Cerchezii povestiți de cerchezul Baslan Abdzakh

    Nu am crezut niciodată că un personaj din articolele scrise pe misterele dunarii va trimite un comentariu pe blogul nostru. Această idee axiomatică se datora și faptului că acesta este un blog de ficțiune și istorie, alcătuit din personaje și întâmplări care, fie nu au existat niciodată, fie au fost atât de demult întâmplate (în general, pe la 1870), încât din punct de vedere logic, un comentariu direct nu putea fi decât de domeniul science-fiction. Nu am luat în calcul însă descendenții acestor personaje! Și minunea s-a întâmplat! Zilele trecute am primit un comentariu de la un descendent cerchez, domnul Baslan Abdzakh, stabilit actualmente în Canada, fost student străin la Timișoara, în anii 80, al cărui străbunic a fost unul din sutele de mii de cerchezi strămutați din ținuturile caucaziene în Dobrogea.     Bine documentat în Arhivele Britanice, domnul Baslan ne oferă o cu totul altă viziune asupra istoriei cerchezilor în exilul lor din Dobrogea și Balcani. O analiză scurtă a condițiilor exilului acestui popor, scrisă realist dar și cu dragoste pentru străbunii săi. Citiți și bucurați-vă (întristați-vă) de scurtul fragment de istorie cercheză, povestită de cerchezo-canadianul Baslan Abdzakh.

    P.S. – Ne-am permis mici intervenții asupra textului domnului Baslan, care nu mai stăpânește perfect Limba română. Comentariul original puteți să-l citiți la secțiunea comentarii.

     Nicolae C. Ariton

   În primul rând, aș vrea sa vă mulțumesc pentru informațiile bogate despre Cerchezii in Dobrogea in perioada 1864-1878.

   În al doilea rând, aș vrea să-mi permiteți sa răspund și să adaug niște informații despre cerchezii din Balcani, în perioada respectivă. Aceste informații sunt luate din Arhiva Britanica, care confirmă ca cerchezii n-au fost cum au zis istoricii, ci au fost victime ale conflictului dintre Rusia țaristă si Imperiul Otoman.

   Și in al treilea rând, as vrea sa mă prezint, numele meu este Baslan Abdzakh, am terminat facultatea (Engineer) în Timișoara (1983), de aceea știu limba română și sunt Cerchez. Am vizitat Dobrogea de multe ori, dar am aflat târziu ca străbunicul meu, când a părăsit Cerchezia ( în Caucaz), în 1864, a ajuns in primul rând in Constanța, după aceea s-a mutat cu familia lui in Bulgaria. Dobrogea si Bulgaria erau numite numite Vilaiet ( Rumelia ) atunci. Ieșirea lui din Cerchezia a fost din orașul Sochi (Capitala istorica a Cercheziei). In orașul Soci vor avea loc Jocurile Olimpice de Iarnă, în 7/2/2014 și este aniversarea trecerii 150 de ani de sfârșitul războiului Caucazo-rusesc, în 1864.

   Și acestea sunt unele textele din Arhiva Britanică scrise de observatori britanici, care au fost in orașul Varna (în Bulgaria) în 1864.

    Cerchezii care au ajuns din Caucaz în Varna erau aproape 80 de mii, dar cei care au ajuns in Constanje (Constanta) erau 200 de mii, alții au ajuns in Burgaz. In Varna au suferit toate feluri de dificultăți : boli, foame, oboseală extremă, sute de morți în fiecare zi, numai un singur doctor și fără medicamente. Nimeni din  oficialii otomani nu exista. In comparație cu emigrarea tătarilor de la Kerem, în 1859, care au fost 200 de mii și au ajuns in Varna, situația era complet diferită, oficialii otomani îi așteptau, după un timp au fost distribuiți in mod organizat in Rumelia, in comune turcești sau bulgare, începând de la Tulcea până în Varna. Fiecare familie de tătar a primit pământ, si au fost împărțite animale locuitorilor comunelor respective.

   Dar ajungerea cerchezilor in peninsula Balcanică a fost complet diferita. Numărul lor era mai mare, 500-600 de mii. Otomanii poate n-au fost pregătiți pentru acest număr mare, cerchezii nu știau limba turcă ( cum știau tătarii), pentru că limba lor a fost caucaziană (diferită). Mii si mii au murit in Varna. Moartea a acoperit litoralul. Autoritățile otomane s-au speriat  de răspândirea bolilor (holera si fibra tifoidă) în coasta mării și a scos din închisori prizonierii, obligându-i să îngroape pe cerchezi, sau să arunce cadavrele lor in Marea Neagră. După un timp, cei care au scăpat de la moarte, au fost obligați sa se mute in interiorul Bulgariei, iar cei care au ajuns in Constanta au fost mutați în nordul Bulgariei si in Serbia. Cerchezii in locuri noi, unde s-au așezat, n-au primit nici un fel de ajutor (cum a fost situația cu tătarii). În schimb, autoritățile otomane le-au dat arme, si i-au făcut sa lupte ca  bașbuzuci) și vă dați seama ce poate sa facă un om mort de foame, care poartă arme! Cerchezii care au fost în situația ori mor de foame , ori lupt!, au găsit in fața lor revoluționarii bulgarii și sârbi, care luptau pentru independență împotriva otomanilor, deci rezultatul a fost, cerchezii și bulgarii pierdeau suflete iar otomanii se uitau la ei, zâmbind.

    Aici se sfârșește textul luat de la Arhiva britanică. Statistica oficiala a numărului cerchezilor care au părăsit Rumelia si Serbia( Sangeacul Nis) a fost de 150  de mii, dar cei care au ajuns in Balcani, în perioada 1864-1876 a fost 500-600 de mii. Cu excepția cei care au rămas in Kosovo si in Macedonia până in secolul 20 care erau 50 de mii, rezultatul 300-400 de mii de cerchezi și-au pierdut viața in perioada 1864-1878, datorită politicii otomane tâmpite. Mii si mii de copii cerchezi au pierdut părinții si au rămas orfani, și au fost sub riscul de răpire de la diferite bande balcanice și otomane. Străbunicul cu familia lui au avut  norocul să scape, dar alții nu…

    Baslan Abdzakh
Montreal – Canada

   1.   Prima imagine, de sus, este o fotografie, destul de neclară, cu un grup de cerchezi pe fețele cărora se poate vedea suferința și lipsurile, nimic din aerul luptătorilor sălbatici din vestitele miliții de bașbuzuci

   2.   Prima imagine, de jos, portretul unui cerchez, așa cum apărea în presa vremii

   3.   A doua imagine, de jos, cerchezii în timpul exodului din Balcani, schița prezintă chiar plecarea acestora din Dobrogea, în urma războiului din 1877, cerchezii au fost acuzați de abuzuri față de populația creștină din Balcani și expulzați din întreaga regiune

  4.   A treia imagine, de jos, un grup de cerchezi, bine înarmați, alături de un oficial otoman, care s-a folosit de serviciile lor în vestitele miliții de bașbuzuci.

                                                                                        

Publicitate