Haideţi la Brăila, la raia !

     După două postări dedicate bacalaureatului, ne întoarcem la istoria Dunării, care ne place atât de mult. Cu ocazia aceasta, mă ţin şi eu de cuvânt privind un articol despre raiaua Brăilei, cam târziu, ce-i drept… dar mai bine mai târziu, decât niciodată.

     Aşa cum spuneam în postări mai de demult, confuzia şi asemănarea dintre Tulcea şi Brăila – strict din punct de vedere istoric – este destul de mare, pentru noi, nespecialiştii. Faptul că sunt tot pe malul Dunării, pentru mine, cel puţin, însemna că sunt două oraşe destul de asemănătoare. Nu prea!

      Tulcea a fost capitală de sangeac turcesc, adică regiune a provinciei Rumelia (vezi postul Hai la Tulcea, la sangeac), deci am fost turci, turci, aşa cum scria şi marele Nifon Bălăşescu, prietenilor săi paşoptişti, când a ajuns la Tulcea: „Am ajuns cu bine în Turcia…”. Din acest motiv, Tulcea s-a dezvoltat ca un oraş turcesc, pe mahalale etnice, cu moschee, Konak (Palatul Paşei), parc cu fanfară turcească (Piaţa Nouă)… în timp ce Brăila s-a dezvoltat ca un oraş al Principatului Ţării Româneşti, aflată sub suzeranitate turcă. Din acest motiv, Brăila nu are moschee şi nimic dintr-un oraş oriental, cu toate că o lungă perioadă de timp a fost raia.

      Raia înseamnă un fel de cetate sau fort, care adăpostea o garnizoană militară turcească, care avea drept obiectiv să păzească frontiera ţării aflată sub suzeranitate şi la primul semn de nesupunere, soldaţii ieşeau la luptă. De-a lungul anilor, Brăila devenise o raia de temut, avea şapte rânduri de ziduri, şanţuri cu apă şi valuri de pământ, încât asediul ei chiar era o problemă. Raiaua nu însemna însă numai cetatea propriu zisă, ci şi un anumit număr de sate, cu ţărani cu tot, care aparţineau raialei şi trebuiau să-i asigure acesteia cereale, carne, brânză, miere etc. Raiua Brăilei avea în posesie 50 de sate situate în apropiere.

     La un moment dat, a fost cucerită de Mihai Viteazu, aflat pe aceste meleaguri după ceva bani trebuincioşi pentru armată. Asediază cetatea care avea foarte puţini soldaţi, aceştia predau cetatea, cu condiţia să fie lăsaţi să plece pe Dunăre, doar cu strictul necesar. Turcii îl fentează însă pe voievodul nostru, şi pleacă printr-un tunel subteran, transportând cu ei sute de kilograme de aur. S-ar părea că Mihai s-a ales doar cu 1 milion de galbeni, o sumă rezonabilă pentru acele vremuri.

      Unul din farmecele Brăilei sunt aceste tunele de care aminteam mai înainte. S-ar părea că turcii în anii cât au stat aici au construit o adevărată reţea, întărite cu zidărie de cărămidă, capabile să adăpostească praf de puşcă, alimente, aur şi chiar soldaţi. Cel puţin unul din tunele ducea la Dunăre, de unde se putea pleca pe ascuns. Din păcate, în perioada comunistă, majoritatea acestora au fost astupate deoarece blocurile nou construite ameninţau să se prăbuşească din cauza lor. Au mai rămas mici porţiuni, prin cartierele scăpate de furia excavatoarelor, sub case vechi, fiind folosite ca pivniţe. Păcat, deoarece, dacă ar fi rămas întregi, Brăila ar fi avut un adevărat lanţ de catacombe, la fel ca Parisul sau Londra.

      Mult mai înainte, ruşii au fost cei care au demolat pur şi simplu raiua (cetatea) Brăilei. În urma Războiului ruso-turc, din 1806-1812, ruşii folosesc numai puţin de 3000 de salahori pentru a demola zidurile cetăţii care le făcuseră atâtea probleme în timpul acestui război. Din cetatea Brăilei nu a mai rămas nimic. Pe locurile acesteia s-a dezvoltat încet oraşul Brăila., cu o istorie la fel de frumoasă ca şi a Tulcei.

      Nicolae C. Ariton

Publicitate