Obiceiuri gastronomice tulcene, de pe la 1870

    Pentru că Dunărea era aproape de oraș, mult mai limpede și cu mult mai mult pește, obiceiurile culinare tulcene se învârteau în jurul fluviului, hrana zilnică însemnând foarte mult pește. Dar nu pentru toți locuitorii, unii preferau carnea de porc și mămăliga, chiar și doar pentru motivul că otomanii nu puneau zeciuială (yushur ) pe porcine și porumb. Alții, cum erau mocanii și grecii, apreciau tare mult carnea de miel și oaie, sub diferite forme, iar tătarii pe cea de cal.

    Oricum, castronul din lut (strachina) plin cu ciorbă de pește nu lipsea aproape de la nici o masă. Rețeta era simplă: apă, sare, pește, cartofi și ceapă, vara mai mergea câte o roșie pentru culoare. Cegă friptă pe plită și învelită iute în frunze de nuc, ce aromau carnea fragedă și îi dădeau culoare. Cum focul de stuf ardea încet, oamenii strânși în jurul mesei mai gustau un bob de icre de știucă sau de sturion, o piftie din nisetru, din bucăți tăiate mărunt și plutind în gelatina albă, semănând cu Dunărea înghețată iarna. Dacă povestea se lungea, mergea și un bol cu felii de scrumbie crudă, curățată și ținută  în apă cu oțet și usturoi, de mirosul căreia fugeau și țânțarii din casă.

Continuă lectura

Misterul lui Charles Hartley

       Charles Augustus Hartley (1825-1915) a fost inginerul șef al Comisiei Europene a Dunării, a redat Dunărea navigației moderne și  supranumit Părintele Dunării.

       Și-a început activitatea de coordonare a importantelor lucrări dunărene în anul 1857, pentru ca în 1871 să se retragă din funcția de inginer șef al Comisiunii, rămânând inginer consultant al acesteia încă foarte mulți ani și revenind de cel puțin două ori pe an în Deltă, pentru a participa la ședințele bianuale ale Comisiunii.

       S-a retras definitiv abia în anul 1907, la vârsta de 82 de ani. (Puteți citi mai multe despre activitatea marelui inginer în seria de articole de pe acest blog:

https://mistereledunarii.wordpress.com/2011/05/03/sir-charles-hartley-parintele-deltei/)

      În tot această perioadă, Charles Hartley nu a fost căsătorit și nu a avut urmași. În afară de minunatele sale realizări tehnice, nu se cunoaște nici o poveste de dragoste a inginerului englez. În acest articol, încercăm să aruncăm o rază de lumină asupra acestuia aspect a vieții Părintelui Dunării.

Continuă lectura

Rumelioți și frânci

     Tiltul articolului nostru de azi pare desprins dintr-un episod Star Trek, cu romulani și klingonieni, dar vă asigur că nu are nici o legătură cu simpaticile etnii extraterestre din și mai simpaticul serial sicence fiction.

    Acum aproape 150 de ani în urmă, pe la 1870, multe corăbii și piroscafuri (nave cu aburi) opreau la Tulcea, făcând popas  din drumul lor în susul sau în josul Dunării. De multe ori, la bordul acestora se aflau occidentali, ajunși pentru prima oară pe aceste meleaguri, privind curioși, dar și speriați, mulțimea de tulceni ce bântuia pe cheiul olandez care întărea malul portului. Veniți pe Dunăre, de la Viena, sau cu poștalionul până la Galați, și apoi îmbarcați pe corăbii, soseau pentru prima oară într-un oraș mare turcesc, așa cum era Tulcea la 1870. În plus erau pentru întâia dată în Rumelia.

Continuă lectura

Case tulcene, fără mușcate la ferestre

             Pe la 1870, casele tulcene nu aveau mușcate la ferestre. Nici măcar gutui, tulcenii preferând să le țină pe dulap, dacă îl aveau și pe acesta! Nu este vorba chiar de toate casele Tulcei, ci de cele mai sărmane, aflate la marginea mahalalelor etnice, cocoțate pe colinele orașului, în număr de șapte, exact ca la Roma, așa cum zic unii. Dar haideți să începem cu începutul!

Continuă lectura

Poet în oastea ienicerilor

     Când începea vremea Devsirme era marea durere în familiile creștine din întreg Imperiul Otoman. Aceasta se întâmpla, pe vremea căderii Constantinopolului, o dată la 7 ani, pentru ca apoi să fie la 5, la 3 și, mai târziu, ori de câte ori Înalta Poartă avea nevoie de soldați. Devsirme era operațiunea de recrutare de copii cu vârste între 12 și 17 ani pentru armata ienicerilor. Din nefericire, nu era doar o luare cu arcanul la cătănie, ci smulgerea dureroasă a copiilor din familiile lor, pe care nu le mai revedeau niciodată. Aceștia erau duși în cele mai îndepărtate cazărmi  din Anatolia, unde parcurgeau un drum anevoios de pregătire fizică și spălare a creierului, pentru a deveni cei mai de temut oșteni ai Sultanului, în fața cărora tremura întreaga lume.

        Dar Imperiul osmanlâilor nu avea nevoie doar de soldați, ci și de funcționari pentru un sistem de administrare din ce în ce mai mare și mai greoi. Astfel, după perioada obligatorie de pregătire fizică a acestor nefericiți copii, urma o selecție făcută cu pricepere de ciorbagii ortelor (comandanții regimentelor) de ieniceri. Marea majoritate dintre proaspeții musulmani completau aceste orte de ieniceri, care nu erau altceva decât trupe de infanterie, înarmați, inițial, cu lance, iatagan și arc cu săgeți, pentru ca mai târziu, ultimul să fie înlocuit cu archebuză (o pușcă primitivă). Cei mai sprinteni la minte și trup erau trimiși la Palatul Sultanului, ca paji, pentru ca mai târziu să ajungă mufiți, viziri sau în harem, secțiunea gay.

Continuă lectura

Corăbii la edec, pe Dunăre

        Timp de sute de ani, Dunărea a fost împărăția corăbiilor. Se scurgeau semeț pe valurile mult mai albastre ale marelui fluviu, cu pânzele umflate de vânt, stârnind admirația oamenilor și invidia pescarilor, care din bărci și lotci  se fereau din drumul lor arogant, de parcă toată Dunărea și Dobrogea le aparțineau. Singurele care se ridicau, în acele timpuri, la fel de mândre, pregătite parcă de luptă, erau morile de vânt, unele dintre ele având palele din pânză de corăbii scufundate de furtuni sau tâlharii apelor.

Continuă lectura

Tablou cu săcărari și barcazuri, la 1870

        Imaginea șablon a Tulcei vechi este alcătuită din una bucată Dunăre, pe care plutesc 3-4 corăbii, o geamie albă și câteva mori de vânt așezate în vârful colinelor orașului. O asemenea imagine ar putea fi numită Natură moartă cu mori și corăbii. Dar oare chiar așa arăta o zi obișnuită în frumoasa noastră urbe, pe la 1870? Haideți să mai facem o călătorie în timp. În zorii unei zile din luna iulie sau august.

Continuă lectura