De puțin timp, Misterele Dunării și-a stabilit un distribuitor oficial al cărților din seria Tulcea, la 1870 și Misterele Dunării, în persoana domnului Constantin Toloș cunoscut de tulceni ca Nea Costică și celebra deja a sa tonetă de Sub Coloane, din centrul orașului Tulcea. La noul nostru distribuitor oficial, puteți găsi, pe lângă titluri interesante de cărți și cele tipărite de www.mistereledunarii.ro . Continuă lectura
Lună: august 2013
Stânca Tulcei
De-a lungul timpului, părerile celor care vedeau Tulcea – mai mult sau mai puțin în detaliu – erau împărțite în de la extaz, până la dispreț, trecând prin toată gama de aprecieri: oraș turcesc, frumoasă așezare în amfiteatru, perlă otomană, oraș oriental murdar, interesant sau trist. Indiferent de impresiile turistice, Tulcea a fost însă multe sute de ani o mare sperietoare pentru navigatorii pe Dunăre, datorită faimoaselor sale stânci din dreptul Colnicului Hora, pe care sa află Monumentul de Independență. Continuă lectura
Părintele Comisiei Europene a Dunării, Charles Cunningham (II)
Astăzi, domnul Tudose Tatu revine cu partea a doua și ultima a articolului dedicat personalității lui Charles Cunnigham. Prima parte a acestui amplu material fiind publicat de misterele dunării în data de 25 iulie 2013. Pentru cei care nu au reușit să-l citească la timpul respectiv (motiv pentru care îl recomandăm cu tărie), Charles Cunnigham este cel care a avut pentru prima data ideea Comisiei Europene a Dunării, chiar dacă nu sub forma pe care a dobândit-o atunci când a fost realizată. Din acest motiv, bravul englez poate fi numit Părintele Comisiei Europene a Dunării, fiind cel care le-a deschis ochii oficialilor englezi, cu privirea aruncată prea departe, că la o distanță mult mai mică față de America sau Asia se află Moldova și Valahia, care pot trimite pe Dunăre grâne ieftine și bune. Deci, o lectură amplă, bine documentată, așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată, domnul Tudose Tatu.
Nicolae C. Ariton
Povestea piroscafului bătrân
Povestea noastră începe, sau se sfârșește, în noaptea de joi spre vineri, 14-15 februarie 1885, așa cum ne spune ziarul România Liberă din data de joi, 20 februarie 1885… Vaporul ÁRPÁD, ancorat în portul Tulcea, în noaptea de joi spre vineri fiind lovit de un sloi sau buștean ce venea pe Dunăre, s-a găurit și apa intrând înăuntru lesne s-ar fi scufundat, dacă, din fericire, un impiegat ce dormea într-o cameră vecină n-ar fi fost deșteptat de zgomotul căderii apei. Delta, care relatează această întâmplare, roagă pe onor companie danubiană „a scoate din serviciu acest veteran vas, care este dintâi vapor ce a pus pe Dunăre compania de navigație și care după atât îndelung timp a ajuns neapărat în starea de a se sparge la lovitura unui sloiu.” Citind această veste, atât de interesantă, am purces la aflarea mai multor detalii despre bătrânul vapor Arpad, ce trist stătea în portul Tulcei așteptând să fie scos din serviciu. Și iată ce am aflat. Continuă lectura
O nouă lansare Tudose Tatu, la Tulcea… volumul „Cheia Dunării” împărătești. Sulina cea mâlită
Sâmbătă, 17 august 2013, a avut lansarea la Tulcea, a cărții „Cheia Dunării” împărătești. Sulina cea mâlită, de scriitorul analist-istoric Tudose Tatu. Evenimentul s-a desfășurat la Casa Avramide, sala Art Café. Așa cum autorul ne-a obișnuit deja cu prilejul altor lansări asemănătoare, aceasta a fost un adevărat regal de povești dunărene. Ca și în carte, domnul Tudose Tatu ne-a povestit întâmplări petrecute de-a lungul și latul Dunării de Jos, într-o perioadă în care fluviul nostru drag era mult mai limpede iar vremurile mult mai tulburi.
„Cheia Dunării” împărătești. Sulina cea mâlită – autor Tudose TATU
Sâmbătă, 17.08.2013, ora 12,30, la Casa Avramide, sala Cafe Art, domnul Tudose Tatu își va lansa cartea „Cheia Dunării” împărătești. Sulina cea mâlită, în cadrul manifestărilor organizate de Festivalul de C’ARTE DANUBIUS, primul de acest gen la Tulcea. Domnul Tatu Tudose este un analist istoric gălățean, pasionat de istoria orașului său, așa cum noi, fanii misterelor dunării suntem pasionați de istoria Tulcei. Dar, ca și noi, T.T. este îndrăgostit iremediabil de istoria Dunării, fiind o adevărată enciclopedie a frumosului nostru fluviu, pe care merită să-l asculți și citești oricând, pentru bogăția de informații pe care ți le oferă de fiecare dată. Continuă lectura
Carte poștală ilustrată, de la familia Avramide… pe la 1909
Indiscutabil, cea mai apreciată clădire din Tulcea este casa Avramide. Și în zilele noastre (mai ales, după reabilitare) dar și acum 100 de ani. Construită la sfârșitul anilor 1890 de prosperul am de afaceri, greco-albanez, Alexe (Alexandru) Avramide, cu meșteri italieni, încă din acea perioadă a reușit să stârnească admirația și, probabil, invidia tulcenilor. De fapt, acesta a fost și scopul realizării frumoasei case, A. A. dorind să arate concitadinilor că este un om de afaceri de anvergură, unul din cei mai potenți de pe malurile Dunării, armator, comersant cu grâne și cherestea, proprietar de fabrici de cherestea, mori și întinse proprietăți agricole. Continuă lectura
Banda lui Feodoroff a fost anihilată de agentul Radu Ion… în Tulcea, august, 1897
În cotidianul național Epoca, din 17 august, 1897, este publicat un scurt articol, scris sub pseudonimul Al, de un corespondent din Tulcea. Relatarea este superbă, motiv pentru care am preluat-o în totalitate, cu doar mici modificări de limbaj, încercând să păstrăm farmecul Limbii române de acum 116 ani, vorbită la București, dar și la Tulcea. Pe lângă povestea polițistă plină de antren, articolul ne aduce și câteva nume de negustori tulceni, de oameni ai legii precum și faptul că una din străzile ce pornea din port se numea Sărăriilor. Citit cu atenție, scenariul polițist are câteva inadvertențe, începând cu prezentarea bandei lui Mișca, ca spărgători de case de fer și ajungând la pateticul jaf a unei prăvălii din care s-au furat 5 lei și 65 de bani, din aramă, 1 leu și un ceas din argint, în condițiile în care un abonament anual la ziarul Epoca costa 30 lei. Continuă lectura