Skip to content

romanul „Pierdut în Tulcea” – sinopsis (2)

24 Mai 2011

      Mijlocul de transport până la Tulcea, de care spuneam în postul trecut, este atât de neobişnuit încât el nici nu există, mijloacele de transport se numesc „korablii” (denumirea veche, în slavonă, pentru corăbii), dar bineînţeles că nu este vorba despre simple corăbii, deoarece, vă aduc aminte, că Dunărea este îngheţată precum gheaţa dintr-o fostă gheţărie din Tulcea (vezi postul „Gheţăriile de altădată…”). Aşa cum spuneam, Korabli, este denumirea unui mijloc de transport care nu a existat şi, probabil, nu va exista niciodată.

      Această caravană inedită porneşte spre Tulcea şi în timpul popasului de peste noapte, este atacată de un grup de „tâlhari de Dunăre”. Are loc un schimb de focuri de armă, în urma căruia, personajul nostru Aristotel-Platon Cantemir este rănit grav la braţul drept. Transportat de urgenţă la Tulcea, este preluat de un medic evreu, cel mai priceput din Tulcea, pe nume Carol Feldman (numele este provizoriu, deoarece este numele unui scriitor tulcean evreu, plecat din ţară, care nu ştiu cum va reacţiona când îţi va întâlni numele în „Pierdut în Tulcea”). Internat în spitalul amenajat de medicul evreu în fostul saivan al gospodăriei, Cantemir suferă o complicată intervenţie chirurgicală prin care se încearcă „repararea” osului antebraţului numit „radius”, cu o brăţară din aur, fixată pe osul cu pricina. Operaţia este atât de delicată încât nici nu se mai pune problema plecării lui Cantemir din Tulcea, câteva luni. De asemenea, spitalizarea şi intervenţia chirurgicală înseamnă un preţ care depăşeşte bugetul tânărului istoric.

     Carol Feldman îi organizează o întâlnire cu cel care a fost „ctitorul şcolilor româneşti în Dobrogea”: Nifon Bălăşescu, care îl angajează învăţător la „şcoala de buchiseală” de pe lângă biserica Sfântul Nicolae din Tulcea.

     Din acest moment, acţiunea romanului aproape scapă de sub controlul subsemnatului, atât de trepidantă devine. În primul rând, Cantemir se îndrăgosteşte de fiica medicului Carol Feldman, relaţie care nu este însă deloc simplă. În al doilea rând, nu apucă să fie învăţător nici măcar o zi, deoarece o serie de evenimente nefericite duce la închiderea şcolilor din Tulcea. Prins în tăvălugul evenimentelor de la Tulcea, reuşeşte să scape cu viaţă ca prin minune. Apoi, încearcă să ofere o pistă de rezolvare a enigmei care stăpâneşte oraşul, creând panică printre toate etniile. Cheia rezolvării dea dreptul detectiviste se dovedeşte a fi complet eronată. În paralel, povestea de dragoste cu Shifra Feldman evoluează, cei doi colaborând profesional într-o activitate pe care nici măcar nu a visat-o vreodată.

      Finalul este „en fanfare”, Cantemir, însoţit de Nifon Bălăşescu, Charles Hartley şi douăzeci de soldaţi englezi, înarmaţi cu celebra mitralie anglo-americană, rezolvă misterul ce apăsa asupra frumosului nostru oraş.

       Acum, sper să fiu iertat că nu pot spune mai multe detalii despre desfăşurarea acţiunii romanului „Pierdut în Tulcea”, dar fiind un subiect detectivist, s-ar pierde farmecul descoperiri misterului prin lectură. De asemenea, acest sinopsis este doar un fir epic al romanului, la care trebuie să adăugaţi toate acţiunile, descrierile şi dialogurile colaterale care apar.

Nicolae C.  Ariton

Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. 22 Ianuarie 2013 18:37

    Domnisoara, de Carol Feldman ar trebui sa se gaseasca la Casa Cartii, la librarie… Aici, se afla o sectiune a scriitorilor tulceni, de fapt un raft, unde Carol Feldman este autorul tulcean cel mai bine reprezentat, cred ca ocupa cam 30% din totalul raftului, aici se pot gasi 5-6 titluri ale sale si parca am vazut si domnisoara… daca nu mai exista pe stoc, pina la un nou tiraj, cum a promis de fapt autorul, cartea se poate imprumuta de la biblioteca… succes!…

  2. mihaela permalink
    21 Ianuarie 2013 21:27

    ma intereseza cartea domnisoara.stie cineva de unde o pot cumpara??

  3. 13 Februarie 2012 9:13

    l=am ratat pe carol feldman in vizita la tulcea, in noiembrie 2011 (parca), cu ocazia lansarii ultimului volum… am citit aproape toate nuvelele sale, deoarece aveam nevoie de date privind comunitatea evreiasca din tulcea, pentru romanul meu… o parte din actiunea romanului meu se petrece in casa lui medicului carol faimblat (initial feldman) iar pesronajul principal Aristotel-Platon Cantemir se indragosteste lulea de fiica doctorului, Shifra Faimblat… romanul cu pricina se tot plimba pe la edituri, fiind in asa numita perioada de evaluare… cred ca va apare anul acesta, vom vedea cum…

  4. 12 Februarie 2012 13:16

    da … l-am cunoscut pe carol feldman chiar la sulina unde se petrece episodul romantic al romanului domnisoara … cand apare volumul dvs ,dle ariton ? vreau sa citesc .

Trackbacks

  1. “Misterele Dunării”, prezentate de Tudor Vişan-Miu | Lista lui Miu
  2. Misterele Dunării | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: