Skip to content

Monumentul Independenței și morile de vânt ale lui Don Quijote

15 Februarie 2012


    Titlul acestui articol este puțin exagerat, dar cuprinde lucruri adevărate. În primul rând, monumentul din titlu există, cu toate că a lipsit foarte puțin ca el să ajungă în cu totul alt loc față de falnica locație de astăzi. Și morile au existat, fiind precis în număr de trei, motiv pentru care dealul se mai numea și la Trei Mori, pe lângă cel de Colnicul Hora. Iar lipoveanul bătrân, bărbos, înalt și slab aducea binișor cu celebrul personaj Don Quijote. Când povestea celor trei elemente se derulează la Tulcea, apare un oarecare semn de mirare. Dar să purcedem sistematic, așa cum s-au derulat faptele la sfârșitul secolului al XIX-lea, la Tulcea.

      În luna octombrie, 1879, regele Carol I face o vizită de două zile la Tulcea, cu ocazia căreia pune prima piatră la temelia viitorului Monument de Independență, ridicat în cinstea armatei române din Războiul de Independență, din 1877, și alipirea Dobrogei la România. Se pare că locația a fost aleasă de însuși regele, căruia i-a plăcut în mod deosebit locul. Casa regală contribuie și cu mică sumă de bani, restul urmând să fie strânși prin colectă publică. O misiune destul de anevoioasă, luând în considerare dimensiunile monumentului și amploarea lucrărilor. Proiectul realizării este atribuit sculptorului român, stabilit la Veneția, Giorgio Vasilescu. Acesta face primele schițe, în care monumentul capătă primele forme: un obelisc de 22 de metri înălțime, așezat pe un soclu din două trepte, sprijinit la rândul lui pe un piedestal. De o parte și de alta a obeliscului urmau să fie așezate o statuie a unui dorobanț, cu arma pe umăr și un vultur, unul din simbolurile stemei României.

        Fiind o comunitate mică, banii se strângeau încet, dar sigur, motiv pentru care primele lucrări puteau deja începe. Din acest moment, intră în scenă Don Quijote, apărându-și morile de vânt. Partea superioară a colnicului Horea era proprietatea unui lipovean bătrân, morar de meserie, care era stăpânul celor trei mori de vânt amplasate în vârful dealului, motiv pentru care acesta mai era numit „La trei mori”. Acesta cere o sumă enormă pentru a ceda statului român, viitorul amplasament la monumentului. Urmează doi ani de procese interminabile, în care nici una din părți nu a câștigat, dar deja oficiali tulceni se gândeau la o altă locație. Singurul impediment era acela că locul fusese ales de rege, care mai așezase și piatra de temelie. Și cum Carol I a avut o domnie lungă…

      Șansa a fost de partea oficialilor tulceni, pentru că slavul Don Quijote al nostru se stinge din viață și moștenitorul lui este mult mai înțelegător privind importanța proiectului și suma de bani cerută.

     Lucrările încep și sunt continuate încet, soclu fiind executat din granit de Dobrogea, obeliscul din granit de Ravena, iar cele două statui fiind turnate în bronz. Lucrările sunt încheiate după 20 de ani, interval în care sculptorul Girogio Vasilescu se stinge din viață, lucrarea fiind continuată de sculptorul Constantin Bălăcescu. De la data finalizării lucrărilor mai trec aproape 5 ani, până când Regele Carol I vine la Tulcea și inaugurează oficial monumentul de Independență în data de 2 mai 1904.

     Primul Război Mondial, aduce tulcenilor ocupația bulgaro-germană, distrugerea a jumătate de oraș și luarea celor două statui pentru a fi topite. După încheierea războiului, orașul și-a revenit cu dificultate, reușind să refacă parțial monumentul, dar fără realizarea celor două statui. Abia în 1977, cu ocazia aniversării centenarului Independenței, se alocă fonduri importante pentru refacerea monumentului, așa cum îl vedeți în ziua de azi. Oficialitățile de atunci au așteptat în zadar venirea lui Nicolae Ceaușescu la inaugurarea lucrărilor, așa cum se anunțase inițial. Se șoptea că a renunțat să vină deoarece exista ideea că anvergura monumentului îi cam deranja pe vecinii de dincolo de canalul Chilia.

     Nu trebuie uitat în această poveste poetul Ion Nenițescu, care în fruntea Ligii pentru propășirea Dobrogei, este cel care a avut inițiativa ridicării Monumentului de Independență.

      Nicolae C. Ariton

   P.S.1 – prima imagine este Monumentul de Independență, în forma originală, fotografia este datată în 1923, probabil ca data de tipărire a ilustratei, fotografia fiind anterioara anului 1918.

     P.S2. – a doua imagine este o vedere de ansamblu a Colnicului Hora și a monumentului, cam din aceiași perioadă de dinaintea anului 1918.

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. 23 Februarie 2012 11:09

    Adevarul estre ca monumentul lui Mircea are o poveste mai mult decit interesanta… ma pregateam si eu sa scriu un articol, dar ati fost mai iute… motiv pentru care trebuie sa taiati o bere de pe lista mea 🙂 …

  2. 22 Februarie 2012 13:43

    Facand „sapaturi”, deh defect profesional, am reusit sa ma lamuresc si cu monumentul respectiv.

  3. 21 Februarie 2012 20:01

    Bine primit mesajul, multumesc… n-am apucat sa citesc in detaliu, dar pare interesant… sper ca tineti socoteala la nr. de beri 🙂

  4. 20 Februarie 2012 20:10

    D-le Ariton, o informatie foarte importanta si inedita aici: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/11/tulcea-o-perspectiva-antropologica/

  5. 20 Februarie 2012 11:33

    Multumesc frumos pentru completari. Stiam ceva despre decoratiile doctorului Davilla, ca ar fi fost depuse la temelia monumentului, dar nu aveam informatii exacte si in nici un caz nu stiam nimic despre tragismul gestului in sine, tipic romanesc pentru acele vremuri cind barbatii erau patrioti iar femeile la fel de frumoase… Cele spuse de dvs. in comentariu, fac material pentru un articol nou 🙂 … multumesc inca o data…

  6. 17 Februarie 2012 18:57

    Mai sunt unele amănunte frumoase. Atunci când Carol I a pus piatra de temelie şi DOCUMENTUL de înfiinţare, bătrânul general Davilla şi-a smuls decoraţiile de pe pieptul uniformei şi le-a aruncat în groapă. Există mărturii contemporane (presă) în acest sens. Peste ani de zile, adică în 1976 -1977 când s-a refăcut monumentul (etapa a doua, cuprinzând şi pajura şi dorobanţul), directorul muzeului de atunci,.marele tulcean născut în Ialomiţa, sau Prahova ( graniţa celor două judeţe s-a tot mutat de-a lungul anilor!) Simion Gavrilă, a căutat aceste vestigii amintite de contemporanii evenimentelor. Nu le-a găsit şi este posibil şi probabil ca explozia produsă de trupele bulgare de ocupaţie în 1917 să le fi distrus. După cum, la fel de posibil, este ca toate acestea să se afle încă acolo, sub pământ! Ce cred că ar mai fi de precizat, spre respectarea adevărului istoric, este că monumentul a fost refăcut după 60 de ani de prim-secretarul de partid al Judeţului Tulcea de atunci, Ion C. Petre. Dincolo de POLITICA ( aşa cum o numim noi, fără ca ea să fie cu adevărat politică!), ci doar pentru adevărul istoric, cred că este bine să menţionăm aceste realităţi.

  7. 17 Februarie 2012 12:03

    Multumesc, in general lucruri stiute, poate mai putin povestea morarului, puse intr-o alta haina…

  8. 16 Februarie 2012 10:49

    Excelent documentat ! Felicitari !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: