Skip to content

Ghidul leneşului

6 August 2011

    Când am văzut la editura Nemira, titlul ”Ghidul leneșului”, cu subtitlul ”mic tratat pentru leneși rafinați”, scrisă de Tom Hodgkinson, mi-am spus că aceasta este o carte foarte nimerită pentru a studia problema științific.

    Cartea nu este nici pe departe un simplu ”studiu de caz” al lenei, cu exemple științifice și mai ales medicale. Această carte este chiar un ghid al persoanelor leneșe care doresc să transforme comoditatea într-un stil de viață și să ridice lenea la rang de virtute și chiar artă.

    Mai trebuie subliniat faptul că înainte de continua prezentarea acestei cărți este bine să delimităm foarte clar noțiunea de lene de cea de puturoșenie, care sunt complet diferite. Prima, este o expresie a victoriei spiritului în fața muncii fizice, pe când a doua este o formă de legumizare a fizicului şi a spiritului uman.

    Cartea este construită pe ideea că revoluția industrială în cadrul societății umane este cea care ne-a transformat și ne transformă în continuare în niște mașini umane care muncesc cu unicul scop de a acumula cât mai multe bunuri materiale. Până la introducerea mașinilor în sistemul de producție și a ceasului ca reper al timpului, omenirea trăia și muncea după un ritm mult mai natural și mai firesc, care nu semăna aproape deloc cu ceea ce trăim noi în ziua de astăzi. De exemplu, producători de postav englezi, până la apariția primelor fabrici de țesături, munceau într-un ritm personal, ghidat de lucrările agricole, sărbători și ”lunea liberă” când aproape nimeni nu muncea în Anglia, fiind o zi de mahmureală după bețiile zdravene realizate duminica.

     Multă vreme, lenea a fost apanajul nobililor, celor bogați și artiștilor. Statul nu a văzut niciodată cu ochi buni leneșii, și aceasta nu pentru motivul că leneșii nu produceau taxe și impozite la stat, cum s-ar crede la prima vedere, ei erau mult mai mult : suspecții care stăteau în spatele tuturor comploturilor și revoluțiilor, care nu erau deloc rare în secolele XVI și XVII.

    În felul acesta, lenea a fost transformată dintr-o virtute a artiștilor într-un delict moral, condamnat de o societate în care dacă nu te miști după ritmul ei de mecanism de ceas mecanic, devii un adevărat paria.

    Ca o culme a lenei, sau o frondă împotriva ceasului care îți ticăie ritmul fizic al vieții, indiferent de poftele sufletului, Tom Hodgkinson și-a redactat cartea nu pe capitole, ci chiar pe orele zilei, ca pe un suprem afront împotriva muncii organizate. Pentru leneșul cu pretenții, orice oră din zi sau noapte reprezintă un moment de lene creativă, cu condiția să știi să te organizezi puțin. Pentru că lenea rafinată nu este altceva decât o comoditate bine organizată.

    Nicolae C. Ariton

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 27 August 2011 14:54

    păcat, merită… acum, depinde şi din ce categorie faci parte: albinuţe, motoraşe… mi-mi place clasa leneşi rafinaţi…

  2. 23 August 2011 20:00

    Interesant articol, dar nu mă face să vreau a citi cartea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: