Ce beau tulcenii, la 1870, iarna

    În primul rând, trebuie specificat că Tulcea fiind un oraș special, organizat pe mahalale etnice, și cârciumile în care localnicii dădeau peste cap un păhărel (de obicei, mai multe) erau de două feluri. Mai întâi, cârciumile de cartier, amplasate în odaia de la stradă a casei proprietarului, în majoritatea cazurilor prea mici pentru a încăpea toți mușterii, o parte stând afară, când frigul nu era atât de năprasnic, încălzindu-se la soarele anemic. Înăuntru, pe lângă sobă, stăteau doar liderii comunității și cei care făceau consumație zdravănă.

     În cârciumile din cele două mahalale românești se bea rachiu și vin, în această perioadă a anului fiind preferate fierte. De obicei, clientul, striga din ușă:„una coaptă!”, ceea ce însemna un rachiu fiert, care îi era adus într-o ceașcă de lut. Vinul alb sau roșu, din soiurile Sarica Niculițel, cum ar fi Somoveanca și Negru de Sarichioi, care erau excelente și ieftine, se servea în ulcele și căni de lut, paharele de sticlă fiind un lux doar pentru marile restaurante. Băutul de tutun încă nu se răspândise, țigaretele din tutun și hârtie abia apăruseră în marile orașe, unde erau vândute în spițerii ca tratament pentru răceală și întreținerea plămânilor. Doar ici, acolo, câte un marinar de cursă lungă fuma pipă, obicei la fel de rar printre tulcenii români, ca și prizatul de tutun. Oamenii vorbeau, bârfeau notabilitățile orașului, făceau politică, într-o perioadă în care jurnale locale la Tulcea nu existau, iar cârciuma era magazinul cu noutăți.

    În mahalaua bulgărească, atmosfera era aproximativ aceiași, doar că în loc de rachiu se bea raki,  în timp ce în cea grecească obiceiurile erau deja diferite. Învârtind pe degete mătăniile, într-o mișcare interminabilă, beau ouzo, o băutură alcătuită din alcool diluat și anason, o plantă medicinală aromată. Nici o altă etnie nu poate suferi ouzo, pe care greci îl beau amstecat cu puțină apă, care îi dă un aspect lăptos. Vinurile grecești erau la mare căutare, dar fiind mai scumpe decât cele tulcene, erau delicatese pe care și le permiteau doar greci cu dare de mână. Retsina era vinul alb cel mai apreciat, având în compoziție o mică cantitate de rășină de pin, care face ca a doua zi să nu te doară capul.

    În cele două mahalale rusești, una pe lângă monument și alta pe dealul de peste Piața veche, cârciumile erau la mare căutare, unde se consuma votcă (în traducere aproximativă: apșoară), adusă de la Ismail și Odessa. Pe lângă acest alcool obținut din cereale, cartofi sau sfeclă (sau din toate), rușii beau mult ceai, samovarul clocotind în permanență pe tejgheaua cârciumarului.

    Turcii și evreii nu aveau cârciumi în mahalele lor, consumul de alcool fiind interzis de religie, mai ales în locuri publice. Evreii consumau vin doar cu ocazia sărbătorilor, și acesta trebuia preparat după rețete cusher și în nici un caz nu putea fi luat de la un cârciumar, fără acordul rabinului. Turcii aveau cafenele, unde lipsa de alcool era suplinită cu fumul narghilelor, care fumegau toată ziua, bându-se bragă.

    După anul 1865, când a fost construit bazarul, centrul comercial al orașului s-a mutat în această zonă. Pe lângă zecile de prăvălii, au apărut și cârciumi, dintre care unele au început să aibă pretenții de restaurant, datorită cerințelor superioare ale angajaților Comisiei Europene a Dunării, a firmelor de comerț și cele de transport. Majoritatea cârciumilor și restaurantelor din această zonă erau patronate de evrei, care fiind comercianți înnăscuți știau să se adapteze cu iuțeală la cerințele pieții. Aici se puteau servi vinuri alese, în pahare de sticlă, dar și bourbon sau scotch pentru englezi, șampanie pentru francezi, sau snaps pentru germani. Printre cele 2-3 restaurante frecventate de funcționari și ofițeri, erau și multe spelunci, unde oamenii de rând se încălzeau cu una mică sau o ulcică de vin. Una din cele mai apreciate băuturi, aici la malul Dunării, era romul, care a rămas pentru multă vreme o băutură tradițională a marinarilor.

   Nicolae C. Ariton

  P.S. 1 – Imaginea de sus este o fotografie din 1937, cu centrul orasului, in care se poate vedea, în stânga, jos, o masa cu câțiva mușterii.

  P.S. 2 – A doua imagine, de jos, este tabloul de Ludovic Bassarab,  La carciuma.