Skip to content

Mesire Romolo Gessi Pașa, vremelnic tulcean pe la 1870…povestit de Tudose Tatu

21 Aprilie 2013

   p1180729[1]Prietenul incontestabil al Misterelor Dunării, distinsul autor gălățean Tudose Tatu, ne-a onorat cu trimiterea unui articol dedicat celui care a fost Romolo Evaristo Gessi, unul din personajele pline de mister care a trăit o vreme și la Tulcea, exact în perioada care ne place cel mai mult să vorbim de orașul nostru, respectiv anii 1870. Țin să vă avertizez că articolul este consistent, documentat și scris la modul serios, adică un adevărat regal scriitoricesc pentru cei care sunt pasionați de trecutul Tulcei și istoria Dunării. Cu ocazia acestei lecturi de zile mari, o să aveți ocazia să descoperiți un personaj plin de culoare, cu nimic mai prejos de marii aventurieri ai secolului al XIX-lea, pe care îl veți devoala, rând cu rând, când la Sulina și Tulcea, când alături de Garibaldi în Italia, sau de Charles Gordon Chinezul, în Sudan, cu ajutorul documentelor pritocite de domnul Tatu. Fără nici un fel de ezitare, Romolo Gessi poate fi așezat în galeria de mari personaje ale Tulcei, alături de Nifon Bălășescu, Ismail Bey, Charles Hartley sau Nichifor de Carpat. Analistul-istoric Tudose Tatu, este cetățean mândru al Galațiului de istoria căruia (și a Dunării!) este atât de pasionat încât a scris următoarele cărți: „Cărţi vechi, corăbii, reisi, neguţători şi diplomaţi de la Dunărea de Jos 1745 – 1856″, „Împrăştiatele poveşti ale Portului de aur”, „Comisia Europeană a Dunării, activitatea sa de la 1856 la 1931″, „Istoria trudită a fabricilor uitate”, „Sulina-asalturi însângerate”, „Farul bătrân de Sulina – Adevărul dezvăluit”, pe care vi le recomand cu căldură (din ultimele două, mai am câteva exemplare pe care vi le pot pune la dispoziție…). Acum, profitați de o scurtă întâlnire cu Mesire Romolo Gessi Pașa, povestit de domnul Tudose Tatu.

  Nicolae C. Ariton

   ROMOLO GESSI

marco gessi 1

    Rapoarte informative britanice

    Printre multele documente, acte contabile, cereri, situații, scrisori, care constituie bogata, dar totuşi incompleta colecţie a fondului arhivistic al Comisiei Europene a Dunării, se află şi un număr de 27 de rapoarte informative expediate din vestita aşezare de la gura de vărsare a Dunării, din Sulina de Caporalul de clasa a II a din corpul regal al geniştilor maiestăţii sale britanice, rapoarte acoperind perioada 14 decembrie 1856 – 24.07.1857.

   Ar fi fost la început mult mai multe depeşe, harnicul, talentatul şi bunul povestitor englez expediind chiar şi câte două, iar uneori câte 3 scrisori pe zi, dar doar 27 s-au păstrat, restul dintre ele dispărând ori înghiţite de flăcările incendiului ce a urmat bombardamentului de la 10 octombrie 1917 care a distrus sediul CED din Galaţi odată cu biblioteca şi arhiva respectabilei instituţii europene, ori au fost expediate tocmai în Anglia în cufere, în buna tradiţie a păstrării arhivelor, corespondenţa fiind considerată pe atunci pe drept cuvânt secretă. Scrisorile îi erau adresate deja cunoscutului de acum Comisar britanic din cadrul CED, maiorul John Stokes, superiorul direct. Activitatea lui Edward Stephens cât şi a colegului său Thomas Mc Eneney se va rezuma la informare, supravegherea traficului naval şi sondarea Barei de la Sulina, aşezarea de la capătul Dunării şi lumii civilizate, după cum vom vedea.

    Însăşi CED era la început, prima şedinţă de constituire având loc pe data de 4 noiembrie 1856 şi ca orice instituţie nou înfiinţată, primele luni fuseseră destinate instalării delegaţilor celor nu mai puţin de 7 puteri europene care o constituiau, unor deplasări în zona deltei pentru familiarizarea cu viitorul teatru de operaţiuni, cât şi a implantării oamenilor săi la faţa locului. Comisia Europeană a Dunării vis-a-vis de cele declarate sus şi tare privind scopurile sale onorabile, era instituţia europeană care avea să îndepărteze pe muscali de la gurile Dunării şi va asigura şi garanta libertatea de comerţ şi navigaţie spre cele două Principate Române devenite în timp datorită calităţii şi preţurilor ieftine grânarul Europei Occidentale, din punct de vedere comercial adevărate colonii, fără a necesita însă o prezenţă militară costisitoare. Era de ajuns să se controleze traficul naval. Cele 7 puteri europene se numeau pe atunci «puteri garante», schemă realizată mai târziu şi în Orientul Apropiat arab, de aceeaşi englezi şi francezi interesaţi de câmpurile petroliere, alături de alţii, precum americanii.  Dar asta avea să se întâmple după 1919. Până atunci Principatele Române trebuiau să hrănească Europa. Grânele constituiau materie primă strategică şi nu se putea lăsa la voia întâmplării achiziţionarea lor pe piaţa liberă.

   Din cele 27 de scrisori prezentam una in care este vorba de o figura tipica a Dunarii de Jos in intervalul 1848-1873. Este vorba de o a treia scrisoare ce poarta aceeasi data, anume 20 decembrie 1856, ce ne infatiseaza una dintre cele mai de vază figuri ale Sulinei în perioada respectivă, Domnul Jessi, de fapt numele acestuia era Gessi, dar englezul ca mulţi alţii avea tendinţa de a deforma numele de localităţi şi de persoane, lucru explicabil datorită zonei culturale de unde venea, fapt pentru care vom prezenta această scrisoare in extenso.

  «Sulina 20 Decembrie 1856

    My Lord,

    Referitor la Domnul Jessi, vreau să spun că de la sosirea mea aici a fost foarte amabil şi grijuliu faţă de mine, străduindu-se foarte mult să-mi procure toate cele cerute pentru observaţiile efectuate, cât şi pentru comfortul meu personal.

    El este de origine Italiană, fiul fostului consul Britanic de la Galaţi – Marc Gessi, funcţionar pe lângă Ambasada britanică din Constantinopol, acţionând ca diplomat în oraşul porto-franco al Moldovei în perioada 28.01.1835 – 06.09.1836 după datele lui Moise Pacu nn. – este cultivat şi inteligent.

    «El a fost în Crimeea unde se pare că a fost foarte apreciat de toţi ofiţerii de la care deţine foarte multe mărturii în această privinţă. Este plin de temperament, impulsiv, mândru şi generos, doritor de companie şi distracţii, imprudent şi risipitor cu banii, îndrăgostit de comerţ pentru care se pare că este cel mai bine pregătit decât pentru o ocupaţie sedentară. Nu îl cred capabil de a face ceva josnic şi sordid. Profiturile realizate de pe urma comerţului par a fi destul de considerabile, el este mândru de angajarea sa de către Englezi, deoarece îi asigură influenţă.  Nu m-am aşteptat să-l aflu în relaţii atât de bune cu Austriecii, unii dintre ofiţeri îl vizitează zilnic. Fără o mai aprofundată  cunoaştere, orice altă decizie în privinţa sa este prematură. »*

    Portret plin de culoare a unui «levantin» cum erau categorisiţi cei a căror origine şi condiţie era cosmopolită, agent de shipping, comerciant, armator de gabare cum vom descoperi mai târziu, un «bon vivant» cu relaţii nediscriminatorii în societatea suliniotă de atunci, dar tocmai din această cauză, necesitând precauţie şi o atentă supraveghere, după cum aveam să ne convingem, în eventuala sa promovare.

   O figură tipică a Sulinei la 1856 ! Avea pe atunci vârsta de 25 de ani.

   Portretul unei personalităţi locale de anvergură, Romolo Evaristo Gessi 30.04.1831 – 1.05.1881

   Omul nostru s-a născut pe ape, de aici şi caracterul său, pe o navă cu destinaţia Constantinopol cu escale la Ravenna şi Malta, în data de 30 aprilie 1831. Era fiul lui Marco Gessi patriot italian, respectiv carbonar, din provincia Romagna autoexilat la Londra din motive politice, avocat, naturalizat britanic, apoi funcţionar al ambasadei britanice de la Constantinopole. Mama lui Romolo Gessi era de origine armeană numele ei fiind Elisabeta Carabett, în alte surse Elisabeta Golobetti. Romolo Evaristo Gessi este înregistrat şi botezat la Constantinopol unde şi-a petrecut probabil primii ani ai copilăriei, urmând apoi un oraş de pe Dunăre şi în sfârşit Bucureşti, capitala Valahiei.

   * ASG fond CED, Delegatul Angliei, Dos. 2 f.47-48

   Tatal său a ocupat postul de vice-consul britanic aproape doi ani, la Galaţi, mai precis în perioada 28.01.1835-6.09.1836. Schimbarea sa din funcţie şi motivele acesteia sunt menţionate de un raport consular francez din data de 4 iunie 1836.  Iată ce transmitea Cochelet către Thiers.

   «…În ziarele engleze şi germane a apărut un articol care a făcut aici ceva senzaţie. Se spune că »Lordul Ponsomby la intervenţiile însărcinatului cu afaceri al Hospodarului Valahiei la Constantinopol, Domnul Aristarki, a mustrat aspru pe Consulul Maiestăţii Sale Britanice la Bucureşti şi l-a suspendat din funcţie pe Vice-Consulul din Galaţi, Domnul Jessi, deoarece ei au acordat protecţie britanică Valahilor.»

   Domnul Colquhoun fiind plecat de câteva zile la Galaţi şi fără a spune nimic înainte de plecarea sa cu privire la nemulţumirea Ambasadorului Angliei, nu cred că faptul citat de  ziare este adevărat; dar ceea ce este sigur este că protecţiile acordate abuziv pe care am avut ocazia să le semnalez atunci pe când am fost însărcinat a reprezenta Consulatul Angliei şi pe care le-am semnalat Ducelui de Wellington însăşi, atunci când era secretar de stat al afacerilor străine, nu au încetat a fi acordate… »*

   Postul lui Marc Gessi ergo Marco Gessi de la Galaţi avea să fie preluat de celebrul Charles Cunningham, fitilul Războiului Crimeii şi tatăl Comisiei Europene a Dunării. Marc Gessi avea să rămână funcţionar al consulatului britanic din Bucureşti oraş unde avea să moară în cursul anului 1842 La sfatul unchiului mamei sale, Romolo Gessi a fost trimis în Germania să-şi completeze studiile, pe spezele guvernului britanic, cu sprijinul diplomaţilor din Bucuresti desigur iar din Marea Britanie datorită însuşi Lordului Canning, cunoscut mai bine drept Charles Canning, pe atunci acesta deţinând funcţia de « Parliamentary Under-Secretary of State for Foreign Affairs » Romolo Evaristo Gessi a frecventat academia militară de la Wiener Neustadt în Austria cu durata de 3 ani apoi şi-a continuat studiile la Halle în Germania.

   Unele surse declară că «In anul 1848 Dl.Vincent St.Lloyd, consulul britanic de la Bucuresti ? un vechi prieten al lui Marco Gessi văzând în Romolo un tânăr băiat inteligent care cunoştea câteva limbi străine printre care erau Turca, Rusa şi Greaca, l-a luat la biroul sau de la Bucureşti ? unde a rămas până la declararea războiului împotriva Rusiei de Puterile Aliate. »

    Avea vârsta de 17 ani. Pentru a îndrepta aserţiunea de mai sus trebuie să urmărim cariera diplomatică a lui Vincent St. Lloyd. Acesta a fost Secretar Privat al consului britanic Robert Gilmour Colquhoun începând cu luna iunie 1836, apoi a funcţionat drept « Acting Consul » la Bucureşti din 8 aprilie 1837 până în 18 februarie 1838. Între timp în data de 19 decembrie 1837 a fost numit Vice-Consul la Brăila. Între 1 septembrie 1841 şi 19 ianuarie 1843 a fost Acting General-Consul la Bucureşti.

   În data de  9 martie 1848 a fost numit Vice-Consul la Tulcea.

   În februarie 1851 a cumulat şi funcţia de Vice-Consul pentru Ismail şi Sulina unde a rămas până pe 8 aprilie 1854 după declararea Războiului Crimeii şi ruperea relaţiilor diplomatice dintre Rusia si aliaţii europeni, Anglia şi Franţa. Aşadar credem că abia odată cu stabilirea lui Vincent St. Lloyd la Tulcea, tânărul Romolo Gessi avea să-l urmeze pe acesta în zona Deltei Dunării.

   *  Hurmuzaki XVII Doc. DCXXXIV pag. 622

    Adolescentul era un  poliglot desigur, în ordinea firească a lucrurilor înţelegând mai întâi limbile vorbite în casă respectiv, engleza, armeana, franceza limba diplomatică a acelui veac, româna apoi germană, turca, greaca, rusa. Ultimele trei constituind limbile comerciale ale Deltei Dunării şi Dunării de Jos. Ca militar a fost încadrat în forţele engleze în Războiul Crimeii 1854-1855 unde a servit în calitate de interpret pe lângă generalul Thomas Fox  Strangeways. Romolo Gessi avea pe atunci 23 de ani.

  În timpul războiului a adus importante servicii nu numai ca traducător dar având conducerea unor diverse expediţii mai mult sau mai puţin secrete. După moartea generalului în ziua de 5 noiembrie 1854 în bătălia de la Inkerman, Romolo Gessi fiind alături de acesta, urma să întâlnească un alt personaj celebru al epocii. Acesta avea să fie sublocotentul Charles Gordon, viitorul general poreclit Gordon Chinezul, când englezul avea să sosească pe teatrul de război din Crimeea, după data de 31 decembrie sau 1 ianuarie 1855. După caderea Sevastopolului, atunci cand Gordon a fost însărcinat să arunce în aer fortificaţiile ruseşti ale oraşului port, colaborarea lor a fost mai strânsă. Mulţumită cunoaşterii perfecte a limbilor străine menţionate Romolo Gessi a obţinut numeroase însărcinări. La sfârşitul razboiului el a călătorit la Londra şi a petrecut ceva timp în capitala imperiului mărilor, de unde s-a reîmbarcat pentru Orient, vizitând Siria şi toate porturile Mării Negre. În cele din urmă el a revenit în zona binecunoscută a Deltei Dunării fiind angajat al societăţii de asigurări Lloyd Register în calitate de «land surveyor » respectiv inspector pe teren. Desigur în domeniul navigaţiei. Se  va remarca prin salvarea unui mare piroscaf englez care era considerat pierdut fapt pentru care a primit felicitarile întregii elite din Sulina şi o sumă mare de bani, cu discreţie 

   Spre sfârşitul anului 1858 va părăsi Sulina şi va lupta apoi începând cu luna aprilie 1859 alături de Garibaldi în Cacciatori delle Alpi, pe limba noastră vânători de munte, în cadrul celui de-al doilea război italian de independenţă. Ar putea fi o legendă, nu ştim, ce cunoaştem sigur este că a dobândit o medalie acordată pentru curajul său deosebit.  După anexarea Italiei centrale la Piemont se va reîntoarce în oraşul de origine al familiei la Ravenna, acolo unde mai trăiau două mătuşi din partea mamei şi a obţinut cetăţenia italiană, spun sursele, mai degrabă pe cea sardineză, subliniem noi.  La sfârşitul campaniei din Tirol, Romolo Gessi s-a reîntors în Principatele Unite. S-a căsătorit în 1860 la Bucureşti cu o violonistă de origine română, mai degrabă stabilită în România, pe numele ei Maria Purckart născută la Pressnitz, fie localitatea din ducatul de Mecklenburg sau Prisecnice din Cehia, cu care va avea nu mai puţin de 6, după alte surse 7 fii. Va continua să fie angajat al societăţii Lloyd Register vreme de încă 9-10 ani.

   Urma să-şi abandoneze însă slujba şi împreună cu mama sa în vârstă şi familia se va stabili la Tulcea în anul 1870, acolo unde se afla sora sa Ersilia, rămasă văduvă cu mulţi copii. În baza unei ştiri ulterioare din presa locală şi conform doamnei Geogeta Filitti, Hersilia Gessi era originară din Smirna şi va fi soţia lui Edmund Petru van Saanen din Ministerul Român al Afacerilor Externe. Acesta moare la 1866 la vârsta de numai 53 de ani, fiind slujit de preotul bisericii Bărăţia din Bucureşti.*

   Romolo Gessi s-a reorientat spre industrie. A pus bazele unei mori şi a unui gater cu aburi. Astfel el a devenit unul dintre primii industriaşi tulceni de după războiul Crimeii. Acest lucru s-a întâmplat în perioada când la conducerea sangeacului de Tulcea s-a aflat nu mai puţin celebrul Ismail Bey, acesta fiind numit mutaserif în luna martie a anului 1870. Din păcate acesta nu va rămâne mult în funcţie. La începutul anului 1872 îşi va înainta demisia şi va fi înlocuit de Fahry Bey, un militar. În Tulcea acelor vremuri Romolo Gessi se va reîntâlni cu prietenul său Charles Gordon acum Comisar al Maiestăţii Sale Britanice în Comisia Europeană a Dunării în perioada 1871-1872. Acesta avea să domicilieze o parte din timp în respectivul oraş, având pusă la dispoziţie o casă cu grădină de către mutaseriful Ismail Bey. Curând după demisia lui Ismail Bey vor începe problemele cu fiscul otoman şi slujbaşii acestuia din Tulcea la stabilimentele sale, fiind pe cale de a da faliment. Se pare însă, conform unor mărturii contemporane anume cele ale lui Carl Christian Giegler Pasa, că Romolo Evaristo Gessi nu ar fi deţinut un gater la Tulcea, ci un cu totul şi cu totul alt tip de stabiliment. Ar fi fost un «cafe chantant » cafeneaua fiind dotată şi cu o sală de jocuri de noroc se pare ilegală pe care autorităţile Otomane au închis-o. Probabil după schimbarea lui Ismai Bey din funcţie cu militărosul şi conservatorul, să nu zicem habotnicul musulman Fahri Bey. Va lăsa în grija soţiei sale moara şi gaterul cu aburi şi la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie 1873  va părăsi oraşul primind invitaţia lui Charles Gordon de a servi alături de el în Egipt.

   Iată descrierea făcută lui de acesta

  « Cetăţean italian, vârsta 49 ani (in 1881) scund, figura plină; rece, un om foarte hotărât.    Geniu înăscut pentru iscusinţa practică în materie de mecanică. Trebuia să se fi născut la 1560 nu în 1832.  Are aceeaşi înclinaţii precum Francis Drake.  A fost angajat în multe mici afaceri politice. A fost interpretul forţelor militare ale Maiestăţii Sale Britanice în Crimeea şi ataşat pe lângă cartierul general al Artileriei Regale. »*

   Charles Gordon avea nevoie de un om precum Romolo Gessi. Rezistent şi plin de imaginaţie. Verile fierbinţi, pline de umezeală, petrecute în condiţiile grele din Delta Dunării, vreme de peste 6 ani înainte de Crimeea, apoi cei încă 2, în oraşele Tulcea şi Sulina, fortificaseră îndeajuns sistemul imunitar al tânărului levantin, făcându-l rezistent la boli precum malaria. El va supravieţui condiţiilor extreme, dăunătoare sănătăţii, de pe Nilul Superior şi Bahr al Ghazal, acolo unde alţi europeni aveau să-şi găsească repede sfârşitul.

 Nu vom urmări aventurile eroului nostru în « The Darkest Africa » cert este că familia sa avea să rămână în Tulcea vreme de încă câţiva ani.

* Georgeta Filitti – Edmond van Saanen in Biblioteca Bucurestilor An VIII Nr. 4 pag. 4

* Alan Moorehead – The White Nile, 1960, Harper & Brothers Publishers, N.Y.,pag.168

   În ianuarie 1877 va sfârşi prin a se certa cu Charles Gordon. Împrejurările au fost următoarele. După ce Romolo Gessi a reuşit să circumnavigheze lacul Albert Nzaya şi se afla la Khartum a fost anunţat de colonelul Charles Gordon că a fost decorat cu ordinul Medjidie clasa a III a, cea mai de jos distincţie a Imperiului Otoman şi recompensat cu câteva sute de franci. Dezamăgit că doi dintre compatrioţii săi C.M.Watson şi W.H. Chippendale nu reuşiseră să-şi termine ei expediţiile, într-o clipă de sinceritate Charles Gordon ar fi declarat lui Romolo Gessi.

   «Ce păcat că nu eşti Englez!»

   Gessi care era plin de temperament, independent din fire, om dintr-o bucată, fiu de carbonar, astfel patriot, dovada participarea sa la războiul de independenţ al Italiei în calitate de voluntar, şi-a luat de pe cap boneta militară şi şi-a aruncat-o la picioarele lui Gordon. Pe dată şi-a semnat demisia din slujba englezo-otomană şi se va îndrepta spre Italia în căutare de fonduri pentru alte expediţii. Va fi primit cu festivităţi la Roma de Societatea Italiană de Geografie, care i-a acordat o medalie de aur. Avea sa fie decorat şi de regele Italiei, Victor Emanuel. Cu prilejul revenirii în patrie, îşi va stabili totuşi la Trieste reşedinta familiei sale, un oraş aflat sub control austro-ungar.  Descendenţa nevestei sale, studiile făcute în Austria şi Germania, relaţiile bune cu administraţia austriacă din Sulina de pe vremea ocuaţiei k.k., posibilităţile de afaceri în domeniul naval oferite de portul liber, vor constitui tot atâtea atuuri în alegerea noului său cămin. După aceasta Romolo Gessi îşi va continua aventurile africane vreme de câţiva ani, până când avea să-şi dea ultima suflare.

   Sfârşitul său şi legăturile sale cu Dunărea de Jos aveau să fie subliniate de un ziar gălăţean, în semn de adânc respect.

   Din localitate

   O depeşe din Suez adresată diarului Osservatore Triestino dice: În seara de 30 Aprilie a murit în Suez renumitul călător din Africa, cel înteiu care a abolit sclavagiul aci, Romelo Evaristo Gessi-paşa, probabilmente din cauza privaţiunilor de tot felul suferite în ultima desastroasei sale espediţiuni. D. Gessi compteadă mulţi amici în Triest unde locuesce familia sa, precum şi în Tulcea şi Galaţi. Gessi-paşa era guvernatorul provinciilor Bahr-el-Ghasal.

   Trimis de Kediv in Darfour pentru a combate vândarea negrilor s’a întors la Khartoum după ce a perdut jumetatea companionilor sei morţi de foame în mijlocul Sudului prin câmpiile de earbă imense de care Nilul este acoperit în regiunea Tropicelor. D. Gessi Paşa era cumnatul d-lui Edmond Van Saanen, fost director general al ministerului de externe la noi, in care functiune a si murit, si prin urmare fratele d-nei Ersilia Van-Saanen, nascută Gessi, fiica d-lui Gessi fostul consul englez la Galaţi.**

** Posta 06.05.1881 pag. 2

marco gessi 2

    1.imaginea de la începutul articolului este un crop dintr-o fotogafie a domnului Tudose Tatu, la Tulcea, la Casa Cărții, în anul 2012, cu ocazia lansării volumului Farul bătrân de Sulina – Adevărul dezvăluit.

    2.a doua imagine este o fotografie portret a lui Romolo Gessi, în ținută și cu medalii italiene.

    3.ultima imagine, de jos, este un portret schiță, apărut în presa vremii, în care Romolo Gessi Pașa apare în uniformă  și purtând decorații otomane.

   Tudose Tatu

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: