Skip to content

Hai la Tulcea, în Rumelia !

31 Mai 2011

      Până mâine, când vom încerca un răspuns elegant întrebării puse de noua prietenă a Misterelor Dunării, M.B., privind succesul romanelor Millennium, privit dintr-un anumit punct de vedere, astăzi discutăm puţină istorie. Aceasta pentru că am promis în postul de ieri şi al doilea motiv este dorinţa de a reveni puţin la istoria din jurul Dunării, care unora dintre cititorii noştri le este foarte dragă. De asemenea, personal m-am cam plictisit să vorbim numai de literatură, moda romanelor nordice şi alte lucruri de genul acesta, cel puţin pentru moment, pentru că avem tolba plină cu subiecte de genul acesta, care mai de care mai interesant.

        Privind istoria noastră şi legătura cu otomanii, sincer până în urmă cu puţină vreme, eram destul de confuz. Nu prea înţelesesem de la şcoală care era diferenţa dintre supuşi ai Imperiului Otoman şi sub suzeranitatea acestora. Şi cum subiectul nu mă interesa foarte tare, aceasta a rămas încețoșat multă vreme, până am început să studiez temeinic istoria Dobrogei (pentru a o înţelege pe cea a Tulcei, pentru romanul Pierdut in Tulcea), motiv pentru care am avut câteva revelaţii.

        Prima este aceea că  Dobrogea noastră cea dragă, cu Tulcea cu tot, a fost până la 1877, adică până la Războiul de Independenţă, teritoriu otoman, care făcea parte din Imperiul Otoman, adică am fost turci, turci, ce mai la deal la vale. Dobrogea făcea parte din aşa numita Rumelia, „ţara romanilor”, într-o traducere aproximativă, şi care cuprindea toate teritoriile din sudul balcanilor: Grecia, Bulgaria, Albania, Dobrogea, cucerite mai devreme sau mai târziu şi pierdute tot cam aşa. În aceste condiţii, Tulcea era, împreună cu Dobrogea, un orăşel turcesc, în care populaţia turcă avea tot felul de avantaje iar celelalte etnii erau acceptate dacă plăteau câteva impozite. Din acest motiv, avem la Tulcea construită moschee (ca şi la Babadag, Constanţa, Isaccea şi pe unde or mai fi). Creştinii aveau voie să-şi construiască biserici, dar nu mai înalte decât moscheea şi fără clopotniţă. Turcii au avut calitatea de a fi toleranţi cu celelalte religii şi de nu face prozlezitism forţat.

       Restul României, la timpul respectiv: Valahia şi Moldova, unite sub Ioan Cuza sub denumirea Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, iar din 1866, România, sub Carol I, au fost sub suzeranitate otomană, până în 1877. Adică cele două principate plăteau un impozit (haraci) destul de consistent în unele perioade istorice. Influenţa otomană se oprea la acest lucru, fără să luăm în considerare unele abuzuri de-a lungul timpului, cum ar fi monopolul pe unele produse de comerţ, numirea domnilor etc. Religios, însă, în teritoriile suzerane, turcii nu-şi construiau moschei şi singura implicaţie armată erau forturi înarmate care aveau menirea să intervină cu trupe în caz de tulburări.

        Un astfel de fort a fost mulţi ani Brăila, despre care vom vorbi în postul de mâine. Ca şi despre sangeacul Tulcei. Precum şi despre diferenţele dintre ele.

      Nicolae C. Ariton

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: