Skip to content

Tulcea sau Micul Istanbul (3)

29 Aprilie 2011

       Dacă analizăm cu atenţie, s-ar părea că Istanbulul era de fapt o Mică Tulce, dacă ne raportăm la varietatea etniilor stabilite pe cuprinsul lor. Astfel Istanbulul lui Mahomed al II-lea, a avut nevoie de aproape 20 de ani pentru a dezvolta aproximativ 30 de mahalale turceşti (60% din populaţia Istanbului), 18 greceşti, 11 evreieşti şi încă câteva armenești care cuprindea si celelalte naţii creştine. Tulcea se afirmă că avea 14 mahalale, dintre care doar două erau la dublu, dacă ne putem exprima aşa.

        Aşa cum am mai spus-o, farmecul oraşului nu consta în organizarea acestuia, să spunem de tip otoman, ci în bogăţia de naţionalităţi, fiecare cu bucuriile şi tristeţile sale specifice. Tulcea nu a strălucit niciodată din punct de vedere arhitectural (nici măcar acum!), doar pe ici, pe acolo s-a construit mai trainic şi cu ceva mai multă aroganţă. Doar câţiva negustori mai înstăriţi au ridicat case cu etaj, construite din piatră. În rest aproape toate casele erau din cărămidă nearsă (chirpici) şi mult lemn, învelit cu olane (un fel de ţiglă) sau mai des cu stuf. Nu mai vorbim de mahalaua tătarilor, alcătuită din multe bordeie îngropate mai mult de jumătate în pământ.

        Singura zonă care arăta a oraş adevărat era cea centrală, dar care a fost amenajată după intervenţia Comisiei Europene a Dunării, care a construit aşa numitul dig olandez, un dig construit la Dunăre, cam în dreptul hotelului Delta, de o societate olandeză. Acesta a închis un fel de golf natural, care aducea apa Dunării până aproape de actuala Primărie a oraşului. În urma îndiguiri, oraşul a câştigat un teren plat, numit ceair, pe aria căruia s-a mutat întreaga activitate comercială a oraşului. Momentul culminat l-a reprezentat construirea bazarului „sub coloane”, care dăinuit până aproape de anii 1960, când a fost demolat, şi care adăpostea prăvălii, cafenele, birturi etc.

      Cam atât despre Micul Istabul. Nu am avut intenţia de a realiza o monografie pretenţioasă a oraşului, ci doar am stabilit câteva jaloane printre care urmează să se desfăşoare acţiunea romanului Pierdut în Tulcea. Am încercat să compensez lipsa de anvergură citadină a oraşului nostru cu o acţiune a cărţii, de tip detectivist, în care personajul principal Aristotel-Platon Cantemir încearcă să afle adevărul dintr-o serie de dispariţii misterioase întâmplate chiar în Tulcea. Cei care îl însoţesc în acest demers de-a dreptul poliţist sunt prietenii săi: Charles Hartley, administratorul englez al Comisiei europene a Dunării şi Nifon Bălăşescu, întemeietorul şcolii româneşti în Tulcea şi împrejurimi.

        Începând de mâine, vom începe câteva posturi dedicate lui Charles Hartley, inginerul englez supranumit şi Părintele Deltei. Existența lui reală a fost atât de importantă încât Tulcea ar trebui să aibă cel puţin o statuie  de trei metri a acestuia, iar Sulina să-şi preschimbe numele în oraşul Charles Hartley. Motivele le veţi afla începând de mâine. Menţionez că tot ce citiţi pe acest blog nu este rezultatul unei operaţiuni copy-paste, sunt lucruri citite, reţinute şi reproduse din propria memorie, care nu este exclus să mai joace şi câte o festă, că de, oameni suntem! Aşa că scuzele de rigoare pentru eventualele mici inadvertențe istorice sau monografice.

Va urma, în postul din 30.04.2011, tot mai pe seară

Nicolae C. Ariton

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. 4 Mai 2011 14:38

    sunt foarte frumoase articolele din acest blog. felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: