Skip to content

Sir Charles A. Hartley , „Părintele Dunării” (2)

4 Mai 2011

          Pentru a face economie, s-a propus ca în locul proiectelor hidrotehnice costisitoare să se utilizeze tehnica raclajului cu ajutorul unei ancore de mari dimensiuni care să fie târâtă de o ambarcaţiune peste pragul de nisip, o metodă ridicolă. Ciudăţenia cea mai mare este că de la începutul activităţii, Charles Hartley a propus ca soluţie de navigare canalul Sf. Gheorghe, care era cel mai uşor de amenajat. Un fapt care era complet în contradicție cu ceea ce doreau turci şi mai ales austrieci, care aveau garnizoană de soldaţi la Sulina, iar ruşii doreau cananul Chilia să devină navigabil, deoarece era mai aproape de ei. Există dovezi că în spatele proiectului Sf. Gheorghe se afla intenţia englezilor de a construi în satul Sf. Gheorghe o colonie engleză, care să fie dezvoltată ulterior încât aceştia să poată controla Gurile Dunării. Aceasta dovedeşte interesul englezilor pentru Delta Dunării şi mai ales pentru cerealele româneşti.

      A urmat o perioadă în care membri comisiei s-au faultat reciproc în toate felurile posibile şi imposibile. Când Charles Hartley a susţinut în faţa acestora proiectul canalului Sf. Gheorghe a fost acuzat că nimeni nu a înţeles nimic, deoarece franceza, obligatorie, vorbită de englez a fost lamentabilă. Austriecii şi prusaci au trimis şi ei cei mai buni ingineri în domeniu pe care îi aveau. În final, Charles Hartley întocmeşte un proiect detaliat şi la un preţ mult diminuat pentru canalul Sulina.

       Facem o mică paranteză pentru a ne închipui ce s-ar fi întâmplat dacă englezi ar fi reuşit să-şi implanteze o colonie importantă la Sf. Gheorghe, probabil că şi oraşul Tulcea ar fi avut un alt destin, pe lângă întreaga Dobroge.

       Vă mai plictisesc doar să vă spun că proiectul Sulina consta în construirea unor „jete”, un fel de diguri înguste, de-a lungul intrării Dunării în Marea Neagră, pe o lungime de aproximativ 1,5 km, care să oprească alimentarea cu nisip a pragului. La timpul respectiv, chiar si pentru vremurile noastre, era o lucrare aproape science-fiction, care a necesitat trei sute de oameni care au lucrat direct la construcţia „jetelor” şi alte zeci de mii implicaţi în lucrări indirecte. Tulcea şi-a triplat populaţia în câţiva ani de zile şi a devenit cel mai important beneficiar al investiţiilor făcute de ţările C.E.D.

       Astfel, Tulcea aproviziona cu piatra necesară şi a promis şi lemn din pădurea Babadag, care s-a dovedit de proastă calitate, renunţându-se. Tulcea avea nevoie de mii de muncitori în carierele de piatră, sute de căruţaşi cu atelaje pentru transport, dulgheri şi fierari pentru construirea şi repararea ambarcaţiunilor. Pentru a vă da seama de amploarea lucrărilor, la Sulina s-au înfipt în adâncul mării 12.500 de piloni de lemn de brad, carpen şi stejar şi sau turnat peste 200 de mii de tone de piatră.

Nicolae C. Ariton

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: