Am vorbit,în articolul de săptămâna trecută, despre cum au apărut dinozaurii și țânțarii și despre primele lor întâlniri pe Pământ. Azi, continuăm să povestim cum au murit dinozaurii, poate nu chiar la Tulcea, omorâți de țânțarii, la fel cum David l-a ucis pe Goliat. Continuă lectura
Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) este cel mai important scriitor tulcean. În timpul vieții a fost considerat unul din cei mai buni prozatori satirici români, aproape întreaga sa operă fiind o ironie amară la adresa societății comuniste. Schițele literare din volumul „La iarbă verde”, publicat în anul 1985, (și pe care îl puteți citi în format electronic, pe siteul http://www.tulceacultural.ro), se încadrează în acest tipar social, cu personaje marginale mediocre, decăzute moral sau material, alimentate de ambiții mărunte, conflicte patetice și, uneori, de trăiri spirituale pline de colb provincial.
Cum lectura unui volum întreg, în format electronic, este o activitate dificilă, vă propunem, în articolul de azi, una din schițele publicate în volumul „La iarbă verde”, intitulată „Meditații”, fără a avea pretenția că este cea mai reușită, ci doar una din cele mai scurte și care se pretează cel mai bine demersului nostru.
Nicolae C. Ariton
MEDITAȚII
Casienil Ciprian începuse să fure. Fusese până mai deunăzi un om cinstit, crezuse în virtuțile cetățenești îndeobște prețuite, sperase în viața și răsplata veșnică, în sfârșit, judecase cu asprime greșelile semenilor săi, neînțelegându-le aplecarea către minciună, înșelătorie sau furtișaguri. Acum însă, după sustragerea unei importante sume de bani din casieria întreprinderii, își dădu seama că între el și ceilalți vinovați, câți or fi trăind pe lumea asta, nu exista nici o deosebire. Continuă lectura
În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică Tulcea. Azi, niște vești despre Tulcea anului trei sute cinzeci de milioane î.e.n., bineînțeles, cu titlu de metaforă.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii. eu
Sincer, putem rezuma titlul și conținutul acestui articol în câteva propoziții: „…Tulcea în perioada primordială. Țânțarii, cei mai vechi locuitori tulceni, chiar dacă Tulcea nu exista…” Dar să vedem care sunt veștile din Tulcea de acum trei sute cinzeci de milioane de ani.
Pare straniu să afirmăm că pe meleagurile tulcene, mai întâi, au fost… țânțarii. Bun, sărim peste niște milioane de ani, în care s-a format „supa primordială” , acum patru miliarde de ani, urmată de tot felul de combinații celulare care au dus la primele molecule, apoi la tot felul de viermi și moluște. Cu fiecare milion de an care a trecut, aceste vietăți au evoluat și s-au diversificat într-o multitudine de specii și subspecii. Continuă lectura
În cadrul www.mistereledunarii.eu și www.tulceacultural.ro începem o serie de activități care au drept scop readucerea scriitorului tulcean Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) în actualitate. Scoaterea din conul de umbră a uitării în care a intrat opera sa, prin publicarea unor articole dedicate marelui autor, digitizarea cărților sale și punerea lor la dispoziția cititorilor, gratuit, prin intermediul blogurilor mai sus menționate. De asemenea, în săptămânile care urmează va fi republicat, într-o ediție nouă, volumul de nuvele „La iarbă verde”, publicat inițial în anul 1985. Acest proiect de „Restitutio” a celui mai important prozator tulcean, Valentin Șerbu, nu este o activitate singulară, el se adaugă realizării sculpturii autorului, amplasată pe „Aleea Personalităților”, în anul 2020, în urma unei propuneri pornite de la un alt scriitor tulcean, Ștefan Caraman. Continuă lectura
În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică Tulcea. Azi, cea de-a doua mențiune scrisă a Tulcei, făcută de un ragusan (veți vedea despre cine este vorba) în anul 1595. Nu este decât o simplă citare a orașului nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, și Tulcea citată ca oraș important, merită toată atenția noastră.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii. eu
O a doua mențiune scrisă (descriere ar fi prea mult spus) despre Tulcea, fără să contabilizăm registrele otomane, este cea a nobilului (comerciantul) raguzan[1] Paolo Giorgi, într-un discurs ținut în fața principiului Transilvaniei, Sigismund Bathory, la începutul anului 1595. Discursul în cauză este, de fapt, un adevărat raport de spionaj, făcut de Paolo Giorgi, cărui dacă este să spunem, în câteva cuvinte, despre biografia sa, putem să ne limităm la cuvântul „aventurier”. Continuă lectura
În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică Tulcea. Azi, facem un remember al celei mai vechi descrieri a Tulcei, făcută de un englez în anul 1582. Este, în fapt, o referire la orașul nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, îi oferă o aură deosebită.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii. eu
Prima descriere (sumară) a Tulcei – pe care o cunoaștem până la această oră – este făcută în anul 1582, de către un englez. Călătoria lui John Newberie a fost una pur comercială, de observare a negoțului în această parte exotică a lumii, Gurile Dunării, considerată a face parte din Levant. Acesta a plecat din Londra în ziua de 19 septembrie 1580, împreună cu un alt negustor englez, William Barret și după un lung periplu asiatic, ajung la 9 martie 1582 la Constantinopol. La 4 aprilie, pornește spre Gurile Dunării, pentru a observa prețurile mărfurilor de-a lungul fluviului, dar și în Moldova, costul vinului (despre care știa că este ieftin) dar și prețul transportului și taxele otomane asupra acestuia. Un interes deosebit îl avea față de modul de pregătire a icrele negre, acestea fiind un produs de lux care începuse să fie apreciat în Europa de Vest. Continuă lectura
Azi, al doilea (și ultimul) episod al foiletonului semnat de domnul Lucian Țugui, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. O pagină neagră a istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării.
Nicolae C. Ariton
ISTORII APROAPE UITATE
Col. (r) Lucian Țugui
Ca reacție la solicitările generalului Antonescu, prefectul Constanței, col.Buzincu organizează activitatea cu evreii. O adresă[1] trimisă de șeful biroului siguranței locale precizează:
Vi se înaintează mai jos în copie ordinul Prefecturii județului Constanța No. 3735/941 pentru întocmai executare. Raportați imediat de executare.
Șef Birou Siguranță
Din ordinul D-lui General Antonescu Ministerul Afacerilor Externe cu ordinul No. 4599 ne aduce la cunoștință următoarele:
Sovietele urmăresc să producă acte de sabotaj, dezordine și agresiune în spatele frontului. În acest scop lansează din avioane spioni și agenți teroriștiarmați și adesea îmbrăcați în haine de femei. Acești agenți inamici iau contact cu agenții comuniști din țară și cu populația evreiască comunistă organizând acte de sabotaj, terorism și agresiune. Pentru curmarea astfel de lucruri, Dl General Antonescu ordonă: Evreii bărbați de la 18 la 60 de ani să fie adunați și puși sub pază, pentru a se sancționa imediat orice încercare de tulburare. Se vor lua măsuri de pază intensă la locurile unde evreii sunt strânși în lagăre (Ciobănița, Osmancea, Mereni). De la orele 20 până la ora șapte dimineața circulația evreilor va fi oprită și în satele unde sunt concentrați. Se vor lua ostatici dintre conducătorii cunoscuți ai evreilor comuniști, rabini, hahami etc. care vor fi cazați într-o clădire aparte și în cazul când se va produce vreun atac de rebeliune sau terorism din partea evreilor și legionarilor comuniști, acești ostateci vor fi imediat împușcați. Vă rugăm a lua imediat măsuri pentru executarea prezentului ordin și se va prezenta lista ostaticilor și locul propus pentru ținerea lor. Vă veți interesa și convinge personal dacă mai sunt încă evrei neridicați de la domiciliul lor și neinternați în lagăre. Dăm dispoziții ca cei rămași să fie imediat ridicați și trimiși sub escortă în ocalitățile stabilite pentru internarea lor.
Raportați imediat de executare.
Prefect, colonel Buzincu
Misterele Dunării vă oferă șansa de a citi un nou serial (doar 2 episoade) al unui nou autor (pentru blogul nostru), domnul Lucian Țugui, un tulcean get-beget, al cărui condei ne va așterne, în viitor, multe lucruri interesante. Începem, cu un foileton, de doar 2 episoade, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. Un episod dureors al istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării.
Nicolae C. Ariton
ISTORII APROAPE UITATE
Col. (r) Lucian Țugui
Scrisoarea Sabinei Avadic către Domnul Comandant
Osmancea 30 iulie 1941
Domnule Comandant,
Subsemnata Sabina M. Avadic domiciliată în Constanța, pe strada Ioan Grădișteanu n.21, aflată actualmente în lagărul Osmancea împreună cu sora mea Avadic Ana și fratele meu Avadic Isac, respectuos vin a vă supune următoarele:
Fiind expediați din Constanța fără a ne lua nici un fel de rufărie și așternut vă rog a permite sorei mele Avadic Ana spre a se duce la Constanța 1- 2 zile spre a ne aduce cele necesare. Ambele fiind suferinde, sora mea va aduce și medicamentele necesare de la o farmacie din Constanța. Sper că veți binevoi a rezolva favorabil cererea mea și mulțumindu-vă anticipat, vă rog să primiți Domnule Comandant, asigurarea profundului meu respect.
Sabina Avadic
Domniei Sale,
Domnului Comandant al Legiunii de Jandarmi Constanța[1] Continuă lectura
Azi, ultimul episod al foiletonului scriitorului gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, trimis special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o povestește în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită.
Ce insemna de fapt Covurlui
Covurluiu – uscăciune, iarbă uscată, fân – în cumană uscat in Codex Cumanicus – ui fiind vale sau depresiune, deci însemnând Valea cu iarba uscată sau Valea cu fân, ceea ce ar defini excelent condițiile climatice ale Podișului Covurluiului de astăzi. |[1]
Vezi definiția lingvistului Alexandru Philippide.
În acest sens avea să aibă loc un transfer al caracteristicii peisajului geografic, către iezerul atât din Țara de jos a Moldovei, cât și celor din sudul Basarabiei istorice.
Prima mențiune a termenului apare într-o danie veche domnească la un reper geographic, desigur ţinut numit Covur. Continuă lectura
Continuăm foiletonul scriitorului gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, trimis special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o povestește în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită. Astăzi, penultimul episod.
Centrul de putere trecătoare al fraților Cernat ploscar și Ștefan
Demonstrația lui Paul Păltânea, bazată pe o curioasă logică lipsită de suportul documentar referitor la ținut se încheie după cum urmează:
„…Deci mențiunea din 1435 se referă la ținut și nu la apa Covurluiului.
Nu există nici-un temei ca să nu admitem că Galații au fost centrul administrativ al ținutului Covurlui. |[1]
Aventurându-se într-o afirmație iarăși nesusținută după cum ne indică cele subliniate, în plus el mai face și o alta, e drept într-o notă de subsol. Continuă lectura
Scriitorul gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, ne-a trimis un material, special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o va povesti în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită.
Ţinuturile de graniţă ale Moldovei de sud
Până la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare sunt menţionate documentar în clar după cum am văzut în zona noastră, în actul din 1 septembrie 1435, doar ţinuturile Kilia, Vaslui, Tutova, Bârlad şi Tecuci.
Referitor la Ţara de jos!
După 1457 se constată existenţa următoarelor alte unităţi teritoriale: Cernăuţi (1457), Cârligătura (1458), Trotuş (1466), Suceava (1472) și mai târziu Horincea ( 1528), Soroca (1529), Lăpuşna (1535), Dorohoi şi Chigheci sau Tigheci (1546), Hârlău (1548), Putna (1555)
Subliniem că ţinutul în limba slavonă de la acea vreme era Volosti ceea ce s-a tradus drept Ocol. Continuă lectura
Scriitorul gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, ne-a trimis un material, special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o va povesti în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită.
Ceva despre ținutul zis Covor au Covur devenit Covurlui
Pe vremea străromânilor de sfârșit de veac IX, o seminție turanică urmându-și calea dinspre soare-răsare mânată de vânturile aspre de amiazănoapte-răsărit de ziuă, avea să dea navală pe drumul vechi al stepelor în căutare de pășuni, ape și sare.
Mai puțin pâine.
Ei erau pecenegii și aveau să fie urmați la mic interval de timp de frații lor de aceeași limbă, cumanii, neamuri călărețe, gâlcevitoare, cu aceleași obiceiuri de transhumanță periodică precum autohtonii pe care aveau să-i tulbure vreme de vreo câteva sute bune de ani. Continuă lectura
Primul loc în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel care zugrăvește micul război tulcean care a fost purtat între lipoveni și zaporojeni (adică, între cele două neamuri de cazaci, cei de pe Don cu cei de pe Nipru). Având, s-ar părea, aceleași origini, cele două tabere s-au reîntâlnit, după aproape două sute de ani, pe malurile Dunării. Și s-au luat la bătaie. Articolul a fost publicat pentru prima dată în octombrie 2015, cu titlul ușor diferit. De atunci, a reușit să strângă aproape 10 mii de vizualizări, fiind poziționat primul în topul misterelor dunărene, un fel de MDFLIX cu texte tulcene.
Lipovenii au început să sosească în Delta Dunării și la Tulcea, începând cu anul 1740, în grupuri de câteva zeci de familii. Cu toții erau „staroveri”, adică acei credincioși creștini ortodocși care nu acceptau reformele din biserica rusă și nu mai puteau suporta persecuțiile la care erau supuși de către statul țarist.
Ei erau numiți cazacii de pe Don, „necrasovi” (sau „necrasoviți”), și ceva mai târziu, lipoveni.
Locul al 2-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel care cuprinde topul celor mai vechi imagini cu orașul Tulcea. Inițial, articolul a fost publicat în ianuarie 2012, cu specificația că era un top provizoriu, bazându-se pe imaginile găsite până la acea dată. În cei noua ani scurși de atunci, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, doar locul 1 a fost detronat de o imagine, care poate fi categorisită doar ca schiță, dar, până la urmă, tot imagine este. Citiți, priviți și minunați-vă de cum arăta Tulcea acum 150 sau chiar două sute și ceva de ani.
Locul al 3-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat unei drame tulcene, petrecute acum aproape o sută de ani. Fundalul poveștii este lacul Ciuperca, iar personajele principale… citiți și veți vedea. Merită, pentru că din unele puncte de vedere, viața în Tulcea era mai interesantă decât în zilele noastre, acum o sută de ani, sinuciderile din dragoste și fantomele misterioase întâlnindu-se la fiecare pas.
Locul al 4-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat tunelurilor tulcene, cândva extrem de numeroase. Între timp, au mai rămas doar câteva capete răzlețe, scăpate ca prin minune de planurile urbanistice ale orașului, care au schimbat nu numai fața văzută a orașului, ci și „măruntaiele” acestuia, străbătute, în urmă cu ceva ani de zeci de tuneluri ale depozitelor militare otomane sau „de fugă” a familiilor bogate tulcene.
Articol scris în urma unei discuții cu Vasile Suhov
Nu mai țin minte dacă am scris despre acest lucru, dar numele blogului Misterele Dunării este legat de cărțile Misterele Parisului și Misterele Londrei. La prima vedere pare exagerat să alături două metropole atât de cunoscute și celebre de micuțul oraș Tulcea, pentru că trebuie să recunosc că inițial am vrut să-l denumesc Misterele Tulcei, dar la timpul respectiv nu credeam că voi găsi suficiente subiecte interesante despre istoria localității noastre.
Locul al 5-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat unui posibil monstru care bîntuie prin apele lacului Ciuperca, din Tulcea. La prima vedere, pare a fi o fantasmagorie, citit însă cu atenție îți poate lăsa în minte o urmă de îndoială privind existența sa. Deci, lectură plăcută și atenție mare când vă plimbați pe malul lacului Ciuperca. Nicioadă nu se știe!
Unul din locurile cele mai iubite de tulceni este lacul Ciuperca. Mai ales în ultima vreme, de când a devenit un fel de loc de pelerinaj pentru cei care se închină zeului Siluetei. Adică, fără a avea nici un fel de conexiuni religioase, un spațiu unde se pot topi, în mod plăcut, surplusul de calorii. Malurile lacului arată mai mult decât civilizat: spații verzi, alei, suprastructură din beton, asfalt și pavele, pistă de bicicliști, ba chiar o fântână arteziană, în mijlocul lacului, care aruncă un jet de apă până la nori (aproape) și te duce cu gândul la frumosul oraș elvețian Geneva. Continuă lectura
Locul al 6-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat fostului bazar tulcean. Construit în anul 1864-1865, a fost demolat, în urma unor adevărate intrigi bizantine, în perioada comunistă, în doar câteva zile ale anului 1963. Din unele puncte de vedere, bazarul tulcean poate fi considerat primul mall din România, un concept care nici nu exista la timpul respectiv. În rândurile de mai jos, un paradox și o lectură agreabilă.
De ceva timp, Tulcea se poate lăuda că are un mall, ca toate marile orașe care se respectă. Trecem peste faptul că mallul tulcean nu arată chiar ca unul veritabil, de mii de metri pătrați și cu sute de magazine, dar grosso modo, este un mall așa cum Tulcea este o mare reședință de județ. Dar astăzi nu vom discuta despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o asemenea construcție, ci despre istoria lor. Din punctul nostru de vedere, un mall nu este altceva decât un bazar occidentalizat și modernizat, căruia i s-au mai adăugat câteva elemente arhitectonice suplimentare, aer condiționat, loc de joacă pentru copii și cinematograf.
Locul 7 din topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de „cea mai veche casă din Tulcea”. În mod cert, casa „Georgescu” nu este cea mai veche casă tulceană, pe undeva prin oraș existând cel puțin o casă mai veche ca aceasta. Meritul acesteia este însă că îndeplinește o serie de condiții pe care le-am impus participantelor acestui top inedit. Deci, până una, alta, cea mai veche casă (locuită încă) tulceană este cea prezentată în fotografia de mai sus și rândurile de mai jos.
Întrebarea cu cea mai veche casă din Tulcea, ne frământă de foarte multă vreme. Nu introducem în ecuația acesteia, clădirile administrative, precum Palatul Pașei, astăzi Muzeul de Artă, bisericile creștine, Geamia Azzizi sau sinagoga Coral, ci doar clădiri de locuit cu prăvălii la parter, așa cum era moda arhitectonică acum 100-150 de ani. După mai multe încercări și ezitări, suntem aproape convinși că cea mai veche casă din Tulcea, încă funcțională, este casa familiei Georgescu, situată pe strada Corneliu Gavrilov, fostă 23 August, în dreapta sediului Curții de conturi (pentru o mai ușoară localizare). Continuă lectura
Locul al 8-lea din topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat Bisericii Sf. Gheorghe din Tulcea și publicat inițial în anul 2013. Nu este un „istoric” al acestui lăcaș de cult, ci o încercare de dezlegare a misterului care înconjoară ceasul din turla acesteia. Nimic spectaculos, doar de reținut atenția despre un ceas asupra căruia din ce în ce mai puțini tulceni își aruncă privirea.
Frumoasa biserică tulceană Sf. Gheorghe este cunoscută de tulceni, fie cu denumirea hramului pe care îl poartă, fie ca Biserica bulgărească, fie ca Biserica cu ceas. Unul din motive pentru aceste trei denumiri poate fi acela că Tulcea este un oraș mic, iar tulcenii, din dorința de a-i impresiona pe turiști au dat trei nume aceluiași obiectiv.
Ca mai toate bisericile din Tulcea, biserica actuală este ridicată pe locul unei foste bisericuțe din lemn, de primii bulgari basarabeni veniți în Tulcea în urma Războiului ruso-turc din 1828-1829. Veniți în Tulcea este impropriu spus, deoarece luptele din acest război au distrus complet Tulcea, aceasta renăscând prin aducerea românilor din satele Beștepe și Prislav (Nufăru), bulgarilor din Basarabia, care s-au adăugat tulcenilor de diferite etnii care erau existau deja: români, ruși, ucraineni, turci, tătari etc. Continuă lectura
