Hai la Tulcea, în Rumelia !

      Până mâine, când vom încerca un răspuns elegant întrebării puse de noua prietenă a Misterelor Dunării, M.B., privind succesul romanelor Millennium, privit dintr-un anumit punct de vedere, astăzi discutăm puţină istorie. Aceasta pentru că am promis în postul de ieri şi al doilea motiv este dorinţa de a reveni puţin la istoria din jurul Dunării, care unora dintre cititorii noştri le este foarte dragă. De asemenea, personal m-am cam plictisit să vorbim numai de literatură, moda romanelor nordice şi alte lucruri de genul acesta, cel puţin pentru moment, pentru că avem tolba plină cu subiecte de genul acesta, care mai de care mai interesant.

        Privind istoria noastră şi legătura cu otomanii, sincer până în urmă cu puţină vreme, eram destul de confuz. Nu prea înţelesesem de la şcoală care era diferenţa dintre supuşi ai Imperiului Otoman şi sub suzeranitatea acestora. Şi cum subiectul nu mă interesa foarte tare, aceasta a rămas încețoșat multă vreme, până am început să studiez temeinic istoria Dobrogei (pentru a o înţelege pe cea a Tulcei, pentru romanul Pierdut in Tulcea), motiv pentru care am avut câteva revelaţii.

Publicitate

Moda romanelor tulcene! – (imagine din Tulcea, la 1870!)

       Vă mai plictisesc astăzi cu nişte mici consideraţiuni personale asupra literaturii şi de mâine trecem din nou la puţină istorie. Aceasta deoarece a mai rămas ceva material interesant privind romanele suedezului Steig Larsson. Staţi liniştiţi, nu mai spun nimic despre nu ştiu ce cancan privind banii din drepturile de autor. Vreau doar să vorbim despre moda în literatură. Când spun „modă” nu mă refer la haine, pălării sau încălţări, ci la moda de a scrie (sau citi) într-un anumit fel, la un moment dat. În critica literară, când vorbim despre o modă majoră în literatură, aceasta este denumită „curent literar” sau „şcoală”, cum ar fi „clasicii”, „romanticii” etc. Noi vom vorbi despre „moda autorilor nordici”, o modă mai mică, dacă pot să mă exprim aşa.

3 romane = 30 milioane de euro

       Se spune de multe ori că viaţa bate filmul, sau cartea, după caz. Aceasta atunci când vrea să sublinieze ideea că  viaţa poate fi mai bogată în surprize chiar decât un film sau o carte thriller.

      Cam acest lucru s-a întâmplat cu seria de romane Millennium ale scriitorului suedez Steig Larsson.

     Steig Larsson a fost, după spusele unora, un tip anost, un ziarist de mâna a doua, extrem de plictisitor chiar şi atunci când mergea cu colegii la o bere, cărora le povestea invariabil că se pregăteşte să scrie o serie de romane poliţiste ce vor face senzaţie în Suedia. Sau că, din cauza convingerilor sale politice de extremă stângă, este urmărit în permanenţă de serviciile secrete suedeze, care îi sabotează activitatea ziaristică pentru a nu deveni o voce puternică, cu influență asupra vieţii politice suedeze. Susţinea, de asemenea, că de câteva ori a fost ameninţat cu moartea, împreună cu partenera sa, de forţe obscure din sfera politică sau economică suedeză.

Scriitorul: o victimă?! A cui?! (2)

        Făcând un rezumat a celor spuse în postul de ieri ( Scriitorul: o victimă?! A cui?! ), rezultă că scriitorul este o mică victimă. Întrebarea care se pune este: „a cui ?”. Răspunsul este destul de simplu: „a propriei ambiţii”. Citeam pe undeva un fel de definiţie a scriitorului, pe care o citez cu aproximaţie: „un dezaxat care scrie visând la glorie şi bani”. În condiţiile în care şansele de reuşită sunt atât de reduse, marea masă a celor care scriu şi publică nereuşind să-şi amortizeze investiţiile făcute în tipografie iar de glorie nu mai vorbim, cărţile lor trecând ca expresul printr-o gară aglomerată, când toată lumea se fereşte de frica accidentelor, atunci de ce se mai scrie, când speranţa de îmbogăţire şi glorie sunt atât de reduse? Unii declară că scriu pentru semeni – dacă o fac pentru aceasta, să se facă misionari, e mult mai eficient! Cred că toţi scriitori scriu doar cu sentimentul speranţei de multe ori deşarte, aceea că ei totuşi vor reuşi.

Scriitorul: o victimă?! A cui?! (1)

        Zilele acestea am primit un mail în care un prieten îmi cerea să-i dau adresa web sau librăria de unde poate cumpăra Pierdut în Tulcea, adică volumul 1 la Misterele Dunării. I-am răspuns că Pierdut în Tulcea încă nu a apărut. Atunci mi-a scris din nou şi m-a întrebat cum n-a apărut că am postat şi coperta volumului, ceea ce în mod logic înseamnă că volumul este apărut sau că va apare într-un timp foarte scurt. Logic aşa ar trebui să fie, din nefericire, până la apariţia primului volum al Misterelor Dunării mai este ceva vreme.

Chestiunea zilei 25.05.2011 – scriitorul Ştefan Caraman vă invită la Bookfest 2011

      Astăzi şi-a deschis porţile Salonul internaţional de carte Bookfest 2011, care va fi deschis până pe data de 29.05.2011. Cel mai în vogă scriitor tulcean, Ştefan Caraman (cu 17 volume publicate: proză şi teatru) ne invită la lansarea romanului său „Scrisori către Rita„, semnată cu pseudonimul Kaos Moon şi publicată la editura bucureşteană Tracus Arte. Evenimentul se va desfăşura pe 28 mai, 2011, orele 19,00-20,00, în cadrul Bookfest 2011, la Romexpo, la standul editurii mai sus menţionate.

romanul „Pierdut în Tulcea” – sinopsis (2)

      Mijlocul de transport până la Tulcea, de care spuneam în postul trecut, este atât de neobişnuit încât el nici nu există, mijloacele de transport se numesc „korablii” (denumirea veche, în slavonă, pentru corăbii), dar bineînţeles că nu este vorba despre simple corăbii, deoarece, vă aduc aminte, că Dunărea este îngheţată precum gheaţa dintr-o fostă gheţărie din Tulcea (vezi postul „Gheţăriile de altădată…”). Aşa cum spuneam, Korabli, este denumirea unui mijloc de transport care nu a existat şi, probabil, nu va exista niciodată.

      Această caravană inedită porneşte spre Tulcea şi în timpul popasului de peste noapte, este atacată de un grup de „tâlhari de Dunăre”. Are loc un schimb de focuri de armă, în urma căruia, personajul nostru Aristotel-Platon Cantemir este rănit grav la braţul drept. Transportat de urgenţă la Tulcea, este preluat de un medic evreu, cel mai priceput din Tulcea, pe nume Carol Feldman (numele este provizoriu, deoarece este numele unui scriitor tulcean evreu, plecat din ţară, care nu ştiu cum va reacţiona când îţi va întâlni numele în „Pierdut în Tulcea”).

Chestiunea zilei 22.05.2011-„Misterele Dunării” la… munte

       Îmi cer scuze pentru lipsa de postări în ultimile zile, lucru care se va perpetua până luni sau marti, deoarece „Misterele Dunării” sunt plecate la Sinaia pentru documentare. Când zic „documentare” este puţin exagerat, deoarece romanul „Pierdut în Tulcea” nu are nici o legătura cu muntele. Pur şi simplu îndeplinesc funcţia de „baby sitter” la 22 de prichindei de clasa a patra, care fac o „excursie de studii” la Sinaia. Mai precis sunt „asistent de doamnă învăţătoare”, adică „domnu’ „, care are grijă de buna desfăşurare a celor patru zile de „studii”. Mi-am luat lap-top-ul cu mine, am găsit şi un wireless gratuit, problema este ce cei 22 de princhidei sunt atât de energici încât nu am timp nici măcar să respir, darămite să mai şi scriu ceva. Aşa că, cerându-mi scuze „encore un fois”, cotinuăm postările „Misterele Dunării, de mâine, sau cel târziu de poimâine.

Nicolae C. Ariton

romanul „Pierdut în Tulcea” – sinopsis (1)

      În iarna anului 1870, misiunea diplomatică a funcţionarului de gradul II, Aristotel-Platon Cantemir la Capuchehaia Principatelor Unite ale Ţării Româneşti şi Moldova, la Istanbul se încheie, urmând ca tânărul istoric, de numai 25 de ani, absolvent a celebrei Universităţi Sorbona, să se întoarcă acasă.

     După ce a profitat de cei aproape doi ani de diplomaţie la Istanbul, pentru a studia sute de volume, salvate prin biblioteci ascunse, după cucerirea Constantinopolului, tânărul istoric hotărăşte să se întoarcă la Bucureşti urmând un alt drum decât cel obişnuit: Istanbul-Varna-Giurgiu-Bucureşti. Pentru a fi mai original, hotărăşte să facă drumul de întoarcere pe ruta: Istanbul-Sulina-Galaţi-Bucureşti, prima parte cu vaporul, a doua cu trenul pe linia ferată abia pusă în funcţiune.

Gheţăriile de altădată…

     Amânăm discuţia despre sinopsisul romanului Pierdut în Tulcea, care chiar dacă nu va fi un sinopsis adevărat, ci mai mult un fir narativ, pentru a discuta astăzi despre gheţăriile din Tulcea. Sincer, nu ştiu exact motivul, dar, efectiv, de câteva săptămâni mă tot gândesc la fostele gheţării din Tulcea. Poate din cauza faptului că am avut o iarnă destul de lungă, poate că am fost răcit vreo două săptămâni sau, poate, ideea că urmează să vină canicula. Toate acestea, fiecare mai mult sau mai puţin, m-au determinat să scriu aceste rânduri despre gheţăriile din Tulcea.