Skip to content

Tulceanul Gordon Chinezul

31 Ianuarie 2012

      Astăzi vom discuta despre un personaj deosebit, care a locuit în Tulcea timp de aproape 2 ani, între 1871-1872, ca vice-consul al Marii Britanii la Comisia Europeană a Dunării. În general, despre acești Comisari (cum erau numiți, în general) nu se știe prea multe, existând părerea că erau diplomați de rangul 2, aflați chiar într-un fel de exil politic în acest capăt de Europă, considerat de mulți mai mult orient decât occident, și pe bună dreptate având în vedere că în acea perioadă Dobrogea era sub stăpânire otomană.

    Adevărul este că acești Comisari au fost diplomați abili, care știau să negocieze la sânge pentru interesele țărilor lor și aceste interese erau extrem de mari pentru Dunărea de Jos. De la înființarea Comisiei în 1856 până în 1871, comisar englez a fost John Stokes, fost ofițer genist în armata engleză, a cărui experiență inginerească a fost hotărâtoare în susținerea proiectelor pentru amenajarea șenalului navigabil al Dunării. Din 1871, este înlocuit cu Charles Gordon, despre care noi nu știm mare lucru, cu toate că este unul din eroii Angliei.

    Ca vice consul în Comisia Europeană, colonelul Charles Gordon ar fi putut locui la Galați, un oraș destul de civilizat pentru anii 1870. Împrietenindu-se cu Ismail Bey, mutesariful Tulcei, preferă să-și mute domiciliul la Tulcea, unde guvernatorul otoman îi pune la dispoziție o casă frumoasă cu grădină. Prietenii îi spuneau lui Charles Gordon Chinezul deoarece acesta în anii 1860, fusese trimis de englezi în China să-l ajute pe împăratul acesteia să înfrângă o revoltă ce-i amenința tronul. Doar cu câțiva subofițeri și soldați, Gordon reorganizează armata imperială și înăbușă revolta într-o manieră spectaculoasă. Împăratul îl înnobilează, îi oferă funcții importante, dar ca orice englez care se respectă, Gordon refuză, revenind în armata engleză, unde este făcut colonel.

     S-ar părea că misiunea la Tulcea a fost și una mai puțin cunoscută. Fiind un excelent cartograf, a bântuit prin toată Dobrogea desenând hărți, deoarece o mare problemă pentru englezi în timpul Războiului Crimeei a fost posesia unor hărți de calitate a regiunii.

    El avea să rămână în memoria englezilor ca unul din cei mai mari eroi ai națiunii, lucru care nu poate decât să ne facă mândri pentru faptul că a locuit doi ani și în frumoasa noastră urbe Tulcea. În ianuarie 1884, Guvernul englez îi cere lui Charles Gordon să coordoneze evacuare capitalei Sudanului, Khartoum, unde ajunge în februarie. Ajuns, aici, propune Londrei sprijinirea unui emir local pentru a înfrânge rebeliunea ce măcina țara, dar aceasta refuză. Bun organizator, Gordon reușește să evacueze în condiții optime peste 2500 de copii și femei din Khartoum, și după ce guvernul englez îi respinge o altă propunere de luptă împotriva rebelilor, Gordon este complet izolat de către rebeli în Khartoum. Rezistă asediului nu mai puțin de 321 de zile, răstimp în care opinia publică engleză urmărește cu sufletul la gură desfășurarea evenimentelor din capitala Sudanului și făcând presiuni din ce în ce mai mari asupra guvernului pentru a interveni cu armata pentru salvarea celor asediați. Un corp de armată se organizează cu greu și ajung pe data de 28 ianuarie 1885 la Khartoum. Dar era prea târziu, doar cu două zile înainte, trupele lui Gordon nu mai rezistaseră, acesta fusese ucis și decapitat, stârnind un adevărat val de emoție și indignare în Anglia. Charles Gordon a devenit astfel un personaj mitic, care a inspirat numeroși artiști și a cărui poveste eroică a fost ecranizată în filmul Khartoum (1966) cu Charlton Heston  în rolul lui Gordon Chinezul Tulceanul.

     Nicolae C. Ariton

    P.S.    1 – Imaginile inserate ]n articol îl reprezinta pe Charle Gordon în diferite ipostaze: 1.portret în uniformă otomană; 2.Gordon în ținută de mandarin chinez; 3. pictură care reprezintă momentul morții sale în Sudan; 4.una din numeroasele sale statui.

   P.S.  –  În articol nu am putut surprinde întreaga complexitate a vieții lui Charles Gordon, demnă de un roman întreg, mai multe veți putea însă citi în volumul Tulcea la 1870 – Adevărata viață a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley, la care pritocesc în acest moment.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. 31 Ianuarie 2012 15:30

    in frunte cu familiile noastre !… si altii la fel de deosebiti ca noi !… am glumit, chiar au fost oamenii brici pe aici… din pacate nu prea avem informatii…

  2. vasile permalink
    31 Ianuarie 2012 13:37

    Tare tipu’ ! In orice caz, remarc faptul ca buna si batrana noastra Dobroge are darul sa atraga tot felul de oameni deosebiti, in sensul bun al cuvantului.

  3. 31 Ianuarie 2012 9:45

    Un fel de Lawrence of Dobrogea , acest Charles Gordon!

    Multe lucruri interesante pe care le descopăr când vă citesc domnule Ariton!
    Felicitări pentru articol și pentru proiectul Misterele Dunării!

    Multă sănătate și putere de muncă! Spor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: