Skip to content

Pliroforisirea de azi – BAC-ul românesc, între festin şi fentă…

5 Iunie 2011

     Luni, 06.06.2011, începe BAC-ul. De fapt, un fel de încălzire la BAC, deoarece este vorba despre susţinerea competenţelor, unde candidaţii obţin nişte calificative privind deprinderile dElevii prinşi copiind la bacalaureat nu vor mai putea susţine examenul timp de două sesiuni la rânde comunicare în limba română, o limbă străină şi în manevrarea calculatorului. Cele trei probe scrise la BAC, cele adevărate, încep niţel mai târziu.

    În cei aproximativ 35 de ani de când cunosc cum se desfăşoară bac-ul românesc, cu excepţia unei foarte scurte perioade, a fost un adevărat festin. Adică, examenul de maturitatea era o sărbătoare cu procente de promovare de aproximativ 90%. Explicaţia era simplă, la liceele bune se învăţa, la cele slabe fie se copia, fie se acordau 2,3,4 puncte în plus la toţi candidaţii, astfel încât să promoveze aproape toţi. Nimeni nu se supăra deoarece „sita” adevărată era la examenul de admitere în învăţământul superior, unde pe un număr extrem de redus de locuri se luptau hoarde de bacalaureaţi. Din când în când şi din lumea universitară mai transpira câte o mânărie, dar, de obicei, intervenea Securitatea şi lucrurile se aranjau rapid, fără să devină ceva „endemic”.

     Acest sistem naţional original de bacalaureat a început să se clatine când, după câţiva ani de la Revoluţia din 89, numărul de locuri la facultăţi a început să crească vertiginos, atât la cele de „stat”, cât mai ales la cele „particulare”. În felul acesta, bacalaureaţi dopaţi au început să pătrundă în sistemul universitar şi chiar să absolve, dacă îşi achitau taxele la timp. În scurt timp, cam toată lumea şi-a dat seama că vechiul sistem cu bacalaureatul festival nu mai era valabil, dar toţi aveau nevoie de el. În timpul guvernării Convenției Democratice, doi ani la rând s-a încercat forma bacalaureatului corect. În primul an a fost şoc, procentele de promovare fiind în unele judeţe de 10-15%. Al doilea an a fost furtună. Iar în al treilea an, s-a revenit la vechile obiceiuri, inițiatorii bacalaureatului corect fiind daţi afară din Ministerul Învăţământului.

      Până în 2010, lucrurile au funcţionat după vechiul algoritm, problema calităţii bacalaureaţilor fiind mutată în sistemul universitar, apărând scandaluri cu instituţii de învăţământ de genul „Universitatea Ecologică” acum câţiva ani buni, şi Universitatea Spiru Haret, actual. Anul trecut însă, bombă, sau bombardament, mai bine spus. În iarnă, ministrul schimbă regulile jocului la bacalaureat chiar în timpul jocului (a se citi anului şcolar), toată lumea dă examen la mate, lb. română şi fizică/chimie. Urmează bac-ul sau măcelul 2010. La prima vedere pare o încercare de bac corect, adevărul este că avem de-a face cu o fentă politică. PDL-ul trebuia să arate că sistemul învăţământului românesc este prost organizat şi trebuie o nouă lege a învăţământului. Cea mai bună dovadă o reprezintă procentul dezastruos de la bac 2010. În 2011, se croieşte cu iuţeală maximă noua lege a învăţământului. De luni, începe bac-ul, cuvântul de ordine este „toleranţă zero”, de parcă până acum liceele ar fi fost un fel de case de toleranţă. Oricum, nu putea să revină aşa repede la bacul festival atât de repede, când noua lege nici măcar nu a fost aplicată.

      Un obiect drag celor de minister este „camera web”, salvatoarea cinstei şi onoarei învăţământului românesc. Aceasta trebuie montată cât mai repede peste tot în şcoli, de intri la bănuieli dacă nu cumva undeva în port la Constanţa sunt câteva containere cu „camere web”, care abia aşteaptă să fie vândute onor ministerului ce se ocupă de şcoli.

      Deci orice altceva ar încerca ministrul Funeriu să ne convingă, bac-ul de anul acesta este o fentă politică, înainte de a reveni la cel festin, atât de plăcut nouă, tuturor românilor. Chiar să vrea cineva bac corect a la occident, acest lucru nu este posibil deoarece sistemul universitar a început deja să horăcăie muribund, din cauza scăderii „şeptelului” de absolvenţi bacalaureaţi. Aşa că, dacă nu de la toamnă, cel târziu din 2012 (an electoral), lucrurile vor începe să se îndrepte, iar bac-ul să redevină cea fost mereu în ultima vreme: un festin.

    Cu toate cele spuse mai sus, mâine vom povesti cum se desfășura bac-ul corect, în România, în perioada interbelică, fără să fie vorba de ficţiune istorică.

     P.S. – Pliroforisire înseamnă în greaca veche informaţie.

5 comentarii leave one →
  1. 7 Iunie 2011 12:27

    Între timp, nu s-a schimbat mare lucru, doar ceva mai multă dependenţă de pc, servere şi lucruri de genul acesta, adică mutarea bac-ului în realitatea virtuală. Adică, tot un fel de existenţă transcendentală 🙂

  2. 7 Iunie 2011 12:25

    Râpă?! Acesta este o exprimare prea poetică!… gaură neagră, în prăpastia antimateriei… bun, asta ar fi puţin cam SF🙂

  3. 6 Iunie 2011 13:59

    O…BAC-ul…amintiri pentru unele persoane… in comisie, la Macin, cazare in camin, dosare peste dosare… ce vremuri…:)

  4. 6 Iunie 2011 9:20

    Concluzionând, de-aia se duce țara asta de râpă!

Trackbacks

  1. Camere video la bacalaureat … where’s your God now? Muhahaha! | Ionuț C. Puerava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: