Bască de Tulcea…

Am scris mai multe articole despre acoperământul capului la tulcenii de altădată. Astfel, am scris un articol despre celebrul fes turcesc, purtat și la Tulcea, cu abnegație, în perioada 1826 – 1925, impus de sultanul Mahmud al II-lea și abolit de Mustafa Kemal Ataturk. Apoi, despre pălăriile de paie, tip Panama sau canotieră, adevărate piese de rezistență din ținuta burghezilor tulceni și am încheiat cu un fabricant adevărat de pălării de fetru tulcene, Ovanes A. Hacian, un tulcean armean care comanda în Italia, la celebra fabrică Borsalino, loturi de câteva sute de pălării pe care le personaliza cu numele său și bineînțeles al Tulcei. Astăzi, vom vorbi (scrie) însă despre bască, un acoperământ de cap care a revoluționat (la propriu și la figurat) moda tulceană, începând cu 1950, un adevărat simbol al proletariatului comunist, „uniformizat” cu salopetă și… bască.

Țânțarii și magia…

Impactul țânțarilor asupra vieții tulcenilor a fost, din cele mai vechi timpuri, teribil. Zeci de familii au părăsit așezarea Tulcei din cauza țânțarilor care făceau în lunile de vară viața imposibilă și răspândeau malaria, numită friguri dunărene, care de multe ori era mortală. Atitudinea tulcenilor față de țânțari era un mixt de sentimente: frică, ură și respect, astfel încât dacă otomanii îi foloseau pe țânțari într-una din cele mai crude torturi inventate vreodată (ungerea celui pedepsit cu miere de albine, legarea de o salcie pe malul Dunării și abandonarea pe timp de noapte, lumina zorilor descoperind un cadavru), grecii și lipovenii au numit unul din dealurile orașului, Comorofca, numele provenind de la rusescul „cumorof” (țânțar), acesta situându-se în partea sudică a străzii Isaccei (care inițial era o salbă de bălți și smârcuri).

Tulcea și digul…

Ca să nu vă inducem în eroare, vom discuta despre primul și ultimul dig – în ordine temporară – construite pe malul Dunării al orașului. Primul a fost realizat undeva între anii 1858-1871, informațiile fiind destul de vagi. A fost numit digul olandez, după societatea care l-a construit, sau poate după concepție și tehnologie, adică bolovani și piatră spartă din carierele din partea de sud-est a orașului, așezate în straturi succesive pe malul Dunării, pe o înălțime de aproximativ 3 metri. Construcția începea în dreptul intrării fostului institut de Proiectări și se termina undeva în dreptul Casei Sindicatelor.

Borș, ciorbă sau supă de pește…

Nu sunt un gurmand și nici gurment (denumirea mâncăilor rafinați), dar marea problemă a borșului și ciorbei de pește mă preocupă la fel de tare ca pe toți tulcenii, din toate punctele de vedere: gastronomic, fizic, chimic, etimologic și chiar istoric. În primul rând, să zicem că am ales această clasificare (borș, ciorbă și supă) în funcție de starea de lichiditate (era să scriu agregare) deoarece mi se pare cea mai elocventă. Dar să începem cu începutul, adică borșul. Denumirea vine din spațiul ucrainiano-rus și sunt chiar discuții contradictorii privind paternitatea, care nu au ajuns din fericire la fel de acute ca cele dintre polonezi și ruși privind inventarea votcii.

Supererou de Tulcea…

Dacă puștii americani îl aveau pe Superman și Batman, din comics-urile de 10 cenți, vest europenii tot felul de super personaje din revistele de benzi desenate, dintre care mai ajungea și pe la noi, cu greu, Pif-ul francez, noi, băieții tulceni aveam super eroul nostru: spărgătorul de gheață Voinicul. Sincer, nu prea știam cu ce ocupă respectivul pe timp de vară, nici măcar primăvara și toamna, dar când venea iarna și îngheța Dunărea, Voinicul devenea idolul tuturor copiilor tulceni, ba chiar a tuturor tulcenilor. Cu alura sa de taur comunal, sporită și de faptul că era acoperit cu strat de pitură neagră – făcându-l să semene cu Batman – Voinicul era scos la „luptă” în zilele de iarnă în care Dunărea îngheța.

Lecție de teatru în Portul Tulcei…

În jurul anului 1970, una din distracțiile preferate ale tinerilor tulceni era „ora exactă” pe „faleză”. Pentru cei care au mai puțină experiență de viață, Faleza a fost denumirea mai veche și mai nouă a cheiului Dunării, începând cam din dreptul Gării Feroviare (unde pe vremuri exista vadul sacagiilor, de unde acești veritabili negustori de apă se aprovizionau) și până în dreptul fostului Institut de Proiectări (acum cu destinație nedefinită). Duminica după amiaza, când era ziua de plimbare a tulcenilor, în mod predilect pe Faleză, se strângea câte un grup de tineri, în jurul unui casetofon (adus din Las Palmas), pe care după ce-l plimbau bine de-a lungul cheiului, ascultând muzică, se așezau pe o bancă pentru a pregăti „farsa zilei”.

Tulcenii între meze și zakuski…

Prin partea estică și orientală a Europei, stăpânită cândva de cele două imperii: țarist și otoman, banala gustare de dinaintea meselor copioase se numea zakuski (rusă) sau meze (turcă). De multe ori, servitul mesei cea copioasă se oprea brusc la acest început, fie din cauza vreunui război declanșat din senin între cele două imperii, fie că gustarea fusese atât de consistentă încât nu se mai simțea nevoia de continuare și mesenii se mulțumeau să blagoslovească gustărica cu votcă sau raki.

CĂLĂTOR-CITITOR PRIN TIMP(UL) TULCEI

În perioada 01 iulie – 01 decembrie 2022, va fi publicat în fiecare săptămână (miercurea) un articol despre istoria locală pe site-ul www.mistereledunarii.eu și în ziarul www.dobrogeaexpress.ro. La fiecare două săptămâni (vinerea) va fi publicată o carte din patrimoniul tulcean, în format electronic, pe site-ul www.tulceacultural.ro.

În luna septembrie 2022, va fi publicat și lansat volumul „Cronicele Misterele Dunării” vol. 4, iar în luna octombrie, volumul „Povestiri Stranii” (reeditare), autor Valentin Șerbu.

Țineți aproape, veți citi lucruri interesante!

Proiect  cofinanțat  din bugetul local al municipiului Tulcea în anul 2022

Lansarea la Tulcea a volumului „Măștile din spatele măștii”, a scriitorului Teodor Hossu-Longin

După Sibiu și Brașov, a venit rândul Tulcei să fie gazdă pentru lansarea proaspetei cărți a scriitorului Teodor Hossu-Longin, Măștile din spatele măștii. Această adevărată onoare de a găzdui un asemenea eveniment se datorează afinității pe care o are autorul pentru tulceni, pentru oraș și pentru Delta Dunării. Din acest adevărat algoritm al apropierii nu trebuie omisă nici vechea camaraderie cu tulceanul Petru Țincoca, care a fost unul din redactorii cărții, precum și moderatul evenimentului lansării la Tulcea. Mergând mai departe, putem afirma că și unul din personajele principale, nea Ghighi administratorul, s-ar putea să fi fost botezat tot după un celebru personaj, cu același nume, din familia Țincoca.

Revista Misterele Dunării, nr. 16

Revista Misterele Dunării, Nr. 16, a sosit de la tipar.
Un număr în alb și negru, dedicat regretatului nostru prieten Dr. Nicolae Georgescu.
De mâine (cel mai târziu luni), în librăriile din Tulcea!