Skip to content

Ienicerii, de la „Noua Oaste” la o castă dispreţuită (2).

9 Mai 2011

      Sincer, mă simt mai mult decât frustrat de faptul că valahii şi moldovenii nu făceau parte din lista de „încorporări” ale Imperiului Otoman pentru trupele de ieniceri şi curte. Motivul nu este acela că domnitorii români au reuşit nu ştiu ce performanţe diplomatice prin care i-au convins pe otomani să ierte familiile româneşti de un tribut atât de cumplit. Pur şi simplu nu eram suficient de viteji şi copiii românilor nu creşteau suficient de voinici pentru aceste trupe de elită. Aşa cum spuneam, în prima fază erau căutaţi copiii de bulgari, greci şi armeni. Dacă vă aduceţi aminte, bulgarii au fost vestiţi încă de pe vreme Imperiului Bizantin, de „bătăuşi”, grecii, nu mai zic, cu răscoalele şi revoluţiile lor interminabile. Mai târziu, albanezii au devenit, cei mai căutaţi, aceasta după ce conducătorul lor Skanderberg  le-a administrat turcilor nişte înfrângeri răsunătoare.

       În aceste condiţii, teritoriile în care se aflau aceste etnii trebuiau să cotizeze o dată la 3, 5 sau şapte ani un anumit număr de copii, operaţiunea se numea, aşa cum spuneam Devsirme . Dar copiii nu erau luaţi în orice condiţii. În primul rând, trebuiau să fie creştini, în al doilea rând, nu se luau copii de la familiile cu un singur copil, sau cele foarte sărace. Vârsta era cuprinsă între 12 şi 17 ani. Nu erau luaţi cei care se trecuseră la musulmani sau erau căsătoriţi. Poate de aici a apărut practica căsătoriilor copiilor la vârste  fragede, pentru a scăpa de Devsirme. Luarea copiilor era un fapt extrem de dureros pentru familii, la operaţiunea de „încorporare” participau însă preoţii locali, şefii comunităţii respective, deoarece  în caz de refuz, pedepsele erau cumplite şi se aplicau în masă.

       O dată luaţi din familii, micii ieniceri intrau într-un program sever de pregătire fizică şi mai ales psihică. Înregimentaţi în cazarme de ieniceri, din Istanbul sau alte mari oraşe otomane, pe lângă pregătirea fizică şi militară, cea religioasă era deosebit de importantă. Lecturile interminabile din Coran îi făcea ca într-un timp relativ scurt să uite familiile din care proveneau şi să devină musulmani. În perioada serviciului militar nu aveau voie să se căsătorească, nici să aibă relaţii cu femei musulmane. Nu aveau voie să poarte barbă, ci doar mustaţă. Erau plătiţi lunar, cu o soldă, la care se adăuga prada de război. Trupele de ieniceri erau familia iar Sultanul, tatăl. În post-ul de mâine, cum a decăzut faima ienicerilor, ajungând o castă dispreţuită chiar de poporul turc.

     Înainte de a încheia, ascultaţi marşul militar de atac al ienicerilor, după un link primit de la prietena  Akale. Audiţie plăcută.

     Nicolae C. Ariton

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: