CRIMINALUL DIN UMBRĂ… vara şi criminalii stau la umbră!

      Sincer nu îmi prea place să citesc volumele 2,3,4 etc. la o serie de romane, pentru simplu motiv că autorul se repetă cel puţin cu personajul principal. Şi în condiţiile în care oferta de carte este atât de uriaşă încât ţi-ar trebui zece vieţi numai să le răsfoieşti, atunci prefer să schimb registrul complet, pentru variaţiune. Din când în când însă îmi încalc principiul (şi dacă l-aş încălca numai pe acesta?!) şi citesc şi următoarele volume. Şi chiar îmi plac, confirmând regula că încălcarea unor principii este întotdeauna mai interesantă decât respectarea lor!

      De data aceasta, am citit volumul doi la Berlin Noir, adică aventurile detectivului neamţ Bernhard Gunther, scrise de un englez, Philip Kerr, în Berlinul anului 1939, tot în traducerea franceză, cu toate că Polirom are în ofertă traducerea românească, Criminalul din umbră, şi chiar la promoţie cu 9,99 lei.

Continuă lectura

Destinul, un algoritm imperfect

       În activitatea zilnică întâlnim la tot pasul algoritmi : algoritmul unei piese muzicale (exprimat prin partitura muzicală) , algoritmul compunerii unei poezii (număr de strofe, rima etc.), algoritmul rezolvării unei probleme de matematică (set  de operaţii valabil pentru o categorie de probleme).

    Sunt din ce în ce mai convins că Divinitatea este informatician şi nu scriitor de proză. Dacă ar fi să ne luăm după aproape toate religiile lumii, Divinitatea este un fel de scriitor de proză, care ne ticluieşte la fiecare un text în care apare viaţa noastră. Oamenii îi spun acestui text de-a dreptul literar: destin sau soartă şi poţi să stai şi în freză că nu se mai poate schimba nimic, adică cea ce-ţi este scris aia vei trăi! De cele mai multe ori, fatalitatea face parte din destinul nostru, semn că Divinitatea ar fi un autor antic, rămas la una din formele primare ale artei: tragedia. Nu mai spun, că până acum două-trei sute de ani, oamenii erau atât de convinşi de unicitatea operei Divinităţii, încât rareori se ridicau împotriva sorţii deja scrise, după cum credeau. Astfel, regii mureau regi, iar săracii săraci, pentru că aşa fuseseră scrise lucrurile şi nu avea nici un rost să lupţi împotriva destinului.

Continuă lectura

Toporaşi de martie… remediu pentru caniculă!

     Îmi plac până la extaz ficţiunile istorice. Sau mai bine zis, thriller-ele istorice. Sunt complet rupte de realitate, personaje care nu au existat niciodată, printre altele care au trăit de adevăratelea. Fapte istorice reale în melanj cu întâmplări şi aventuri scornite de mintea autorului. Ce poate fi mai exotic decât un asemenea roman în zilele acestea călduroase, indiferent dacă sunt de concediu sau de muncă.

    În principiu, mă dau în vânt după thriller-ele istorice care se petrec în secolul XIX, pentru simplul motiv că în această perioadă, lumea era încă plină de mistere iar oamenii aveau nobleţe. Acest lucru nu m-a împiedicat să citesc primul volum al seriei detectivului german Bernhard Gunther (Berlin Noir), intitulat Toporaşi de martie, a scriitorului Philip Kerr, cu acţiunea petrecându-se în Germania nazistă a anului 1936. Trebuie să recunoaşteţi că este o ofertă de lectură irezistibilă: un detectiv pe nume Bernie în lumea interlopă, şi nu numai, a Berlinului gâfâind de nazism, într-o partitură complet diferită de şabloanele unei Germanii care se pregăteşte doar de război. Ca noul cocteil să fie complet original, am citit cartea în franceză, în format electronic, pe Kindle3, cu toate că volumul a fost editat la Polirom în 2007, cu titlul menţionat mai sus. Francezii, l-au tradus, nimeni nu ştie de ce L’ete de cristal, dar asta nu contează, am spus-o doar să mă dau mare că citesc în franceză!

    Bernhard Gunther este un detectiv particular, fost poliţist, specializat în găsirea persoanelor dispărute. Este angajat de un industriaş foarte bogat pentru a descoperi criminalii care i-au ucis fiica şi ginerele şi au furat un set de bijuterii foarte preţioase. Continuă lectura

Discuţie banală despre un lucru extraordinar: E-book reader!

     Scriitorii de science fiction au prezis de ani buni că informaţia pe suport de hârtie va dispare, de fapt, va fi înlocuită cu un alt suport. Care anume ? Răspunsurile sunt nenumărate, în funcţie de imaginaţie : de la display-uri montate sub pleoape până la cipuri conectate la nervii optici. Lucrurile au devenit cu adevărat serioase abia cu începutul anilor 2000, când s-a organizat prima invazie împotriva cărţii tipărite. Aceasta a fost pusă la cale de producătorii de PC-uri, fără să fie un atac bine organizat, ci mai repede de efectul bulgărului de zăpadă.  Îmi aduc aminte că, în perioada de care aminteam mai sus, la unul din marile saloane de carte, un editor şi un fabricant de PC-uri au anunţat scoaterea pe piaţă a e-book reader-ului, care va duce la dispariţia cărţii tipărite pe hârtie. Produsul  era un display cu cristale lichide, format A4, dotat cu un acumulator şi capabil să afişeze texte în format electronic. Cântărea în jur 1 kg, bateria ţinea cum 1,5 ore, şi afişa textul monocrom, pentru modelul de 299 de dolari şi cam 500 de dolari pentru modelul cu afişaj color. Continuă lectura

COMPUTER=OMUL V2.0

     Sunt din ce în ce mai convins că omul este o experienţă nereuşită a Divinităţii. N-aş putea să vă spun dacă eşecul se datorează crizei de inspiraţie sau unor concepţii tehnice greşite, dar, oricum omul şi omenirea în general au mari probleme de funcţionare. Lucru care sunt sigur că l-aţi constatat şi dumneavoastră. Ca şi istoria de fapt.

      În primul rând, trebuie să recunoaşteţi că divinitatea s-a complicat extrem de mult atunci când a creat omul. Să luăm, de exemplu numai sistemul de alimentare cu energie. În contextul când avea la dispoziţie un potenţial energetic natural intact, Divinitatea a ales ca oamenii să-şi extragă energia din tot felul de vegetale şi animale moarte, pe care să le introducă printr-un orificiu. Dacă introduce prea multe, omul se îngraşă, prea puţine, crapă de foame. Mult mai simplu era un sistem eolian cu o elice în vârful capului sau celule fotovoltaice în loc de piele.

Continuă lectura

Vânătorul de fluturi

    Până acum câţiva zeci de ani, unul din cele mai iubite personaje literare şi cinematografic era vânătorul de fluturi. Acesta apărea întotdeauna în cele mai dramatice situaţii şi avea menirea să destindă atmosfera. Prin prezenţa sa, vânătorul de fluturi îi făcea pe cititori sau spectatori să zâmbească şi să-l iubească. Nu era un fel de clovn de circ, care stârnea râsete, era tipul de personaj în care fiecare se regăsea într-un fel: aiurit, rătăcit, ghinionist, îndrăgostit etc.  Într-o lume în care toată lumea urmărea ceva material, vânătorul de fluturi alerga după himere. În filmele cu indieni, vânătorul de fluturi apărea întotdeauna în mijlocul celor mai îndârjite schimburi de împuşcături. Apoi, în Africa, descoperea comori fabuloase, în timp ce îmbrăcat în costumul său englezesc demodat şi înarmat cu plasa de fluturi, alerga după cine ştie ce specie de fluturi unică în lume. În Europa, apărea în mijlocul celor mai scorţoase grupuri de aristocrați, în care, invariabil cea mai frumoasă dintre femei se îndrăgostea de el.

Continuă lectura

FANDOM-ul SCIENCE FICTION şi SOCIETĂŢILE SECRETE (2)

     Discutând în continuare despre Fandomul SF şi păstrând tonul primei părţi a acestei dizertaţii, putem spune despre acesta că este o confrerie a fanilor SF. Din punct de vedere istoric, fandomul a apărut în 1934, când lui Hugo Gernsback, cel care înfiinţase şi prima revistă sf „Amazing Stories”, îi vine o altă idee genială : formarea unei organizaţii care să coordoneze activitatea tuturor cluburilor de SF, „Science Fiction League„.

Continuă lectura

FANDOM-ul SCIENCE FICTION şi SOCIETĂŢILE SECRETE (1)

       Un asemenea titlu poate induce din start o stare de anxietate, având în vedere misterul şi ostilitatea cu care este înconjurată Francmasoneria în întreaga lume. Despre Fandom-ul SF, numai de bine, el este perceput, în cel mai rău caz, ca o grupare de ciudaţi care le place până la extaz genul science fiction. Şi atunci, de unde până unde, o legătură atât de stranie între două tipuri de grupări de oameni atât de diferite ca preocupări şi interese. Citiţi aceste rânduri şi veţi vedea însă că istoria poate să ascundă multe secrete, de multe ori chiar nebănuite.

Continuă lectura

Dare de seamă privind romanul Pierdut în Tulcea …

      Astăzi, un articol scurt pe post de dare de seamă. Adică, un fel de raport privind starea de agregare a romanului Pierdut în Tulcea, primul din seria Misterele Dunării. În primul rând, vă aduc aminte (sau vă spun, dacă nu ştiaţi) că am început să pritocesc la scrierea lui din data de 15 ianuarie , anul curent şi era planificat să fie gata pe data de 15 iulie. Lucrurile au mers relativ conform graficului până acum aproximativ o lună în urmă, adică scrierea a două pagini A4 pe zi, patru zile pe săptămână. Am reuşit astfel, să ajung pe data de 15 iunie, la 300 de mii de semne scrise, adică după standardele unor edituri, la minimum pentru un roman. Pierdut în Tulcea ar trebui să aibă cam 350-400 de mii se semne. Continuă lectura

Faust reloaded… sau reality sci-fi…

      Sosise timpul ca Scaraoschi Jr. 666666 să părăsească iadul.
     Din punct de vedere personal era un eveniment major, din punct de vedere drăcesc, ca să zic aşa, era însă ceva banal, având în vedere că în fiecare zi, 110 diavoli părăseau iadul cu destinaţia Pământ.
     Juniorul 666666 reuşise să hack-uiască reţeaua internet pământeană şi să se documenteze până la cel mai mic detaliu privind locaţia în care dorea să se stabilească.
     Aflat în faţa Seniorului, juniorul 666666 realiză că are mai multe emoţii decât s-ar fi aşteptat şi pe care nici nu reuşea să şi le stăpânească. Acest lucru îl făcea să fie mai nervos decât trebuia şi să-i dea peste cap scenariul pe care şi-l pregătise pentru această ocazie: el, într-o atitudine autoritară, negru, rece, impresionându-l complet pe Scaraoschi Senior. Continuă lectura

Mic tratat despre procurarea unei cărţi… înainte de ’89 (2)

CAPITOLUL II – LIBRĂRIA SUBTERANĂ

     Cărţile cu adevărat bune, atâtea câte apăreau în acele vremuri, erau aduse aproape toate la librăria centrală „Panait Cerna”, unde librarul şef era Piratul (porecla îmi aparţine). Era cel mai influent om din oraş la acea vreme, toată lumea bună din oraş (profesori, miliţieni, activişti, securişti, şefi de aprozare, doctori) salutându-l cu o uşoară plecăciune.

Continuă lectura