O nouă mică lansare de Tulcea, la 1870…
3 decembrie 2012
În ziua de 03.12.2012, pe la orele 11,00, aproape fix, împreună cu doamna învățătoare Florica Ilie, și elevii clasei a a IV-a C, de la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea, am organizat a patra lansare a cărții Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley. A fost o întâlnire plină de învățături, și învățăminte, atât pentru elevi cât și pentru autor. Mai jos, câteva fotografii de la eveniment.
Nicolae C. Ariton
6 comentarii
leave one →
Pe deplin de acord, mai ales că și eu sunt un pasionat cititor de carte electronică, în mod special franceză, de pe amazon.fr, care dacă nu ar fi existat, probabil că nu aș fi avut cum să o procur, sau ar fi fost foarte complicat. Mesajele dumneavoastră m-au făcut să mă gândesc chiar la modul serios la editarea electronică a acestei cărți. Până atunci, îi urz lui Tin TiR multă sănătate și drumuri liniștite…
ApreciazăApreciază
O varianta electronica ar fi mai usor de achizitionat atat in Romania cat si peste hotare .
Astept cu nerabdare , poate intr-un viitor nu prea indepartat…
ApreciazăApreciază
Corect, cea mai frumoasa scoala din lume… data viitoare cind o vizitez, voi face mai multe fotografii, pentru rememberul personal 🙂 …
ApreciazăApreciază
Ma tot macina si pe mine gindul variantei ebook, publicat pe amazon.com… problema este ca sunt destul de putini cititori de carte electronica pe la noi, asa ca inca ma gindesc… orcium, multumesc pentru interes si idee…
ApreciazăApreciază
Cea mai frumoasa scoala din lume! Pe langa amintirile trezite in mine, pot spune ca va si invidiez vazandu-va acolo, locul si perioada cea mai frumoasa a vietii mele………
ApreciazăApreciază
pe cand va fi si o varianta ebook ?
ApreciazăApreciază