Skip to content

Vânătorul de fluturi

10 Iulie 2011

    Până acum câţiva zeci de ani, unul din cele mai iubite personaje literare şi cinematografic era vânătorul de fluturi. Acesta apărea întotdeauna în cele mai dramatice situaţii şi avea menirea să destindă atmosfera. Prin prezenţa sa, vânătorul de fluturi îi făcea pe cititori sau spectatori să zâmbească şi să-l iubească. Nu era un fel de clovn de circ, care stârnea râsete, era tipul de personaj în care fiecare se regăsea într-un fel: aiurit, rătăcit, ghinionist, îndrăgostit etc.  Într-o lume în care toată lumea urmărea ceva material, vânătorul de fluturi alerga după himere. În filmele cu indieni, vânătorul de fluturi apărea întotdeauna în mijlocul celor mai îndârjite schimburi de împuşcături. Apoi, în Africa, descoperea comori fabuloase, în timp ce îmbrăcat în costumul său englezesc demodat şi înarmat cu plasa de fluturi, alerga după cine ştie ce specie de fluturi unică în lume. În Europa, apărea în mijlocul celor mai scorţoase grupuri de aristocrați, în care, invariabil cea mai frumoasă dintre femei se îndrăgostea de el.

     În lagărul comunist, acest personaj trebuia puţin nuanțat, pentru că nu se putea, conform doctrinei politice, să prezinţi un vânător de fluturi, alergând cu plasa lui caraghioasă, pe câmpuri cooperatiste sau prin fabrici şi uzine. În plus, nu se putea să-l laşi să hălăduiască prin lume în căutarea de specii rare de fluturi, în timp ce compatrioţii lui se speteau muncind. Astfel, el a fost transformat din vânător în colecţionar de fluturi, într-un om de ştiinţă care stătea cât e ziulica de mare în laborator şi studia mii de specii de fluturi morţi, fixaţi cu câte un bold înfipt în cap, în cutii speciale din lemn cu sticlă. Prin cercetare asiduă el descoperea de fiecare dată o specie de fluture nemaiîntâlnita, pe care, de obicei, în roman sau în film, un grup de capitalişti răi voiau să i-l fure.

     În această atmosferă impregnantă cu vânători de fluturi, am crescut noi, generaţia plină de maturitate, actuală. La şcoală eram pregătiţi temeinic să devenim colecţionari de fluturi, astfel că eram obligaţi toată vara să alergăm după gândaci şi libelule, fluturii fiind din ce în ce mai puţini, şi să ne completăm insectare, pe care le predam fericiţi profesorilor de biologie, când începea şcoala. Cei ameninţai de corigenţă, începeau vânătoarea din primăvară, o dată cu înflorirea primilor copaci. Ei erau nişte potenţiali corigenţi, plini de romantism.

     Când s-au produs evenimentele din 89, noi eram gata pregătiţi. Iniţial ca viitori colecţionari de fluturi, în realitate, am împânzit lumea largă ca să vânăm fluturi, ce-i drept, mai puţin romantici decât personajele din filmele şi romanele de acum câţiva zeci de ani. Noi, vânătorii de fluturi nu avem nici o vină că aceşti capitalişti nu au avut grijă de mediu şi fluturii au cam dispărut. Merg şi portofelele, dacă le deschizi, seamănă cu nişte fluturi din piele.

     Nicolae C. Ariton

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: