Skip to content

Cea mai veche fotografie tulceană – Cândva fotograf tulcean (3)

23 Iunie 2013

   Stefan Georgiev

   Una din cele mai dragi serii de articole publicate în misterele dunării este cea dedicată primilor fotografi tulceni. Acești adevărați artiști ai luminii și umbrelor sunt, din multe puncte de vedere, mai interesanți chiar decât funcționari inutili sau conducători ai urbei, care au trecut ca și Crivățul iarna, nelăsând în urma lor absolut nimic. Fotografii de studio tulceni au fost însă niște adevărați aventurieri, care au venit, înarmați, cu aparatele lor foto, în acest capăt de lume unde, nu se știe precis, dacă se termina sau începea lumea civilizată (sigur, erau însă marginile  lumilor orientale și occidentale!).

   Și nu erau doar niște boemi în căutarea de aventuri exotice, aveau cunoștințe solide de fizică și, mai ales, chimie, obligatorii pentru știința folosirii primitivelor aparate de fotografiat, dar care erau însă atât de complicate privind negativele ce se făceau din sticlă tratată cu săruri de argint, sau rețetele alambicate de revelatori și băi fixative ale căror aburi ardeau pielea și ochii. În plus, curentul electric avea să sosească la Tulcea abia peste câțiva zeci de ani (1912), iar deplasarea la domiciliul clienților era o adevărată aventură, cu transportul aparaturii și a negativelor de sticlă, mai complicat decât a ouălor proaspete, unde cel mai mic accident putea fi un dezastru.

102134b

   Nici tulcenii nu erau mai prejos, în majoritatea fotografiilor cu ei, ce au reușit să călătorească aproape 150 de ani, în timp, aceștia nu sunt ceea ce au fost cu adevărat, ci ceea și-ar fi dorit să fie. Pentru că fotografii anilor 1870 le ofereau această adevărată magie de-ai transforma aproape ca în visele lor. Pentru aceasta, studiourile foto, cele mai pricopsite, aveau în dotare adevărate garderobe cu hainele cele mai la modă, chiar dacă cămășile albe nu aveau decât pieptul, gulerul și manșetele, iar crinolinele damelor erau făcute din hârtie creponată. La toate acestea se adăugau butaforia ce conținea de la peisaje idilice până la automobile din carton.

   Încheiem însă aici călătoria noastră prin timp și studiourile fotografilor tulceni pentru a vă prezenta cea mai veche fotografie tulceană, realizată într-un atelier fotografic din Tulcea. Aceasta aparține lui Ștefan Georgiev, de profesie, învățător sau profesor. Nu știm dacă a profesat și în Tulcea, înscrisurile de pe spatele fotografiei afirmând că acesta este originar din Basarbia,  fotografia a fost realizată în 1878-1879 și a fost profesor la Sofia. Bănuim că scrisul nu-i aparțin lui Stefan Georgiev sau, cel puțin o parte din el, au fost făcute de cel care le-a colecționat, pentru că se poate observa că cele două fotografii au fost numerotate cu 1. și 2., după anul realizării. Cea ce este indiscutabil este faptul că fotografia a fost făcută în studioul tulcean Stoino Apantazef, de la care avem o altă fotografie, cea publicată în articolul din 28 aprilie 2013, Cândva fotograf tulcean (1) și, care, până la data respectivă, era cea mai veche fotografie de cabinet tulceană. După cum se poate observa, topul acestor fotografii se află într-o dinamică accentuată, învățătorul Ștefan Georgiev preluând conducerea, iar fotograful Stoino Apantzef – despre care nu știm deocamdată nimic – se fixează cu trăinicie pe locurile 1 și 2, ca cel mai vechi studio (atelier fotografic) tulcean. Cu siguranță că viitorul ne va oferi numeroase surprize. Să fim optimiști și să așteptăm răbdători.

Doc14

Nicolae C. Ariton

   1. imaginea 1, de sus, este fotografia lui Ștefan Georgiev, realizată de fotograful tulcean Stoino Apantzef, în studioul său. La data de 23.06.2013, este cea mai veche fotografie a unui tulcean, realizată într-un cabinet fotografic din orașul Tulcea.

  2. imaginea 2 este spatele fotografiei menționate, cu înscrisuri din care reiese că fotografia a fost realizată în 1878-1879.

  3. spatele celor 2 fotografii realizate de Stoino Apantzef, din care reis datele de realizare și faptul că sunt cele mai vechi fotografii tulcene, realizate într-un cabinet (studio, atelier fotografic) din Tulcea.

5 comentarii leave one →
  1. 26 Iunie 2013 13:38

    Pentru victoriaetveritas… În primul rând, multumiri pentru aprecierile fata de blog, pe care ne straduim sa-l tinem in viata si sa-l facem interesant. Cu totii suntem nostalgici dupa trecutul nostru, in general, si cel al Tulcei, in special… Că viața de altădată era mai buna ca a noastra este motiv de o discutie foarte aprofundata!… Numai de bine!

  2. 26 Iunie 2013 13:33

    Pentru imaginecontinua… Multumesc pentru reblogged…

  3. 23 Iunie 2013 16:28

    Reblogged this on imaginecontinua.

  4. 23 Iunie 2013 15:47

    Aceste fotografii mă duc cu gândul la un trecut îndepărtat pe care mi-l imaginez, cu o altfel de viață. Mai bună sau nu decât cea de azi? În tot cazul mă face nostalgică, pentru că, zic eu, era mai pură.Felicitări pentru grija față de trecut!

Trackbacks

  1. Cea mai veche fotografie tulceană – Cândva fotograf tulcean (3) - Ultimile Stiri din Presa Online

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: