Cea mai veche scrisoare tulceană
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data de 01.04.2014
Câteva dintre articolele, cele mai citite, de pe blogul www.mistereledunarii.ro, au titluri de genul Cea mai veche casă din Tulcea, Cea mai veche fotografie etc. Continuând în aceiaşi tonalitate, astăzi vă propun cea mai veche scrisoare tulceană sau, cel puțin, care a trecut prin frumosul nostru oraș. Înainte de a continua, să mai amintim doar că perioada de timp, despre care vom discuta, este situată undeva pe la mijlocul secolului al XIX-lea, deci pe la 1850, când frumosul nostru oraș (care nici nu prea era oraș), ca și întreaga Dobroge, era sub ocupație otomană, făcând parte dintr-un pașalâc al fostului mare Imperiu Otoman, cu capitala la Constantinopol (actualmente Istanbul).
Poate pare interesant, dar poșta așa cum o știm cu toții nu arăta deloc asemănător, în urmă cu 150-160 de ani. Cu toate că istoria în sine a acestei instituții este foarte veche, existând referiri încă din Egiptul antic, o formă organizată, ca monopol de stat apare abia din 1840. Până atunci, scrisorile circulau, purtate de un fel de curieri, iar plata se făcea la primire, cu sume care erau de multe ori exagerate, motiv de refuz a destinatarului. În aceste situații, nu rare, curierul refuza să înmâneze scrisoarea, câteodată distrugând-o ostentativ, motiv de scandal și, uneori, chiar de crime. Englezii sunt primii, care în 1840 introduc timbrul poștal (la doar 1 Penny), plicul, ștampila și oficiile poștale. De atunci, cu trecerea timpului, lucrurile încep să semene cu cea ce cunoaștem.
Din informațiile noastre, cea mai veche scrisoare tulceană datează din anul 1850 și este o pagină de corespondență destinată lui Monsieur Herver, Toulcia, fără alte detalii. Nu poate fi considerată o scrisoare propriu zisă, deoarece îi lipsesc elementele specifice, precum timbrul și ștampila, care aveau să fie introduse în Imperiul Otoman abia de prin 1862. O ștampilă aplicată în centrul de carantină de la Ismail (de unde, probabil, a şi fost expediat)l, cu litere chirilice (Ismailul fiind în acea perioadă sub ocupație rusească), cu data de 24 septembrie, 1850, transformă acest mesaj într-o pseudo scrisoare oficială. Centrele (punctele) de carantină fuseseră instalate de-a lungul Dunării cu scopul de a preveni epidemiile de ciumă și holeră care făceau ravagii, în acea perioadă. Tehnica de profilaxie consta în afumarea mărfurilor, corespondenței și călătorilor!
A doua scrisoare (sau mult mai aproape de această noţiune), ca vechime, datează din 27 aprilie,1857, fiind expediată din Tulcea la Constantinopol, destinatarului Segnior Stancio D(c)ino, pe plic mai existând două rânduri de înscrisuri, în limba greacă, s-ar părea. De data aceasta, este aplicată o ştampilă a societăţii austriece Lloyd Austriaco, cea care asigura transportul de poştă şi pasageri şi pe Dunăre, pe lângă multe alte rute. În centrul ştampilei se poate distinge, destul de dificil, numele Tulcia sau Tolcia, dovadă că în oraşul nostru exista din acea vreme un oficiu poştal al societăţii respective.
Din 1862, ne parvine prima scrisoare, fără timbru, ce-i drept, dar având aplicate două ştampile, una în limba greacă iar a doua, foarte clară şi meșteșugit realizată, a oficiului poştal otoman existent la Tulcea, scrisă cu ortografia vremii Tulscha, iar în partea de jos cu TURQ. D EUROPE, ceea ce în traducere aproximativă, ar însemna Turcia Europeană.
Prima scrisoare tulceană, demnă cu adevărat de această titulatură, a fost trimisă în 4 august 1867, de la Tulcea (oraş otoman) la Brăila (oraş în Principatele Unite, sub suzeranitate otomană). Acesta era adresată DSalle (Domniei sale) Domnului Mihalache Stanciovici, domiciliat pe strada Braşoveni, Brăilla. Pentru prima oară, apare şi un timbru poştal, de 10 soldi, dovadă că avem de-a face cu oficiul poştal Lloyd Austriaco, cu sediul central la Trieste. Pe timbrul respectiv este aplicată ştampila Tultscha, puţin diferită de ortografia otoman franţuzească a numelui oraşului nostru.
Şi mai interesantă ni se pare scrisoarea datată cu 17 noiembrie 1867, care nu reuşeşte să prindă nici un loc pe podium, din punct de vedere temporal, dar compensează în multe alte calităţi. În primul rând este trimisă de la Ismail, folosind un oficiu poştal francez, după cum se poate observa de pe timbrele poştale aplicate şi pe care se poate citi EMPIRE FRANCAIS, semn că Ismailul, revenit între timp la România (Principatele Unite), dispunea de un serviciu poştal francez. Cum aceştia nu aveau o reţea de distribuţie a poştei foloseau sistemul transportului corespondenţei în antrepriză, astfel în reţeaua de distribuţie apar FRATELLI TULCIANOFF, care asigurau acest lucru cel puţin de la Ismail la Tulcea. De aici, scrisoarea este preluată de oficiul poştal otoman, care îi aplică o altă ştampilă şi este expediată către destinatarul din Mesina. Destul de complicat, trebuie să recunoaştem! Ulterior acestor date şi scrisori, există altele asemănătoare, cel puţin la fel de interesante, acestea fiind şi adevărate valori filatelice, cu preţuri de tranzacționare cuprinse între 1-2000 de euro fiecare şi chiar o serie de scrisori de acest gen falsificate, pentru a fi vândute. Încă nu avem informaţii complete, dar un personaj tulcean, în perioada anilor 1970 s-ar părea că a reuşit să plaseze unor colecţionari împătimiţi câteva asemenea falsuri, realizate chiar la Tulcea. Dar despre acestea şi multe altele vom vorbi în articolele viitoare.
imaginea 1 – prima, de sus, este tabloul Poştaşul, Joseph Roulin, realizat de Vincent Van Gogh, în 1888;
imaginea 2 – a doua, de sus, este o scrisoare din 1850, trimisă de la Ismail, la Tulcea, considerată, până la această dată, cel mai vechi mesaj tulcean;
imaginea 3 – este o scrisoare din 27 aprilie,1857, de la Tulcea, la Constantinopol, pe care apare, prentru prima dată, o ştampilă poştală;
imaginea 4 – O scrisoare din 1862, cu două ştampile poştale, una de la Ismail, a doua de la oficiul poştal turcesc de la Tulcea;
imaginea 5 – Prima scrisoare tulceană, completă, cu toate elementele poştale existente (timbru, ştampile), datează din 1867, Tulcea – Brăila;
imaginea 6 – ultima, de jos, este o scrisoare din 1867, trimisă de la un oficiu poştal francez din Ismail (transportată de antrepriza Fraţilor Tulcianoff), preluată de oficilul poştal turcesc de la Tulcea şi trimisă la Mesina.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii.ro
