Înainte de a continua cu Paradoxul SF, partea a doua (şi ultima), intervin cu acest post, menit să fie un răspuns noii noastre prietene Diana Coman, precum şi altor cititori ai Misterelor Dunării, care au intrat puţin în ceaţă privind componenta science fiction ce se potriveşte ca nuca în perete blogului nostru. În primul rând, vreau să vă asigur că primul volum Pierdut în Tulcea, din seria Misterele Dunării, nu are nici cea mai mică legătură cu literatura SF, el fiind o ficţiune istorică de cea mai înaltă speţă. Autorul Nicolae C. Ariton are însă foarte multe în comun cu genul literar science-fiction, care, pur şi simplu, l-a consumat pe pâine o lungă perioadă de timp (şi-l mai consumă încă, dar în cantităţi mai moderate, pentru că de la o anumită vârstă, trebuie să fii mai cumpătat în toate 🙂 ). Motivul pentru care am inclus Paradoxul SF şi probabil, vor mai şi altele pe tema sf-ului este acela că blogul Misterele Dunării se doreşte a fi un spaţiu în care să participăm împreună la scrierea romanelor din această serie, în momentul de faţă strofocându-ne (mai ales eu) la primul volum Pierdut în Tulcea. Chiar dacă blogul pare la prima vedere un „ghiveci”, care cuprinde istoria mai veche sau mai nouă a Tulcei, Deltei şi Dunării, ceva istorie otomană, ceva cancan literar (vezi postările cu romanele lui Steig Larsson), câteva „respiraţii” politice, alături de sinopsisul romanului, mici destăinuiri privind tehnica scrisului ( că nu pot să spun „meşteşugul scrisului” !), intenţia mea a fost aceea de a realiza un tablou complet a atmosferei în care se desfăşoară acţiunea romanului (vă aduc aminte că aceasta are loc la 1871), alături de starea de spirit a autorului, care oricât s-ar da el de „trăitor” într-un turn de fildeş, scriitura romanului este în mare parte sub efectul vieţii cotidiene: bugetar, politic, emoţional, lecturi, vizionări, discuţii etc. Continuă lectura →
Apreciază:
Apreciază Încarc...