Zarzavat caiak, la 1874…

    3

    Una din cele mai frumoase expresii privind starea tehnică a unui bastiment este cea din tilul nostru, respectiv zarzavat caiak, în limba turcă. Aceasta a fost emisă de un oficial turc, dovedind lipsa de pricepere și aroganța otomană de pe la 1870, atitudine care avea să-i coste pierderea Imperiului. Dar să purcedem ordonat.

    În anii 1870, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (aveau să se numească România abia în 1881), sub conducerea Domnitorului Carol I (avea să fie numit rege tot în 1881), încep formarea unei flote militare, dar cu pași șovăielnici, deoarece Imperiul Otoman (suzeran al Principatelor Unite) și Imperiul Austro-Ungar nu vedeau cu ochi buni acest lucru. În anul 1873, alocă suma de 130.000 lei pentru cumpărarea unei nave de luptă (comparativ, pentru Monumentul de Independență din Tulcea, avea să fie strânsă aceiași sumă, în perioada 1879-1897). Nava este comandată la Șantierul naval din Toulon, fiind terminată în octombrie 1873 și arborând la pupa tricolorul românesc, fiind prima navă care are arborat drapelul național în Marea Mediterană și Marea Neagră! Căpitanul Ion Murgescu și locotentnul Mihail Drăghicescu sunt delegați pentru preluarea navei și aducerea ei în țară, lucru deosebit de dificil, deoarece aceasta, având la bord marinari și un căpitan francez, trebuiau să treacă prin strâmtorile Dardanele și Bosfor, lucru care îi deranja teribil pe turci. Pentru a nu-i supăra pe otomani, tunul navei este demontat și trimis în țară, cu trenul (unele surse afirmă că tot pe calea apei), pe căi ocolite. Cu toate acestea și chiar cu aprobările inițiale ale turcilor, de trecere a navei, aceasta este oprită de aceștia. Românii erau atât de fericiți de această achiziție, încât presa de la București vuia de curânda sosire a navei, informații preluate și de presa de la Constantinopol, ajungând astfel la urechile oficialităților otomane, care au considerat că nu este lucru curat ca un stat vasal să se bucure așa de tare pentru o simplă navă de doar 25 de metri lungime, 2 motoare de câte 100 de cp, 2 elice și un echipaj de 35 de oameni. Nava a rămas andocată 5 zile în portul din Constantinopol, timp în care depeșele telegrafice curgeau între București și capitala otomană. În final, turcii trimit o echipă tehnică pentru a evalua nava atât de disputată. Fără prea multe ezitări, conducătorul acestei comisii declară, tipic balcanic și cu aroganță imperial otomană că nava este ZARZAVAT CAIAK și i se dă permisiunea de a pleca către Galați. Adevăratul înțeles al acestei expresii va rămâne însă un mister, pentru că nu vom ști, poate niciodată, dacă era vorba despre o comparație a navei românești cu una din bărcile pline cu zarzavat, ce treceau zilnic pe cele 2 maluri ale Bosoforului, sau se referea la performanțele tehnice, adică în traducere actuală, varză

   Cu tot apelativul jignitor, dat de otomani, nava ajunge cu bine la Galați, unde va fi botezată de însuși Carol I, pe data de 15 iunie 1874, cu numele de Fulgerul. Aceasta, împreună alte două nave: România și Ștefan cel Mare, alcătuind flota militară românească, va face primul marș din istoria acesteia, în perioada 11 și 27 ocotmbrie 1875, cu escală la TULCEA, Sulina și Constanța, toate 3 aflate în sangeacul Tulcea, provincie otomană la acea vreme. La Tulcea, mutesariful sangeacului, Fahry Bey, a făcut o vizită de protocol la bordul navelor românești, iar delegația ofițerilor români, l-au vizitat, în cotrapartidă, la sediul său de la Konak (actualul Muzeu de Istorie). Povestea frumoasă se încheie aici.

    În 1877, va începe Războiul ruso-turc, la care va participa și România. Navele românești aveau să fie împrumutate rușilor, având însă ofițeri și echipaj românesc la bord. Acestea aveau să dea câteva lovituri nimicitoare puterncei flote dunărene otomane, ce vor rămâne celebre în istoria militară navală. Din nefericire, rușii sunt cei care se vor împăuna cu faptele de vitejie ale acestor nave de război, românii fiind considerați doar aliați secondanți. Cu trecerea timpului, Fulgerul îmbătrânește. Este transformată în navă staționară la Chilia, apoi în tanc de combustibil în timpul Primului război mondial, pentru a fi andocată, mai târziu, în portul Galați, până în 1968. În acest an, este preluată de tinerii uteciști gălățeni, revoluționari din fire dar prost cunoscători de istorie navală și națională. Astfel, nava este dată la fier vechi, pentru ca organizația de tineret comunistă să-și poată realiza planul anual la fier vechi, hârtie, sticle și borcane goale. I-au lipsit doar 5 ani pentru a-și aniversa centenarul. Dacă s-ar fi întâmplat acest eveniment, poate printre uteciști și oficialități s-ar fi găsit o minte iscoditoare care să readucă pe tapet istoria acestei nave și să o salveze, reablitând-o și așezând-o la un loc de cinste pentru istoria românească.

   Nicolae C. Ariton

   Imaginile 1 (de sus), 2 și 3 sunt fotografii cu nava (canoniera) Fulgerul, de-a lungul timpului

    Imaginea 4 (de jos) este o barcă cu câțiva marinari francezi, pe Dunăre, la Giurgiu, făcând parte din echipajul bastimetnului La Petite, ancorat aici, ținuta și atitudinea sunt asemănătoare cu cele ale echipajului francez care au adus Fulgerul la Galați.

1

4

2

11 comentarii la „Zarzavat caiak, la 1874…

  1. Pentru d. Ligia Dima… Și eu mulțumesc frumos! Am rămas marcat de serialul Casa Avramide din Obiectiv și, de obicei, când fac câte o fixație de genul acesta se lasă cu un volum 🙂 … Poate ne întâlnim la un pahar de ceai pentru o discuție pe această temă, precum și altele, la fel de interesante… Numai de bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s