Mori tulcene pierdute în vânt și timp…
Există o regiune în țară, unde morile de vânt au fost un adevărat simbol local, Dobrogea. Acesteia i se mai spunea și „Țara morilor de vânt”, astfel marele geograf Constantin Brătescu scria: „Dobrogea este drumul vânturilor,… Grație permanenței vânturilor, peisajul dobrogean se caracterizează și prin mulțimea morilor de vânt…” Într-o statistică din 1901-1902, sunt numărate 639 de mori de vânt, din care marea majoritate în partea de nord a Dobrogei, respectiv Tulcea și satele din jur. Citește mai mult…
Amintiri din Sulina, pe la 1857…
Iarna anului 1857 a fost mai blândă decât altele. Dunărea nu a înghețat, motiv de a sărbători Boboteaza la fel ca în locurile cu climă mai blândă, unde marea, lacurile sau râurile nu înghețau. Aici se arunca crucea în apă și un grup de tineri se avânta să o scoată cât mai repede din apă, simbolizând intrarea și ieșirea lui Hristos din apa Iordanului. Citește mai mult…
LA MULȚI ANI!
Tulcea la 1784…(partea a IV-a, ultima)
André Joseph Lafitte-Clavé în continuarea descrierii sale a Tulcei specifica:
Pe dealul aflat în partea dreaptă a satului se arată urmele vechilor şanţuri de pământ care sunt foarte imperfecte şi fără a dispune de cele laterale.
Nu cu mult timp în urmă s-a început a se construi ziduri în vârful acelui deal, ziduri sub formă de paralelogram cu lungimea de 15 până la 20 de toises – 29,235-38,980 metri
Scopul acestor lucrări fără îndoială constă în aceea de a se construi după obiceiul turcilor o redută sau o fortăreaţă de piatră, care cu toate acestea nu aduce mare utilitate. Citește mai mult…
CRĂCIUN FERICIT!
Tulcea la 1784…(partea a III-a)
Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. După o absență cam îndelungată, domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Citiți și bucurați-vă de aceste rânduri inedite și frumusețea Tulcei de acum aproape două secole și jumătate. Astăzi, partea a III-a.
Nicolae C. Ariton
Descrierea este cuprinsă într-un jurnal al explorării coastei europene a Mării Negre, la bordul unei nave militare turceşti, de patrulare, o corabie cu pânze, mizenă şi marele „Hunier” de dimensiuni nu prea mari, ce putea accede şi în zone cu ape mai puţin adânci şi astfel greu accesibile, sau pe porţiunile strâmte ale şenalului navigabil ale fluviilor, prevăzută cu 2 ancore şi o piesă de artilerie, un „kerlenghic” cum îi spunea greşit frâncul.
Obişnuit cu graseierele de salon şi limba cocoşească era poate greu să reţină corect denumirea osmanicească şi anume „kârlangilk” însemnând nu mai puţin decât rândunică.
O corăbioară uşoară dar fără guşa roşie, cu aripi albe, cutreierând apele sărate.
O rândunică de mare! Citește mai mult…
Tulcea la 1784…(partea a II-a)
Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. După o absență cam îndelungată, domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Citiți și bucurați-vă de aceste rânduri inedite și frumusețea Tulcei de acum aproape două secole și jumătate. Astăzi, partea a II-a.
Nicolae C. Ariton
În cadrul unei asemenea expediții din1784, André-Joseph Lafitte-Clavé și Joseph-Monnier de Courtois cel care mai târziu va trece și prin Valahia, au predat desenul tehnic și aplicații tehnice în cadrul noii școli din capitala de pe malul Bosforului intitulată Mühendishâne-I Hümâyûn modernizată de către numitul Halil Hamid Pașa.
Aceasta a fost împărțită în două unități distincte Mühendishâne-i Bahr-i hümâyûn și Mühendishâne-i Berr-i hümâyûn.
Prima educa specialiști pentru domeniul naval, a doua ofițeri de artilerie și fortificații, geniu, ingineri militari.
În cadrul lecțiilor se predau algebra, trigonometria (ilm-i müsellesât), mecanica, tragerile de artilerie (fenn-i remy), hey’et (astronomie), istoria războaielor, desenul tehnic/proiectarea , geografia și lucrările de fortificație. Citește mai mult…
