Skip to content

Ce beau tulcenii, la 1870, iarna

10 Februarie 2012

    În primul rând, trebuie specificat că Tulcea fiind un oraș special, organizat pe mahalale etnice, și cârciumile în care localnicii dădeau peste cap un păhărel (de obicei, mai multe) erau de două feluri. Mai întâi, cârciumile de cartier, amplasate în odaia de la stradă a casei proprietarului, în majoritatea cazurilor prea mici pentru a încăpea toți mușterii, o parte stând afară, când frigul nu era atât de năprasnic, încălzindu-se la soarele anemic. Înăuntru, pe lângă sobă, stăteau doar liderii comunității și cei care făceau consumație zdravănă.

     În cârciumile din cele două mahalale românești se bea rachiu și vin, în această perioadă a anului fiind preferate fierte. De obicei, clientul, striga din ușă:„una coaptă!”, ceea ce însemna un rachiu fiert, care îi era adus într-o ceașcă de lut. Vinul alb sau roșu, din soiurile Sarica Niculițel, cum ar fi Somoveanca și Negru de Sarichioi, care erau excelente și ieftine, se servea în ulcele și căni de lut, paharele de sticlă fiind un lux doar pentru marile restaurante. Băutul de tutun încă nu se răspândise, țigaretele din tutun și hârtie abia apăruseră în marile orașe, unde erau vândute în spițerii ca tratament pentru răceală și întreținerea plămânilor. Doar ici, acolo, câte un marinar de cursă lungă fuma pipă, obicei la fel de rar printre tulcenii români, ca și prizatul de tutun. Oamenii vorbeau, bârfeau notabilitățile orașului, făceau politică, într-o perioadă în care jurnale locale la Tulcea nu existau, iar cârciuma era magazinul cu noutăți.

    În mahalaua bulgărească, atmosfera era aproximativ aceiași, doar că în loc de rachiu se bea raki,  în timp ce în cea grecească obiceiurile erau deja diferite. Învârtind pe degete mătăniile, într-o mișcare interminabilă, beau ouzo, o băutură alcătuită din alcool diluat și anason, o plantă medicinală aromată. Nici o altă etnie nu poate suferi ouzo, pe care greci îl beau amstecat cu puțină apă, care îi dă un aspect lăptos. Vinurile grecești erau la mare căutare, dar fiind mai scumpe decât cele tulcene, erau delicatese pe care și le permiteau doar greci cu dare de mână. Retsina era vinul alb cel mai apreciat, având în compoziție o mică cantitate de rășină de pin, care face ca a doua zi să nu te doară capul.

    În cele două mahalale rusești, una pe lângă monument și alta pe dealul de peste Piața veche, cârciumile erau la mare căutare, unde se consuma votcă (în traducere aproximativă: apșoară), adusă de la Ismail și Odessa. Pe lângă acest alcool obținut din cereale, cartofi sau sfeclă (sau din toate), rușii beau mult ceai, samovarul clocotind în permanență pe tejgheaua cârciumarului.

    Turcii și evreii nu aveau cârciumi în mahalele lor, consumul de alcool fiind interzis de religie, mai ales în locuri publice. Evreii consumau vin doar cu ocazia sărbătorilor, și acesta trebuia preparat după rețete cusher și în nici un caz nu putea fi luat de la un cârciumar, fără acordul rabinului. Turcii aveau cafenele, unde lipsa de alcool era suplinită cu fumul narghilelor, care fumegau toată ziua, bându-se bragă.

    După anul 1865, când a fost construit bazarul, centrul comercial al orașului s-a mutat în această zonă. Pe lângă zecile de prăvălii, au apărut și cârciumi, dintre care unele au început să aibă pretenții de restaurant, datorită cerințelor superioare ale angajaților Comisiei Europene a Dunării, a firmelor de comerț și cele de transport. Majoritatea cârciumilor și restaurantelor din această zonă erau patronate de evrei, care fiind comercianți înnăscuți știau să se adapteze cu iuțeală la cerințele pieții. Aici se puteau servi vinuri alese, în pahare de sticlă, dar și bourbon sau scotch pentru englezi, șampanie pentru francezi, sau snaps pentru germani. Printre cele 2-3 restaurante frecventate de funcționari și ofițeri, erau și multe spelunci, unde oamenii de rând se încălzeau cu una mică sau o ulcică de vin. Una din cele mai apreciate băuturi, aici la malul Dunării, era romul, care a rămas pentru multă vreme o băutură tradițională a marinarilor.

   Nicolae C. Ariton

  P.S. 1 – Imaginea de sus este o fotografie din 1937, cu centrul orasului, in care se poate vedea, în stânga, jos, o masa cu câțiva mușterii.

  P.S. 2 – A doua imagine, de jos, este tabloul de Ludovic Bassarab,  La carciuma.

Anunțuri
11 comentarii leave one →
  1. Lop permalink
    22 Iulie 2012 10:25

    Salut, felicitări pentru întreaga activitate. Ce facultate ai absolvit?

  2. 17 Februarie 2012 12:01

    Excelente amanuntele privind trenurile tulcene… cind voi ramine in pana de idei si subiecte, le voi folosi, cu permisiunea dvs.

  3. 16 Februarie 2012 11:14

    Vechea gara era exact pe locul in care e astazi Casa Sindicatelor. Cred ca in anii ’60 cu ocazia construirii celor 3 blocuri turn de pe faleza (cele dinspre autogara) s-a renuntat la gara. Blocurile au fost construite sigur inainte de seismul din ’77 (am surse sigure care povestesc despre structuristul care le gandise si care imediat dupa cutremur le „pipaia” de crapaturi si alte belele – din cate stiu Esplanada de alaturi e pe piloti forati la 20 sau 28 metri adancime). Deasemeni am avut privilegiul sa vad un mers de tren din 1938 (cand trenul ajungea numai pana la Cataloi…si da, timpii erau mai buni ca azi). Am lucrat pe la calea ferata si stiu multe povesti de acolo. Nemtii au avut o tentativa de a lungi linia, dar din cate stiu calea ferata a fost lungita prin anii ’50, sub regim comunist, ajutati copios de sovietici. Cea mai mare provocare a liniei ferate a fost intr-adevar segmentul Cataloi-Tulcea. Ironia e ca in anii ’80 segmentul Medgidia-Tulcea era prins pentru electrificare, lucrare care trebuia sa inceapa in 1990. Pana prin anii ’70, trenul era tras de locomotice cu aburi („aburoase” in jargon CFR) – chiar am stat de vb cu un mecanic de locomotiva care imi marturisea ca trecerea pe Diesel a fost de vis pentru el, mai ales ca nu il batea vantul din toate partile). Au fost ceva discutii cu mutat gara de unde e acum la Tulcea Marfuri (motivul fiind trecerea de pasaj de pe Isaccei), dar cu actuala circulatie nu prea mai e cazul. Si sa nu ne mai mire nimeni de ce se circula asa jalnic pe Tulcea-Bucuresti. Investitiile ar trebui sa fie uriase (deabia se gaseau bani pentru intretinere acum 10 ani cand lucram eu acolo – si va garantez ca munca este infernala), iar in privinta mersului de tren am auzit o caruta de teorii, inclusiv teorii ale conspiratiei in care Constanta (de care apartinem), Serviciul Mers de Tren (tipii care gandesc cartea cu acelasi nume in Minister) si anumite firme de transport auto apar foarte des. Nu le mentionez decat pentru amuzament, adevaratul motiv fiind lipsa de investitii.
    Si inca un detaliu interesant,fara legatura cu calea ferata, prin anii ’50, pescadoarele sovietice pescuiau nederanjate de nimeni in fata actualului hotel Delta.

  4. 14 Februarie 2012 13:52

    Multumes frumos. romanul este pe la edituri, in evaluare… doar ca dureaza cam de mult aceasta operatiune… cred ca mai inainte va apre o alta carte numita Tulcea la 1870 – Adevarata viata a lui Nifon Balasecu, Ismail Bey si Charles Hartley… plina de suspans…

  5. Camelia permalink
    14 Februarie 2012 13:34

    Descopar cu placere, articol dupa articol, un stil foarte placut, lejer, care binedispune . Umor subtil si „la picatura”. Deja imi place romanul, il astept cu intres!

  6. 13 Februarie 2012 9:27

    chiar si una coapta !… la grozavia de afara!…

  7. 13 Februarie 2012 9:25

    multumesc pentru comentariu, intr-adevar, cladirea exista inca, cu inca citeva… cu putina imaginatie si ceva investitii, aici s-ar putea reconstrui centrul vechi al orasului, cu cafenele, magazine de suveniruri etc…

  8. 13 Februarie 2012 9:20

    ma bucur pentru descoperire si pentru interes, sper sa gasiti articole interesante, in continuare… in principiu, sunt pasionat de parioada otomana a orasului nostru, adica pina in 1877, in mod special 1864-1877, care a fost apogeul Tulcei. In 1963, stiu ca se calatorea tl-bc cu trenul, cu o locomotiva asemnatoare cu cea din fata garii… eram tot capat de linie, traseul era acelasi tl-medgidia-bc… in delta, nu mai tin minte, dar cred ca unul din vapoare era cu zbaturi, care a mers pina prin anii 70… cred… oricum, incerc sa ma interesez…

  9. 12 Februarie 2012 13:29

    domnule ariton , am descoperit acest blog si ma bucur . as dori sa va intreb ceva despre anul 1963 … cum se calatorea de la bucuresti la tulcea ? cfr ? pe ce ruta ? ce pozitie avea gara tulcea atunci ? se folosea locomotiva cu aburi ? … ce nave coborau pe dunare spre sulina ? se venea cumva mai din amonte de la galati sau braila ? … exista o poza cu o nava sau un marinar de atunci ? … multumesc anticipat

  10. Dana permalink
    11 Februarie 2012 17:39

    Cladirea din prima ilustrata inca exista dar arata mult mai bine pe vremuri.

  11. 10 Februarie 2012 21:09

    Interesante informații, exact la timpul potrivit (acum ar merge un vin fiert cu scorțișoară, piper și zahăr :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: