Skip to content

Povestea galbenului calp

29 Mai 2012

   Turcul tulcean Ibrahim era atât de sărac, că nu avea nici măcar harem, ci doar o nevastă și cinci copii.

  Acum, își adunase întreaga familie să privească, pentru ultima oară, giuvaerul familiei. Era un Galben de Istanbul, nou și lucios, pe care Ibrahim îl câștigase în urmă cu doi ani, când în timpul unei epidemii de holeră muncise ca un nebun să încarce o mie de butoaie de vin, pline cu Negru de Sarichioi și Somoveancă, pe o corabie ce pleca pe șest la Constantinopol, încălcând toate interdicțiile de navigație pe Dunăre. Riscase atunci câteva luni de închisoare și douăzeci de bastoane la tălpi, dacă ar fi fost prins, dar, în final, totul se terminase cu bine și câștigase frumosul galben.

  Îl așezase pe pervazul singurului geam al unicei camere a casei, care în loc de sticlă avea o bășică de sturion bine întinsă și prin care trecea o lumină albă, ușor tulbure. Îl mai învârti de câteva ori, spre bucuria copiilor și lacrimile nevestei, după care îl vârî adânc în brâul lat și ieși pe ușă, fără să spună nimic. De data aceasta plângeau toți, de la mic la mare.

   La începutul iernii se îmbolnăvise de șale, după ce descărcase, în portul bântuit de Crivăț, o corabie din Inglitera, plină de potcoave și coase din fier. Nu mai putuse să muncească mai mult de două luni și nevastă-sa se împrumutase la toate rubedeniile pentru a cumpăra cele trebuincioase în casă. Acum cobora pe ulița îngustă și întortocheată a mahalalei turcești, îndreptându-se către Bazar, acolo unde își aveau locul zeci de zarafi, pentru a găsi unul căruia să-i vândă galbenul.

  Zaraful Ismail îl aștepta parcă musai pe el. Stătea pe un scăunel jos, rezemat de una din coloanele bazarului, având prinsă de piepții caftanului tezkereaua de zărăfie, dată de mutesariful și cadiul Tulcei. Părea că mai mult se încălzește la soare decât face pazarlâc, dar cum îl zări, îi zâmbi cu gura știrbă printre firele albe ale bărbii. Allah făcuse ca cei doi să se întâlnească și să facă afaceri împreună.

  -Allah să te ocrotească, zaraf bey, spuse Ibrahim, înclinându-se ușor

  -Allah să fie cu noi, răspunse zaraful Ismai, cercetându-l curios pe mușteriul din fața sa.

  -Vreau să vând un Galben de Istanbul, pe mulți kuruși. Este cel mai frumos galben  făcut vreodată, se lăudă Ibrahim. L-am păstrat cu grijă și l-am uns cu grăsime de pește, ca să nu-și piardă luciul. Și spunând acestea strecură în mâna uscată a zarafului giuvaerul de galben.

   Zaraful îl mirosi mai întâi apoi îl privi în lumina soarelui.

  -Într-adevăr, l-ai uns bine cu untură de pește. L-ai primit noaptea, nu-i așa? Îl vârî în gură, încurcându-se câteva clipe în firele de barbă, aproape pierzându-l în gura știrbă, căutând un dinte bun ca să încerce moliciunea aurului. E calp, zise zaraful, scoțând de sub limbă și dându-i lui Ibrahim un alt galben, identic cu primul. Cel adevărat îi rămăsese în gură, cu gustul insuportabil de untură de pește, care îi aducea aminte de copilăria în care era obligat să înghită câte o linguriță de untură de pește pentru a se întrema

  -Minți, pezevenchi bătrân, mârâi acesta furios, învingându-și mâna în barba zarafului. Acesta i-o îndepărtă cu blândețea vârstei, nu înainte însă de a înghiți galbenul adevărat a lui Ibrahim.

  -Îți înțeleg supărarea, dar banul tău este un galben calp făcut de frâncii venețieni. Este plină Împărăția Sultanului de ei. Sunt  atât de bine făcuți încât nici deferdarii noștri nu-i pot deosebi la prima vedere. Doar că au un sfert mai puțin aur și mai mult cupru, motiv pentru care se vinde cu nouăzeci de kuruși în loc de o sută douăzeci. Asta dacă nu te află zapciul și ți-l confiscă și-ți dă în schimb zece bastoane la tălpi.

  -Și eu ce fac acum? întrebă Ibrahim în timp ce învârtea, cu silă, galbenul între degete.

  -Ți-l cumpăr cu optzeci și cinci de kuruși, îi propuse zaraful Ismail.

  -Zicei că valorează nouăzeci.

  -Și eu ce mănânc?

 -Și așa n-ai dinți. Dă-mi optzeci și opt.

 -Optzeci și șase ,și zi mulțumesc că nu a fost un calp brașovean, care nu făcea nici 10 kuruși. Dacă vrei mai mulți, mergi în port. Cu calpul tău poți să cumperi jumătate de baniță de kuruși din aramă, brașoavene ieftine și bune, până te prind zapcii. După ce-i plăti banii promiși, zaraful se ridică cu greu de pe scăunel și îi spuse lui Ibrahim:  Hai să-i mulțumim lui Allah pentru acest negoț cinstit și să-ți ofer o narghilea veselă cu aromă de vin de-al ghiaurilor, ca să te mai întremezi. În timpul acesta, îți voi zice povestea banilor calpi făcuți de venețieni și brașoveni.

  Nicolae C. Ariton

  1.imaginea de sus este tabloul Piata din Tulcea, de Nicolae Darascu, 1916

  2.a doua imagine este o pictura flamandă reprezentând parabola talanților

  3.tezkereaua de zărăfie, act de cămătărie eliberat de o autoritate otomană

  4.mutesariful și cadiul , guvernator și judecător, din limba turcă

  5.pazarlâc, activitate de comerț în bazar, din limba turcă

  6.calp, fals, în limba turcă

  7.deferdar, funcționar otoman care se ocupa de finanțe

  8.Negru de Sarichioi și Somoveancă, soiuri de vin tulcene, dispărute în urma filoxerei de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: