Skip to content

Răceala transcendentală !

11 Iunie 2011

       Anul acesta am reuşit contraperformanţa de a răci de două ori. Asta după ce  în ultimii 7-8 ani nu am răcit deloc şi nu am avut nici gripă. Asta nu că aş fi vre-un „gică duru” cu plămânii de oţel şi ancticorpii mai solizi ca hormonii. Ba nu zic, că la un moment dat, începusem să intru în panică că treceau iernile una după alta, fără pic de răceală, făcându-mă să mă simt un fel de mutant altoit împotriva acestei maladii. De multe ori, mă simţeam de-a dreptul penibil, pentru că ştiţi cum este când eşti răcit: mai primeşti un ceai fierbinte de la nevastă, o mângâiere suplimentară, o compătimire, ce mai, poate să fie chiar un motiv serios de socializare cu colegii de muncă, zile în şir.

      Anul acesta, am recuperat însă din plin ceea ce mi-a lipsit în ultimii ani: guturaiul! Ciudăţenia cea mare este că nu am răcit în plină iarnă, ca orice om. Prima oară, am răcit pe la mijlocul lunii aprilie, în casă. Asta după ce ăştia de la CET (sau cum s-or mai numi) au oprit „livrarea de agent termic” şi în casă se făcuse mai frig ca afară. Am zăcut ca un câine bolnav mai mult de o săptămână: cu nasul înfundat şi răguşit ca o trompetă de lăutar omorât de rata ce trecea prin sat şi instrumentul muzical moştenit de un nepot cu buză de iepure ce se chinuie în zadar să înveţe să cânte (scuze pentru comparaţia exagerat de lungă 🙂 ). Motiv pentru care a trebuit să suspend scrisul la „Pierdut în Tulcea”. Mi-am revenit încet şi când intrasem din nou în ritm cu scriitura, am răcit din nou. De data aceasta, aproape în plină vară, în timp ce elevii de la clasa a IX-a, la care sunt diriginte, chiulesc de la şcoală, pentru a face baie în lacul Ciuperca, eu zac, din nou, ca un câine bolnav, care nu înţelege ce i se întâmplă. Asta până ieri, când am avut marea revelaţie. Sufăr de un guturai transcendental!

       Să vă explic. Cea mai mare parte a romanului „Pierdut în Tulcea”, pe care îl scriu de ceva vreme, se petrece în iarna anului 1871. Astfel, personajul principal, Aristotel-Platon Cantemir, ajunge la Sulina, în drumul său de la Istanbul la Bucureşti, via Galaţi. Din cauza gerului năprasnic, Dunărea îngheaţă iar personajul nostru ajunge la Tulcea şi rămâne aici din motive independente de voinţa lui. Acţiunea se derulează în atmosfera unei ierni dobrogene bântuită de frig şi Crivăţ, cu aventuri, care mai de care mai spectaculoase.

        Dacă personajul principal are doar 25 de ani şi suportă gerul fără nici măcar să strănute, nu acelaşi lucru se poate spune despre autorul romanului, care nu mai are de mult 25 de ani şi strănută din orice motiv. Printr-un fenomen de-a dreptul fantastic, pe care nu pot să vi-l explic, am reuşit să răcesc – chiar de două ori la rând – din cauza geroasei ierni din Tulcea anului 1871. Pare incredibil, dar sunt sigur că aceasta este cauza celor două răceli atât de ciudate care m-au cuprins. Atât de bine am reuşit să mă transpun în atmosfera oraşului nostru de la sfârşitul secolului al XIX-lea, încât pur şi simplu organismul meu nu a mai fost capabil să realizeze în ce moment al istoriei se află. Eu numesc acest simptom: RĂCEALĂ TRANSCENDENTALĂ. Dar sunt fericit, cu toate că trebuie să mă îndop cu ceaiuri fierbinţi şi medicamente, la aproape 30 de grade Celsius. În perioada din care am transcedentat răceala, în Tulcea şi Deltă bântuiau foarte des epidemii de holeră sau ciumă. Aşa că, încă e bine.

      Nicolae C. Ariton

Anunțuri
5 comentarii leave one →
  1. 14 Iunie 2011 11:10

    mulţumesc, deja sunt aproape „viu”… păi, eu zic, că cele două romane scrise sunt deja o mică experinţă transcendentală :-), deci, primii doi paşi făcuţi deja cu succes 🙂

  2. 14 Iunie 2011 11:08

    cu siguranţă că funcţionează… dacă la mine a ţinut cu răceala, acum vreau să încerc cu Boc… ştiu eu de ce 🙂

  3. btibic permalink
    13 Iunie 2011 10:08

    🙂

  4. btibic permalink
    13 Iunie 2011 10:06

    Probabil realitatea poate fi „pacalita” atunci cand intram foarte profund in pielea anumitor personaje sau ne implicam mental foarte tare in anumite actiuni. Am sa incerc si eu poate ca smecheria functioneaza. Am sa caut un personaj sau o situatie in care sa ma transpun atat de tare, incat sa devina realitate (vreun mare bogatas sau un loc gen pestera comorii lui Ali Baba).

  5. 13 Iunie 2011 6:42

    Insanatosire grabnica!
    PS. Oau…care-i secretul transcedentalismului? Poate nu mi-ar strica o calatorie in alta lume 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: