Skip to content

Tulcea, fals cu iz de trădare… pe la 1901

18 Martie 2013

   portul sulina1  

   Poveste noastră începe în ziua de 22 martie, 1901, în gară la Pitești. Un distins domn german cumpără o carte poștală ilustrată cu intenția de a o trimite în Germania. Fire romantică, ce putea să aleagă din zecile de ilustrate românești decât ceva reprezentativ, care îi lega pe nemți și români, Dunărea. În plus, ce putea fi mai interesant decât o imagine cu Sulina, locul unde marele fluviu se vărsa în Marea Neagră, adică un mesaj simplu și frumos, izvoarele Dunării în Germania și sfârșitul acestuia la Sulina, România. Suflet dichisit, alege o carte poștală cu Sulina, în care se vede faleza și mai mulți cetățeni veseli, care salută de la bordul câtorva bărci, probail într-o zi de sărbătoare. Timbrează ilustrata cu o marcă de 10 bani, cu efigia Regelului Carol I, scrie câteva cuvinte cu o caligrafie tipic germană, plină de bucle și cu literele ca niște mici valuri ale Dunării, și o expediază de la oficiul poștal din gara Piteștiului. Pe data de 24 martie, deci numai după două zile, carte poștală ajunge la destinație, la Baden, așa cum reiese din ștampilele aplicate pe spatele acesteia. Elegant, romantic și eficient, am putea spune pentru anul 1901, ba chiar și pentru vremurile noastre.

portul sulina2

  

   Numai că, după mai bine de 110 ani, misterele dunării, un blog căruia îi place să scotocească prin trecutul Tulcei, a descoperit în toată această poveste un fals, ba putem spune chiar de o adevărată mistificare. Dacă privim cu atenție ilustrata pe care este scris Portul Sulina, observăm că nu prea seamănă cu Sulina, luând în considerare dealul din spatele falezei, pe care sunt cocoțate câteva mori de vânt. Mori de vânt au existat și la Sulina, dealuri însă niciodată. Așezând ilustrata cu pricina lângă altele cu faleza Tulcei, am descoperit cu uimire că este vorba de orașulu nostru. Explicația ar fi aceea că ilustrata a fost tipărită la București, la editura Maier&Stern și, poate, au încurcat clișeele cu Sulina și Tulcea, sau poate fotografiile cu ultima erau mai interesante, iar recuzita cam aceiași: Dunăre, faleză, bărci și câțiva oameni.

   Oricum, sute sau mii de ilustrate cu inscripția Portul Sulina au fost comercializate în preioada respectivă, cu fotografia Tulcei. Pe noi nu poate decât să ne bucure acest lucru, având în vedere că am mai adăugat o imagine albumului destul de mic al imagisticii Tulcei vechi.

Doc13

   Acestea fiind spuse, putem punct mici noastre investigații, mai rămâne însă un semn de întrebare. Domnul acesta german, sau austriac, ce căuta la Pitești pe la 1901, când nici măcar fabrica Dacia nu exista? Să fie vorba despre o piteșteancă frumoasă, care i-a răpit inima alemandului, deturnându-i drumul spre Tulcea și Sulina, obligându-l să facă cap de linie la Pitești și nu la Tulcea, care oricum nu avea cale ferată în acea vreme. Dacă-i vorba de o poveste de dragoste, chiar de infedilitate, mai treacă-meargă, dar dacă avem de-a face cu ceva spionaj pentru prusaci sau austrieci, atunci povestea noastră se complică și mai tare. Mergem, din comoditate, pe varianta infidelități, pentru că ne aducem aminte ce spuneam un personaj din romanul Obolmov, de Ivan Goncearov: Dacă soția îți este infidelă, fii fericit, pentru că te înșeală pe tine dar nu-și trădează țara.

 1.Prima imagine este cartea poștală ilustrată, acuzată de fals și mistificare.

 2.A doua imagine este spatele ilustratei, cu adresa destinatarului, Baden.

 3.Comparația dintre ilustrata acuzată și o altă imagine cu Tulcea, în care se vede clar că cel puțin două clădiri, indicate cu o săgeată roșie, sunt aceleași (una din ele este așa numita Casa elevețiană, care există și astăzi).

 Nicolae C. Ariton

18 comentarii leave one →
  1. 19 Aprilie 2013 12:58

    Pentru Bogdan… Corect, nu prea are cine sa auda si ce sa auda… In Franta a aparut in urma cu ceva vreme o carte numita Idignez vous… care a devenit un manifest pentru o miscare sociala mondiala impotriva dictaturii de stat si financiare… efectul a afost ceva agitatie si cam atit… pina una, alta, eu zic sa ne indignam cit mai multi tulceni si sa vedem ce iese… Deci, tulceni, indignati-va de soarta cladirilor vechi ale orasului!…

  2. Bogdan permalink
    17 Aprilie 2013 16:15

    Cine sa auda? Ce sa auda? doua comentarii pe un blog nu sunt indeajuns pentru a misca ceva sau pe cineva. Sunt sigur ca mai sunt oameni carora le pasa si pot contribui cumva, de ce nu am face ceva serios in privinta asta?

  3. 16 Aprilie 2013 11:56

    Pentru Bogdan… din păcate, cam aceasta este situația cu cele două clădiri, la care se mai adaugă încă câteva la fel de vechi și frumoase… poate ne aude cineva?… Multumesc pentru interventie… Numai de bine!

  4. Bogdan permalink
    10 Aprilie 2013 23:32

    In ultima mea vizita la Tulcea am regasit „Casa Elvetiana” in paragina totala. La fe si o foarte frumoasa cladire in care a functionase pana de curand Trezoreria – vis a vis de Spiru Haret. Casa era in stare perfecta insa a fost vandalizata si probabil urmeaza deolarea. Trist trist trist…. si revoltator!

  5. 25 Martie 2013 18:58

    Domnul Vali, urmează mâine, un articol nou, nu este din seria descoperiri misterioase ci din seria atomsfera tulceana din vremuri ușor trecute… Ne strădiumsă găsim mai multe despre casă, până una alta, am înțeles că este abnadonată, poate ne unim financiar, o cumparam si o facem sediul misterelor dunarii cu program artistic, cu fantome, pe timp de vara… bonus, tintarii!… Numai de bine!

  6. Vali permalink
    25 Martie 2013 9:59

    Astept, cu mare nerabdare, noi mistere despre acea Casa!🙂
    Inspiratie!

  7. 21 Martie 2013 12:43

    domnul Vali… Cu toți suntem de acord că este Tulcea… ar fi culmea ca, după ce unesc cele două fotografii, așa cum propune domnul Tatu, să iasă Viena🙂 … Casa elevețiană este clădirea superbă, dar abandonată acum si probabil irecuperabila, aflat pe strada 9 mai,adica strada in amonte de fosta banca nationala, actual muzeul de etnografie, pe partea stinga… Merita un articol, dar nu am prea multe informatii, doecamdata… Numai de bine!

  8. 21 Martie 2013 12:40

    Îl salut pe Marele Maestru al Istoriei Dunării… chiar am să încerc soluția propusă, cu lipirea fotografiilor, aduse în prealalbil la aceeași scară… cu siguranță că, așa cum ziceți, vom obține o panoramare a falezei tulcene unde se vede foarte bine fabrica de mobila si tapiterie… oare să fie, cum ziceți, urmașa atelierelor de prelucrare a lemnului CED?… un motiv pentru un alt articol plin de mistere.Mulțumesc pentru intervenție și vă urez spor la cercetări, descoperiri, inspirație maximă și tiraje uriașe pentru viitoarele cărți ! Numai de bine!…

  9. 21 Martie 2013 12:31

    Doamna Dincov, pe deplind de acord cu dvs… :-)…

  10. Vali permalink
    20 Martie 2013 12:44

    Nu trebuie sa fii expert ca sa-ti dai seama ca e vorba de Tulcea… doar sa fi vazut mai multe fotografii. Apoi Sulina nu a avut niciodata asa cheiuri inalte si nici nu face vreun cot, malurile sunt drepte.
    Care este Casa Elvetiana? Nu am auzit de ea…
    Oricum, SUPER, articolul!🙂

  11. Tatu T. permalink
    20 Martie 2013 7:04

    Sa traiesti mult si bine Mare Capitan de Tulcea
    Incearca draga prietene sa lipesti cele doua fotografii prezentate drept comparatie, una de alta si vei avea ocazia sa obtii o imagine de ansamblu a falezei orasului la 1901.
    M-am orientat dupa vasele din imagine, cele care sunt amarate la cheu. Fotografiile au fost facute la un mic interval de timp, poate minute, una de cealalta. Dupa operatia de lipire cred ca o descriere en-detail va fi binevenita. Elementele din cele doua fotografii indica indubitabil Tulcea. Numai cine nu e tulcean, ori suliniot, ori galatean, ori cine …nu vede bine
    ar avea oaresice alte pareri.
    Interesanta ar fi povestea „Fabricii de mobila si tapiterie”care apare situata taman pe cheu. Oare sa fi fost urmasa stabilimentului tehnic-industrial al Comisiei Europene a Dunarii de pe la 1857-1861?
    Spor la treaba in investigatiile viitoare.
    Prietenul tau in preocupari
    Tatu T

  12. 19 Martie 2013 16:41

    Frumos si interesant ! Da, de Tulcea este vorba , unica ,inconfundabila , speciala .

  13. Valentina permalink
    19 Martie 2013 14:29

    Se vede chiar si o parte din parcul Carol, este clar din Tulcea. La Sulina nu au fost dealuri.
    Dra Silvia ar putea sa mai puna mana pe un indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie al limbii romane in timp ce se plimba prin cele strainataturi, eventual sa foloseasca mai rar punctele de suspensie. Multumim!

  14. 19 Martie 2013 10:44

    Draga Silvia, la cât sunt Tulcea și Sulina de mari, cele două clădiri sunt suficiente pentru identificare, mai ales ca o cladire precum casa elvetiana este unica in zona… in plus, dealul cu mori din spatele falezei sunt indicele cel mai clar ca este Tulcea… si, până la urmă, chiar dacă mă înșel, trebuie să recunoașteți că articolul este interesant🙂 …

  15. 18 Martie 2013 23:12

    Reblogged this on imaginecontinua.

  16. 18 Martie 2013 21:53

    corectez,teoretic o infrastructura universala,…

  17. 18 Martie 2013 21:44

    doar 2 cladiri care seamana,…
    c-am putin pentru a fi vorba de unul si acelasi loc,….
    cartiere intregi din Bucuresti sunt identice cu cartiere intregi din Zurich,Elvetia,…
    si cu cartiere intregi din zeci de orase mari pe care le-am vazut in Austria,Germania,Elvetia,….
    desii,povestirea,frumoasa si interesanta,…
    impresionanta frumusetea locurilor din cartea postala in cauza,…
    impresionanta intelepciunea de atunci : Union Postale Universelle,….
    adica una si aceiasi lume,facuta de Dumnezeu ca un intreg,cu o intreaga infrastructura mondiala,…..

  18. Papillon permalink
    18 Martie 2013 21:07

    Mai multe detalii despre Casa Elvetiana va rog!!Nu se gasesc nicaieri informatii inafara de anul contrusctiei si cam atat..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: