Skip to content

Caraghioslâcuri tulcene, pe la 1870

12 Octombrie 2012

    Fără nici un fel de îndoială, în luna august, adică în plin Ramadam, tulcenii se țineau de caraghioslâcuri. În principiu, această ocupație ar fi trebuit să o aibă doar turcii și tătarii, dar cum caraghioslâcurile erau deosebit de ispititoare, printre spectatorii se mai amestecau și creștini și evrei.

    Dacă înțelesul cuvântului românesc caraghios este cunoscut de noi toți, nu prea mulți știu că el provine din limba turcă, karagöz, „ochi negrii” în traducere exactă, dar de fapt fiind numele unui personaj comic otoman, un fel de bufon, provenind din suprema distracție a turcilor, caraghioslâcul, adică un fel spectacol de păpuși (marionete).

    Într-o societate musulmană extrem de rigidă privind distracțiile în public, una din puținele forme de spectacol acceptată era carahioslâcul, care consta în jocul unor păpuși marionete  în spatele unui ecran translucid și puternic luminat.

   Dacă la Constantinopol și în marile orașe din imperiul otoman existau săli de spectacole, trupa de caraghioslâc trebuia să improvizeze spectacolul de la Tulcea într-una din magaziile goale din port. În apropierea ecranului fabricat din piei de animal, prelucrate pentru a deveni translucide, erau cele mai bune și mai scumpe locuri. Nu existau scaune, ci doar câteva covoare și saltele înguste. Majoritatea specatatorilor își aduceau de acasă covoarașele de rugăciune și perne, pentru a sta cât mai comod.

    La primul specatcol, care începea după cântecul muezinului și salva de tun care anunța sfârșitul postului diurn a Bairamului, adică pe înserat, publicul spectator era format din copii și femei. Scenariul acestui prim spectacol, avându-l ca personaj princial pe Karagöz, era de inspirație eroică și educativă. În timpul spectacolului se consumau zaharicale, șerbet, apă de trandafiri și bragă rece.

    După miezul nopții, când se mai răcorea puțin aerul, începeau spectacolele pentru bărbați. De data aceasta erau comedii ușoare, uneori destul de vulgare, având ca personaje principale pe cadiu (judecătorul otoman), zapciul (polițistul), femei de diferite categorii, diplomați străini (frânci) și, bineînțeles, nelipsitul Karagöz. În timpul reprezentațiilor se servea cafea din partea casei, pentru ca spectatorii să nu adoarmă, iar ciubucele din dotarea personală fumegau de zor, scoțând adevărați nori de fum, care aveau menirea de a alunga și țânțarii.

    Nu se știe exact când și cum a apărut spectacolul de Karagöz la otomani. Este acceptată ideea că forma lui este inspirată de reprezentațiile chinezești de lumini și umbre. Există dovezi că Karagöz se juca la curtea Sultanului încă din secolul al XVI-lea. Astăzi fiind o formă de divertisment aproape uitată, el mai jucându-se prin Turcia și alte țări arabe, mai mult ca o curiozitate.

   Într-un articol viitor, vom prezenta în rezumat unul din zecile de scenarii care constiuiau deliciul publicului, inclusiv al celui tulcean, în zilele de sărbătoare.

   Nicolae C. Ariton

   1. imaginea 1 reprezintă un desen de epocă, apărut în presa vremii, cu un spectacol de Karagöz… se pooate observa ca era unul din spectacolele de „matineu” pentru copii, show-ul adevărat începând după miezul nopții, doar pentru bărbați.

   2.imaginea 2 este  de la un spectacol de Karagöz, din zilele noastre…

Anunțuri
8 comentarii leave one →
  1. 13 Noiembrie 2012 18:49

    Cu multa placere, incerc sa gasesc mereu subiecte interesante…

  2. 9 Noiembrie 2012 22:09

    articolul asta mi-a placut tare mult! multumesc, domnule!

  3. 5 Noiembrie 2012 14:00

    Deci, Caraghioslacul a supravietuit pina de curind prin zona noastra… multumesc pentru interventie si amintire…

  4. 4 Noiembrie 2012 12:07

    la gradinita nr 2 cu orar prelungit, dna educatoare (pe vremea aceea tovarasa) ne facea asemenea prezentari de povesti. scena o improviza dintr-o masa de picioarele careia lipea o coala mare alba de hartie. personajele erau lipite pe niste tije metalice.
    foarte frumos (mai ales ca pe vremea aia aveam doar 5 minute de desene animate cu Mihaela si Azorel).

  5. 21 Octombrie 2012 19:09

    Mă bucur că articolele postate pe misterele dunării le citiți cu atâta plăcere… mulțumirea unui cititor ca dumneavoastră constituie combustibilul necesar pentru viitoarele articole, care ascund în spatele lor multă, multă muncă. Mulțumesc.

  6. 21 Octombrie 2012 19:07

    Mulțumesc pentru interesul constant față de blog… înseamnă că încă nu am devenit plictisitor :-)… Cât privește frâncii, aveți dreptate, era denumirea generică pentru toți creștinii, în mod special pentru occidentali, pe care otomanii nu-i puteau deosebi, așa că le spuneau la toți frânci, francezii fiind printre primele națiuni occidentale ce s-au apropiat de Înalta Poartă.

  7. 17 Octombrie 2012 20:44

    Citind genul acesta de articole, reusesc cumva printr-o metamorfoza, sa trec intr-o dimensiune de mult uitata, fie si pentru cateva clipe. Sunt imagini dintr-un exercitiu al fiecarui individ, ce pot da nastere unui scenariu deosebit, desi, poate au fost de o simplitate formal saracacioasa pentru zilele noastre, totusi, prin randurile citite, ele capata o nuanta aparte, un curcubeu intr-o lume monochroma……. Felicitari!

  8. 16 Octombrie 2012 10:39

    Interesant articol, ca de obicei 🙂 O singura observatie : din cate stiu eu, franci era termenul general folosit pentru toti crestinii nu neaparat numai pentru diplomatii straini. Daca nu e asa, mea culpa. Toate bune !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: