Skip to content

Hai-Hui, noaptea prin Tulcea, la 1870

18 Noiembrie 2012

   În preajma anilor 1870, pe timp de noapte, Tulcea era luminată feeric. Dacă noaptea era senină ! Atunci, lumina lunii și a stelelor era reflectată de către apele Dunării și o strălucire argintată era aruncată asupra orașului cocoțat pe colinele din apropierea fluviului.

   În restul nopților, tulcenii își iluminau ulițele și gospodăriile cum puteau. Astfel, în fața Konakului (actualul Muzeu de Istorie) și a altor câteva clădiri importante din oraș erau montați stâlpi cu felinare, de care avea grijă un lampagiu. Acesta le aprindea la căderea nopții și le stingea în zori, o dată cu cântecul muezinului din vârful minaretului geamiei Azzizi, care îi chema pe musulmani la rugăciunea de dimineață. Flacăra felinarelor era produsă prin arderea uleiului de măsline sau seu de oaie, pentru că nu se putea ca într-un oraș al Sultanlui, cum era Tulcea, să fie luminat cu flacăra păgână a seului de porc (petrolul lampant s-a inventat ceva mai târziu).

   Prin fața caselor gospodarilor mai înstăriți erau stâlpi cu felinare particulare, care ardeau după toanele și darea de mână a acestora.

   Pe timp de furtună, lampagiul avea obligația să le stingă pe toate, pentru a feri orașul de incendiile pe care le-ar fi putut produce un asemenea felinar smuls de vânt și purtat spre acoperișurile de stuf ale caselor.

   Pe ulițele înguste ale mahalalelor, noaptea, putei să mergi și cu ochii închiși, pentru că era la fel de întuneric. Bezna era spartă doar de câte o caraulă care își făcea rondul cu un felinar aprins. Prin casele sărace, oamenii își luminau odăile cu opaițe alimentate cu seu de oaie sau porc, după religie. La cei mai pricopsiți, puteai să găsești lumânări din ceară, frumos mirositoare (încă nu se inventase parafina industrială) și în întreg Imperiul Otoman era vestită ceara verde românească, care era, probabil, un amestec de ceară din miere de albine și esență de brad, care dădea o aromă sublimă încăperilor unde ardea.

   Cu trecerea anilor, uleiurile vegetale și animale au fost înlocuite cu petrolul lampant și minunea de luminat, numită lampă.

   Mulți ani, mai târziu, când oficialitățile orașului au început să fie alese prin votul comunității, primul lucru pe care îl realizau noii aleși era să mute stâlpii de iluminat public în fața caselor lor. Deh, obiceiuri balcanice pe malul Dunării, la Tulcea.

   Nicolae C. Ariton

   imaginea 1, de sus, este o fotografie a unui lampagiu pe o uliță din Salonic, oraș otoman, așa cum era și Tulcea pe la 1870, imaginea provine din muzeul Universității din Salonic.

  imaginea 2, de jos, o fotografie din lumea largă, cu un lampagiu în timpul zilei, alimentând o lampă de iluminat stradal, butoiul din huluba din planul doi, conține combusitibiliul, probabil petrol lampant, care și-a la Tulcea a înclocuit uleiul de măsline ce se ardea în felinarele stradale.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Fanaragiu de neam permalink
    28 Ianuarie 2017 10:57

    Aferim! Frumos articol!

  2. 20 Noiembrie 2012 13:00

    Fina observatia 🙂 … din nefericire, chiar asta stau lucrurile… din pacate, alesii se muta destulde repede…

  3. Valentin permalink
    19 Noiembrie 2012 9:52

    Scapau mai „ieftin” atunci; acum „oficialitatile” muta argintii in conturile lor… cu tot cu banca! Vrei asfalt, canalizare, apa, curent? Roaga-te sa fie ales vreun vecin din zona! Si sa nu se mute! :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: