Distinsul scriitor și critic Florin Iaru a scris un articol brici despre cartea subsemnatului, „Votca, un thriller istoric”, publicată în urmă cu ceva timp. Puteți să-l citiți aici Cele unsprezece lovituri (de șurubelniță) – Agentia de cArte, pentru că este excelent și fără să vă mai obosiți să descurcați cuvintele articolului meu de mai jos, cu toate vi-l recomand cu căldură și pe acesta. Continuă lectura
Un soi de vin tulcean a fost Somoveanca, dispărut din peisajul vinicol tulcean, cu toate că mai există zvonuri că ar mai exista câțiva zeci de butuci ascunși pe undeva. Încercând să ne folosim de talentul de detectivist enolog, am reușit să descoperim în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), la paginile dedicate varietăților de struguri: „Somoveanca s.f. (reg.) varietate de struguri, cu bobul alb, rotund si coaja subțire”. Din păcate, doar atât. Tot o foarte scurtă referire mai găsim la regretatul scriitor și „gurmet” Radu Anton Roman, în volumul său, „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, publicat în anul 1998. Acesta amintește, în capitolul „Vinuri mioritice, vinuri mioritizate”, despre podgoria Sarica Niculițel, cu un soi local prefiloxeric, numit Somoveancă, și despre care afirmă că este „aproape dispărut”. Continuă lectura
Întâlnirile cu elevii și profesorii lor continuă. De data aceasta, am fost invitat la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Casian” Tulcea, la serbarea organizată în cinstea Zilei Naționale. Am zis serbare, în contradicțiile cu denumirile folosite în mod curent: activitate, manifestare, acțiune etc., pentru simplul motiv că întâlnirea chiar a fost o sărbătorire a marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918. Corul seminariștilor tulceni a cântat superb, s-a recitat, s-au ținut discursuri, cu miez, de către părintele Avram Tudor Claudiu, directorul seminarului, părintele Stan Gheorghe, sufletul serbării, și părintele episcop Visarion. Subsemnatul a fost invitat să țină o prelegere privind importanța acestei sărbători, la care am o avut o introducere minunată pentru ca apoi să deviez, încercând să-i fac să zâmbească pe participanți, copleșiți de atmosfera academică a serbării. Continuă lectura
Cercetătorul și scriitorul gălățean Tudose Tatu – prietenul tulcenilor – a fost premiat de către „Clubul Amiralilor” din Constanța cu premiul „Mihai Drăghicescu”, pentru cea mai bună carte de istorie: „Republica piraților Sulina Kesaro-krăiască, vol 1 si 2”. Festivitatea s-a desfășurat în sala de festivități a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, în ziua de 25 noiembrie 2022. Premiul cu numele comandorului Mihai Drăghicescu reprezintă pentru Tudose Tatu o încununare a activității depuse, în ultimii zece ani, ca scriitor-editor a „historiografiei Dunării Maritime”. Este singurul premiu de care se simte mândru, din motive ce țin de recunoașterea din partea tagmei marinărești, de apă dulce și de mare, în mod special a celei militare. Continuă lectura
De foarte multă vreme, tulcenii își sparg capul (la figurat) istoric, lingvistic, via etimologic… adică științific, încercând să afle ce înseamnă, sau cel puțin care sunt rădăcinile numelui orașului lor, Tulcea. Au aflat, cu precizie, că denumirea este turcească, având ca dovadă registrul de contabilitate vamală nr. 370, al vilaietului Rumelia, din anul 1502, în care orașul nostru, pe atunci sat, apare cu denumirea, în osmana veche, de Tulçi. Facem o mică divagație ca să menționăm că Tulcea, la 1502, era închiriată, pur și simplu, de către bey-ul Silistrei, care era un fel de reședință de județ, unde „prefectul” sau „președintele consiliului județean”, adică valiul (sau bey-ul, pe scurt), cum îl numeau turcii, se împroprietărise temporar cu frumoasa noastră așezare pentru aproximativ 100 de mii de aspri. Continuă lectura
De sărbătoarea Zilei Dobrogei, subsemnatul a fost invitat de către bibliotecară, conducere, cadrele didactice și elevii Liceului „Brad Segal”, pentru a sărbători împreună. Am profitat de invitația în „cel mai gustos liceu din Tulcea” (denumire pe care i-am dat-o ținând cont de profilul său alimentar) și am mai făcut un „transport” de cărți „Cronicile Misterele Dunării” vol. 4. Sincer, simt „oarecari” semne de bătrânețe la căratul a aproximativ 30 de exemplare, la fiecare acțiune de genul acesta, dar bucuria întâlnirii cu tulceni, mici, mijlocii și mari, alungă orice urmă de oboseală, motiv de a zburda către școli precum un scriitor la început de carieră. Amfiteatrul școlii plin ochi, cu elevi și cadre, cam vre-o șaptezeci-optzeci de persoane, bașca câteva clase de elevi conectate video, prin Google Meet, la acțiune. Continuă lectura
Cele 29 de articole publicate în „Cronicile Misterele Dunării” vol. 4, au pornit într-un adevărat turneu, pentru a fi prezentate „publicului larg tulcean”, adică elevilor, pentru că nici o investiție lecturicească nu este mai cu folos decât în copiii de azi, viitori cititori pasionați de mâine (aici poate am exagerat nițel). Vineri, 11 noiembrie, pe la orele înserării, am mai făcut o escapadă scriitoricească la Școala Gimnazială Nr.12 Tulcea, de data aceasta pentru a mă întâlni cu clasa a VII-a C, sub îndrumarea doamnei profesoare Emilean Anisia. Misterul acestei întâlniri ar fi acela că elevii clasei a VII-a îmi sunt prieteni vechi, încă de dinainte de… pandemie… pentru că în clasa lor am lansat volumul I al seriei cronicilor misterelor dunării, prin 2018, acum patru ani și… o pandemie. Continuă lectura
Cea mai mare bucurie de scriitor a subsemnatului o reprezintă lansarea cărților. Dar nu oricum, de exemplu, lansarea printre adulți este o adevărată corvoadă pe când cea printre cei mici este o veritabilă sărbătoare. Miercuri, 09.11.2022, pe la orele prânzului, bucuria s-a repetat alături de elevii clasei a II-a. A fost prima întâlnire pe care am avut-o cu cei 27 de elevi, din postura de scriitor și cititori, lucru care ne-a bucurat extrem, mai ales pe mine. Continuă lectura
Dacă erați turc și aveați oarece funcție în Imperiul Otoman, sau ceva avere și câteva relații la împărăție, adică la Constantinopol, puteați să închiriați Tulcea, cu tulceni cu tot, chiar dacă nu erau prea mulți iar așezarea nu era decât un karye, adică un sat. Cu toate acestea, prețul de închiriere nu era la îndemâna oricui, deoarece, pe la 1500, Tulcea era punct vamal otoman, unde erau vămuite toate caravanele sau corăbiile care intrau în împărăția Sultanului, plus impozitele pe pescuit, oierit sau agricultură. Toate acestea se adunau și karye-i Tulçi devenea hass, adică un drept de exploatare, care valora cel puțin 100 de mii de aspri. Continuă lectura
Adică, mai precis, ce limbă vorbeau tulcenii din cele 16-17 etnii (români, greci, turci, lipoveni, haholi, bulgari, armeni, tătari etc.), când se întâlneau, de exemplu, în port, la o „hămăleală” pe unul din bastimente, la un „shopping” prin Bazar, sau, și mai simplu, la un pahar de „raki” într-una din cele 167 de cârciumi, câte număra Tulcea, pe la începutul secolului trecut. Răspunsul este complicat, pentru că trebuie să-l fixăm bine în timp, și pentru că cel mai mult ne place Tulcea de pe la 1870, când era capitală de falnic sangeac otoman, vom vorbi (scrie) românește despre limba vorbită pe malurile Dunării tulcene. Continuă lectura
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 