De ce Tulcea și nu Tulçi?…

De foarte multă vreme, tulcenii își sparg capul (la figurat) istoric, lingvistic, via etimologic… adică științific, încercând să afle ce înseamnă, sau cel puțin care sunt rădăcinile numelui orașului lor, Tulcea. Au aflat, cu precizie, că denumirea este turcească, având ca dovadă registrul de contabilitate vamală nr. 370, al vilaietului Rumelia, din anul 1502, în care orașul nostru, pe atunci sat, apare cu denumirea, în osmana veche, de Tulçi. Facem o mică divagație ca să menționăm că Tulcea, la 1502, era închiriată, pur și simplu, de către bey-ul Silistrei, care era un fel de reședință de județ, unde „prefectul” sau „președintele consiliului județean”, adică valiul (sau bey-ul, pe scurt), cum îl numeau turcii, se împroprietărise temporar cu frumoasa noastră așezare pentru aproximativ 100 de mii de aspri. Continuă lectura

Publicitate

Ziua Dobrogei, Liceul „Brad Segal” Tulcea și volumul „Cronicile Misterele Dunării” vol. 4…

De sărbătoarea Zilei Dobrogei, subsemnatul a fost invitat de către bibliotecară, conducere, cadrele didactice și elevii Liceului „Brad Segal”, pentru a sărbători împreună. Am profitat de invitația în „cel mai gustos liceu din Tulcea” (denumire pe care i-am dat-o ținând cont de profilul său alimentar) și am mai făcut un „transport” de cărți „Cronicile Misterele Dunării” vol. 4. Sincer, simt „oarecari” semne de bătrânețe la căratul a aproximativ 30 de exemplare, la fiecare acțiune de genul acesta, dar bucuria întâlnirii cu tulceni, mici, mijlocii și mari, alungă orice urmă de oboseală, motiv de a zburda către școli precum un scriitor la început de carieră. Amfiteatrul școlii plin ochi, cu elevi și cadre, cam vre-o șaptezeci-optzeci de persoane, bașca câteva clase de elevi conectate video, prin Google Meet, la acțiune. Continuă lectura

Prezentarea volumului „Cronicile Misterele Dunării” vol. 4…, ÎN TURNEU, la clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea

Cele 29 de articole publicate în „Cronicile Misterele Dunării” vol. 4, au pornit într-un adevărat turneu, pentru a fi prezentate „publicului larg tulcean”, adică elevilor, pentru că nici o investiție lecturicească nu este mai cu folos decât în copiii de azi, viitori cititori pasionați de mâine (aici poate am exagerat nițel). Vineri, 11 noiembrie, pe la orele înserării, am mai făcut o escapadă scriitoricească la Școala Gimnazială Nr.12 Tulcea, de data aceasta pentru a mă întâlni cu clasa a VII-a C, sub îndrumarea doamnei profesoare Emilean Anisia. Misterul acestei întâlniri ar fi acela că elevii clasei a VII-a îmi sunt prieteni vechi, încă de dinainte de… pandemie… pentru că în clasa lor am lansat volumul I al seriei cronicilor misterelor dunării, prin 2018, acum patru ani și… o pandemie. Continuă lectura

Lansarea volumului „Cronicile Misterele Dunării” vol. 4… , la clasa a II-a C, Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea

Cea mai mare bucurie de scriitor a subsemnatului o reprezintă lansarea cărților. Dar nu oricum, de exemplu, lansarea printre adulți este o adevărată corvoadă pe când cea printre cei mici este o veritabilă sărbătoare. Miercuri, 09.11.2022, pe la orele prânzului, bucuria s-a repetat alături de elevii clasei a II-a. A fost prima întâlnire pe care am avut-o cu cei 27 de elevi, din postura de scriitor și cititori, lucru care ne-a bucurat extrem, mai ales pe mine. Continuă lectura

Cât costa Tulcea?… pe la 1500…

Dacă erați turc și aveați oarece funcție în Imperiul Otoman, sau ceva avere și câteva relații la împărăție, adică la Constantinopol, puteați să închiriați Tulcea, cu tulceni cu tot, chiar dacă nu erau prea mulți iar așezarea nu era decât un karye, adică un sat. Cu toate acestea, prețul de închiriere nu era la îndemâna oricui, deoarece, pe la 1500, Tulcea era punct vamal otoman, unde erau vămuite toate caravanele sau corăbiile care intrau în împărăția Sultanului, plus impozitele pe pescuit, oierit sau agricultură. Toate acestea se adunau și karye-i Tulçi devenea hass, adică un drept de exploatare, care valora cel puțin 100 de mii de aspri. Continuă lectura

Cum vorbeau tulcenii?!…

Adică, mai precis, ce limbă vorbeau tulcenii din cele 16-17 etnii (români, greci, turci, lipoveni, haholi, bulgari, armeni, tătari etc.), când se întâlneau, de exemplu, în port, la o „hămăleală” pe unul din bastimente, la un „shopping” prin Bazar, sau, și mai simplu, la un pahar de „raki” într-una din cele 167 de cârciumi, câte număra Tulcea, pe la începutul secolului trecut. Răspunsul este complicat, pentru că trebuie să-l fixăm bine în timp, și pentru că cel mai mult ne place Tulcea de pe la 1870, când era capitală de falnic sangeac otoman, vom vorbi (scrie) românește despre limba vorbită pe malurile Dunării tulcene. Continuă lectura

Cadiu de Tulcea…

Dacă nu știați, în  anul 1566, Tulcea otomană devine din karye (sat), caza (kaza), un fel de comună la care erau arendate câteva zeci de sate, putând să asociem mărimea suprafeței sale cu cea a unui județ din zilele noastre (hai să zicem un fel de fost raion). Nu putem compara asemănarea sau deosebirile dintre un castrum roman (cum fusese Aegyssus în urmă cu un mileniu) și o caza (cum devenise Tulcea), dar cu siguranță că în istoria așezării, este un moment important, deoarece pentru prima dată, Tulcea devenea sediul unei unități administrative, condusă de un oficial imperial. Cazaua era condusă de un cadiu, titulatură  atribuită celei de judecător, dar care în cadrul cazalei îndeplinea pe lângă funcțiile juridice și pe cele civile și religioase. Continuă lectura

Caravanserai de Tulcea…

Când erai un călător stingher, pe la 1656, adică făceai parte dintr-o mică suită de treizeici-patruzeci de oameni, cu cai, catâri, măgari, eventual cămile și ceva mărfuri, sau robi – poate chiar tu erai unul dintre sclavii ce urma să fie vândut într-un târg din Imperiul Otoman – și te prindea noaptea pe drumul turcului, care lega Constantinopolul cu orașele stepei ucrainene și rusești, puteai să înnoptezi la caravanseraiul din Tulcea. Acesta însemna un fel de han turcesc, construit după moda otomană, de care era plin imperiul osmanlâilor, semănând, destul de mult, cu Hanul lui Manuc, din București, construit însă de un armean și ceva mai târziu. Ca să vă demonstrăm că nu mințim (cum o mai facem câteodată…) despre caravanseraiul din Tulcea, îl luăm martor pe marele călător și istoric otoman Evliya Çelebi (1611 – 1682), care scria că, pe lângă cetatea lui Osman Pașa al II-lea, construită pe malul tulcean al Dunării, mai exista și un caravanserai, care era proprietatea lui Budjaklî Mustafa aga. Continuă lectura

Misterul spărgătorului de gheață Voinicul

În urmă cu ceva timp am scris un articol în care povesteam într-un stil romantic nostalgic despre iernile tulcene de altădată în care Dunărea îngheța bocnă și cum apărea spărgătorul de gheață Voinicul, precum un super erou de benzi desenate și care în aplauzelor tulcenilor trecea prin gheața fluviului, ca prin piftie, rezolvând eroic și eficient problema navigației. Bun, să recunoaștem că am exagerat nițel și atunci când am scris articolul și acum în primele rânduri, adevărul fiind undeva pe la mijloc, adică Voinicul nostru își făcea treaba dacă crusta de gheață nu era prea groasă. De multe ori își lua ca ajutor fratele geamăn Viteazul, și nu rareori, când erau pe cale să se înțepenească printre sloiurile ca niște blocuri de beton, le venea în ajutor câte un spărgător de gheață sovietic. Continuă lectura

Un nou volum în seria „CRONICILE MISTERELE DUNĂRII”… vol. 4

Cu puțin timp în urmă, am primit de la ROTIPO Iași tirajul volumului al IV-lea din seria „CRONICILE MISTERELE DUNĂRII”, două sute de pagini, care cuprind 29 de articole publicate în anul 2014, a blogului http://www.mistereledunarii.eu. Printre temele abordate veți găsi rețete gastronomice și băutoricești, tuneluri, cinematografie, holeră, pescuitul, statui și chiar matrimoniale. Adică, laolaltă, lucruri mai mult sau mai puțin interesante din viața Tulcei de altădată. Continuă lectura