Skip to content

Gheţăriile de altădată…

18 Mai 2011

     Amânăm discuţia despre sinopsisul romanului Pierdut în Tulcea, care chiar dacă nu va fi un sinopsis adevărat, ci mai mult un fir narativ, pentru a discuta astăzi despre gheţăriile din Tulcea. Sincer, nu ştiu exact motivul, dar, efectiv, de câteva săptămâni mă tot gândesc la fostele gheţării din Tulcea. Poate din cauza faptului că am avut o iarnă destul de lungă, poate că am fost răcit vreo două săptămâni sau, poate, ideea că urmează să vină canicula. Toate acestea, fiecare mai mult sau mai puţin, m-au determinat să scriu aceste rânduri despre gheţăriile din Tulcea.

     Acestea erau nişte construcţii executate mai mult în pământ şi acoperite cu un strat gros de stuf. În anii 60, în Tulcea erau câteva gheţării, dintre care una puţin mai jos de restaurantul Marinarul. Iarna, când lacul Ciuperca îngheţa, echipe de bărbaţi tăiau gheaţa în calupuri dreptunghiulare, cam la 1 m lungime şi aproximativ 10 kg greutate. Acestea erau încărcate în căruţe şi se transportau la gheţării, unde erau stivuite precum lingourile de aur la Banca Naţională. Operaţiunea era organizată inteligent, pentru că Ciuperca putea să fie înghețată doar o perioadă scurtă de vreme, iar oamenii trebuiau să taie gheaţa rapid, eficient şi să facă stocurile în cea mai mare viteză. După încheierea acestei operaţiuni, gheţăriile erau încuiate şi toată lumea uita de ele până la venirea verii.

      Când soseau căldurile, gheţăriile deveneau reginele oraşului. În zorii zilei, căruţaşii, care erau pe post de maşini de aprovizionare (cei mai în vârstă îşi mai aduc poate aminte de nea Cartoşca, care era omul cu căruţa care pentru câţiva lei transporta orice şi oriunde), umpleau căruţele cu blocurile de gheaţă, care erau lăsate în faţa cârciumilor şi cofetăriilor din oraş. La deschiderea acestora, gheaţa era transportată în interior şi se puneau la rece vinul, berea şi sucurile. Frigiderele apăruseră deja de câţiva ani, dar cine se respecta când mergea la birt, bea vin sau bere, răcite la frapieră cu gheaţă adevărată. Gustul era cu totul altfel. Şi vremurile. Şi oamenii.

      O dată cu dispariţia gheţăriilor, o epocă cu oamenii şi obiceiurile lor a apus pentru totdeauna. Personal, am prins doar ultimele frânturi. Stau şi încerc să-mi închipui însă cum arătau gheţăriile Tulcei în 1870, cei care aduceau gheaţa la birturi, cârciumi, unde se beau vinuri de Niculiţel a căror soiuri au dispărut în urma marii epidemii de filoxeră de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Sau cum se pregătea braga, sucul de sfeclă roşie, apa de trandafiri şi se ţineau la rece pentru tulcenii însetaţi de fierbinţeala verii dobrogene.

Nicolae C. Ariton

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: