Frecatul mentei la tulceni, pe la 1870

    Una din cele mai cunoscute expresii la români este „a freca menta”, cu înțelesul de „lene, comoditatea, muncă în dorul lelii…”. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în viață, expresia de care discutăm conține o parte adevăr iar restul descrierea unui obicei balcanic de a fenta munca, într-un limbaj colorat, cu pierderea în timp a înțelesului original al expresiei în sine.

    De fapt, încă din Grecia Antică, exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut și, probabil, pentru a respecta niscaiva ritualuri precreștine. Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, au dus acest obicei și în alte regiuni, inclusiv în București și chiar în Tulcea, unde au existat în permanență comunități puternice ale acestei etnii. Familiile înstărite de români, în permanență amatoare de rafinamente și etichete de comportament în societate, au adoptat cu iuțeală acest obicei de a freca masa cu frunze de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii și senzația de răcoare pe timpul caniculei verii.

Continuă lectura

Lazii, un popor dobrogean uitat…

    Unul dintre cele mai misterioase popoare care au trăit în Dobrogea au fost lazii. Relativ puțin numeroși, aceștia au fost numiți generic „turci” de către populația creștină din Dobrogea, sau necredincioși, când erau supărați pe ei. Motiv pentru care și musulmanii îi numeau, la rândul lor, pe creștini ghiauri.

    Alături de tătari și cherchezi, lazii erau (și sunt) o etnie diferită de aceștia, avându-și obârșia pe coasta Mării Negre, provenind din două grupuri, unul constituit inițial în zona rusească, iar altul, între Turcia și Georgia. În timpul imperiului Bizantin, au fost creștinați, pentru ca, apoi, sub dominația Imperiului Otoman să treacă la islamism. Războaiele dintre cele două imperii, a făcut ca o parte din lazii din zonă să migreze, sau să fie deportați, către alte teritorii ale Înaltei Porți, aflându-se aproximativ în aceiași situație cu poporul cerchez, deportați mai întâi din Rusia, apoi din Dobrogea. Au avut chiar o mică țară, numită Lazistan și o perioadă de timp, sangeacul Lazistan, situată în sudul Mării Negre, la granița cu Georgia. Din 1925, sangacul lazilor a fost inclus în teritoriul Turciei, fără prea multe referințe la identitatea acestora. Continuă lectura

Caraghioslâcuri tulcene, pe la 1870

    Fără nici un fel de îndoială, în luna august, adică în plin Ramadam, tulcenii se țineau de caraghioslâcuri. În principiu, această ocupație ar fi trebuit să o aibă doar turcii și tătarii, dar cum caraghioslâcurile erau deosebit de ispititoare, printre spectatorii se mai amestecau și creștini și evrei.

    Dacă înțelesul cuvântului românesc caraghios este cunoscut de noi toți, nu prea mulți știu că el provine din limba turcă, karagöz, „ochi negrii” în traducere exactă, dar de fapt fiind numele unui personaj comic otoman, un fel de bufon, provenind din suprema distracție a turcilor, caraghioslâcul, adică un fel spectacol de păpuși (marionete).

    Într-o societate musulmană extrem de rigidă privind distracțiile în public, una din puținele forme de spectacol acceptată era carahioslâcul, care consta în jocul unor păpuși marionete  în spatele unui ecran translucid și puternic luminat. Continuă lectura

Lansare 2… Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată…

În ziua de 08.10.2012, a avut loc lansarea pentru prieteni a volumului Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley. Evenimentul s-a desfășurat la Casa Cărții, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea, la sala de festivități, începând cu ora 18,00 (cu aproximație). Au participat aproape 100 de invitați, câțiva fiind nevoiți să asiste în picioare, din lipsă de locuri, motiv pentru care îmi cer scuze și promit ca data viitoare să fim mai atenți la acest aspect. Au luat cuvântul directoarea bibliotecii, doamna Luciana Jipa și domnul profesor Gheroghe Bucur. Au fost reprezentanți din toate generațiile: de la vârsta senectuții până la bebeluși (aduși, bineînțeles, de mamele lor), un semn bun pentru continuitatea istoriei tulcene. Mai jos, puteți vizualiza câteva zeci de imagini de la lansarea cărții. Pentru cei care nu au reușit să ajungă la eveniment, începând de marți, 09.10.2012, cartea se poate găsi la librăria de la Casa Cărții și la Acvariu (puțin mai scumpă, datorită tva-ului și comisioanelor de rigoare).

Nicolae C. Ariton Continuă lectura

INVITAȚIE

         Ce ar fi să aveți posibilitatea de a citi o carte – cu un număr mic de pagini, pentru a nu vă plictisi și nici obosi – din care să aflați lucruri atât de interesante despre Tulcea, încât să vă facă să oftați de plăcere.

   Oare, Nifon Bălășescu a venit la Tulcea, în 1870, la înaintata vârstă de 64 de ani, doar pentru a construi școli? Ca față bisericească, înaintată în vârstă, de ce nu s-a preocupat mai mult de construirea de biserici românești în Dobrogea, care erau foarte puține, și s-a ocupat doar de școli și  rapoarte privind numărul de români din Dobrogea și Balcani?

   Cine au fost acești guvernatori otomani, numiți mutesarifi, care între 1864 și 1877, au condus destinele întregii Dobroge de la Tulcea? Erau ei doar niște avari, care își cumpărau posturile la Istanbul, sosind la Tulcea, înconjurați de o liotă de rubedenii și creditori, porniți doar pe ciubucuri și bacșiș?

   Charles Augustus Hartley a fost doar un inginer englez, înnobilat de Regina Angliei pentru reușita lucrărilor hidrotehnice la Canalul Sulina? De ce timp de mai bine de zece ani, a susținut cu tărie că doar Canalul Sfântu Gheorghe este singurul în care merită să se investească pentru a deveni navigabil?

   La toate aceste întrebări vom încerca să răspundem în paginile acestei cărți. Poate unele răspunsuri sunt fantasmagorice, fără nici o bază reală, pentru că, de fapt, tot acest volum nu este altceva decât o capcană pentru cititori, cu scopul de a-i face să citească cu sufletul la gură despre istoria Tulcei.

   Nicolae C. Ariton

Oficial, a apărut „Tulcea, la 1870… !”

    Luni, 01.10.2012, ora 18,00, a fost lansat oficial volumul „Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley”. A fost o lansare tehnnocrată, la care au participat doar scriitori, bloggeri, istorici și reprezentanți media. Prietenii Misterelor Dunării nu trebuie să fie supărați, deoarece luni, 08.10.2012, ora 18,00, la Casa Cărții, etajul I, sala de festivități, va fi lansarea pentru… prieteni. Urmăriți articolele de pe blog și facebook pentru a afla noutăți în legătură cu acest eveniment. Până atunci puteți vizualiza câteva fotografii de la evenimentul de luni.

   Nicolae C. Ariton Continuă lectura