Sclav în Tulcea, pe la 1870

   Cuvântul sclav din titlu nu este o figură de stil, având înțelesul exact din dicționar: Persoană exploatată și lipsită de orice mijloace de existență, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân care îl socotea drept un obiect al său.

   Pare incredibil, dar în sangeacul Tulcei, la 1870, încă mai erau aproximativ 5000 de scalvi, după cum afirmă guvernatorul (mutesariful) acestuia, Ismail Bey, în memoriile sale, publicate postum, în 1920. Aceasta în condițiile în care toate țările europene aboliseră sclavia de ani buni, în Țările Române, eliberarea robilor făcându-se în perioada 1843-1854.

Continuă lectura

Cu piroscaful la Konstantinoupolis, la 1870, chiar mai devreme…

  

  Dacă vă uitați cu atenție al imaginea de mai sus, se poate observa, pe lângă corăbii și morile de vânt, specific locale, un fuior lung de fum negru, al unei nave cu aburi, ce sosește, sau pleacă, din Tulcea. Gravura a apărut în ziarul englez The Graphic, din data de 23 iulie 1877, și face parte din puținele imagini ale Tulcei din acea perioadă.

Continuă lectura

Zaraflâcuri, piaștrii și multe alte parale

   Dacă legile și obiceiurile otomane din sangeacul Tulcei erau întortocheate, circulația banilor era o mare zăpăceală. În principiu, emiterea și cursul banilor era o problemă de stat a Înaltei Porți, în facto, cei care se ocupau de circulația acestora erau zarafii (un fel de cămătari mai lustruiți sau bancheri mai sărăntoci), care manevrau banii, operațiune ce se numea zaraflâc, în zărăfii, un fel se sedii de bănci, mai amărâte, sau, cum era la Tulcea, sub coloanele Bazarului, pe un scăunel, unde zarafii făceau să sune monedele de aur și argint, ca o invitație la afaceri.

Continuă lectura

Scopiții, acești eunuci voluntari, triști, dobrogeni

    Eunucii au reprezentat de-a lungul istoriei una din cele mai enigmatice figuri. Nenorociți pe viață datorită handicapului fizic, indus, s-ar părea prin mânăstirile bizantine, apoi cele copte din nordul Africii, apoi de tot felul de negustori de sclavi, suferința le era amplificată și de faptul că își petreceau viața prin haremurile musulmane, înconjurați de frumuseți feminine inaccesibile. Cu toate acestea, dintre ei s-au ridicat Mari Viziri sau generali, care au condus destinele Înaltei Porți.

   Nu știm dacă la Tulcea a ajuns vreun eunuc, cu niscaiva afaceri sau conducător de oști. Știm însă că la Babadag, aceștia au rămas perioade lungi de timp, când sultanii plecau în expedițiile militare și își lăsau haremurile, de unde le recuperau la întoarcere. Am avut însă cu siguranță scopiți, acești sectanți creștini, cunoscuți sub numele de „Poporul lui Dumnezeu”, o sectă secretă a căror membri practicau tăierea propriilor organe genitale (la bărbați) și a sânilor (la femei), în  spiritul sublimei și tâmpitei idei că la gonirea lui Adam și Eva din Rai, acești fuseseră căptușiți de către Divinitate cu testicule și sâni, ca o pedeapsă pentru păcatul primordial. Tăierea acestora reprezenta revenirea la „forma” inițial divină a ființei umane. Sau, oamenii trebuie să se asemene cu îngerii, să nu aibă sex, pentru a putea avea spiritul liber.

Continuă lectura

Misterele Dunării, locul al III-lea la ROBLOGFEST 2012

  Castigator roblogfest 2012În perioada 20 martie – 7 aprilie, s-a desfășurat a șaptea ediție a Concursului național de bloguri, intitulat Roblogfest 2012.

  Misterele Dunării a participat la secțiunea cultural, reușind să obțină un nesperat și neașteptat loc al III-lea. Este singurul blog tulcean care a reușit această performanță, motiv de bucurie și mai mare, precum și de mândrie locală. Importanța locului câștigat este sporită și de faptul că www.mistereledunarii.wordpress.com s-a luptat cu o adevărată pleiadă de boguri și blogeri, cu ambiții culturale naționale, în timp ce mistereledunării se limitează la articole cu parfum tulcean, care au fost însă pe gustul exigentului juriu.

   Acest premiu câștigat sperăm să ne ajute în publicarea cărților Tulcea, la 1870 – Adevărata viață a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley și Misterele Dunării – Pierdut în Tulcea, precum și a celor care sunt plănuite a fi scrise în timpul ce va veni.

   Nicolae C. Ariton

  

Tunuri, flinte și praf de pușcă, la Tulcea, anul 1877

  

   Astăzi un episod cu situații extreme, escadrilă de război, tunuri, flinte, guvernatori otomani stresați, briganzi cerchezi și mult praf de pușcă. Adică acțiune sută la sută, doar că spațiul nu ne permite, așa că vom face un rezumat al filmului adevărat desfășurat la Tulcea, în anul 1877, în plin Război de Independență.

Continuă lectura