Skip to content

Chestiunea zilei 14.05.2011 – Grupul Şcolar „Charles Hartley” Tulcea

14 Mai 2011

       Şcolii unde predau este pe cale să i se atribuie numele unei personalităţi. Şcoala se numeşte acum Grupul Şcolar Tulcea, după ce în cei douăzeci de ani de la înfiinţare, s-a numit în vre-o patru feluri, în funcţie de reformele succesive din învăţământul românesc. Acum, îndeplineşte condiţiile de a-şi alege numele unei personalităţi. S-a întocmit o listă cu „personalitățile libere”, ca să spun aşa, adică a căror nume nu a fost atribuit unei alte şcoli din Tulcea, şi urmează ca profesorii şcolii să aleagă unul din ele. Dintre aceştia nu l-am reţinut decât pe George Constantinescu, căruia i se mai spune şi Gogu Constantinescu, un distins inginer, care a inventat, printre altele, şi tehnica tirului de mitralieră printre palele elicei avionului, în plin zbor a acestuia, un lucru care m-a impresionat foarte mult când eram mai tânăr şi am citit prima dată despre aceasta. Din păcate, atât Gogu Constantinescu cât şi celelalte personalităţi, nu au nici o legătură cu oraşul nostru, probabil că unii dintre ei nu ajuns niciodată pe meleagurile noastre, sau, în cel mai bun caz, au fost la o partidă de pescuit în Deltă.

      Luând în consideraţie acest aspect, dar făcând şi un „remember” al posturilor pe blogul „Misterele Dunării”, m-am gândit ce ar fi să-l propun pe distinsul Sir Charles Hartely, „Părintele Dunării”, pentru numele şcolii. Tulcea îi datorează atât de mult şi a reuşit contraperformanța de a-l uita atât de repede şi complet, încât pe lângă faptul că este cu adevărat o „personalitate tulceană”, alegerea lui ar fi şi un mic gest de reparaţiune morală. Sincer, am bătut câteva apropouri printre colegi pe această temă, la care reacţia a fost de uimire, neînţelegere şi chiar: „Hai, domn’le, că trebuie să fie român de-al nostru!”. Asta, de parcă Henri Coandă nu ar fi după mamă francez şi după tată român, nu l-ar fi chemat Henri Marie Coandă şi toate realizările tehnice nu ar fi fost făcute în Franţa. Am făcut câteva referiri la Coandă deoarece un liceu din Tulcea îi poartă numele.

      Personal, îmi fac o datorie de cinste de a face lobby pentru Charles Hartley, mai multe detalii despre distinsul inginer şef al Comisiei Europene a Dunării în mini-serialul cuprinzând trei episoade, dedicat acestuia, din www.mistereledunarii.wordpress.com      Şansele de reuşită sunt minime, dar lecţia de viaţă oferită mult mai importantă.

Nicolae C. Ariton

Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. 18 Mai 2011 11:34

    Eşti invitatul meu special, că nu va fi numele chiar Charles Hartley, vom vedea, important va fi botezul şi petrecerea după 🙂

  2. 18 Mai 2011 11:32

    când ne întâlnim la un „suc de drink”, îţi spun detalii… picante…

  3. 18 Mai 2011 11:31

    Să vedeţi ce am păţit cu alegerea lui Charles Hartley… detalii la un „suc de drink”… altă poveste…

  4. 14 Mai 2011 21:58

    Ar fi cea mai buna alegere!

  5. 14 Mai 2011 19:43

    Ar fi un lucru cu totul extraordinar!

  6. Patea Costin Viorel permalink
    14 Mai 2011 12:58

    Excelenta, cand i se va atribui numele deplin scolii? As dori sa particip si eu daca nu la inceputuri de an macar la atribuirea numelui! Cu respect deplin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: