Skip to content

Scrisoare de la Sulina…

6 Mai 2012

    Cu toate că este aproape vară, reproducem în rândurile de mai jos, o scrisoare trimisă de la Sulina, pe data de 17 februarie, 1857. Era iarnă, Dunărea înghețată, timp frumos, când, brusc a început o furtună… se întâmpla acum 155 de ani și 2 luni.

     Sulina, 17 februarie, 1857

Domnule,

    … Cu regret trebuie să vă informez despre naufragiul unui bric austriac, pe data de 15 a acestei luni și pierderea a 5 vieți omenești. Vremea era remarcabil de frumoasă în dimineața zilei de 15 și multe nave erau tentate să iasă în mare, dar pe la orele 2 au apărut semenele unei furtuni ce se apropia și toate corăbiile au avut timp să ridice pânzele, unele dintre ele lăsându-și o parte din încărcătură în urmă.

   La orele patru, bricul austriac a fost aruncat pe țărm în locul indicat în schița anexată. Imediat ce acesta a ridicat semnalul de primejdie căpitanul Hodge, al micului remorcher cu aburi englez Pelleseir a ieșit în mare să salveze echipajul. Am mers cu el, și acesta a încercat să lege o parâmă de bric, dar fără succes. Barca de salvare a bricului austriac cred că fusese pierdută înainte de a ieși de pe fluviu. Căpitanul Hodge a fost nevoit să renunțe la eforturile sale, de căderea întunericului.

   În dimineața zilei de 16, nu se mai zărea nimic din bric, în afară de cararge, 4 oameni pierind în timpul nopții. Căpitanul Hodge din nou a încercat să-i salveze pe cei cinci oameni rămași și care atârnau de catarge. Un echipaj austriac a fost trimis spre ei cu o barcă aparținând navei de război cu aburi Towers, ca a fost remorcată de Pellesseir, dar nu a izbutit.

   Locuitorii respectabili ai Sulinei, toată dimineața, s-au dus și s-au întors de pe maulul opus naufragiului, ca și cum urmăreau un spectacol de divertisment, nimeni nu s-a oferit să încerce să-i salveze. Acest lucru putea fi realizat destul de ușor cu o barcă și un echipaj pe măsură.

  La ora 10, un alt om a murit, iar cei patrru rămași puteau fi distinct văzuți cu mâinile ridicate implorând ajutor. Căpitanii englezi și echipajele de pe navele engelzești s-au oferit volutari să iasă în mare și să-i salveze, astfel ei au luat o barcă pe care au tras-o pe gheață și au lansat-o la apă aproape vis-a-vis de nava naufragiată.

   În acest timp, echipajul unei nave austriece a ieșit de pe fluviu și a reușit să ia la bord pe trei dintre marinarii lor, lăsând pe unul în urmă.

  Doi căpitani englezi s-au urcat într-o barcă cu proprii oameni, dar din nefericire tocmai când au ajuns aproape de corabia naufragiată ceva s-a rupt, barca și-a pierdut direcția și nu a mai fost în stare să ajungă la corabie, fiind din nou duși de curent. În acest timp valurile erau așa de mari, încât deși nava naufragiată se afla la o depărtare de ¼ de milă de țărm, bărcile și echipajele nu puteau fi văzute împreună aproape jumătate de minut. Barca care îi salvase pe cei trei marinari a încercat din nou să-l recupereze pe celălalt, dar nu a fost în stare să ajungă la el.

   Barca englezilor a fost apoi trasă pe gheață și lansată la apă a doua oară, dar mai sus, și de data aceasta au reușit să recupereze omul de la bordul navei naufragiate. Un marinar a murit undeva pe arboradă, iar trupul său neînsuflețit încă se află acolo.

  Toți căpitanii englezi s-au srăduit să salveze omul, în timp ce austriecii s-au ținut la distanță, cu execpția unei bărci și a unui echipaj, deși mateloții erau proprii lor conaționali. Căpitanul Stewart și Strachan, ambii au ieșit de două ori cu barca în mare. Acestora li se datorează cele mai mari elogii cât și bravilor confrați care atât de curajos și-au riscat viețile ca să-i salveze pe cei trei nefericiți

   Vă transmit numele echipajului care a ieșit în mare și cred că merită să fie recomandați Societății umanistice pentru a primi medalia acesteia. Ei s-au comportat într-un mod demn de țara lor și dacă împrejurările unui astfel de act de bravură ar rămâne necunoscute va face probabil o proastă impresie.

   Este lamentabil că nu sunt luate măsuri pentru a salva viețile marinarilor care naufragiază pe această coastă, există o barcă de salvare aici, dar ei spun că nu funcționează, se pare că este păstrată doar de paradă și se bănuie că nu este nimeni să o manevreze. Însă acest lucru nu ar impiedica ca barca să fie folosită, cum aici există întodeauna echipaje engelzești care nu vor refuza să-și ofere serviciile în asemenea situații de urgență.

   Piloții greci din serviciul Austriei nu au făcut nici-o încercare să-i salveze pe acești oameni. Un pilot austriac a ieșit cu Pelleseir, dar abia a scăpat cu viață. Căpitanul Hodge a acordat un mare ajutor în lansarea bărcii pe data de 16, ca și în încercările sale anterioare cu vasul său cu aburi. Barca era foarte grea și doar cu foarte mare dificultate locuitorii Sulinei au dost înduplecați să acorde o mână de ajutor pentru lansarea bărcii sau să o târască pe gheață, deși stăteau acolo cu sutele, iar oamenii le implorau ajutorul de pe nava naufragiată.

   Vă transmit numele căpitanilor și membrilor echipajelor care s-au comportat atât de nobil și am încrederea că veți avea bunătatea de a avă interesa personal să obțineți medalia Societății Umanistice pentru ei

   Edward Stephens

Caporal, clasa a II-a, Royal Engineers

 

Denumirea navei

Numele marinarilor De câte ori au ieșit în mare
Susan Captain Stewart De două ori
James Garry De două ori
William Patterson De două ori
James Brown De două ori
William Henderson De două ori
Isaac Strachan De două ori
Barbaras Captain Strachan De două ori
Robert Daveson De două ori
William smith De două ori
John Brown De două ori
Circassian John Johnson De două ori
Robert Stephenso Thomas Knight De două ori
George Michell O singură dată
Durro Alexander Clark O singură dată
Stephen Williams O singură dată
Francis Drake De două ori
Peter Exham De două ori
Leonard Wright Thomas Lunn O singură dată
Keafer Mearle O singură dată
Charles Williams O singură dată

   În primul rând, îmi cer scuze pentru articolul destul de lung de astăzi, dar nu m-am îndurat să ciopârțesc frumusețe de scrisoare, scrisă de caporalul englez Edward Stephens, superiorului său, colonelul John Stokes, comisarul englez în proaspăta înființată Comisie Europeană a Dunării. Scrisoarea a fost trimisă de la Sulina la Galați, acolo unde se afla sediul Comisiunii și a colonelului Stokes. Caporalul fusese detașat împreună cu alt coleg la Sulina, în toamna anului 1856, pentru a observa și pregăti terenul viitorului șantier de amenajare a canalului Sulina.

   De remarcat stilul epistolar a lui Edward Stephens, care nu era ofițer, dovadă a gradului ridicat de pregătire a armatei britanice. Dar și subiectivsmul unor informații, astfel, Edward nu ne spune nici un nume despre marinarii austrieci decedați sau salvați. De asemenea, Sulina, în 1857, nu era decât un avanpost militaro-comercial, localitatea fiind distrusă de flota engleză în vara anului 1854, ca represalii a împușcării mortale a căpitanului Hyde Parker. Din acest motiv, locuitorii Sulinei, la care face referire englezul, nu erau altceva decât o adunătură de marinari aventurieri, care se ocupau cu traficul navelor, hoții, escrocherii și acte de piraterie. La toate cele spuse mai sus, adăugați și resentimentele dintre greci, englzi, austrieci și ruși, după abia încheitatul Război al Crimeii.

   Nicolae C. Ariton

  Scrisoarea și informațiile din acest articol au apărut în cartea domnului Tudose Tatu, Împrăștiatele povești ale Portului de Aur, editura Sinteze, 2006, motiv pentru care îi mulțumim sincer.

  Imaginile sunt gravuri apărute în presa vremii, în anii 1850…

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: