortele romane sau ieniceri otomani, nu trecea zi în care să nu fie emisă întrebarea: „Până la urmă, bestiile astea bâzâitoare mușcă sau înțeapă?”. Citește mai mult…
Tulcea paradis… și nu numai
Cu multă vreme în urmă, exista o vorbă la Tulcea, dar care s-a uitat cu trecerea timpului: „…primăvara paradis, vara infern, toamna spital…”, cu referire, bineînțeles, la viața tulcenilor. Aceste câteva cuvinte cuprindeau, de fapt, esența existenței vieții pe malurile tulcene ale Dunării. O dată cu venirea primăverii, undeva prin aprilie-mai, natura renăștea, totul era verde și frumos, aerul avea arome vegetale și iz ușor de pește, de la adevăratele haite de crap, șalău și știucă, care dădeau năvală orbește în plasele pescarilor, uneori chiar săreau din apele Dunării direct în saci tulcenilor cu oarecare treabă prin port (aici recunosc că am exagerat puțin). Soarele strălucea nici prea tare ca să-ți încingă creierii, dar nici prea domol ca să tremuri de frig. Nu era nici praf, nici vântul nu bătea prea tare, malurile și dealurile tulcene părând a fi un fel de rai pământean, cu Dunăre și coline. Citește mai mult…
Tulcea și pirații săi mascați…
Se afirmă că Tulcea a devenit un oraș important pe Dunăre, după ce a sosit pe meleagurile noastre Comisia Europeană a Dunării, care după ce și-a stabilit Comisia Tehnică pe malul tulcean, portul și dealurile din jur s-au umplut cu mii de muncitori angajați în diferite activități în regularizarea cursului navigabil al canalului Sulina. Astfel, aproape peste noapte, în perioada 1857 până în 1864, populația Tulcei a ajuns la aproximativ 25 de mii de locuitori, ceea ce pentru vremurile respective, însemna o adevărată metropolă. De-a lungul cursului inferior al Dunării, între Sulina și până la Belgrad, doar Rusciuk (Russe), capitală de vilayet (provincie de care aparținea și Tulcea), avea o populație atât de numeroasă. Citește mai mult…
Morile de vânt de la Letea și… cabalina Rosinante
Dintr-un punct de vedere, cea mai frumoasă fotografie din Delta Dunării este cea de mai sus. Subliniez că doar dintr-un punct de vedere, pentru că sunt sigur că toți am văzut imagini din deltă, cel puțin la fel de interesante. Aceasta este deosebită pentru că din scenografie lipsesc păsările sau tagma pelicanilor, cocostârcilor sau cocorilor, lipsește stuful, lipsesc canalele și chiar și pescarii. În general, lipsește cam tot ce înseamnă butaforie și regie de imagine deltaică. Avem de-a face doar cu o întindere vastă de apă, câteva mori de vânt și bărci cu oameni. Citește mai mult…
Dragi tulceni, noi…
Dragi tulceni, noi suntem la târgul de carte din Piața Civică. Voi unde sunteți?
semnat, Misterele Dunării
Tulcea, orașul cărților, 05-08 septembrie 2019…
Mai bine spus, de joi până duminică, 05-08 septembrie, 2019, Tulcea va fi orașul cărților. În această perioadă, pe malurile Dunării, adică în Piața Civică a orașului, se va desfășura târgul de carte „C Arte Fest Danubius 2019”. Parafrazând titlul unei conferințe din programul manifestării: „…cartea, într-o lume fără cărți…”, organizatorii tulceni s-au gândit să-și transforme orașul, cel puțin pentru câteva zile, în .„…Tulcea, orașul cărților…”. Printre autori precum Mircea Dinescu, Stelian Tănase, Ștefan Caraman, Misterele Dunării vor fi prezente cu un stand în pavilionul central al târgului, din piața civică (de fapt, nu-i decât un singur pavilion!), cu romanul de aventuri istorice, „Aventuri în Tulcea”, de Nicolae C. Ariton, cu acțiunea la 1872, avându-l ca personaj principal pe „scotocitorul cadilâcului”, Aristotel Platon Cantemir. Chiar dacă nu vă interesează scriitorii și acțiunile din programul acestui festival al cărții, tot merită să-i faceți o vizită, într-una din zile, doar și pentru simplu motiv de a vedea niște oameni meșteșugind cărți „într-o lume fără cărți”.
Nicolae C. Ariton
Concursul este organizat în cadrul proiectului „Tulcea cultural. Real și virtual”, organizat de Primăria Tulcea și Misterele Dunării. Obiectivul este strângerea de informații și documente (fotografii) despre familiile tulcene. Proba concursului va consta în realizarea unui eseu[i] de 1 pagină, însoțit de câteva fotografii familiale de altădată, despre istoria familiei voastre tulcene. Cu cât informațiile vor fi mai interesante și fotografiile membrilor familiei mai vechi, cu atât vor crește șansele de câștiga unul din premiile în valoare de 1000 de lei și o sută de cărți despre istoria Tulcei. Eseul și fotografiile, scanate sau fotografiate, vor fi trimise pe adresa de e-mail tulceacultural@gmail.com În antetul eseului vor fi trecute datele de identificare ale concurentului: Nume și prenume, nr. telefon, adresa e-mail. Cele mai interesante materiale vor fi publicate, cu acordul autorului și respectarea normelor de protecția datelor și a drepturilor de autor. Autorii rămân proprietarii de drept al eseului și fotografiilor. Perioada de trimitere a materialelor este până pe data de 31 august 2019, ora 24. Premierea se va face în cadrul unei festivități publice tulcene în data de 28 septembrie 2019, ale cărei detalii vor fi comunicate ulterior. Valabil pentru tulcenii din lumea întreagă!
[i] Eseul este un text literar sau științific, în proză, fără formă impusă, care tratează, în cazul de față, istoria unei familii, văzută prin prisma personală a autorului. Eseul poate fi o simplă prezentare, descriere, povestire, schiță etc.
Chestiunea Casei Fantomelor tulcene……
Există în Tulcea o casă, numită în toate felurile posibile: Elvețiană, Austriacă, Venețiană și, în ultima vreme, a fantomelor, stârnind, din când în când, interesul tulcenilor. Situată pe strada 9 Mai, adică de la Muzeul de Etnografie (fosta Banca Națională), în sus, pe o străduță care parcă duce la cer, pavată cu piatră cubică de granit, șoferii o ocolesc cu înverșunare și atunci când nu reușesc, o înjură cu năduf. Strada în sine este un adevărat monument istoric, dar de departe, cea mai importantă piesă a sa este Casa Elvețiană, o clădire frumoasă și abandonată, unică prin arhitectura sa, sau mai bine spus, din ce a mai rămas din aceasta. Citește mai mult…
Despre poarta Mulamentului (Monumentului)…
Nu vă impacientați, nu este o (altă) greșeală, am folosit denumirea dată de o parte dintre tulceni (mai ales cei de origine turcă și tătară) Monumentului de Independență tulcean. Aceasta se întâmpla în mod obișnuit până prin 1960, pentru ca după aceea, această greșeală să fie înlocuită cu alta: denumirea colnicului Hora să fie rebotezată în Horea (după numele celebrului răsculat Horea, alături de Cloșca și Crișan). Bănuim că această redenumire a fost una cu influențe ideologice, din perioada comunistă, când s-a încercat subtil înlocuirea numelui simplu de hora cu cea a răzvrătitului de la 1784. Dar denumirea „mulamentului” sau a colnicului pe care este acesta construit nu reprezintă subiectul acestui articol – dar poate fi o idee -, tema propusă fiind porțile de acces în cadrul spațiului monumentului. Citește mai mult…
Farul din Tulcea…
Orice oraș care se respectă are un far. Bun, să recunoaștem că mai trebuie îndeplinite câteva condiții, dintre care cea mai importantă este aceea să fie situat pe malul unei mări sau ocean, cu ceva navigație prin zonă. În Dobrogea, orașele Sulina și Constanța au îndeplinit aceste criterii și așa se face că ambele sunt înzestrate cu faruri maritime, ba chiar cu câte două fiecare: unul mai vechi, devenit monument istoric și câte unul nou și modern, care corespunde navigației moderne din zilele noastre. Citește mai mult…
Începând de joi, 18.07.2019, de dimineață, în chioșcurile de ziare tulcene, într-un tiraj ceva mai mic ca de obicei, dar cu un număr mult mai mare de pagini (142), a apărut noul număr, adică 9, al revistei MISTERELE DUNĂRII. Din cuprins: Mihai Baciu, Neștiutele păsări ale Deltei; Ananie Ivanov, Conferința Internațională „Cazacii dunăreni…” – Epilog; Dorin Popescu, Cazacii dunăreni și caii de la Letea; Mihai Tiuliumeanu, Geneza oștilor căzăcești (sec. XI-XIII); Artem Peretyratko, Imaginea lui Ignat Nekrasov în creația lui N.I. Krasnov; Laura Stănică, Feminin; Nicolae C. Ariton, Misterul graiului dician (dicean)…; Angela Dumbravă, Păzea! Hurupții mănâncă semințele de floarea-soarelui!; Ionuț Jescu, Scurt istoric al curentelor bezpopovțî din Dobrogea; Tudose Tatu, Cei dintâi cercetători şi ingineri hidrografi englezi la Gurile Dunării; Fedor Kondratovici, Sicia dunăreană de la Dunavăț (trad. Ananie Ivanov).
Țânțari tulceni cu nume din 1001 de nopți…
Pe stemele județului și orașului Tulcea, mai vechi și mai noi, apar delfini, ancore, pelicani și chiar nuferi, ca simboluri tulcene. Nici urmă însă de țânțari, care din punctul nostru de vedere, sunt cei mai reprezentativi. Această lipsă se datorează în mod sigur faptului că insectele în cauză sunt atât de nesuferite, încât fac parte din inventarul negativ tulcean. De-a lungul miilor de ani, de când există Tulcea – poate nu chiar sub această denumire -, țânțarii sunt cei care făceau legea pe meleagurile noastre. Citește mai mult…
CONCURS „ISTORIA FAMILIEI MELE TULCENE”
Concursul este organizat în cadrul proiectului „Tulcea cultural. Real și virtual”, organizat de Primăria Tulcea și Misterele Dunării. Obiectivul este strângerea de informații și documente (fotografii) despre familiile tulcene. Proba concursului va consta în realizarea unui eseu[i] de 1 pagină, însoțit de câteva fotografii familiale de altădată, despre istoria familiei voastre tulcene. Cu cât informațiile vor fi mai interesante și fotografiile membrilor familiei mai vechi, cu atât vor crește șansele de câștiga unul din premiile în valoare de 1000 de lei și o sută de cărți despre istoria Tulcei. Eseul și fotografiile, scanate sau fotografiate, vor fi trimise pe adresa de e-mail tulceacultural@gmail.com În antetul eseului vor fi trecute datele de identificare ale concurentului: Nume și prenume, nr. telefon, adresa e-mail. Cele mai interesante materiale vor fi publicate, cu acordul autorului și respectarea normelor de protecția datelor și a drepturilor de autor. Autorii rămân proprietarii de drept al eseului și fotografiilor. Perioada de trimitere a materialelor este până pe data de 30 august 2019, ora 24. Premierea se va face în cadrul unei festivități publice tulcene în data de 28 septembrie 2019, ale cărei detalii vor fi comunicate ulterior.
[i] Eseul este un text literar sau științific, în proză, fără formă impusă, care tratează, în cazul de față, istoria unei familii, văzută prin prisma personală a autorului. Eseul poate fi o simplă prezentare, descriere, povestire, schiță etc.
Misterul unei vechi fotografii tulcene…
În rândurile care urmează, vom încerca să dezlegăm misterul ce înconjoară o fotografie foarte veche – probabil una din primele fotografii – cu orașul Tulcea (bun, să zicem cu malul tulcean al Dunării). Fotografia a fost postată pe un grup media tulcean (Istoria Deltei Dunării, administrator Corneliu Motoc) și a stârnit numeroase discuții privind locul realizării și, mai ales, perioada. Încercăm să intervenim și să deslușim o parte din misterul care o înconjoară. În primul rând trebuie spus că fotografia a apărut pe un site de licitații internațional, ofertantul fiind din USA (un colecționar american cu pseudonimul „emerald estates”) pentru un preț extrem de rezonabil, 14,95 $. Extrem de interesant este faptul că nu este vorba despre o simplă fotografie pe hârtie, ci o placă de sticlă, numită „magic lantern glass slide photo”, un fel de diapozitiv, sau mai bine spus, un strămoș al diapozitivului, acel cadru fotografic realizat pe celuloid (dublu developat, pentru a deveni pozitiv, ca și filmul cinematografic) și introdus într-o ramă de plastic. Citește mai mult…
Arcul de triumf al Tulcei…
De multe ori un simplu cuvânt poate să valoreze mai mult decât un tom întreg, de sute de pagini. În această situație ne-a adus ofițerul francez André Joseph Lafitte-Clavé, care în luna aprilie a anului 1784, a ajuns pe meleagurile tulcene. Trimis de către regele Franței, Ludovic al XVI-lea, împreună cu alți câțiva zeci de ofițeri francezi, în cadrul tratatului de alianță cu Imperiul Otoman, militarul frânc, după o foarte scurtă escală la Constantinopol, pleacă în misiune de recunoaștere a capacităților militare otomane, ajungând la Tulcea. Iată ce scria, printre altele, în raportul întocmit în urma călătoriei dunărene: „…Tulcea e construită într-un loc înclinat pentru fortificarea ei, datorită înălțimilor ce o înconjoară și vecinătății pădurii. Eu am văzut în această parte a locului postamente având un diametru de aproape 1 picior și jumătate și câteva urme ale vechilor case din piatră, reconstruite din chirpici şi gresie; aici de asemenea se află rămășițele unui ARC DE TRIUMF…” Citește mai mult…
Dunărea… ultima (prima) fabrică de bere
Titlul poate părea puțin ciudat, dar în mod clar se referă la ultima fabrică de bere care a existat de-a lungul Dunării, din Germania până la Sulina. Trecem peste faptul că marele fluviu este unul dintre puținele, dacă nu o fi chiar singurul, care este măsurat de la revărsarea în mare, punctul terminus (kilometrul 0) fiind stabilit, prin convenție, ca fiind farul de la Marea Neagră din orașul Sulina (a nu se confunda cu farul vechi situat acum aproximativ în centrul orașului). Măsurarea în sens invers se datorează lipsei de unitate în păreri privind izvorul fluviului. Așa cum se poate deduce, ultima fabrică de bere construită de-a lungul Dunării a fost la Tulcea, celebra „Bere Delta S.A.”, de pe strada Prislav, fosta fabrică de bere fiind construită undeva pe lângă fosta fabrică de pește, fosta fabrică de lapte și fostul abator tulcean. Citește mai mult…
În Penitenciarul din Tulcea…
Nu foarte mulți tulceni știu că Penitenciarul din Tulcea are o istorie demnă de un roman de aventuri. A fost construit inițial de către otomani, în jurul anilor 1850-1860, exact pe aceiași locație cu cea de acum, vechile clădiri fiind demolate pentru a face loc noilor corpuri ale Penitenciarului, construite în jurul anului 2000. Și mai devreme, acesta a funcționat, de prin 1780, în cetatea Tulcei, construită pe celebra stâncă a Tulcei, un pinten de granit care înainta spre mijlocul Dunării, ca un adevărat pod de piatră. Turcii au construit o cetate, pe la 1600, cu scop de vamă și de apărare împotriva atacurilor rușilor, care de-a lungul anilor s-a șubrezit din ce în ce mai mult, aceștia transformând-o într-una din cele mai sinistre închisori din tot Imperiul Otoman, unde nici un deținut nu rezista mai mult de jumătate de an. Dovadă, poetul Alecu Văcărescu, fiul marelui boier și poet Ienăchiță Văcărescu, își găsește sfârșitul în această închisoare după o detenție între aprilie și octombrie 1799. Mutată pe locul actual, închisoarea și-a continuat existența aventuroasă, regele Carol I făcând o vizită și câteva grațieri în toamna anului 1879. În primăvara anului 1889, evadează de aici celebrul bandit Simion Licinski, chiar în noaptea de Paște, iar în anul 1925, Tulcea se pregătea de un atac, nemaiîntâlnit în istoria locurilor, condus de celebrul bandit Terente, în fruntea a câteva sute de tâlhari, pentru a o elibera pe mama sa, arestată de autoritățile tulcene în contul faptelor sale banditești. Citește mai mult…
Ultima fotografie romantică tulceană…
Cea mai romantică fotografie tulceană este cea realizată de fotograful german Willy Pragher, într-o zi ploioasă de septembrie 1971. Neamțul, un artist desăvârșit, a vizitat orașul nostru de mai multe ori, de-a lungul anilor, probabil că ultima oară în toamna lui 1971, lăsându-ne ca amintire această frumoasă fotografie. Realizată de pe terasa hotelului Delta, construit de doar câțiva ani (1965), imaginea surprinde o faleză aproape pustie, pe care pot fi identificate două siluete mai apropiate, cu umbrelă și pardesiu, semn că mijlocul de septembrie era ploios dar și neobișnuit de friguros pentru această perioadă a anului. Citește mai mult…
Mona Lisa de Tulcea
Mona Lisa de Tulcea
Cea mai frumoasă fotografie tulceană, de studio, este după părerea misterelor dunării, cea realizată în februarie 1929 și semnată cu misteriosul nume Margarette. Fotografia a fost realizată în cabinetul fotografic „Foto-Royal”, situat pe strada Isaccei nr. 12, care astăzi ar trebui să fie cam în dreptul magazinului de telefonie „Germanos”. Să ne aducem însă aminte că toate clădirile de pe strada Isaccei au fost demolate în perioada 1960-1970, singura salvată fiind cea a fostului cinematograf Select (7 Noiembrie), actualmente club locandă. Citește mai mult…
Miercuri, 05 mai 2019, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna”, a avut loc lansarea volumului „EMINESCU-ZEUL TUTELAR AL SPIRITUALITĂȚII NOASTRE” avându-l ca autor pe distinsul profesor tulcean Gheorghe Bucur. Sala mare a bibliotecii județene a fost arhiplină, cum de mult nu s-a mai văzut un public atât de numeros. Motivul unui asemenea succes pentru o manifestare literară de acest gen se găsește în subiectul cărții, dedicată celui mai iubit poet național, dar și aprecierii pe care o au tulcenii pentru profesorul și omul de cultură Gheorghe Bucur. Citește mai mult…
Sunteți invitați la o nouă lansare de carte:
„EMINESCU-ZEUL TUTELAR AL SPIRITUALITĂȚII NOASTRE”
Un act deosebit de cultură tulceană, marca profesor Gheorghe Bucur
Cronicile unui librar tulcean special (1)
Revenim cu un articol despre librarul tulcean special, cu un nume curios pentru ne-tulceni, Anatolie Ivan, care are o tarabă de cărți în piața agroalimentară Vest, din Tulcea și le oferă gratuit. Duminică, 26.05.2019, când am reușit să-mi fac puțin timp liber, am dat o fugă până în piață, să văd ce cărți mai are Anatolie Ivan. Pe la orele 11,00, piața era plină, lipsea doar Anatolie, plecat probabil să voteze. Acesta nu era însă un impediment pentru amatorii de lectură, deoarece oferta de carte duminicală era frumos așezată pe tarabă, cu titluri proaspete, așa cum sunt obișnuiți clienți în fiecare zi. Citește mai mult…
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a organizat simpozionul „Istorie și cultură tulceană. Banditul Licinski – începutul reformei polițienești”. Au participat peste o sută de invitați: polițiști, cadre didactice, elevi și pasionați de istoria locală. Tema simpozionului a fost „cazul” răufăcătorului tulcean Simion Licinski, care în perioada 1887-1891 a devenit unul național, evenimentele legate de activitatea infracțională fiind atât de mediatizate în presa timpului, încât în Parlamentul României au avut loc interpelări cu acest subiect și au fost propuse mai multe modificări ale legilor polițienești, inclusiv o reformă. În contextul manifestării, coordonate de comisarul-șef de poliție Lucian Țugui, s-a desfășurat prezentarea volumului „Tulcea sub banditul Licinski (1887-1891)”, autor prof. Nicolae Ariton și concursul intitulat Poliția „privitoare asupra liniștii și păzirea bunei rânduieli”, care a constat în expunerea a 47 de lucrări grafice realizate de elevii Liceului de Arte ”George Georgescu” și care au surprins activitatea poliției tulcene la sfârșitul secolului al XIX-lea și atmosfera Tulcei din această perioadă. Citește mai mult…
Invitație la simpozionul „Istorie și cultură tulceană. Banditul Licinski – începutul reformei polițienești”
Sâmbătă, 18 mai 2019, ora 17,00, în foaierul Muzeului de Artă Tulcea, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea organizează simpozionul intitulat „Istorie și cultură tulceană. Banditul Licinski – începutul reformei polițienești”, având ca scop promovarea valorilor tulcene și normelor de prevenire antiinfracțională a cetățenilor municipiului Tulcea, văzute prin prisma timpurilor de altădată și readucerea în actualitate a unui personaj tulcean uitat. Activitatea se desfășoară în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Tulcea, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, fiind inclusă în cadrul proiectului național „Noaptea Muzeelor”. Tema simpozionului este activitatea răufăcătorului tulcean Simion Licinski, care în perioada 1887-1891 a devenit un „caz” național, evenimentele legate de activitatea infracțională a tâlharului la drumul mare fiind atât de mediatizate, încât în Parlamentul României au loc mai multe interpelări pe această temă și sunt propuse o serie de modificări ale legilor polițienești, inclusiv o reformă, toate respinse de opoziție pe motiv că sunt doar încercări menite să ajute la prinderea banditului tulcean Licinski. Aportul acestui personaj la istoria locală este acela că prin povestea sa, publicată în jurnalele vremii, ne-a făcut cunoștință cu viața Tulcei și a locuitorilor săi, din perioada 1887-1891.
În ultima vreme, am văzut tot felul de lucruri interesante despre cărți, unele chiar ciudate, începând cu automate de cărți, care îți dau volumul după ce introduci banii într-o fantă (fără a avea opțiunea de mai mult zahăr) și ajungând până la lucrătorii de la salubritatea din Istanbul, care au încropit o adevărată bibliotecă din cărțile recuperate de la gunoi. Tulcea, oraș cosmopolit și pe „repede înainte” pe calea globalizării, pregătit să-și adauge celor 17 etnii organizate cândva pe cartiere (mahalale) încă una, a vietnamezilor angajați la Șantierul Naval, completează și lumea cărților cu o idee originală, de-a dreptul exotică. Astfel, în hala Pieței Agroalimentare Vest există de aproape doi ani de zile o „tarabă” cu cărți, cu un mic anunț care te invită să iei o carte gratuit. Citește mai mult…
Am mai spus-o și în alte dăți că, una din cele mai mari bucurii pe care le am în urma scrierilor despre Tulcea de odinioară, sunt mesajele unor tulceni care au fost contemporani cu povestirile noastre istorisite. Aceste misive (aproape toate electronice, sub formă de comentarii pe blog sau e-mail-uri) reușesc să transforme o simplă înșiruire de cuvinte dintr-un articol, într-un adevărat buchet de trăiri adevărate și sentimente. Astfel, celor povestite de noi, însoțite câteodată de o fotografie prăfuită, se adaugă completări ale peisajului de odinioară a Tulcei, chipuri și întâmplări demult întâmplate. Zilele acestea am primit o nou mesaj de la domnul Alexandru Feingold, un tulcean plecat departe, care „răsfoind” paginile virtuale ale „misterelordunării” a descoperit o fotografie care a declanșat în sufletul său o adevărată furtună de amintiri. Nu am făcut altceva decât să „lipim” cele două mesaje primite de la domnia sa, reușind să obținem articolul de mai jos, a cărui autor este. Nu pot să nu adaug, ca și în datelele trecute, admirația pentru limba română impecabilă folosită de domnul Alexandru Feingold, la o distanță de jumătate de secol de când a părăsit România și nu a mai fost nevoit s-o folosească. A fost însă atât de atașat de aceste locuri tulcene, de limba română și de tulceni, încât ne bucură, pentru câteva clipe, cu amintirile sale tulcene. Stimă și respect pentru un tulceanul Alexandru Feingold, plecat atât de departe și pe care îl simțim atât de aproape. Citește mai mult…
Paște fericit!
Vernisajul expoziției „REînTOARCEREA”, vineri, 12 aprilie 2019
Încercați să vă faceți puțin timp liber, între două reprize de ploaie, și veniți vineri, 12 aprilie 2019, ora 18,00, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea pentru a participa la un eveniment special: vernisajul expoziției ”REînTOARCEREA” a artistei Alina Codin. Expoziția oferă o viziune cromatică originală asupra artei decorative populare, a înțelesurilor sale arhaice, a simbolurilor sale ancestrale, reinterpretate în manieră contemporană. Vă invităm să întâmpinați alături de noi Sfânta Sărbătoare a Paște-lui, în această magică lume a formelor și culorilor! Co-organizator: Misterele Dunării.
Conferința internațională „Cazacii dunăreni: origini și conviețuire în nordul Dobrogei”
Misterele Dunării, ca și co organizator, vă invită la Conferința internațională „Cazacii dunăreni: origini și conviețuire în nordul Dobrogei”, în ziua de 6 aprilie 2019, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea. Invitațiile sunt disponibile la organizatori. Nu fiți timizi, o șansă de a afla mai multe despre cazaci și existența lor tulceană.
În urmă cu mai bine de un an de zile, scriitorul gălățean Tudose Tatu ne povestea, într-un mini foileton, despre pirații de Dunăre. Acestea erau secvențe din volumul său „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca”, care între timp a fost publicat (lansat și la Tulcea). Distinsul autor revine, propunându-ne, de data aceasta, rânduri din volumul al doilea al cărții dedicate piraților de Dunăre. Citiți și bucurați-vă de o lectură deosebită.
Nicolae C. Ariton
http://www.mistereledunarii.wordpress.com
La 21 august 1834 numărul familiilor ioniene ce locuiau in Galati a atins cifra de 150. În lista nominală alcătuită de consulul general britanic E.L.Blutte figurau numele unor personalităţi marcante ale negoțului gălăţean vreme de decenii in perioada porto-franco precum Athanasie Polihroniade, Panait Combotecla, Atanasie Zisu, Gherasim Dendrino, Dimitrie Sachelarie, Athanasie Diamanadi, Scarlat Gherasim s.a.|21|[1] În decurs de un an de zile mai aveau să sosească încă 34, conform unui raport aparținând lui Robert G. Colquhoun, din 1835 în schela Galaţi trăiau 184 de capi de familii greco-ionieni. Citește mai mult…
În urmă cu mai bine de un an de zile, scriitorul gălățean Tudose Tatu ne povestea, într-un mini foileton, despre pirații de Dunăre. Acestea erau secvențe din volumul său „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca”, care între timp a fost publicat (lansat și la Tulcea). Distinsul autor revine, propunându-ne, de data aceasta, rânduri din volumul al doilea al cărții dedicate piraților de Dunăre. Citiți și bucurați-vă de o lectură deosebită.
Nicolae C. Ariton
http://www.mistereledunarii.wordpress.com
Iată ce făceau respectivii ipochimeni în Galați, centrul diplomatic al Dunării de Jos, și asta înainte de înființarea Sulinei după data de 26 februarie 1837. „…să se cunoască anarhia ce domnia în Galaţi pe la 1833 din partea Kefaloniţilor. La multe scene săngeroase amu fostu chiar martur ocular. Aşia într’o Duminică după toacă, de la o crăcimă din mahalaoa Şkelei s’au încinsu o luptă între Kefaloniţi şi miliţia pamântiască încăt strada de lângă casele lui Ioan Cuza, unde este astăzi scoala Primară, era plină de greci şi de soldaţi; Kefaloniţii aruncau cu cuţitele, în căt unul au căzut la picioarele mele. Vînzoleala au fostu mare, încăt maiorul Fotea, spre a linisci Kefalonimea care au fost maltratată de miliţie, au fost silit să satisfacă pe Consulul Vlahuti, ca în curtea Consulatului să pedepsească pe feldbelul Botezatu, care inteţisă astă bătălie. Acesta după timpu au ajuns căpitan, şi sáu retras la Bacău, în casele căruia se află astăzi Tribunalul. În măhălaoa Rîpei, mai în fie-care noapte Kefaloniţii făciau căte o moarte de omu de pe la femeile pierdute. Mi-aducu aminte că grecii având oare-care ciudă pe Prezidentul Eforiei Petrachi Altînovici, s’au ascuns în ograda bisericei Sf.Voevozi, faţă în faţă cu casa Gliki, şi acole asceptând pe Altînovici, ca la eşirea sa din Eforie , să’l apuce la bătaie cu colţuni plini cu năsipu. Bietul Preşedinte au remasu mai mort, şi bătăuşii nepedepsiţi. Theodor Codrescu |[1] Citește mai mult…
În urmă cu mai bine de un an de zile, scriitorul gălățean Tudose Tatu ne povestea, într-un mini foileton, despre pirații de Dunăre. Acestea erau secvențe din volumul său „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca”, care între timp a fost publicat (lansat și la Tulcea). Distinsul autor revine, propunându-ne, de data aceasta, rânduri din volumul al doilea al cărții dedicate piraților de Dunăre. Citiți și bucurați-vă de o lectură deosebită.
Nicolae C. Ariton
http://www.mistereledunarii.wordpress.com
Ionienii, oamenii mării cu proastă reputație
Vom detaila pentru început originea geografică a majorității personajelor ce vor ocupa paginile actualului volum. Ele veniseră și vor veni dinspre amiazăzi odată cu vânturile cele calde și bune pentru pânzele corăbiilor ce căutau Dardanelele, Țarigradul cel bine păzit, orașul sultanilor și Bosforul cel înflorit. Heptanissos sau cele 7 insule din Marea Ionică erau și sunt încă următoarele, cele principale, de la amiazănoapte spre amiazăzi în ordine:Kerkyra (Κέρκυρα) respectiv Corfu, Paxi (Παξοί) ori Paxos ,Lefkada (Λευκάδα) Lefkas , Ithaki (Ιθάκη) Itaca, Kefalonia (Κεφαλονιά) Kefalonia, Zakynthos (Ζάκυνθος) Zante, Kythira (Κύθηρα) Cerigo. Migrația locuitorilor pe unde în vremea veche de care vorbim era sezonieră datorită recoltei de măslini și stafide care acopereau necesarul produselor alimentare de întreținere vreme doar de 3 sau 4 luni dintr-un an. Citește mai mult…
În urmă cu mai bine de un an de zile, scriitorul gălățean Tudose Tatu ne povestea, într-un mini foileton, despre pirații de Dunăre. Acestea erau secvențe din volumul său „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca”, care între timp a fost publicat (lansat și la Tulcea). Distinsul autor revine, propunându-ne, de data aceasta, rânduri din volumul al doilea al cărții dedicate piraților de Dunăre. Citiți și bucurați-vă de o lectură deosebită.
Nicolae C. Ariton
http://www.mistereledunarii.wordpress.com
Toți aceștia dominau viața comercială locală la gura de vărsare a Dunării de la Sulina. Printre piloții trăitori din Sulina, în baza documentelor consultate, se pot menționa următorii pentru anii 1855-1857: Birbantaki, pilot al Lloydului austriac, Nicolo Calliga, Constantino Pugliesi, numit de austrieci în funcția de Pilot Șef înainte de 17 septembrie 1855, Ionian, fiind un pilot de primă clasă, dar conform altor mărturii nepotrivit pentru postul respectiv, Giovanni Pugliesi, tot Ionian, tâmplar la Tulcea și Constantinopol, devenit o vreme, sub fratele său mai mare, cel pomenit mai sus, pilot șef adjunct. Mai sunt Pano Theophilatos din vestita ulterior familie greacă de armatori, Apostolos Kalligas cu ani de viețuire 1804 – 20.09.1881 și Giovanni Kakomandis amintit la 19.03.1856. Citește mai mult…
Stand de cărți MISTERELE DUNĂRII la NEMO LAND
De puțin timp, cărțile „Misterele Dunării” (în număr de 9 titluri) se pot procura la standul de cărți al centrului „Nemo Land”, situat pe strada Zimbrului, nr. 24, din Tulcea. „Nemo Land este un loc de joaca în care te transformi din om mare în copil … Și, desigur, din copil în OM MARE!”
Dacă nu ați ajuns încă în acest loc minunat, cărțile „Misterele Dunării” sunt un motiv în plus de a oferi copiilor dumneavoastră un spațiu deosebit, plin de jucării foarte interesante care dezvoltă imaginația. Spațiul de joacă a fost conceput special astfel încât părinții să se poată juca împreună cu copiii lor.
De asemenea, părinții au posibilitatea petrecerii timpului într-un spațiu special creat pentru „cei mari” și, bineînțeles, de a-și cumpăra o carte despre istoria tulceană, din oferta „Misterele Dunării”, alături de alte titluri, pentru mici și mari, care de care mai interesante.
În urmă cu mai bine de un an de zile, scriitorul gălățean Tudose Tatu ne povestea, într-un mini foileton, despre pirații de Dunăre. Acestea erau secvențe din volumul său „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca”, care între timp a fost publicat (lansat și la Tulcea). Distinsul autor revine, propunându-ne, de data aceasta, rânduri din volumul al doilea al cărții dedicate piraților de Dunăre. Citiți și bucurați-vă de o lectură deosebită.
Nicolae C. Ariton
Republica piraților de Dunăre?!
Desigur nu a fost celebra „Libertatia” descrisă în cartea “A General History of the Pyrates by Captain Charles Johnson”, de altfel un individ total inexistent, care ar fi fost de fapt un pseudonim al lui Daniel Foe – Daniel Dușmanul în traducere, în realitate Daniel Defoe. Un năstrușnic aventurier care mai târziu a adăugat numelui său de Foe-Dușman particula aristrocratică „De” iar apoi s-a declarat descendent din familia cu iz francez, deh limba culturii și diplomației acelui timp, De Beau Faux. Dacă traducem în română ar fi însemnat “Falsul cel frumos ” ori “Secera cea frumoasă” nu mai puțin celebra armă de ev mediu. Ambele i s-au potrivit mănușă, negustorului, scriitorului, pamfletarului, jurnalistului și desigur spionului, tatăl lui Robinson Crusoe al Căpitanului Singleton și a celebrei Moll Flanders. Citește mai mult…
Stâncă de Tulcea…
De-a lungul timpului, părerile celor care vedeau Tulcea erau împărțite în de la extaz, până la dispreț, trecând prin toată gama de aprecieri: oraș turcesc, frumoasă așezare în amfiteatru, perlă otomană, oraș oriental murdar, interesant sau trist. Indiferent de impresiile călătorilor, Tulcea a fost însă multe sute de ani o adevărată sperietoare pentru navigatorii pe Dunăre, datorită faimoasei sale stânci din dreptul Colnicului Hora, pe care sa află Monumentul de Independență. Citește mai mult…
Mori tulcene pierdute în vânt și timp…
Există o regiune în țară, unde morile de vânt au fost un adevărat simbol local, Dobrogea. Acesteia i se mai spunea și „Țara morilor de vânt”, astfel marele geograf Constantin Brătescu scria: „Dobrogea este drumul vânturilor,… Grație permanenței vânturilor, peisajul dobrogean se caracterizează și prin mulțimea morilor de vânt…” Într-o statistică din 1901-1902, sunt numărate 639 de mori de vânt, din care marea majoritate în partea de nord a Dobrogei, respectiv Tulcea și satele din jur. Citește mai mult…
Amintiri din Sulina, pe la 1857…
Iarna anului 1857 a fost mai blândă decât altele. Dunărea nu a înghețat, motiv de a sărbători Boboteaza la fel ca în locurile cu climă mai blândă, unde marea, lacurile sau râurile nu înghețau. Aici se arunca crucea în apă și un grup de tineri se avânta să o scoată cât mai repede din apă, simbolizând intrarea și ieșirea lui Hristos din apa Iordanului. Citește mai mult…
LA MULȚI ANI!
Tulcea la 1784…(partea a IV-a, ultima)
André Joseph Lafitte-Clavé în continuarea descrierii sale a Tulcei specifica:
Pe dealul aflat în partea dreaptă a satului se arată urmele vechilor şanţuri de pământ care sunt foarte imperfecte şi fără a dispune de cele laterale.
Nu cu mult timp în urmă s-a început a se construi ziduri în vârful acelui deal, ziduri sub formă de paralelogram cu lungimea de 15 până la 20 de toises – 29,235-38,980 metri
Scopul acestor lucrări fără îndoială constă în aceea de a se construi după obiceiul turcilor o redută sau o fortăreaţă de piatră, care cu toate acestea nu aduce mare utilitate. Citește mai mult…
CRĂCIUN FERICIT!
Tulcea la 1784…(partea a III-a)
Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. După o absență cam îndelungată, domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Citiți și bucurați-vă de aceste rânduri inedite și frumusețea Tulcei de acum aproape două secole și jumătate. Astăzi, partea a III-a.
Nicolae C. Ariton
Descrierea este cuprinsă într-un jurnal al explorării coastei europene a Mării Negre, la bordul unei nave militare turceşti, de patrulare, o corabie cu pânze, mizenă şi marele „Hunier” de dimensiuni nu prea mari, ce putea accede şi în zone cu ape mai puţin adânci şi astfel greu accesibile, sau pe porţiunile strâmte ale şenalului navigabil ale fluviilor, prevăzută cu 2 ancore şi o piesă de artilerie, un „kerlenghic” cum îi spunea greşit frâncul.
Obişnuit cu graseierele de salon şi limba cocoşească era poate greu să reţină corect denumirea osmanicească şi anume „kârlangilk” însemnând nu mai puţin decât rândunică.
O corăbioară uşoară dar fără guşa roşie, cu aripi albe, cutreierând apele sărate.
O rândunică de mare! Citește mai mult…
Tulcea la 1784…(partea a II-a)
Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. După o absență cam îndelungată, domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Citiți și bucurați-vă de aceste rânduri inedite și frumusețea Tulcei de acum aproape două secole și jumătate. Astăzi, partea a II-a.
Nicolae C. Ariton
În cadrul unei asemenea expediții din1784, André-Joseph Lafitte-Clavé și Joseph-Monnier de Courtois cel care mai târziu va trece și prin Valahia, au predat desenul tehnic și aplicații tehnice în cadrul noii școli din capitala de pe malul Bosforului intitulată Mühendishâne-I Hümâyûn modernizată de către numitul Halil Hamid Pașa.
Aceasta a fost împărțită în două unități distincte Mühendishâne-i Bahr-i hümâyûn și Mühendishâne-i Berr-i hümâyûn.
Prima educa specialiști pentru domeniul naval, a doua ofițeri de artilerie și fortificații, geniu, ingineri militari.
În cadrul lecțiilor se predau algebra, trigonometria (ilm-i müsellesât), mecanica, tragerile de artilerie (fenn-i remy), hey’et (astronomie), istoria războaielor, desenul tehnic/proiectarea , geografia și lucrările de fortificație. Citește mai mult…
Tulcea la 1784…(partea I)
Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. După o absență cam îndelungată, domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Citiți și bucurați-vă de aceste rânduri inedite și frumusețea Tulcei de acum aproape două secole și jumătate.
Nicolae C. Ariton
Tulcea 1784 – La Fitte Clave
Un frânc, un ofiţer de geniu francez, Tulcea și insula Ceatal
Tatu Tudose
Istoricii români care până acum s-au ocupat de cercetarea izvoarelor străine ce fac referire la spațiul nostru actual, anume Dunărea inferioară, și sunt foarte mulți de la Nicolae Iorga încoace, nu au catadicsit să facă apel și la bibliotecile aflate în URSS actualmente pe teritoriul Ucrainei, în speță Odessa.
Motivele sunt diverse.
Principalul este lipsa totală de interes, caracteristică vremii de astăzi.
Dacă ar fi făcut-o ar fi aflat noi surse de informații despre regiunea Dunării de Jos.
Mai ales că este vorba de Tulcea și nu de Isaccea cea arheologică, unde se sapă, se sapă în neștire de generații. Citește mai mult…
La mulți ani, România!
Atac banditesc la Babadag…
Tulcea de odinioară era plină de bănci, ca și acum de altfel. Ca să fin sinceri până la capăt, în zilele noastre, nu prea mai sunt chiar atât de multe sedii de bănci, câte erau până în criza economică, din 2009 , care ne-a lovit și pe noi de ne-au mers fulgii. Dacă vă interesează și o oarecare ordine cronologică, după o mie nouă sute optzeci și nouă, frumosul nostru oraș s-a umplut de cârciumi, putem spune că era o adevărată epidemie de bodegi post revoluție. Apoi, o parte dintre acestea s-au închis și au început să fie deschise filiale de bănci, putem spune că era un adevărat campionat național de deschis filiale, un fel arătat mușchi bancari, între bănci, care este mai tare și are mai multe filiale. Apoi, și acestea au început să dispară, locul lor fiind luat de farmacii. Ați fost curioși să numărați câte zeci de farmacii sunt în Tulcea, în zilele noastre? Citește mai mult…
Războiul sării, la Tulcea…
La Tulcea au fost, de-a lungul timpului, tot felul de războaie. Cele mai dese și mai pustiitoare au fost cele între ruși și turci, dar au fost și altele și mai mici, între etniile tulcene, care chiar dacă nu au fost la nivelul unor războaie, putem să le încadrăm la categoria bătălii, lupte sau cotonogeli. Astfel, lipovenii s-au bătut în parte cu cazacii zaporojeni, pentru locurile de pescuit, bătaie care a degenerat într-un adevărat război, cu sute de morți, cele două comunități rămânând dușmani până în zilele noastre. Lipovenii cu lipovenii, pe chestii de principii religioase, împărțindu-se în cei cu popă și cei fără popă. Grecii cu evreii, pe primii apucându-i pofta de bătaie în preajma marilor sărbători, precum Crăciunul și Paștele, când îi lua valul credinței, interpretând Noul Testament mot a mot… și tot așa, exemplele pot continua la nesfârșit. Citește mai mult…
Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea a III-a)…
În anul 1989, se produce însă minunea, unii susțin că ar fi fost vorba doar de puțină vrăjeală, important este că lucrurile se schimbă radical în România, chiar și la Sulina.
Odiseea hotelului Camberi avea însă să continue, chiar mai abitir putem spune, dând din tragedie greacă într-un adevărat spectacol de teatru absurd. În primul rând, s-ar părea că familia Camberi s-a stins fără urmași, nimeni nerevendicând moștenirea hotelului. Acesta rămâne în patrimoniul uneia din zecile de societăți falimentare, în cazul de față, probabil că fostul ONT (Oficiul Național de Turism), sau, mai sigur, o părticică din acesta, ca să i se piardă urma mai ușor. Lucrurile în noua viață capitalistă românească nu merg însă atât de frumos pe cât am fi crezut, cel puțin unii dintre noi. Astfel, în anul 2001, firma de lichidări judiciare SC Iancina SA Tulcea vinde clădirea abandonată a hotelului Camberi unei persoane fizice. Trecuseră aproape 12 ani de Revoluția din 1989, timp suficient pentru un capitalism sănătos să-și regleze funcționarea, iar un hotel de patrimoniu, situat într-un oraș turistic de excepție, să revină la strălucirea de altădată. Citește mai mult…
Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea a II-a)…
Un mister mai ușor de dezlegat a fost provenința numelui, „camberi” însemnând în limba greacă „crevete” (în italiană, se pronunță „gamberi”), deci, avem de-a face cu un patron și un nume de hotel ce sună dacă nu depreciativ cel puțin hilar. Adevărul este că în spațiul mediteranian, din care provenea familia Camberi, numele cu legături piscicole erau și sunt extrem de răspândite, legătura dintre oameni și mare fiind cu adevărat profundă, cam același lucru care se întâmplă în spațiul nostru cu nume de genul: Gorun, Brad, Pădure etc. Citește mai mult…
„Pierdut în Tulcea”, de Nicolae Ariton – Primul roman istoric tulcean de valoare – prezentare – prof. Gheorghe Bucur
Recenzie publicată în volumul „Scriitori tulceni din trecut și de azi”, Tulcea 2018, autor prof. Gheorghe Bucur
A scrie un roman istoric bun este o întreprindere mai mult decât dificilă, căci trebuie îndeplinite o serie de rigori nu tocmai uşor de realizat. În primul rând, trebuie cunoscută bine epoca evocată şi înfăţişată ca atare, cu peisajul socio-politic-econonmic specific şi umanitatea caracteristică. Apoi, se impune o cunoaştere, cel puţin medie, a limbajului timpului. În al treilea rând, este necesară folosirea adecvată şi echilibrată a acestor componente de fundal, pe care să se înalţe firesc povestea ficţională.
Am beneficiat de lectura manuscrisului în faza de elaborare a lucrării. Acesta datează dintr-o perioadă anterioară publicării celor două cărţi de popularizare a istoriei Tulcei din ciclul TULCEA, LA 1870: Povestea adevărată a lui Nifon Bălăşescu, Ismail Bey şi a lui Charles Hartley (publicat în 2012) şi Nemaipomenitele întâmplări trăite de Nichifor de Carpat şi Said Paşa (apărut în 2013), fiind redactat, după cum precizează autorul, între 15 ianuarie şi 31 august 2011. El cuprindea, iniţial, secvenţe ample despre personalităţi, precum Charles Hartley, Nifon Bălăşescu şi Ismail Bey, care au jucat un rol important în istoria Tulcei în anii 1870. Textul era interesant, dar greoi. Episoadele descriptiv-narative, necesare prezentării celor trei personaliţi, estompau în destul de mare măsură firul narativ principal dedicat protagonistului. Soluţia aleasă de autor de a despărţi naraţiunea pur istorică de cea literară este una corectă şi potrivită, deoarece, în acest fel, avem de a face cu două categorii diferite de lucrări, ambele adecvate tipului de problematică abordat şi, mai ales, intenţionalităţii auctoriale şi specificului subiectului. Dacă primele două lucrări au fost realizate ca texte istorice de graniţă, având caracter de popularizare, din care însă nu au lipsit elemente ale artei literare, care, aşa cum am arătat în prezentările făcute cu ocazia lansării lor, asigurau interesul şi atractivitatea pentru fapte din trecut, ce ar fi putut să nu incite un lector, să zicem, comod, volumul Pierdut în Tulcea este, prin excelenţă, un text narativ ficţional. Lucrarea beneficiază din plin de datele istorice, cunoscute de autor şi folosite deja (în prima lucrare tipărită, amintită mai înainte), şi de personajele reale ale timpului, ca profesorul Nifon Bălăşescu şi englezul Ch. Hartley, care se constituie într-un fundal realist şi, mai ales, credibil pentru epoca înfăţişată, fapt esenţial pentru o carte de evocare istorică. Citește mai mult…
Caravana „Cronicile misterele Dunării” merge mai departe…
Caravana cărții „Cronicile misterele Dunării”, după primul popas la Școala Gimnazială Nr.12 Tulcea, în urmă cu ceva timp, a pornit din nou la drum. Călătoria se desfășoară încet, așa cum se întâmplă cu orice caravană burdușită cu bogății, în cazul de față o carte plină cu numai puțin de 43 de articole de pe celebrul blog de cultură tulcean mistereledunarii.wordpress.com (între timp, ne-am pierdut numele de domeniu mistereledunarii.ro, pentru că am refuzat să plătim taxa anuală de rezervare, pentru că acum 6-7 ani, când l-am cumpărat, am înțeles că este pe viață… condiție care s-a schimbat brusc). Al doilea popas a fost Liceul Tehnologic „Ion Mincu”, în oaza clasei a IX-a, unde am fost primit cu bucurie și interes, cu toate că se știe că tinerii nu prea dau în brânci cu cititul. A fost o întâlnire agreabilă, cu schimburi de întrebări și răspunsuri, care merită să fie folosite în deplasarea viitoare a caravanei. Citește mai mult…
Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea I)…
Scopul articolului de azi este acela de a dezlega misterul hotelului Camberi, din Sulina, situat chiar pe strada I a orașului., sau, cel puțin, să încercăm acest lucru.
Aflat cam la mijlocul distanței dintre cele două extremități ale străzii, hotelul este o clădire cu două etaje, complet abandonată, ajuns într-o stare înaintată de degradare, încât se pune întrebarea dacă s-ar mai putea salva printr-o reparație capitală, putreziciunea și rugina ajungând până la structura de rezistență. Singurul lucru care a mai rămas neatins și își păstrează farmecul de odinioară, sunt cele două balcoane de fier forjat, care se întind, unul pe toată lungimea catului I al fațadei, cel de-al doilea, mai mic, la etajul II. Aceasta pare de-a dreptul miraculos, în condițiile în care în Tulcea, de exemplu, aproape toate clădirile vechi au balcoanele tăiate de mult și trimise la fier vechi pe motiv că amenințau să le cadă în cap trecătorilor. Citește mai mult…
Mingea de fotbal…
Acest articol se adresează băieților. Mai puțin fetelor. Și pentru a fi expliciți sută la sută, se adresează celor care erau băieți mici prin anii șaizeci, șaptezeci… iar acum sunt băieți mari (unii le place să li spună bărbați, dar este problema lor).
În perioada, de care aminteam puțin mai devreme, toate lucrurile erau altfel, inclusiv mingile de fotbal. Și când afirm aceasta, mă refer chiar la mingile de fotbal adevărate, folosite pentru meciurile oficiale și care dacă ajungea în mâinile (picioarele) unor puști, era un motiv de mare sărbătoare. Mingile de fotbal de altădată erau cusute din bucăți de piele și pentru că această muncă complet artizanală nu avea nici o șansă să rețină aerul în interiorul său, în mingea respectivă se introducea o cameră din cauciuc. În felul acesta, o minge de fotbal semăna destul de mult cu un pneu de automobil. Citește mai mult…
Misterul pălăriei tulcene…
În urmă cu puțin timp am scris un articol despre pălăriile panama ale tulcenilor de altădată, fără prea mare succes printre tulceni de azi, să tot fie cam o sută de cititori. Motivele sunt mai multe, din care enumerăm doar câteva: nu prea se mai citește, subiectul este derizoriu și lipsit de interes și așa mai departe. Suntem însă consecvenți și revenim cu un nou articol despre pălăriile tulcene și purtătorii lor. De data aceasta, ancheta noastră detectivist istorică se va învârti în jurul unui exemplar pălăristic autentic tulcean, datând din perioada interbelică, aceasta fiind datată cu anul 1920, fără să putem susține însă cu argumente acest lucru. Pălăria în cauză a fost purtată cu abnegație de un locuitor al Tulcei, s-ar părea din comunitatea bulgară, a cărui descendenți se află acum în Bulgaria, la Plovdiv (sau prin împrejurimi). Am dedus acest lucru din anunțul postat, prin care pălăria era scoasă la vânzare în cadrul unei licitații. Mergând în continuare pe firul epic și ipotetic, ne închipuim că stăpânul pălăriei a părăsit Tulcea la un moment dat, sau a fost expulzat în Bulgaria, în anul 1941, când a avut loc strămutări masive de populație, între România și Bulgaria. Citește mai mult…
De câteva zile, revista MISTERELE DUNĂRII (MD) nr. 6, producție Mihai Tiulimeanu & Nicolae Ariton, se poate achiziționa, pentru suma modică de 15 lei, din chioșcurile de ziare tulcene. În cele aproximativ o sută de pagini puteți citi texte aparținând celor doi redactori, dar și a unor invitați de marcă, precum gălățeanul scriitor de Dunăre, Tudose Tatu, cu „Talbout de Marigny și Delta Dunării”, tulceanul Vasile Suhov, după știința noastră, pentru prima dată tipărit pe hârtie, după ce a bulversat on-line-ul cu povestirile sale din lumea Sfiștofca (o localitate din inima Deltei, nu fantasy), Ionuț Jescu, o altă apariție strălucitoare, cu documente și mărturii inedite despre tulcenii de altădată. Și lista nu se oprește aici, o mai avem pe Laura Stănică, o scriitoare plină de sensibilitate, Mihai Baciu, cu fotografiile sale deltaice remarcabile și nu în ultimul rând, scriitoarea Angela Dumbravă, cu un text dintr-un volum publicat, și unul inedit, în curs de publicare. În concluzie, o revistă cu parfum de Dunăre, arome tulcene și amintiri de vremuri demult apuse.
Nicolae C. Ariton Citește mai mult…
„CRONICILE MISTERELE DUNĂRII”, vol.1 lansate (nu la apă)…
Cu foarte puțin timp în urmă, s-a desfășurat lansarea primului volum al seriei „Cronicile misterele Dunării”, o carte publicată în cadrul proiectului cultural „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, sprijinit de către Primăria Tulcea. Ca și în alți ani, lansarea s-a desfășurat alături de elevii clasei a III-a D (fostă a II-a, a I-a etc.) de la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea. Atmosfera a fost deosebită, „luminată” (și la propriu și la figurat) de douăzeci și opt de copii frumoși și deștepți. Citește mai mult…
O carte nou-nouță: „CRONICILE MISTERELE DUNĂRII”, vol.1
Această carte este volumul I din seria „Cronicile Misterele Dunării”, care cuprinde articole publicate în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 pe blogul mistereledunarii. Având în vedere că acestea sunt doar în număr de 43, din cele peste 300 publicate până la data când scriu aceste rânduri, înseamnă că vor urma cu siguranță și volumele 2, 3 și tot așa.
Față de postările inițiale de pe blog, articolele cuprinse în acest volum sunt rescrise în cea mai mare parte, din mai multe motive. În primul rând, în intervalul de timp scurs între anii 2011 și 2018 au apărut informații noi despre unele subiecte, fiind necesar un veritabil „update” al unora dintre articole. În al doilea rând, unele articole prezentau inadvertențe, datorate fie subsemnatului, fie surselor obscure de informații, lucruri care au atras după sine modificarea textului inițial. Nu în ultimul rând, am înlocuit setul de fotografii care însoțea postarea inițială, am adăugat sau le-am îndepărtat, după caz.
Fiecare articol din volum, spre deosebire de cele de pe blog, este însoțit de o mică prezentare, care se dorește o explicație și motivație pentru care el a fost scris. Unele din aceste mici prezentări sunt scrise chiar ca o completare a articolului în sine, având în vedere distanța în timp dintre postarea pe blog și publicarea acestei cărți.
Însumând toate acestea, a rezultat volumul I al seriei „Cronicile Misterele Dunării”.
Nicolae C. Ariton
Ceea ce trebuia să fie un articol mic despre viața tulcenilor, între două repere bahice, adică vinul pelin și tulburel s-a lungit atât de mult, încât a trebuit să-l ticluim în două episoade. Deci, astăzi, partea a doua, dedicată vinului tulburel.
Nici acum nu știu precis, dacă pe vremea când eram copil, adică prin 1970, oamenii așteptau sosirea toamnei pentru bogăția de fructe și legume sau pentru tulburel. Adică, pentru a fi mai precis, pentru „Ziua recoltei”, o manifestare aproape uitată astăzi, în care se organiza un fel de expoziție cu vânzare, cu produse agricole din tot județul (nu că această sărbătoare s-ar fi ținut numai în Tulcea, era unul de-a dreptul național) sau pentru „Mustării”. Citește mai mult…
Revista Misterele Dunarii, nr. 6, gata de tipar!
Alături de Mihai Tiuliumeanu, Nicolae Ariton, Laura Stănică, Tudose Tatu și Mihai Baciu – 3 suprize în acest număr! Angela Dumbrava, o scriitoare talentată, apreciată, cu un volum publicat, altul în pregătire, care ne împărtășește savuroase amintiri ale copilăriei și tinereții petrecute într-un sat dunărean; Vasile Suhov, un adevărat Maxim Gorki al vremurilor noastre – oameni simpli, caractere puternice, povești pline de realism – doar cu mai mult umor și mai puțină încrâncenare revoluționară 
Ionuț Jescu, un tânăr autor, aflat la debut, dar plin de potențial, cu un articol incitant despre lipovenii trăitori pe tărâmuri unde nu ne-am fi așteptat să-i aflăm!
Mulțumim tuturor care au venit alături de noi (subsemnatul și Nicolae Ariton), la aproape doi ani de la lansare!
Mihai Tiulimeanu
Până la urmă viața se socotește în funcție de la ce o raportezi. Cele mai simple repere sunt nașterea și moartea, adică o linie întortocheată, cu două capete, căreia cei care se pricep cât de cât la aritmetică o numesc segment. Pentru o viziune puțin mai detaliată există botezul, căsătoria și înmormântarea, cu o vedere social religioasă asupra vieții. Vă propun, însă, în articolul de azi, viața văzută prin prisma a două repere bahice: tulburelul și vinul pelin. La prima vedere (citire) pare o viziune vulgară, primitivă, făcută de băutori notorii, departe de trăiri superioare precum poezia, filozofia sau știința. Cu toate acestea, ne menținem afirmația că măsurarea vieții tulcenilor (sau a unora dintre ei) folosind ca unitate de măsură paharul și repere cele două soiuri de vin conține mai mult miez de viață decât orice tratat plictisitor de artă sau știință. Citește mai mult…
Lipovean in Amur…
Titlul s-ar putea să vă inducă în eroare, lucru pe care l-am dorit cu bună știință. Astfel, am renunțat la î pentru i, rezultând in în loc de în, iar Amur, pare o greșeală la Amor, sau ceva de genul acesta, încercând să realizăm un fals după un film american, Lipovean in Love… dar articolul de față nu are nici cea mai mică legătură cu dragostea, ba chiar putem spune că dimpotrivă. Totuși, vă asigurăm că vom vorbi și de lipoveni, precum și de Amur. Citește mai mult…
Uite popa, nu e popa!… la Tulcea, pe la 1896
Tulcea a fost aproape în permanență un loc al comploturilor, spionilor și agitatorilor. Vorbim mai ales de perioada de după liberalizarea navigației pe Dunăre, adică după anul 1832. Având în dotare un puternic fort otoman, care a existat în prima fază pe Stânca Tulcei (un pinten de piatră ce înainta spre mijlocul Dunării, în dreptul Colnicului Hora) și, apoi pe Dealul Taberei, rușii au fost în permanență curioși să cunoască detalii privind garnizoana de soldați și starea depozitelor de muniții, ascunse în tuneluri săpate în dealurile orașului. Apoi, în preajma războaielor, spioni și agitatori de toate neamurile bântuiau prin oraș, sub masca străvezie că sunt negustori, ziariști, preoți și chiar geografi, toți cu scopul de a afla cât mai multe informații despre starea otomanilor, și să instige, dacă se putea, etniile tulcene să se ridice împotriva acestora. După 1878, când Dobrogea trece alături de România, lucrurile s-au mai liniștit, dar nu de tot, rușii și bulgarii având tot timpul ceva interese prin partea locului, războaiele plutind mai tot timpul în aer . Dar haideți să vedem (citim) mai bine care era atmosfera complotistă tulceană, pe la 1896, desprinsă dintr-un articol din ziarul „Epoca”. Citește mai mult…
Misterul străzii tulcene Davilla…
Cum urci, pe strada Babadag, la intersecția unde se află Hotel Rex și sediul Băncii Comerciale, pe partea stângă, se află strada Davilla (cu doi de l). Străduța este modestă și s-ar putea să o ratați, așa că cel mai bine luați-vă ca drept reper, un tomberon din plastic și termopan, pe post de bar, numit ciudat „Vanilla” (tot cu doi de l). Strada Davilla este pavată cu piatră cubică, spre disperarea contestatarilor acestui tip de pavaj stradal, acești copii mari, care își iubesc mai mult mașinuțele decât istoria orașului. Spun istoria orașului, pentru că strada Davilla a fost pavată cu piatră cubică undeva la începutul secolului al XX-lea, deci pavajul respectiv (ca și al altor multor străzi din Tulcea) bate bine suta de ani, lucru care nu se va întâmpla niciodată cu automobilele iubitorilor de mașinuțe și nici chiar cu aceștia. Citește mai mult…
Tulceni și panamale…
De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În următoarele săptămâni și luni, vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până la episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.wordpress.com)
Acest titlu chiar este plin de mister. Cu siguranță că nici măcar nu bănuiți la ce se referă și chiar dacă aveți oarecari indicii, pot să schimb subiectul, chiar din rândul următor. Dar nu aceasta este scopul acestui articol, de a vă face confuzi și de a ține onor cititorul în necunoștință de cauză. În primul rând, vreau să vă asigur că articolul de față nu are nici o legătură cu canalul Panama, o conexiune dintre apa acestuia și a Dunării fiind posibilă. În plus, să ne aducem aminte că celebrul canal a fost construit în două etape, la fel ca și canalul Dunăre-Marea Neagră, cu specificația că cel care leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific, în lungime de 77 km, a fost început în 1881, de francezi (după succesul financiar înregistrat cu canalul Suez) și abandonat datorită mortalității de peste 200 de oameni în fiecare lună, din cauza condițiilor extreme (mai ales în sezonul ploios). În anul 1904 este preluat de americani și terminat în anul 1914. Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost început prima dată de comuniști în anul 1949, având ca forță de muncă deținuții politici, și abandonat în anul1954. Lucrările au fost reluate în anul 1976, tot de comuniști, și încheiate în 1984, fiind mai mult o ambiție personală a lui Nicolae Ceaușescu. Citește mai mult…
Destinul fotbalistic al orașului Tulcea…
De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În următoarele săptămâni și luni, vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până la episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.wordpress.com)
Destinul fotbalistic al orașului Tulcea nu prezintă aproape nici un interes. Această în comparație cu alte orașe mai mari, străine sau românești. Aceasta la prima vedere, pentru că și frumosul nostru oraș se poate lăuda cu performanțele sale fotbalistice, mici ce-i drept, dar demne de reținut. În primul rând, Tulcea este probabil singurul oraș din România (și din lume) care a avut echipa de fotbal (Delta Tulcea) promovată în prima divizie, unde a stat doar câteva zile (săptămâni), aceasta întâmplându-se în anul 2007 și pentru că nu și-a depus dosarul de omologare a terenului de fotbal, a rămas în divizia secundă, în timp de echipa Ceahlăul Piatra Neamț, care trebuia să retrogradeze, a rămas în prima divizie. A fost, așa cum se bănuiește, un târg onest și avantajos pentru tulceni și nemțeni (mai ales pentru unii dintre ei). Tot ca un mic remember, ar mai fi de spus, că cel mai bun loc pe care îl mai obținuse echipa de fotbal Delta Tulcea fusese locul al cincilea, în divizia B, în anul 1984 (nu este exclus ca datele noastre să fie incomplete). Citește mai mult…
Stâncile străzilor din Tulcea…
De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În primele două săptămâni și următoarele luni, vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Discutam în articolul de săptămâna trecută despre situația ingrată a străzilor tulcene, pavate cu piatră cubică, care reușesc să stârnească atâtea controverse încât îți creează impresia că sunt niște străzi cu stânci. Trebuie să subliniem, cu această ocazie, că departe de noi gândul de a discuta în aceste rânduri de celebra Stâncă a Tulcei, situată cândva dincolo de marele S al Dunării, din dreptul orașului nostru (o adevărată capcană pentru corăbiile ce navigau pe fluviu)și care a fost distrusă sistematic, prin dinamitare, de către Comisia Europeană a Dunării. Deci, astăzi, doar vom continua o discuție despre străzile cu caldarâm (denumirea turcească a pavajului din piatră cubică) și poate vom găsi o soluție pentru viitorul lor. Citește mai mult…
„Scriitori tulceni din trecut și de azi – perspective critice -”, autor prof. Gheorghe Bucur
Vineri, 29 iunie 2018, la Biblioteca Județeană Tulcea, a avut loc lansarea cărții distinsului profesor Gheorghe Bucur, „Scriitori tulceni din trecut și de azi – perspective critice”, un excelent volum de critică literară de sinteză, primul de acest gen în „peisajul” scriitoricesc tulcean. Cu toate că este un tom „greu” și la propriu (374 de pagini în format A5) și la figurat (critică literară), sala bibliotecii județene a fost arhiplină cu tulceni care iubesc cultura, ii stimează pe scriitori și îl respectă pe profesorul Gheorghe Bucur.
Distinsul autor face parte dintr-o generație de profesori care au răspândit cu generozitate, seriozitate și profesionalism învățătura și cultura pe meleagurile tulcene, într-o perioadă în care școala era Școală, munca, Muncă iar cultura distribuită prin mijloace clasice, azi desuete: cărți, reviste, cenacluri, biblioteci, caravane literare, fără internet, telefonie mobilă, Facebook, site-uri și bloguri mai mult sau mai puțin culturale. În plus, domnia sa este absolvent al Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea, unde s-a reîntors ca profesor de limba și literatura română, în anul 1967, după absolvirea Facultății de Filologie a prestigioasei Universități „Al.I.Cuza” din Iași. A fost titularul catedrei de limba română din acest liceu, timp de 40 de ani, până în anul 2007. De remarcat consecvența și devotamentul unei vieți întregi pentru o instituție școlară a unui om care a trecut prin două sisteme politice și granița a două milenii, între aceleași ziduri groase ale unui liceu care se confundă cu istoria Tulcei. Citește mai mult…
Pledoarie pentru niște pietre tulcene…
Începând de săptămâna trecută, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. Vom încerca, timp de câteva luni, să dăm la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Ca de obicei, vom călători în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până la episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
O parte din străzile tulcene, nu atât de multe pe cât se vaită unii, dar nici atât de puține pe cât ar vrea alții, sunt pavate cu piatră cubică. Aceasta înseamnă că în locul asfaltului negru (hai să zicem gri), neted ca o coală de scris (hai să nu exagerăm chiar atât de mult), unele din ulițele tulcene, chiar principale, sunt pavate cu piatră cubică din granit.
Nu intrăm în detalii vulcanice de formare a acestui tip de rocă, ci doar amintim că este una din cele mai dure dintre toate, fiind depășită doar de porfir și bazalt, prima fiind o rocă foarte iubită de împărații bizantini, una din dinastii luându-și numele de la aceasta. Citește mai mult…
Dragi tulceni,
Nu ratați lansarea de vineri, 29 iunie 2018, ora 16,00 de la Casa Cărții, a volumului domnului profesor Gheorghe Bucur. Un eveniment scriitoricesc tulcean deosebit!
Strada care duce la cer…
Misterele Dunării revine cu o nou sezon de articole (aproape la fel ca pe celebra platformă de seriale Netflix). Începând de azi, timp de câteva luni – adică până prin noiembrie -, vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Acum 55 de ani (cu aproximație) eram un des trecător pe strada 9 Mai. Bun, trebuie să recunosc că de multe ori eram dus în brațe (nu din alte motive, ci pentru faptul că eram mic și oboseam repede, și pentru că și această propoziție nu este foarte clară, voiam să spun că aveam cam 3-4 ani și de multe ori, eram transportat în brațe de mama mea). Poate și din acest motiv, strada, despre care vom vorbi astăzi, mi se părea stranie, reușind să mă înfricoșeze de-a dreptul, prin faptul că mi se părea atât de dreaptă în sus, încât ducea spre cer. De atunci, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, strada este pavată tot cu piatră cubică din granit, trotuare din dale de calcar marmorat, toate realizate în jurul anului 1900. Din acest punct de vedere, nici o modificare în ultimul secol și aproape două decenii. Chiar și cele trei clădiri reprezentative ale străzi au rămas aceleași, adică celebra Casă Elvețiană, imobilul Băncii Naționale – sucursala Tulcea (azi, Muzeul de Etnografie) și Casa Calafeteanu. Singurele lucruri care s-au modificat, au fost numele străzii, botezată inițial Paul Stătescu (fost Prefect al Tulcei 1881-1888), după 1950, fiind numită 9 Mai, strada trecând cu acest nume și în mileniul al III-lea. Citește mai mult…
Dragi tulceni,
Vineri, 15 iunie 2018, ora 16,00, va apare o carte nouă despre istoria tulceană, „Tulcea sub banditul Licinski”. Aceasta va fi distribuită doar de „Librarii zburători”, care fiind foarte ocupați, îi veți găsi „Sub Coloane”, între orele 16,00 și 18,00, după acest interval, ca orice zburători care se respectă, vor dispare. Profitați de scurta lor apariție, pentru a cumpăra o carte despre istoria minunată a Tulcei, de data aceasta între anii 1887-1891, un răstimp în care tulcenii au tremurat de frica celebrului bandit Licinski.
Nicolae C. Ariton
Istoria Tulcei oferă numeroase subiecte pentru a scrie o carte. Cu toate acestea, volumul de față este dedicat tâlharului la drumul mare Simion Licinski, un personaj care a reușit să-i înspăimânte atât de tare pe tulceni, încât aceștia preferau să călătorească de la Tulcea la Isaccea cu vaporul, decât cu poștalionul sau trăsura, pentru a nu fi jefuiți de celebrul bandit. Totul se întâmpla în perioada 1887- 1891, într-o Dobroge revenită de doar câțiva ani la România (în urma Războiului de Independență din 1877-1878), dar cu ecouri atât de puternice în întreaga țară, încât faptele tâlharului deveniseră subiect de prima pagină pentru toate ziarele naționale. Exotismul Dobrogei, originea lui Licinscki, atacurile sale și, mai ales, presa vremii, l-au transformat pe tâlharul tulcean într-un personaj care a depășit în multe privințe realitatea. Dacă se însumează valorile pe care și le-a însușit prin jaf, acestea abia se ridică la jumătate din premiul de 10 mii de lei, oferit pentru prinderea sa. Cu toate acestea, au fost scrise trei romane, două piese de teatru și zeci de articole avându-l ca personaj principal pe Simion Licinski, fără să mai vorbim de interpelări în Parlament și inițierea legii înființării Jandarmeriei. În aceste condiții, Licinscki a devenit atât de celebru, încât chiar el a început să creadă că este un personaj extraordinar. Dintr-un tâlhar la drumul mare, de multe ori jovial și care se mulțumea cu jafuri mărunte, inclusiv hainele și încălțările victimelor, acesta s-a transformat, în ultima parte a vieții (1891), într-un criminal cu sânge rece, supărat de faptul că cei pe care îi soma să-i trimită bani, în contul renumelui său, îl refuzau. Iar ziariștii au reușit performanța să-i creioneze un portret de bandit modern, adaptat peisajului național, o combinație de haiduc cu gangster american, înarmat până în dinți, ușor cochet, cu tot felul de lănțișoare de aur legate de cartușieră și patul armelor.
În concluzie, aveți posibilitatea să lecturați o carte dedicată unui tâlhar la drumul mare, Simion Licinski, jumătate personaj real, jumătate creație jurnalistică, interesant prin unele aspecte ale vieții sale, având meritul ca prin faptele sale, povestite în jurnalele vremii, să facem cunoștință cu viața Tulcei și tulceni adevărați, din perioada 1887-1891.
Chestiuni literare – recenzie „Le suspendu de Conakry”
În urmă cu ceva timp, aveam obiceiul de a publica recenzii ale unor cărți pe care le citeam, încercând să împărtășesc cu puținii cititori pe care îi avea blogul www.mistereledunarii.ro, bucuriile sau tristețile unor lecturi deosebite sau timp pierdut degeaba. Între timp, numărul celor interesați de postările blogului a crescut spectaculos, motiv de a păstra o anumită cadență (săptămânală) în publicare, documentare, scriere, care m-au îndepărtat cu pași mici, dar siguri, de rubrica blogului, numită „chestiuni literare”. Aceasta nu înseamnă că în acest răstimp, nu am mai citit, dimpotrivă, pot spune că aceasta s-a întâmplat în cantități la fel de mari, doar tematica s-a schimbat, trecând aproape în totalitate în „tabăra” nonficțiunii, abandonând (aproape trădând) ficțiunea. În concluzie, în ultimii ani, am lecturat din ce în ce mai puțin cărți de literatură, dedicându-mă lecturii de tomuri istorice și științifice, de la istoria Bizanțului până la cea a Rusiei, sau de la istoria alchimiei la tehnica preparării alcoolului.
Profitând de o mică pauză editorială în viața blogului (cam lungă, ce-i drept), dar de care am profitat pentru a scrie volumul al doilea al romanului „Pierdut în Tulcea”, intitulat „Aventuri în Tulcea” și care va apare, probabil, în decembrie 2018, am citit și o ficțiune, în amintirea timpurilor de altădată, spun aceasta, pentru că este vorba chiar de o carte polițistă, „Le suspendu de Conakry” (Suspendatul din Conarky, în traducere mot-a-mot, dar nepotrivită), de Jean-Christophe Rufin. Citește mai mult…
Vineri, 30 martie 2018, ora 16,30, la Casa Avramide… „Votca-un thriller istoric”, și „Republica piraților de Dunăre”…
Dragi prieteni, vineri, 30 martie 2018, ora 16,30, la Casa Avramide, două lansări de carte, mai ceva ca la Șantierul Naval, unde se lansează vapoare! Deci o lansare dublă: „Votca-un thriller istoric”, autor Nicolae C. Ariton și „Republica piraților de Dunăre”, autor Tudose Tatu, care vine special de la Galați, cu proaspătul său volum. Va fi tămbălău și zarvă mare, cu palicari și pișicheri câtă frunză și iarbă, că tot a venit/vine primăvara! Pentru a simplifica titlul manifestări, am botezat-o simplu: „Votcă și pirați”, pentru cei mai pretențioși, vă promitem un regal de istorie locală, cultură și rafinament intelectual, fără nici o legătură cu alcoolul și violența, acestea fiind doar temele celor două cărți și motivul întâlnirii. Vă așteptăm la această întâlnire scriitoricească și pentru simplul motiv că în anul 2018, primăvara vine o singură dată, iar o lansare de cărți despre votcă și pirați, la fel.
Tulcea. Amintirile unui oraș
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 26 ianuarie 2018
Așa cum anunțam în articolul de săptămâna trecută (care în paginile ziarului Obiectiv de Tulcea nu a mai apărut pentru că din cauza iernii, ziarul și-a suspendat apariția ediției de vineri, 19.01.2018), încheiem astăzi publicarea articolelor despre istoria orașului nostru, grupate sub titlul generic de „Tulcea. Amintirile unui oraș”. A fost o perioadă de mai bine de trei luni (am început fix pe 13 octombrie) cu articole publicate săptămânal (cu ceva pauze, cei drept) în care am povestit despre bandiți tulceni, despre case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, sport și alte lucruri, mai mult sau mai puțin importante din istoria Tulcei. Calendarul publicării articolelor (aici am exagerat puțin, pentru a vă face să credeți că mistereledunarii.ro funcționează ca un ceas elvețian) a fost dat însă peste cap de intervenția domnului Alexandru Feingold, un tulcean plecat demult și departe. Domnia sa ne-a trimis un text alcătuit din câteva amintiri tulcene care ne-au impresionat atât de mult, încât nu am rezistat ispitei de a ticlui un articol (vezi articolul „Amintirile unui domn plecat departe…”). Azi, revenim cu un articol semnat de dânsul, alcătuit din două „crâmpeie” de istorie tulceană, din jurul anului 1950. Veți întâlni personaje, de care astăzi foarte puțini tulceni își mai aduc aminte și locuri peste care șenilele buldozerelor au trecut cu atâta temeinicie încât în urma lor a mai rămas doar câte o fotografie îngălbenită. Vă urez lectură plăcută, purtați de amintirile unui tulcean plecat departe, și sper să ne reîntâlnim, pe aceleași coordonate istorico-tulcene, cât mai curând, adică pe la primăvară (vară). Nu fiți triști, ne vom vedea la cel puțin o lansare de carte („Votca-un thriller istoric”, care așteptăm să vină de la tipografie) și reciti în cele două episoade ale articolului anual „Retrospectiva literară tulceană 2017”, la care lucrăm cu spor.
Nicolae C. Ariton http://www.mistereledunarii.ro
Alexandru Feingold: „Voi încerca să deschid o ferestruică spre activitățile culturale din Tulcea realist-socialistă…”
Cenaclul literar „Panait Cerna”
Prin anii 50′ apărea la Tulcea ziarul „Tulcea Democrată”, care publica și o pagină literară redactată de un tânăr, tobă de talent, viitor profesor de literatură la liceul local, Aurel Munteanu. Pentru a recruta colaboratori, el a luat legătura cu directorul Casei de cultură, Grigore Cuculis și l-a convins să acorde auspiciile unui cerc literar cu numele de „Cenaclul literar Panait Cerna”. Buni organizatori și cu bune intenții, cei doi au izbutit să adune cam 20 de iubitori de literatură, fie ea și realist-socialistă, sub suspiciunea și controlul cenzurii locale. Citește mai mult…
Și tâlharii dobrogeni îmbătrânesc…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 19 ianuarie 2018
Timp de câteva luni, am dat la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Am călătorit, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Au fost episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri etc. Toate acestea s-au întâmplat (adică scris și citit) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Săptămâna aceasta, penultimul episod. Azi, despre cum și tâlharii îmbătrânesc.
Nicolae C. Ariton (mistereledunarii.ro)
Nu știu dacă afirmația din titlu este valabilă și în zilele noastre. Și nici nu are vreo importanță. Știm doar că tâlharii din zilele noastre denunță cu sârg, un fapt care ne bucură, cu toate că intră în contradicție cu onoarea banditească, de a nu-ți turna fârtați de tâlhărie, atunci când ești pus în lanțuri. Dar hoții din ziua de azi nu sunt haiducii de altădată, ei nu fură de la bogați pentru a da la săraci, ei fură de la ultimii, pentru a ajunge în categoria primilor, într-o logică aproape absurdă, pe care cu siguranță că un bandit din secolul trecut nu ar înțelege-o cu nici un chip. Dar să-i lăsăm pe găinarii zilelor noastre, care nu merită nici măcar să fie numiți răufăcători și să vorbim (scriem) despre tâlharii și bandiții de altădată. Citește mai mult…
Tulcea sub focuri…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 12 ianuarie 2018
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, despre un incendiu de la un magazin de coloniale și oficiul poștal din Tulcea, de acum 110 ani și puțin.
Nicolae C. Ariton (mistereledunarii.ro)
Tulcenii de odinioară erau tot timpul amenințați de câte ceva. Războaie la intervale de 15-20 ani (uneori mai dese, alteori mai rare), unele din ele atât de pustiitoare pentru oraș, încât după terminarea lor, din acesta mai rămâneau două-trei case în picioare (după Războiul Ruso-turc, din 1806-1812, din Tulcea nu a mai rămas nimic, casele fiind distruse în totalitate de artileria rusească. Orașul a și fost mutat după această înfrângere a turcilor, de pe amplasamentul din jurul Colnicului Hora pe Dealul Taberei, unde turcii au construit un nou fort). Apoi, veneau pe rând ciuma (la început mai des, importată via Constantinopol), holera (ultimele epidemii fiind înregistrate și după anul 1900, ultima, fiind chiar în anul 1977 (vezi articolul https://mistereledunarii.wordpress.com/2014/06/30/tulcea-in-vremea-holerei-1977 ), frigurile (malaria) până prin 1960 când a fost stârpit țânțarul anofel din zonă Tulcei (cu ajutorul unei specii de crap care păpa larvele de țânțari) și exemplele pot continua. Citește mai mult…
Sărbători fericite!
Tulcea, scânteia, pâinea, 1953…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 22 decembrie 2017
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, despre orașul nostru, ziarul Scânteia și pâinea tulcenilor, cea de toate zilele, din anul1953.
Nicolae C. Ariton (http://www.mistereledunarii.ro)
În mod cert, Tulcea din zilele noastre nu mai seamănă deloc cu cea de odinioară. La fel cum nici orașul din anul 1953 nu mai semănă cu cel care fusese până în anul 1947. Să zicem (scriem) doar că lucrurile erau diferite din alt punct de vedere. Dacă în 2017 (data când scriem aceste rânduri), din vechea arhitectură a orașului nu au mai rămas decât câteva zeci de case, în 1953, străzile și clădirile erau aceleași în proporție de 99%, doar oamenii se schimbaseră în totalitate cu ceea ce fusese până în 1947. Întrebarea logică care se pune ar fi aceea, cum se poate ca în șase ani, tulcenii să se schimbe atât de mult, mai ales că nu vorbim de războaiele de la 1800, în urma cărora aveau loc mari strămutări de populație (mai ales turci, tătari și bulgari) care erau plimbați de o parte și alta a Dunării, după interesul învingătorilor. Putem adăuga că nici în anul 1940, situația nu a fost cu mult mai brează, luând în considerare anexarea Cadrilaterului de către bulgari și strămutarea populației bulgare DIN Dobrogea și a celei românești și aromâne ÎN Dobrogea. Citește mai mult…
Ziarul Cultural de Tulcea, decembrie 2017…
Am avut onoarea ca șase din cele 8 pagini ale Ziarului Cultural de Tulcea, pe luna decembrie 2017, să conțină o prezentare a subsemnatului, a cărților pe care le-am publicat până acum și patru articole despre istoria Tulcei. Acest lucru s-a întâmplat datorită gestului de prietenie a distinsului ziarist tulcean Cristian Dogaru, în paginile pe care acesta le editează, ca redactor șef, în „Ziarul de Tulcea”. Pe lângă publicarea în sine, am apreciat și stilul ușor învăluitor pentru a mă convinge să contribui la editarea acestui număr al Ziarului Cultural de Tulcea. Mai întâi, a fost un telefon, cu rugămintea de a trimite câteva articole despre istoria tulceană. Apoi o scurtă bibliografie a cărților publicate (pagina 8) și, în final, un alte telefon, cu rugămintea pentru o fotografie cu subsemnatul, la o rezoluție mai mare. Cum ceea ce aveam și trimis, nu a corespuns condițiilor ziarului, am fost „victima” unui adevărat complot pus la cale de Cristi Dogaru, Petru Țincoca și Paul Tocanie, ultimii doi „prinzându-mă” la o activitate la Casa Avramide, unde m-au așezat la biroul fostului industriaș tulcean și după ce m-au obligat să mă uit într-o lampă (noroc că era stinsă), pentru o atitudine mai artistică, m-au fotografiat într-o adevărată rafală de flash-uri.
Cam aceasta ar fi povestea, pe scurt, a ediției pe decembrie a Ziarului Cultural de Tulcea (din punctul meu de vedere).
Ziarul se distribuie gratuit.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Regele și Tulcea, 15-17 octombrie 1879, file de jurnal regal…
În memoria Regelui Mihai I, ziarul Obiectiv de Tulcea a hotărât publicarea unei serii de articole dedicate regalității românești. Din acest motiv, întrerupem temporar serialul „Tulcea. Amintirile unui oraș” – din cadrul proiectului cu aceleași nume, sprijinit financiar de Primăria Tulcea – pentru a publica și noi același articol ca și ziarul. Acesta ar putea fi inclus în vechiul nostru serial, deoarece conținutul său este realizat pe aceleași coordonate ale istoriei orașului nostru. Dar, în semn de respect pentru regalitatea românească, amânăm folosirea vechiului titlu generic și săptămâna aceasta. De vinerea viitoare revenim la cuprinsul nostru obișnuit.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Cu toate că am mai spus-o și cu alte ocazii, povestea Monumentului de Independență tulcean are mai multe mistere decât ne putem închipui. De la punerea pietrei de temelie și până la dezvelirea sa, în aproape 23 de ani, tot felul de întâmplări, care de care mai interesante, s-au țesut în jurul impozantului monument. Cum acestea sunt prea multe pentru un singur articol, astăzi vom zăbovi doar asupra celor întâmplate în zilele de 15-17 octombrie, 1879, când Regele Carol I (pe atunci doar Prinț, Rege avea să fie numit în 1881), a sosit la Tulcea, în prima sa vizită în Dobrogea, după anexarea acesteia în urma Războiului de Independență, din 1877-1878. De atunci, s-au scurs 138 de ani, motiv suficient ca cele întâmplate cu adevărat să se uite sau să fie răstălmăcite. În rândurile de mai jos, vom urmări filmul vizitei la Tulcea, în zilele de 15-17 octombrie 1879, realizat chiar de Regele Carol I, desprins din jurnalul său personal, redactat în limba germană. Jurnalul este extrem de succint, scris de un adevărat neamț, fiind redactat la persoana a treia, ca un simplu martor ocular a celor petrecute, într-o tehnică scriitoricească impusă, probabil capetelor încoronate (citatele sunt din jurnalul în cauză). Citește mai mult…
Regalitatea, Tulcea și Monumentul de Independență
În memoria Regelui Mihai I, ziarul Obiectiv de Tulcea a hotărât publicarea unei serii de articole dedicate regalității românești. Din acest motiv, întrerupem temporar serialul „Tulcea. Amintirile unui oraș” – din cadrul proiectului cu aceleași nume, sprijinit financiar de Primăria Tulcea – pentru a publica și noi același articol ca și ziarul. Acesta ar putea fi inclus în vechiul nostru serial, deoarece conținutul său este realizat pe aceleași coordonate ale istoriei orașului nostru. Dar, în semn de respect pentru regalitatea românească, amânăm folosirea vechiului titlu generic, pentru două săptămâni, după care vom reveni la cuprinsul nostru obișnuit.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Pe data de 15 (17) octombrie, 1879, sosea la Tulcea, la bordul navei Arpad, Carol I, însoțit de o importantă suită. Cu toate că Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (numele România va fi folosit din 1881) aveau în dotare un yacht princiar-regal, Ștefan Cel Mare, construit în 1867 și folosit ca puitor de mine în timpul Războiului de Independență, delegația regală utilizează pentru deplasare un bastiment închiriat de la societatea austriacă DDSG. Motivul alegerii unui asemenea vapor pentru importanta deplasare este acela că bastimentul regal era foarte dificil de manevrat, fiind scufundat chiar de la primul marș pe Dunăre, pe 18 martie1867, în urma coliziunii cu Szécheny, aparținând DDSG-ului. La timpul respectiv fusese ranfulat și reparat în șantierele de la Turnu-Severin și Budapesta, fiind repus în circulație în 1868. Citește mai mult…
Distinsul tulcean Constantin Toloș s-a stins din viață, la sfârșitul lunii noiembrie 2017, în vârstă de 86 de ani (în luna ianuarie 2018, ar fi împlinit 87). Apreciatul librar, de la toneta de cărți de „Sub coloane”, apelat de prieteni cu numele de „Nea Costică”, a încântat generații întregi de cititori cu volumele oferite de modesta sa tonetă. Neavând niciodată mai mult de câteva zeci de titluri, alese numai de dânsul se știe cum, reușea să mulțumească aproape un oraș întreg, sau cel puțin pe cei dornici să citească. Citea aproape tot ce vindea, motiv pentru care îți făcea o scurtă recenzie pentru fiecare volum. Citește mai mult…
Solomit de Tulcea…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 30 noiembrie 2017
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, despre un material de construcții, dispărut în timp.
Nicolae C. Ariton (http://www.mistereledunarii.ro)
Ceea ce pare a fi o numele unei pietre prețioase sau semiprețioase, nu este de fapt decât o placă din stuf legat cu sârmă și tratată cu oarecari substanțe pentru a-i spori durabilitatea. Până acum câțiva zeci de ani, Tulcea, și nu numai, era plină de acest material de construcție, care se producea industrial chiar în frumosul nostru oraș. De atunci, el a dispărut complet, încât în ziua de azi cu greu își mai aduce aminte cineva de solomit. Sau cel puțin așa credeam eu, pentru că în iarna lui 2016, la (re) lansarea cărții distinsului autor tulceano-bucureștean Geo Naum, intitulat „Pedeapsa de sine”, am hotărât să impresionez publicul auditor făcând câteva referiri la solomit. Aceasta pe fondul atmosferei lansării unei cărții scrise de un inginer navalist, cu o tramă (cel puțin începutul) unei istorii de spionaj tehnic, care îl duce pe personajul principal să se auto exileze în Delta Dunării, de frica Securității. Citește mai mult…
Primul meci de fotbal din România în Delta Dunării…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 24 noiembrie 2017
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, despre primul meci de fotbal din Delta Dunării și România.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Vom începe cu un război care nu are nici o legătură cu fotbalul. Este vorba despre Războiul Crimeii (1853-1856) în care rușii s-au bătut cu turcii (nu că ar fi fost pentru prima sau ultima oară), dar a fost cam ultima victorie a otomanilor, după acest război, le-au pierdut aproape pe toate, până când s-a dus naibii și ditamai Imperiul, numit simpatic Înalta Poartă. Această victorie se datorează cel mai mult alianței pe care turcii au avut-o cu englezii și francezii, alianță care i-a ofuscat atât de tare pe rușii încât nici în ziua de azi aceștia nu-i iartă pe occidentali. Citește mai mult…
Ploaie cu monede de aur la Sarichioi…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 17 noiembrie 2017
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, un articol despre o adevărată comoară descoperită la Sarichioi.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Trebuie să recunosc că în anul 2011, când am creat blogul www.mistereledunarii.ro, intenția mea a fost ca acesta să se numească Misterele Tulcei, cu un nume inspirat de celebrele romane Misterele Parisului și Misterele Londrei, de George Sand și Paul Feval. M-am gândit însă, cu modestele mele cunoștințe de atunci despre istoria orașului nostru, că acesta nu-mi va oferi suficiente subiecte pentru a-l putea ține în viață prea mult timp (cu un articol publicat în fiecare săptămână). Convins de acest lucru, am hotărât să-i dau un nume (mistereledunarii) care să-mi permită un evantai cât mai larg de teme. Teribilă greșeală, având în vedere că de atâția an scriu cu râvnă despre istoria orașului nostru și noi subiecte nu contenesc să iasă la iveală. În tot acest răstimp, ieșirile din spațiul orășenesc tulcean au fost extrem de rare, câteva articole despre Sulina și Delta Dunării, și poate încă altele câteva. Citește mai mult…
Tulcea. Amintirile unui oraș
Recunosc că îmi fac o plăcere nemaipomenită lansările de carte alături de copii. Și cu cât aceștia sunt mai mici, cu atât bucuria mea este mai mare. După ce am mai experimentat acest lucru și în anii trecuți, în luna noiembrie a anului 2017, am recidivat cu același succes. Ba aș putea spune că a fost chiar unul strălucitor.
În primul rând trebuie să spunem că totul s-a întâmplat sub auspiciile Proiectului „Tulcea. Amintirile unui oraș”, sprijinit financiar de către Primăria Tulcea. Acest lucru mi-a permis să editez și tipăresc un tiraj întreg din cartea cu acest titlu, un volum de 150 pagini dedicate istoriei Tulcei și să-l distribui gratuit elevilor din mai multe clase. Citește mai mult…
Obiceiuri cinematografice tulcene…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 10 noiembrie 2017
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, un articol despre cinematografe tulcene și arta de a merge la film.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
În mod cert, obiceiurile cinematografice ale tulcenilor de astăzi sunt complet diferite a celor de odinioară. Dar mai întâi să lămurim ce înseamnă obicei cinematografic, pentru că unii dintre dumneavoastră s-ar putea să creadă că este vorba despre pozițiile teatrale care se iau atunci când se fac self-uri, sau se realizează video-clipurile cu smart telefonul. Citește mai mult…
Pompa politicienilor și autopompa Primăriei tulcene…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 03 noiembrie 2017
Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, un articol cu politicieni locali și o autopompă.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Tulcea, pe lângă tot felul de amenințări, cum ar fi războaiele, epidemiile de ciumă, holeră, bande de tâlhari, organizați în adevărate armate (cerchezii) și chiar invazii de lăcuste, a fost tot timpul sub primejdia incendiilor. Vara sau iarna, fără să conteze prea mult anotimpul, acoperișurile din stuf a celor câteva mii de case de la periferia orașului (uneori chiar și pe ulițe mai dosnice din buricul orașului) erau amenințate cu focul. Citește mai mult…
Bandiții atacă Regimentul 33 Tulcea…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 27 octombrie 2017
Așa cum ziceam săptămânile anterioare, am început a da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Plimbându-ne prin istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, am început a scrie articole despre despre case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, sport și chiar modă tulceană. Toate acestea se petrec (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Vă invităm să fiți alături de noi! Azi, despre faimosul Regiment 33 Tulcea și niște bandiți.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Titlul acestui articol trebuie să recunoaștem că este mai pe scurt, varianta adevărată fiind cel din ziarul Adevărul, din șapte iulie 1921, articol pe care îl reproducem în totalitate în rândurile de mai jos, apoi discutăm nițel pe marginea acestui subiect.
„Atacul unei bande contra depozitului de munițiuni al reg. 33 infanterie
Lupta santinelelor cu bandiții. Un soldat mort și altul grav rănit – Protestul cetățenilor contra administrației locale.
Tulcea, 5 – Ieri noapte, între orele 10-11, o bandă înarmată a atacat depozitul de munițiuni al regimentului 33 infanterie din Tulcea. Citește mai mult…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 20 octombrie 2017
Începând de săptămâna trecută, am purces a da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Plimbându-ne, cu o adevărată mașină a timpului, prin istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, am început a scrie articole despre bandiți tulceni, despre case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, sport și chiar modă. Toate acestea se întâmplă (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Vă invităm să răsfoiți paginile electronice ale acestuia! Azi, despre o casă și un domn tulcean plecat departe.
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
În urmă cu câțiva ani – dovadă că mistereledunarii.ro sunt mai bătrâne decât par, iar autorul acestuia mai tânăr decât credeți -, am scris un articol despre fosta stradă Regina Elisabeta (actualmente „Slt. Corneliu Gavrilov), din care au mai rămas câteva „fragmente” (o bucățică de traseu și câteva case) ca niște cioburi dintr-un frumos vitraliu. Din cele câteva case vechi, una (numerotată în cadrul articolului, cu nr.4), rămăsese un adevărat mister, despre care nu reușisem să aflu absolut nimic, trecând-o pe o listă de obiecte tulcene neidentificate (O.T.N.). Misterul neelucidat al acesteia nu a durat prea mult, pentru că mai mulți tulceni ne-au oferit o mână de ajutor în dezlegarea lui, semn că în ziua de azi nici misterele nu mai au viață lungă (aici, am exagerat puțin, de dragul firului epic al a cestui articol). Citește mai mult…
Tulceanul Ițic Ivan…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 13 octombrie 2017
Începând de azi, timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom pendula, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Tematica este variată, de la căsătorii inter etnice (ca în articolul de azi), dar și episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, despre case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești (avem cel puțin două articole despre vin pelin și tulburel) și chiar modă. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Vă invităm să țineți aproape, o să vă placă!
Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)
Acum o sută cinzeci de ani, Tulcea era un oraș al mahalalelor. Unele dintre ele mai există și astăzi (la figurat și la propriu). Ideea este însă aceea că orașul nostru era alcătuit din cartiere etnice, numite de turcii care stăpâneau locurile (până la Războiul din 1877-1879) „mahale” și care erau locuite de moldoveni, munteni (valahi), turci, tătari, greci, bulgari, lipoveni, cazaci, după unii socotitori mai atenți, în număr de șaptesprezece. Pentru tulceanul de azi, puțin dezorientat de faptul că între timp cartierele etnice s-au spart, construindu-se tot felul de blocuri din beton, reperele au rămas încă în picioare. Acestea nu sunt altele decât templele la care se închinau etnicii respectivi și în jurul cărora își trăiau viața. Astfel, cu puțină imaginație (și cu câteva rămășițe edilitare de altădată) tulceanul ambițios poate reface, cu ochii minții, mahalaua grecească din jurul Bisericii Buna Vestire (Biserica Grecească), cea turcească din jurul Geamiei Azzizi, cea căzăcească (zaporojeană) din împrejurul Bisericii Rusești (Schimbarea la față), românești, de lângă Biserica Sf. Nicolae și așa mai departe. Nu am uitat și nici nu am lăsat intenționat deoparte mahalalele lipovenești și cea evreiască, pentru simplul motiv că despre aceste comunități va fi vorba în acest articol. Într-un cuvânt, ne vom apleca cu ceva mai multă atenție asupra lipovenilor și evreilor tulceni, pentru a scoate în evidență un aspect mai puțin cunoscut despre aceștia. Citește mai mult…
Republica piraților de Dunăre… (6)
Republica piraților de Dunăre… (5)
Republica piraților de Dunăre… (4)
Republica piraților de Dunăre… (3)
Revista „Misterele Dunării” strigă… după colaboratori!
Anunț important!
Numărul 4 al revistei „Misterele Dunării” se află în pregătire.
Redactorii Mihai Tiulimeanu și Nicolae C. Ariton vă așteaptă cu materiale pentru publicare.
Toți cei care doresc să publice un articol, sunt rugați să scrie pe adresa de email a redacției, mistereledunarii@gmail.com
În imaginea de mai sus, coperțile primelor trei numere, deja publicate.
În imaginea de jos, distribuția revistei la chioșcurile de ziare din Tulcea…
Republica piraților de Dunăre… (2)
Republica piraților de Dunăre (1)…
Am revenit…
Dragi prieteni,
Începând de vineri, 01.09.2017, blogul www.mistereledunarii.ro își reia activitatea după o vacanță destul de îndelungată. Pentru început, vă propunem un mini foileton realizat de scriitorul Tudose Tatu, „Republica piraților de Dunăre”, având ca temă, lesne de deslușit, pirateria la Dunărea de Jos. Între timp, am pregătit pentru publicare câteva cărți, pentru dumneavoastră, cu votcă („Votca – un thriller istoric”), bandiți („Tulcea sub banditul Licinsky”) și cu orașul nostru pe la 1870 („Tulcea la 1870 – Prin timp, cafenele și locande”), care vor apare într-o ordine aleatorie și într-un timp destul de scurt.
În concluzie, urmăriți blogul www.mistereledunarii.ro (în fiecare vineri, ora 10,00) și ziarul Obiectiv de Tulcea (tot în fiecare vineri, în zori), pentru a citi, într-o stare cât mai proaspătă, articolele despre misterele Dunării și Tulcei.
Nicolae C. Ariton
Garofița…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 14 martie 2017
Urmărirea articolelor publicate sub denumirea generică de „Misterele Dunării” îți creează impresia unei adevărate călătorii în timp, cu salturi acrobatice în perioade sau ani compleți diferiți ai istoriei Tulcei. Astfel, se poate ajunge foarte ușor, cu această veritabilă mașină a timpului scriitoricească în vremea spaniolului Diego Galan, care a vizitat Tulcea (pentru scurtă vreme, ce-i drept), ca rob pe una din galerele otomane care se îndrepta spre Giurgiu pentru a lua parte la războiul dintre oștile lui Mihai Viteazul și Sinan Pașa, de la 1596. Sau, pe la 1799, când poetul Alecu Văcărescu, fiul marelui Ienăchiță Văcărescu, este adus la Tulcea și se stinge din viață în sinistra închisoare de pe malul Dunării, din fostul fort de unde se supraveghea navigația pe fluviu. Sau, cele mai multe, din perioada anului 1870, când Tulcea era falnic sangeac otoman.
Edecar de Tulcea…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 07 martie 2017
Generații întregi de oameni au fost impresionați de tabloul „Edecarii de pe Volga” a marelui pictor rus Ilia Repin. Cu toate că a fost pictat în perioada 1870-1873, după Revoluția din Octombrie, din 1917, bolșevicii au utilizat tabloul ca un adevărat stindard al luptei de clasă, o imagine tulburătoare a exploatării omului de către capitaliști. Tabloul cuprinde unsprezece edecari care trag o ambarcațiune pe fluviul Volga, contra curentului, efortul supraomenesc, fețele chinuite și hainele mizere având un puternic impact vizual pentru orice privitor. Citește mai mult…
Chirpici de Tulcea…
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 28 februarie 2017
Pe vremuri, când călătorii străini ajungeau în dreptul orașului Tulcea, navigând la bordul corăbiilor, în susul sau josul Dunării, oftau de încântare. Lucrul acesta se mai întâmplă și în ziua de azi, dar mai rar, pentru că o „perdea” de blocuri din beton proțăpite pe faleză, mai înalte decât ar trebui, estompează privirea curioasă a călătorului ajuns în ultimul mare oraș de pe Dunăre. În urmă cu o sută de ani, ba chiar până prin 1970, când s-au construit blocurile cu pricina, panorama în amfiteatru a orașului aproape îi extazia pe călători, cu casele mici și albe așezate pe dealuri, înconjurate de grădini și copaci. Citește mai mult…
Retrospectiva literară tulceană 2016 – NON-FICȚIUNE
Continuăm Retrospectiva literară tulceană a anului 2016, cu secțiunea non-ficțiune. Așa cum spuneam și în episodul dedicat ficțiunii, pentru completarea informațiilor, am apelat la scriitorii tulceni Tănase Carașca și Mircea Petcu, care au răspuns cu amabilitate invitației de ne pune la dispoziție datele lor în această privință, motiv pentru care le mulțumim.
Instrucțiuni de lectură: „Dați click pe imaginea de la începutul articolului. După câteva secunde se va deschide articolul care este sub forma unui document .pdf. Am apelat la această formulă tehnică, deoarece tehnoredactarea în câmpul blogului este extrem de anevoioasă. Dacă nu funcționează, nu disperați, mergeți și cumpărați ziarul Obiectiv de Tulcea, în ziua publicării pe blog, articolul fiind tipărit și în ediția distinsului cotidian tulcean. Dacă nici ziarul nu se mai găsește, trimiteți un comentariu și vedem cum rezolvăm. Până la urmă trebuie să găsim o soluție, doar suntem tulceni!”
Nicolae C. Ariton
Ienicer tulcean
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 21 februarie 2017
Există o scenă memorabilă în filmul „Mihai Viteazul”, realizat de regizorul Sergiu Nicolaescu. Doi copii, dintre cele câteva sute plătite ca tribut de Țara Românească, se luptă cu încrâncenare pentru un pumnal aurit, aceasta fiind prima lecție ca viitor ienicer. Trecem peste faptul că Valahia și Moldova nu au plătit niciodată tribut în copii otomanilor, deoarece regimul de suzeranitate aplicat celor două țări de către Înalta Poartă, nu însemna o asemenea obligație. Aceasta nu înseamnă că românii au fost iertați complet de un asemenea sacrificiu, de multe ori copiii acestora fiind victimele raidurilor hoțești ale bașbuzucilor (bande de tâlhari turci) sau ale tătarilor, care îi luau în robie, vânzându-i în marile orașe ale Imperiului Otoman, uneori chiar armatei otomane, aflată, în unele perioade ale istorie sale, în lipsă de soldați suficienți. Citește mai mult…
