Skip to content

Povestea fesului…

16 Decembrie 2012

    hamali butoaieDacă priviți cu atenție o imagine cu tulceni pe la 1870, cu siguranță veți vedea cel puțin câțiva care poartă în vârful capului un fel de cipilică în formă de trunchi de con, de culoare roșie. Acestea erau faimoasele fesuri otomane, purtate bineânțeles de către toată populația masculină musulmană, de la mic la mare. Doar ici, acolo, mai puteai întâlni câte un bătrân sau un tătar foarte sărac care nu-și putea permite să-și cumpere un fes, și atunci umbla purtând înfășurat în jurul capului o bucată de pânză, așa cum făcuseră osmanlâii sute de ani.

    Povestea fesului este plină de mister și aventuri. În primul rând nu prea se știe exact cine a inspirat forma și dimensiunile sale. Unele voci afirmă că este de inspirație grecească, existând mărturii în acest sens că un fel de bonete tronconice, cu șnur, purtate de greci încă de acum 2000 de ani. Turcii susțin că este de fapt vorba despre o piesă din ținuta militară a soldaților otomani, un fel de mini cască de oțel, pe care ienicerii o purtau pe cap, sub zale, pentru a-i proteja împotriva loviturilor de sabie din această zonă a corpului.MahmutII inventatorul fesului

   Ceea ce se știe precis este faptul că în în anul 1826, Sultanul Mahmud al II-lea, în încercarea de a moderniza armata otomană, impune uniforme noi soldaților, inspirate după cele occidentale și ca acoperământ pentru cap, fesul. El însuși poartă pentru prima dată un fes, care era ce-i drept, ceva mai voluminos decât tichiuțile purtate de ceilalți supuși. De la armată, apoi la funcționarii otomani, obligați să poarte fes împreună cu un fel de redingotă tunică, faimosul fes s-a răspândit la întrega populație bărăbătească musulmană din întreg imperiul.

   Analizat cu atenție, fesul este o realizare destul de bizară pentru un european, în primul rând pare un fel de pălărie neterminată, pe care orice vânt mai puternic ți-o putea smulge de pe cap și care nici nu te apăra prea grozav de canicula verilor otomane, ploaie sau frig (ce-i drept, mai rare). Chiar otomanii au recunoscut, că de fapt fesul este un fel de pălărie fără boruri, pentru a nu-i incomoda pe credincioși atunc83-59i când fac cele cinc rugăciuni zilnice, atingând pământul cu fruntea. O pălărie ar fi fost o adevărată piedică în cadrul acestui ritual.

   Cu trecerea timpului, fesul a început să capete forme mai rafinate, astfel, militarii purtau fesuri cu șnur lung și gros, funcționarii cu un șnur mai scurt și subțire iar oamenii de rând doar simplul fes. Mii de ateliere, din întreg Imperiul Otoman, fabricau fesuri, dar cele mai bune erau importate de la Viena. În 1908, în urma anexării Bosniei-Herțegovina de către Imperiul Austro-Ungar, otmanii boicotează importul de mărfuri austriece, inclusiv a fesurilor, în istorie acest boicot economic fiind cunoscut cu numele de Fez Boycott.

   Povestea fesului se încheie în 1925, după ce ajunsese să fie un adevărat simbol al orientalismului. Mustafa Kemal Ataturk , în cadrul seriei de reforme care aveau să transfome Turcia într-un stat modern, interzice portul fesului pe care îl considera un fel de pălărie grecească.

   Nicolae C. Ariton

   1. imaginea 1 reprezintă un grup de cărăuși de butoaie otomani, falnici purtători de fes, pe la 1890;

  2. imaginea 2 este un tablou cu Sultanul Mahmud al II-lea, înfăptuitorul fesului și cel care a desființat trupele de ieniceri, ambele realizări în 1826;

  3. imaginea 3 este un portret cu arhitectul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, cel care a desființat fesul, considerându-l doar o pălărie grecească.

Anunțuri
10 comentarii leave one →
  1. 18 Ianuarie 2016 9:20

    Pentru iulisa.blogspot.ro… Și eu am citit cu plăcere articolul despre moțul fesului otoman și asocierea cu moțul japonez… foarte interesant. Pe misterele dunarii mai există un articol cu un paralelism între fesul otoman și clopul maramureșan. Vă urez un an plin de realizări și extrem de multă fericire!

  2. iulisa permalink
    10 Ianuarie 2016 8:58

    Extrem de interesantă ,a fost o reală plăcere să citesc istoria fesului otoman. Într-adevăr, informațiile dvs. sunt cu totul inedite ,nu stiam nimic din aceste detalii privind purtatul fesului la musulmani.
    Un an nou cu fericire ,noroc si impliniri !

  3. 8 Ianuarie 2013 23:06

    Dl. Tatu, fiecare intervenție a dvs. este un adevărat regal lecturericesc. Alături de comentariul dl. Covacef, istoria fesului otoman se transformă dintr-o banală mică poveste o adevărată nestemată, demnă de a fi publicată într-un volum tipărit în zeci de mii de exemplare. În plus, mi-a deschis ochii asupra unui alt aspect, mai puțin cunoscut, al istoriei navigației pe Dunăre, despre care chiar aș vrea să scriu cândva un mic volum… Până atunci, sunt în realizare mai multe proiecte, pe care spre să le pot duce la bun sfârșit în acest an. Cum știu că sunteți angrenat într-o o muncă asiduă de cercetare și scriere, chiar pe mai multe fronturi, nu-mi rămâne decât să vă urez un an 2013 pli de sănătate, bucurie și realizări de excepție.

  4. 8 Ianuarie 2013 22:56

    Dragă dl. Covacef, a fost o reală plăcere să citesc intervenția dvs. asupra istoriei fesului otoman. Într-adevăr, informațiile dvs. sunt cu totul inedite și, sincer, habar nu aveam de toate detaliile privind purtatul fesului la musulmani. Aceste date noi nu mă fac decât să mă bucure, pe mine și cititorii blogului misterelor dunării, motiv pe ntru care vă rugăm din toată inima ca atunci când aveți timp și dispoziția necesară de a veni cu informații asemenătoare care încâtă mintea și bucură sufletul. Vă asigur de toată considerația și prietenia mea.

  5. 8 Ianuarie 2013 15:25

    Dl. Suhov, chestia cu fesul și mie mi s-a părut extrem de interesantă, în plus, distinsul domn Covacef a venit cu un comentariu care aduce lămuriri inedite privind tehnica folosirii fesului… penru mine, ramâne provocarea asemănării dintre fes și clopul maramureșan, o fi vre-o legătură, sau doar o asemănare întâmplătoare?… Numai de bine…

  6. Tatu T. permalink
    7 Ianuarie 2013 9:00

    O corectie
    Avand in vedere statutul de schela a Tulcei, una unde existau conform datelor statistice cca. 200 de piloti la anul 1864, portul fiind unul de aprovizionare si de asigurare de nave de transbord pentru Canalul si Bara Sulina, nu mai vorbim de traficul intens al corabiilor, in unii ani acestea depasind numarul de 3000, cat si faptul ca Lloyd Austriaco avea escala pentru piroscafele pe ruta Galati-Constantinopol, credem ce o mare parte dintre credinciosii musulmani din Tulcea faceau respectiva calatorie spre Mecca, via Constantinopol, pe calea apei.
    La multimea de calatori turci se face referire in numeroase din volumele publicate in colectia
    „Calatori straini despre Tarile Romane” serie noua, dar si cea veche.
    Chiar si Constanta sau Kiustendje ca sa respectam denumirea veche turceasca, reprezenta un punct de escala important pentru vasele comerciale.
    Asa incat cinstitii hagii, lesne puteau scurta calatoria de trei ani la Mecca, cifra avansata de D.Covacef, cu mai mult de 2 saptamani.
    De fapt traficul anual al hagiilor spre Mecca, era unul foarte avantajos si in acest sens existau companii de navigatie cu vase cu aburi, fie franceze, engleze sau austriece care acopereau intreaga coasta a Levantului cu plecari din Constantinopol punctul terminus fiind Alexandria.
    Mult mai aproape de Mecca.
    Cat despre corabii, ce sa mai vorbim.
    A nu se uita ca unul dintre granarele imperiului otoman din veac a fost fost Egiptul, asa incat destule vase transportau nu numai grane dar si calatori.
    Exista si o parte intunecata a acestui pelerinaj.
    In numeroase cazuri, ciuma a ajuns la Constantinopol si de acolo mult mai departe, spre noi, venind cu ocazia pelerinajului anual al credinciosilor musullmani la Mecca.
    Salutari

  7. 5 Ianuarie 2013 7:00

    DESPRE FES

    Fes -ul este o dovadă de distincţie printre credincioşii musulmani.
    Fesul este purtat cu onoare numai de pelerinii musulmani care au mers cel puţin odată în viaţă la Mecca.
    Aceştia vor purta odată cu sosirea din pelerinaj acest fes, pentru ca să fie respectaţi de ceilalţi credincioşi, care nu au îndeplinit această poruncă transsmisă din generaţei în generaţia de către Profetul Mahomed.
    Nici de cum aceşti credincioşi care poartă turbAn nu dau o ovadă de sărăcie cum se afirmă în preambul. Celelalte comentarii nu le-am citit.
    Dacă se repetă afirmaţiile mele îmi cer scuze.
    X
    Printre musulami nu există această diferenţă socială pe care o revendicăm noi creştinii.
    În cazul fotografiei semnalate la preambul, cei trei purtători de fes care poartă cocoşaţi cele trei butoaie, erau poate pe scara socială creştină net inferiori material patronilor lor, purtători de turban.
    Niciodată fesul nu reclama o prioritate socială.
    Cam aceasta era esenţa „democraţiei autocrate” a Imperiului Otoman.
    Fesul era dacă dpriţi, o proiritate religioasă.
    x
    Obiceiul este valabil şi astăzi, chiar dacă în România obiceiul a fost discreditat de regimul comunist şi nepermisiv pentru călătoriile peste hotere, indiferent de motiv.
    Dacă veţi vizita vinerea poarta unei geamii, sau interiorul lor, veţi observa câţiva putători de fes, care şi-au lăsat pălăriile la garderoba geamiei. Sunt cei care au avut ocazia timidă din ultimii ani de a cheltui o sumă mare – pentru veniturile lor – pentru un voiaj religios,.
    De regulă acum 100 de ani voiajul se făcea pe jos.
    Aici era respectul coreligionarilor lor. Voiajul din Dobrogea la Mecca putea dura trei ani.
    x
    Vă rog să aveţi în vedere că la Mecca fiecare credincios trebuia să sacrifice un anumal sfânt, de regulă o oaie, care la Mecca avea echivalentul greutăţii ei în aur.
    Acum 100 de ani credinciosul pleca din Dobrogea însoţit de încă un musulman cu aceiaşi destinaţie şi cu încă 10 oi, care să le fie alimentaţie pe traseu, monedă de schimb şi celelalte.
    x
    Poate am greşit pe undeva, dar în linii mari cam acesta este esenţa pelerinajului.
    Cu prietenie
    Petre Covacef
    05.01.213

  8. 21 Decembrie 2012 16:47

    Chestia ca fesul ofera identitate. Stiu ca se mai poarta si astazi prin Anatolia. Oricum e un obiect clar identificabil, vizibil si care confera purtatorului personalitate distincta. Asemanator e vestitul Kepi al jandarmilor francezi, Kepi-ul alb al legiunii straine, boneta distincta a parasutistilor britanici, boneta purtata de soldatii Armatei Rosii la 1920…si exemplele pot continua.

  9. 20 Decembrie 2012 11:48

    Partea ciudată este că articolul nu se prea potrivește cu timpul de pe la noi, ninge, -10 grade, numai bune de fes… parca suntem intr-o iarna canadiană 🙂

  10. 16 Decembrie 2012 19:38

    Foarte interesanta povestea fesului si bine de stiut !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: