Skip to content

Turism literar…

22 August 2011

    Turismul literar are diferite forme de manifestare. Într-una din ele, oamenii călătoresc şi vizitează casele memoriale ale scriitorilor. Alţii, cimitirele unde sunt înmormântaţi aceştia. Iar alţii, vizitează locaţii unde se desfăşoară acţiunea unor romane ale autorilor preferaţi. Trenul Orient Expres a devenit celebru (sau şi mai celebru) după apariţia romanului Crima din Orient Expres a Agathei Christi, faimă care şi-o păstrează până în zilele noastre (atât romanul cât şi trenul).

    Turismul literar generat de romanul Codul lui Da Vinci este puţin diferit, iar când Dan Brown a scris acest best-seller nu s-a gândit nici o clipă la acest aspect al creaţiei sale. Lucrurile au luat o turnură neaşteptată în acest sens, după succesul fulminant al cărţii. Nu are nici un rost să mai discutăm aici despre roman. Dacă este o carte de valoare sau un simplu produs de marketing literar. Ideea pe care vreau să o subliniez este aceea că în urma zecilor de milioane de exemplare vândute (între anul 2003, anul apariţiei şi 2009, cartea s-a vândut în 83 de milioane de exemplare), firmele de turism au venit cu propunerea de circuite turistice Codul lui Da vinci. Un turist care achiziționează un asemenea pachet i se oferă un traseu identic cu al personajelor din roman, pe firul epic al romanului, având ocazia să bântuie prin Paris, Roma, Milano, Londra, Edinburgh. În urma publicării acestui roman, nimeni nu se aştepta să vadă hoardele de turişti bântuind pe acest traseu, transformându-l într-o adevărată afacere.

    Din nefericire, în capcana acestui succes turistic a căzut însuşi autorul, la scrierea următoarei cărţi, Simbolul pierdut. Atât de tare i-a plăcut ideea turismului literar, încât de data aceasta a gândit toată acţiunea să se petreacă numai în douăsprezece ore prin subsolurile Casei Albe şi a Washington-ului, proiectând probabil să dea valenţe turistice liniştitei capitalei americane. Din păcate, romanul nu se ridică la nivelul literar al Codului lui Da Vinci, cu toate că tirajul a fost destul de consistent, în virtutea inerţiei romanului anterior. Ca un argument la afirmaţia mea, că Simbolul pierdut este pe lângă un thriller ezoteric şi un mic ghid turistic, se află chiar afirmaţia autorului: Dan Brown a spus despre acest nou roman că “a fost o călătorie stranie si minunata in același timp”.

    Am scris această postare sub influenţa concediului pe care l-am încheiat şi a faptului că romanul Pierdut în Tulcea este aproape gata. Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă aceasta ar înregistra un oarecare succes şi turiştii ar da năvală în Tulcea, refăcând drumul personajului principal, Aristotel-Platon Cantemir: Istanbul – Sulina – Tulcea. Dispune, oare, Tulcea de infrastructura turistică necesară unui asemenea flux de turişti? Acesta este un lucru care a ajuns să mă preocupe destul de intens în ultima vreme 🙂

   Nicolae C. Ariton

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 20 Ianuarie 2012 11:52

    Și mie, mai puțin ultima carte, Simbolul pierdut… slabuta rau…

  2. 17 Ianuarie 2012 23:58

    hmm, imi place Dan Brown 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: