Rumelioți și frânci

     Tiltul articolului nostru de azi pare desprins dintr-un episod Star Trek, cu romulani și klingonieni, dar vă asigur că nu are nici o legătură cu simpaticile etnii extraterestre din și mai simpaticul serial sicence fiction.

    Acum aproape 150 de ani în urmă, pe la 1870, multe corăbii și piroscafuri (nave cu aburi) opreau la Tulcea, făcând popas  din drumul lor în susul sau în josul Dunării. De multe ori, la bordul acestora se aflau occidentali, ajunși pentru prima oară pe aceste meleaguri, privind curioși, dar și speriați, mulțimea de tulceni ce bântuia pe cheiul olandez care întărea malul portului. Veniți pe Dunăre, de la Viena, sau cu poștalionul până la Galați, și apoi îmbarcați pe corăbii, soseau pentru prima oară într-un oraș mare turcesc, așa cum era Tulcea la 1870. În plus erau pentru întâia dată în Rumelia.

    Rumelia era denumirea părții europene a Imperiului Otoman, numele turcesc Rumeli tradus cu Țara romanilor, de la cuvintele rum însemnând roman și el însemnând tărâm sau țară. Rumelia era de fapt, în linii mari, fostul Imperiu Roman de Răsărit, strălucitorul Imperiu Bizantin, cucerit hotar cu hotar de către otomani și culminând cu cucerirea Constantinopolului și transformat în Istanbul.

     Dacă halta la Tulcea a bastimentului ce avea la bord călători occidentali, era mai lungă, unii dintre ei își luau inima în dinți și coborau temători pe țărm, nu rareori ținându-și batista la nas, de frică să nu se molipsească de holeră sau ciumă, care bântuia frecvent în părțile noastre, precum și pe la ei. Ideea occidentului de atunci, era că aceste epidemii intrau în țările lor pe la porțile orientului și se transmiteau mai ales prin aer și apă, motiv de nu se spăla prea des.

     Odată coborâți pe chei, frâncii, cum erau denumiți occidentali de către tulceni, erau înconjurați de o liotă de rumelioți, așa cum îi denumeau occidentali pe cetățenii  din partea europeană a Imperiului Otoman. După o perioadă scurtă de câteva clipe, în care aceștia se studiau precum reprezentanții a două rase extraterestre, rumelioți tulceni se înghesuiau cu tot felul oferte începând cu un pahar de bragă rece, rahat, sugiuc și ajungând la opinci, șalvari sau o cadână grasă și ochioasă într-un tractir grecesc. Dacă frâncul nu avea un baston la el pentru a-i îndepărta pe ofertanții rumelioți, trebuia musai să apeleze la serviciile vreunui zapciu (polițist turc) sictirit de căldură și cu gândul la o narghilea zdravănă într-o cafenea răcoroasă.

     Pentru tulceni, toți acești străini veniți din occident erau simplii frânci, adică creștini catolici, de multe ori numiți și papistași, la modul depreciativ, Papa de la Roma fiind considerat cel mai mare dușman al ortodocșilor, chiar mai mare decât turcii. Dacă aceștia erau francezi, englezi, austrieci sau alte nații nu conta, toți erau frânci, îmbrăcați nemțește cu redingotă și pantalon strâmt.

    Pentru occidentali, toți tulcenii erau rumelioți, necontând dacă erau musulamni turci sau tătari, evrei sau români, până la urmă toți erau arși de soare, purtau pantaloni largi, chiar dacă nu erau șalvari, încinși cu brâie late în jurul mijlocului, cămăși fără guler și pe cap cu fesuri sau căciuli ciobănești, chiar în mijlocul verii.

     Până la urmă, aceste apelative de rumeliot și frânc erau normale într-o vreme în care granițele țărilor abia se conturau iar să-i spui unui tulcean că pasagerul coborât de pe corabie este un bavarez de spiță veche era același lucru cu prezentarea unui surugiu român ca fiind a doua generație de tulcean român mocan, venit din preajma Sibiului. Mult mai simplu era frâncul Alfred Ghunter și rumeliotul Ion Ciobanu.

     Semnat,

     rumeliotul Nicolae C. Ariton

     P.s.1 – prima imagine este o hartă în care apare teritoriul Rumeliei, în care este inclusă și Dobrogea.

     P.s.2 – A doua imagine este o fotografie cu I.L. Caragiale, în costum balcanic, adică un fel de rumeliot.