Skip to content

Povestea banilor calpi, făcuți de venețieni și brașoveni

6 Iunie 2012

   Unul din semnele că lucrurile nu mergeau bine în Împărăția Sultanului, precum și în sangeacul Tulcei, pe la 1870, era faptul că era mare încâlceală cu banii otomani. Înalta Poartă bătea monedă și veghea cu vigilență maximă cursul oficial impus, ce trebuia respectat cu strictețe de către zarafi, acești comercianți de bani. Imperiul era însă uriaș și problemele economice și politice pe măsură. Astfel, otomanii, sub influența englezilor, înlocuieseră galbenul cu lira de aur, alcătuită din 100 de kuruși, cărora oamenii le mai spuneau piaștrii sau aspri, așa cum se numiseră principalele monede, aflate în circulație, de-a lungul timpului. Pe lângă aceștia, prin Imperiu mai circulau zeci de monede de aur, din întreaga lume, pentru care exista un curs de schimb impus de Sultan, dar arareori respectat, cu toate că pedepsele erau crunte.

   În Tulcea, aflată la marginea Imperiului Otoman, cu România, Rusia și Balcanii în coaste, plus Comisia Europeană a Dunării și o adevărată hoardă de comercianți din întreaga Europă, circulația banilor stătea chiar mai rău decât la Constantinopol, din cauza calpuzanilor care erau în frumosul nostru oraș ca la ei acasă. Trebuie doar să specificăm că Tulcea nu era cine știe ce sediu al falsificatorilor de bani, numiți calpuzani în Imperiul Otoman, ci era mai mult un fel de poartă de intrare a banilor calpi, profitându-se de comerțul intens și de miile de bastimente care plecau și veneau la Constantinopol.

   Banii falși puși în circulație de către falsificatori erau de trei feluri: amestecați, ușori sau cu scriptura prefăcută. În prima categorie intrau banii în care aurul era „spurcat” cu alte metale inferioare, în a doua categorie erau monedele care nu ajungeau la „cumpănă”, adică la greutatea etalon al monedei respective, fiind mai ușoare, iar a treia, erau monedele care respectau primele două criterii de compoziție și greutate, dar erau „bătute” neoficial și, deci, inscripționate fals de către capluzani.

   Toate acestea erau pedepsite de către Cadiul orașului cu condamnarea la moarte prin decapitare și arderea corpului făptașului. În plus, acestuia i se confisca întrega avere și casa în care se înfăptuise calpuzanlâcul. Dacă era personă avută și cu trecere la ototmanii de la Konak, pedeapsa putea fi mai ușoară, respectiv tăierea mâinii drepte (uneori, chiar a ambelor), închisoare pe o perioadă nedeterminată de timp, sau dacă reușea să plaseze niște peșcheșuri consistente acolo unde trebuie, uneori chiar la Constantinopol, pedepasa să fie doar o bătaie zdravănă, la tălpi, în public.

   Capulzanii monedelor din aur erau bănuiți a fi chiar cei care lucrau în monetăria imperială otomană și care pentru a-și rotunji veniturile apelau la calpuzanlâc, prin așa numită tehnică fourée, care consta în aplicarea unei folii de aur peste un miez de cupru. Cei mai renumiți falsficiatori de monede erau însă venețienii, a căror tehnică era impecabilă, de multe ori monedele lor fiind mai frumoase decât originalele, tehnica favorită a acestora fiind amestecul aurului cu alte metale, de obicei, în proporții care nu depășeau 30 de procente, astfel încât falsurile erau greu de depistat și de multe ori acești bani calpi circulau aproape oficial, în paralel cu cei adevărați.

   Falsificarea kurușilor (piaștrilor) cu valoare mai mică era specialitatea breslașilor brașoveni, cunoscuți ca meșteri pricepuți în tot ce însemna produse manufacturiere ale timpului. Există informații că aceste monede falsificate de brașoveni, numite de multe ori și brașovence (cu posibila origine a cuvântului „brașoave”, ca o variantă a „minciunii”), se vindeau prin portul Tulcei cu banița, pentru cei interesați.

   Din când în când, în vasta rețea de capulzani mai intra și câte un țigan fierar, viclean și hoț, dornic de înavuțire și de trai otoman cu harem, șerbet și narghilea. Aceștia se mulțumeau să falasifice parale și lescțăi, subdiviziuni ale kurușului, fabricate din cupru, falsurilor fiind simple parale de tinichea.

  Nicolae C. Ariton

1.Articol scris în urma unei discuții cu Dan Arhire, Aurel Stănică și Lidia Vișan.

2.calp, fals, în limba turcă, referitor la bani.

2.calpuzan, falsificator de bani, în limba turcă.

4.calpuzanlâc, falsificare de bani, în limba turcă.

5.Konak, denumirea dată de tulceni Palatului Pașei, sediul guvernatorului otoman al sangeacului Tulcea, până la 1878, astăzi, Muzeul de Artă Tulcea.

6.piastru, kuruș, moneda curentă în Imperiul Otoman, inițial s-a numit aspru (denumire moștenită din Imperiul Bizantin), apoi piastru, apoi kuruș, în vorbirea curentă, otomanii foloseau toți termenii.

7.para, subdiviziune a unui kuruș, acesta având 40 de parale, 1 para avea 2 lescăi.

8.imaginile reprezintă: monedă de aur de 100 de kuruși, monedă de 40 de parale, Sultanul Mahmud al II-lea, sub care circulau monedele respective.

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Vali permalink
    13 Iunie 2012 13:43

    Felicitari pentru blog. Excelent! De multe ori am ramas pe ganduri la cum ar fi aratat Tulcea daca nu ar fi venit peste noi napasta comunista, vechiul bazar, cladirile cu farmecul lor din alte timpuri, citeva strazi inguste si intortochiate… Poate am fi avut si noi o identitate, fie si influentata puternic de turci. Mai bine asa decat dezradacinata de rusi!
    Felicitari si pentru viitoarea carte, pe care abia astept sa o cumpar. Chiar daca personajul principal se numeste Aristotel Platon Cantemir!!!! Sper sa nu fie cam exagerat… Voi citi si voi vedea. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: