Skip to content

„Misterele Dunării” între Kaos Moon şi bestseller (1)

24 Iunie 2011

      Cine accesează pentru prima dată Misterele Dunării trăieşte sentimentul că a descoperit o adevărată tocăniţă de postări, sau un fel de ciorbă, nici măcar de peşte. Anunţat cu pompă, blogul seriei de romane Misterele Dunării, autor Nicolae C. Ariton, eventualul cititor găseşte postate articole cu tot felul de teme: de la istorie, până la soft-political, via science-fiction.  Recunosc că iniţial, ideea acestui blog a fost alta. În urma unei discuţii cu scriitorul tulcean Ştefan Caraman pe marginea ultimei sale apariţii editoriale, Scrisori către Rita, acesta mi-a povestit că în timpul scrierii romanului a administrat un blog dedicat acestuia. Scrierea romanului a durat aproximativ un an, atât cât a fost deschis şi blogul, care a avut în această perioadă în jur de 100 de mii de accesări. Fără să mai stau mult pe gânduri, am şi preluat ideea (nici nu mai ştiu dacă i-am mulţumit lui Ştefan de pont, dacă nu, mă revanşez acum: mulţumesc, Ştefan!). Aşa cum mă comport de obicei, nici nu am mai ascultat cu atenţie povestea lui Ştefan şi deja motoraşele neuronale au început să lucreze: blog, zeci de mii de accesări, fani cu duiumul, apariţia romanului Pierdut în Tulcea, succes total. Reţetă garantată! Nicolae C. Ariton descoperise roata! Greşit.

       În primul rând, nu l-am ascultat cu atenţie pe Ştefan, care pur şi simplu şi-a scris romanul on-line, dacă putem spune aşa, adică aproape în fiecare zi a scris o pagină jumătate, care era postată pe blog sub pseudonimul Kaos Moon, la fel ca şi cartea tipărită. În scurt timp, lumea a început să se întrebe cine este de fapt Kaos Moon şi să citească cu plăcere postările/romanul lui Ştefan. Când acesta a fost terminat, a închis blogul, a făcut mici modificări şi a l-a propus primei edituri. Primele două l-au refuzat, a treia a acceptat. Ştefan a mai redeschis blogul în perioada lansării romanului la Bookfest 2011, apoi l-a închis din nou. Vânzările cărţii lui Ştefan merg bine,  mai ales comenzile on-line. E şi normal, până la urmă, este un autor cunoscut, cu 17 cărţi publicate, cu premii naţionale, piese de teatru jucate, tradus. Bravo, Ştefane, marketing eficient, aşa cum numai un director de bancă, cum eşti, putea să realizeze. În toată această istorie, mai există un aspect ce trebuie subliniat. Ştefan s-a folosit de internet precum de un instrument simplu de promovare, în condiţiile în care promovarea este esenţială pe o piaţă literară extrem de aglomerată, unde rişti să rămâi neobservat de nimeni. El nu a picat însă în capcana gloriei virtuale a internetului. La accesările avute putea să ţină blogul deschis în continuare, să vândă cartea, să strângă laude şi critici şi să se preocupe de creșterea traficului acestuia, ca o garanţie a tirajului vândut. El a renunțat la toate acestea şi acum, probabil pregăteşte următoarea scriitură cu toate că dacă îl întrebi îţi răspunde că se odihneşte. Aromân mincinos! (scuză-mă, Ștefan, nu am putut rezista ispitei să te jignesc, de ciudă, probabil , pe succesul tău). Continuarea în postarea de mâine…

      Nicolae C. Ariton

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: