Sculptorul Georgio Vasilescu și Monumentul de Independență din Tulcea

   georgio vasilescu impreuna cu sotia crop 2

   Mândrul bărbat din fotografia de mai sus nu este nimeni altcineva decât Georgio Vasilescu, artistul care a realizat Monumentul de Independență din Tulcea. Pentru prima oară, sunt publicate imagini cu acesta, provenite din colecția  familiei (pe linie maternă), respectiv nepotul sculptorului Horia Davidescu și soția sa Alexandra, motiv pentru care tulcenii le transmit sincere mulțumiri.

IMG_8406

   În toamna anului 1897, sosea la Tulcea, pentru prima și ultima oară, sculptorul Georgio Vasilescu. Scopul călătoriei era semnarea contractului de realizare a Monumentului de Independență, ce urma să fie construit pe Colnicul Hora și a cărui piatră de temelie fusese pusă cu nu mai puțin de 18 ani în urmă (17 octombrie 1879), de însuși Carol I. După o perioadă în care se părea că tulcenii abandonaseră această idee, din motive economice și sociale, a fost suficient să vină ca prefect al Tulcei, poetul Ioan Nenițescu (17 iunie 1897) pentru ca numai în câteva luni să reușească să-i mobilizeze exemplar, să strângă suma de 90 de mii de lei și să-l contacteze pe sculptorul Georgio Vasilescu. Alegerea tânărului artist de numai 33 de ani a fost hotărâtă ca urmare a realizării de acesta a unui monument asemănător la Ploiești, dedicat Batalionului 2 Vânători, care avusese o contribuție hotărâtoare la victoria de la Grivița, în Războiul de Independență 1877-1878. Un element deosebit de important este acela că sculptorul a primit libertatea totală de concepție artistică a monumentului tulcean. Acesta a hotărât ca Obeliscul, înalt de 22 de metri și cele 2 statui din bronz, înfățișând un dorobanț și un vultur, gata de zbor, să fie poziționate către Dunăre, pentru a putea fi observat în toată splendoarea sa de către miile de vapoare ce trec pe Dunăre. Sau, cel puțin, așa se afirmă în documentele publicate relativ recent. După mai bine de 100 de ani de la realizarea monumentului, ne permitem însă să intervenim și să adăugăm că direcția sa era mai mult peste Dunăre, să poată fi observat de la Ismail, de vremelnicii și statornicii stăpâni ruși a-i Basarabiei, smulsă României, în 1878, în schimbul Dobrogei.

    După stabilirea tuturor detaliilor tehnice și financiare privind realizarea monumentului tulcean, Georgio Vasilescu pleacă la Veneția pentru a începe lucrările. Astfel, el realizează elementul cel mai voluminos, respectiv obeliscul, din piatră de granit roșu de Biavenno (Biaveno), în atelierul milanez a lui Innocente Pirovano. Nu se știe precis, dar s-ar părea că cele trei piese care formau obeliscul, având fiecare o greutate apreciabilă, au fost transportate până la Tulcea, pe calea apelor, la bordul unui bastiment, având în vedere că frumosul nostru oraș nu avea cale ferată. La sfârșitul lui octombrie 1898, Georgio Vasilescu pleacă din Veneția, către Tulcea, via București, pentru a conduce lucrările de asamblare a celor 3 piese ale obeliscului și montarea acestuia pe fundație. Pe drum contactează o răceală puternică, este internat la spitalul Colțea și cu toate eforturile medicilor, se stinge din viață pe 11 noiembrie 1898, la vârsta de 34 de ani, fără să apuce să-și vadă cea mai impozantă operă. Talentatul sculptor se stinge prematur din viață, fără să apuce să realizeze o operă vastă care să-l impună în rândul marilor artiști. Talentul său este indiscutabil, Monumentul de Independență de la Tulcea, cel al Vânătorilor, de la Ploiești sunt dovezi ale viziunii sale mărețe asupra trecutului nostru istoric, dar și opere precum Rodica, inspirată din poezia cu același titlu a poetului Vasile Alecsandri, dovedind  sensibilitate și rafinament artisitc.

georgio vasilescu impreuna cu sotia

    Georgio Vasilescu s-a născut în anul 1864, la Goești, jud. Dolj și absolvă Școala de Arte și Meserii, din Craiova, în 1884. Urmează, apoi, Academia de arte frumoase, din Veneția, unde începe să lucreze, devenind din ce în ce mai cunoscut și apreciat. Se căsătorește, la Craiova, cu Domnica, frumoasa doamnă din fotografia de mai sus și au împreună doi copii: Ana și Ionel. Ana se va căsători cu fiul lui Nicolae Davidescu, șef de lucrări a lui Anghel Saligny, la podul de la Cernavodă, fiul lor, Horia Davidescu, acum în vârstă de 92 de ani, fiind nepotul marelui sculptor Georgio Vasilescu. Grație familiei Horia și Alexandra Davidescu, care ne-au pus la dispoziție cu generozitate fotografii ale familiei, am putut realiza acest articol și publica aceste imagini inedite. Stimă și respect!

646x404

    Imaginea 1, de sus, Georgio Vasilescu, într-o fotografie realizată, probabil, în jurul anului 1896-1897

    Imaginea 2, o fotografie cu Georgio Vasilescu, realizată în Italia, în jurul anului 1896

    Imaginea 3, fotografie cu Georgio și soția sa Domnica, în jurul anului 1897

   Imaginea 4, de jos, nepotul lui Georgio Vasilescu, Horia Davidescu, în vârstă de 92 de ani, regizor, scenograf, director de teatru.

5 comentarii la „Sculptorul Georgio Vasilescu și Monumentul de Independență din Tulcea

  1. Pentru Savedanube… Privitor la oferta de pe okazii, întrebarea este dacă este un orginal, prețul mi se pare abordabil pentru cineva interesat și avizat… Poate fi chiar o idee pentru Muzeul de Arta din Tulcea, care împreună cu fotografiile de pe misterele dunarii, macheta monumnetului de la Muzeul Armatei (daca o mai exista) și după care a fost reconstruit monumentul, ar putea organiza o mini expoziție cu sculptorul… zic eu… La multi ani!

    Apreciază

  2. Pentru Savedanube… Asta înseamnă că am fost cuminte și a venit Moș Crăciun :-)… Sincer, chiar a fost un cadou frumos, venit de la familia Alexandra și Horia Davidescu… La rândul meu, pentru cititorii cuminți ai misterelor dunarii, am dat darul mai departe :-)… La mulți ani și multă fericire!

    Apreciază

Lasă un comentariu