Skip to content

Domnului Garamond, cu respect !

20 Octombrie 2011

     Fiecare dintre noi utilizează cam zece procente din posibilităţile tehnice ale unui editor de text, gen MS Word, de restul fie nu avem nevoie, fie habar nu avem de existenţa lor. Aproape toţi, avem însă preferinţele noastre privind tipul de font utilizat. Pentru simplu motiv că un anumit tip de font ne creează o stare de bine. Personal, îmi place fontul Lucinda Sans Unicode, pentru că nu are bucle, fundiţe şi alte chestii de genul acesta şi nici nu este spartan precum Ariel. Nu pot să sufăr însă, de exemplu, Times New Roman, (cu toate că este fontul implicit în MS Office, până la versiunea 2007), deoarece are prea multe curburi şi rotunjimi, precum o pictură de Rubens.

      Cu siguranţă, că nu aţi acordat nici o atenţie fontului Garamond, care se află în baza de date a editoarelor de text şi care este subiectul articolului de faţă. Este unul din cele mai vechi tipuri de litere şi unul din cele mai celebre. Cel care le-a creat este francezul Claude Garamont, un tipograf care a trăit între anii 1490-1561. Eleganţa şi uşurinţa utilizării caracterelor tipografice Garamond a făcut ca acestea să se răspândească rapid în întreaga lume şi să fie un font preponderent utilizat în editarea operelor literare.

     Zilele acestea se împlinesc 450 de ani de stingerea din viaţă a celui care a creat fontul Garamond, pe nume Claude Garamont, dar care folosea foarte des pseudonimul Garamondus. Motiv pentru care am scris acest articol cu aceste caractere celebre, care de-a lungul timpului a căpătat tot felul de modificări.

     P.S. – Am scris articolul cu sus numitul font, doar că cei de la .wordpress.com nu au auzit de el, motiv pentru care textul apare cu times new roman :-(.

Nicolae C. Ariton

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: