Skip to content

Poet în oastea ienicerilor

9 Martie 2012

     Când începea vremea Devsirme era marea durere în familiile creștine din întreg Imperiul Otoman. Aceasta se întâmpla, pe vremea căderii Constantinopolului, o dată la 7 ani, pentru ca apoi să fie la 5, la 3 și, mai târziu, ori de câte ori Înalta Poartă avea nevoie de soldați. Devsirme era operațiunea de recrutare de copii cu vârste între 12 și 17 ani pentru armata ienicerilor. Din nefericire, nu era doar o luare cu arcanul la cătănie, ci smulgerea dureroasă a copiilor din familiile lor, pe care nu le mai revedeau niciodată. Aceștia erau duși în cele mai îndepărtate cazărmi  din Anatolia, unde parcurgeau un drum anevoios de pregătire fizică și spălare a creierului, pentru a deveni cei mai de temut oșteni ai Sultanului, în fața cărora tremura întreaga lume.

        Dar Imperiul osmanlâilor nu avea nevoie doar de soldați, ci și de funcționari pentru un sistem de administrare din ce în ce mai mare și mai greoi. Astfel, după perioada obligatorie de pregătire fizică a acestor nefericiți copii, urma o selecție făcută cu pricepere de ciorbagii ortelor (comandanții regimentelor) de ieniceri. Marea majoritate dintre proaspeții musulmani completau aceste orte de ieniceri, care nu erau altceva decât trupe de infanterie, înarmați, inițial, cu lance, iatagan și arc cu săgeți, pentru ca mai târziu, ultimul să fie înlocuit cu archebuză (o pușcă primitivă). Cei mai sprinteni la minte și trup erau trimiși la Palatul Sultanului, ca paji, pentru ca mai târziu să ajungă mufiți, viziri sau în harem, secțiunea gay.

      Un mic număr dintre tinerii ieniceri, care dovedeau o aplecare deosebită pentru cifre sau litere, erau aleși pentru a deveni scribi, arhivari sau contabilii oastei de ieniceri, care în vremurile bune, avea peste o sută de mii de membri.

     Printre acești funcționari soldați, un loc aparte îl ocupau poeții ieniceri. Aceștia trebuiau să dovedească în primul rând acel talent mirific de a face stihuri cu osanale aduse lui Allah și Sultanului. Apoi să știe să recite cu voce plăcută la urechile cirobagiilor ortelor ienicerești aceste versuri, în timp ce aceștia gustau șerbet cu apă de trandafiri, lichioruri și fumau ciubuce în care ardea orice, mai puțin tutunul, care a fost adus din America și cultivat în Turcia abia prin secolul al XVII-lea. Priviți cu ochii de acum, acești menestreli orientali erau niște privilegiați ai sorții, care își duceau veacul prin corturile luxoase ale comandanților otomani, în timp ce restul ienicerilor își ostoiau rănile prin corturi confort 3 și cinau cu plutonul, în jurul unei marmite, în care fierbea ciorba, din apă și făină.

    Doar că lucrurile nu stăteau fix chiar așa, Poeții ieniceri erau aleși dintre băieții creștini care dădeau semne că aveau să crească înalți, zdraveni și aveau vocea mai puternică decât a țimbalelor fanfarei. În timpul bătăliilor, ei formau avangarda oastei ienicerilor și aveau misia de a răcni din toată puterea bojocilor versuri care să-l slăvească pe Allah și Sultan, pentru a încuraja oastea din spatele lor. Piepturile lor late, care ascundeau inimile sensibile de poeți orientali, erau primele care primeau săgețile sau plumbii dușmanilor. Talentul de a face stihuri te putea ajuta în viața de ienicer, dar nu îți era de prea mare folos în fața vârfurilor de lance, tăiș de sabie sau lovitură de halebardă. Dacă totuși scăpau cu viață din încleștarea cu armatele ghiaurilor, se dădeau și ei, precum toți ceilalți, la jafuri și omoruri, pentru a strânge cât mai multă pradă, pentru a reuși să se retragă, la pensie, într-un loc liniștit din Dobrogea – poate chiar la Tulcea! – pentru a crește trei capre și scrie versuri sensibile despre apele misterioase ale Tunei, adică Dunăre, în turcește.

    Nicolae C. Ariton

    P.S. 1 – Imaginea de sus reprezintă un ienicer
    P.S.2 –  A doua imagine reprezinta un ienicer pensionar cântând la scripcă
    P.S.3 –  Imaginile sunt „pescuite” de pe internet, fiind libere de copy-right.
Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. 12 Aprilie 2012 10:44

    Am banuit eu ca ceva nu este in regula, fiind o fotografie destul de buna pentru anii 1826, avind in vedere ca armata ienicerilor a fost desfiintata in acest an, mai ales ca imaginile cu ieniceri erau de obicei in grup… pentru o mai buna imagistica, am schimbat imaginea cu alta, care imi place ca seamana putin cu un cadru din filmul lui Liviu Ciulei, Padurea Spinzuratilor … fara a avea insa vreo legatura cu subiectul… multumesc pentru interventie…

  2. Nazare- Abdula Gulten permalink
    11 Aprilie 2012 22:35

    Imaginea ienicerului de sus nu este alta decat imaginea Primului Presedinte al Turciei Moderne Mustafa Kemal Ataturk imbracat in costum de ienicer la un bal dat la Sofia pe cand acesta se afla in functia de atasat militar.

  3. 5 Aprilie 2012 9:54

    Multumesc, deoarece nu citisem Dervisul si Moartea, am inceput sa lecturez acesta carte in urma comentariului dvs. …

  4. 29 Martie 2012 10:25

    🙂 Frumos … citisem ceva informatii despre asta in ” Dervisul si Moartea” , dar nu credeam sa fie chiar un fapt istoric. Linia intai a poetilor …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: