Skip to content

Lingua Franca, la Tulcea, pe la 1870…

1 Noiembrie 2013

1    

    Unul din semnele de întrebare care există privind Tulcea, pe la 1870, este ce limbă se vorbea. Având în vedere adevăratul Turn Babel din frumosul nostru oraș dunărean, construit de multitudinea de etnii ce-l locuiau, primul răspuns ar fi acela că limba vorbită era turca, pentru că sangeacul Tulcea, cuprinzând întreaga Dobroge, era provincie otomană, cu oficialități trimise de la Constantinopol, în frunte cu un mutesarif (guvernator) musulman. Trecând peste faptul că, totuși, turcii și tătarii tulceni n-au fost niciodată mai mulți de 500 de familii din cele aproximativ 5000, în permanență fiind o minoritate în comparație cu celelalte comunități, Limba turcă mai avea și alte defecte pentru a deveni o limbă răspândită printre tulceni. În primul rând , era o limbă altaică scrisă în alfabetul arab, iar cei care știau să o scrie și citească erau o adevărată castă. În al doilea rând, limba oficială din cancelariile otomane era greaca, iar de prin 1860, limba franceză, deoarece alături de influența politică franceză, telegraful, cel mai modern mijloc de telecomunicații, funcționa în limba franceză (cel puțin în Imperiul Otoman și Principatele Românești). Nu în ultimul rând, otomanii nu au făcut niciodată presiunii asupra comunităților din Imperiu pentru a-și impune religia sau limba. În aceste condiții, ne place să credem că la Tulcea, lumea vorbea românește, deoarece românii erau o comunitate numeroasă, simpatică și cu o limbă ușor de vorbit. Ca de obicei, adevărul se află undeva la mijloc, adică românii erau numeroși, dar fără să fie uniți, deoarece proveneau din zone complet diferite, erau relativ simpatici iar româna era ușor de vorbit… pentru români. Adevărul este că în rândul comunităților se vorbea aproape cu îndărătnicie doar limba maternă, fapt ce a persistat până aproape în zilele noastre. Și totuși era nevoie de o limbă de comunicare, care să fie vorbită de toți tulcenii, pentru a se putea înțelege, pentru că oricât de închise ar fi fost comunitățile, în special pentru femei, prosperitatea venea din munca liberă și comerț. Limba cea mai răspândită printre tulceni era cea greacă, fiind vorbită de negustori, oficialități și o parte a populației, cam în aceleași condiții ale limbii engleze din zilele noastre. Școala grecească era deschisă pentru copiii tuturor etniilor (cu achitarea unor taxe), iar prima școală grecească a fost și prima deschisă pe meleagurile tulcene, în plus aceasta era foarte puțin influențată de biserică. Dar, ca și în ziua de azi,  nu toată lumea vorbea greaca (engleza), mai ales la nivelul păturilor sociale de jos, limba greacă se vorbea doar accidental. Dar și aceștia aveau nevoie de comunicare, motiv pentru care s-a inventat un fel de lingua franca, acea limbă mixtă, vorbită în porturile din Marea Mediterană, alcătuită din italiană (80%) iar restul cuvinte franceze, grecești, turcești etc. Cum Mediterana era (și este) departe de Tulcea, lingua franca folosită pe la noi era destul de diferită, fiind un melange de cuvinte grecești, turcești, rusești, în majoritate și românești, bulgărești, în proporție mai mică. Acum să nu vă închipuiți, că oameni se întâlneau, dădeau mâna și apoi se întrebau dacă vorbesc lingua franca, după care începeau să turuie cursiv, făcând glume cu subtilități gramaticale și jocuri de cuvinte. Fiind vorba de o limbă strict orală, fără nici o regulă precisă, conversația celor doi, sau mai mulți interlocutori, era la dispoziția lor imaginativă, a vocabularului pe care îl stăpâneau și, bineînțeles, a datului din mâini. În final, ne permitem o scurtă recapitulare: limba cea mai folosită, vorbită de tulceni, răspândită de oficiali și negustori, era limba greacă. În paralel, documentele oficiale, actele de vânzare-cumpărare și contractele erau redactate, în scris, în limba turcă (scrise în alfabetul arab), fiind limba oficială  în Imperiul Otoman. Lingua franca era o  mixtură de cuvinte preponderent grecești, la care se adăugau cuvinte turcești și rusești, fără reguli precise, purtată de-a lungul orașelor dunărene și Mării Negre de către marinari și negustori. A fost folosită zeci de ani, fără ca cineva să-i acorde vre-o atenție – nici înainte, nici după ce a dispărut – având, într-un fel, soarta unei prostituate dintr-un bordel  de port dunărean. Frumoasă și uitată de soartă.

    Imaginea este o fotografie din anul 1900 (aproximativ), care circula ca ilustrată, strada Carol era strada paralelă cu faleza, fiind una din cele mai importante străzi comerciale a orașului. Ca reper, actuala stradă a Gării poate fi considerată ca un segment (trist) din fosta stradă Carol, iar clădirea fostului cinema Select (actualmente club), singura care a rezistat timpului și oamenilor.

   Nicolae C. Ariton

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: