Skip to content

Generalul Mihail Moruzov și banditul Terente… pe la Tulcea

28 Aprilie 2014

moruzov si terenete2


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data de 29.04.2014

Trăim nişte vremuri în care orice cioflingar îşi poate atârna de gât un lanţ şi declara că este rege sau împărat. Aceştia, în loc să fie arestaţi pe loc, pentru uzurpare de identitate sau funcţie, sunt preluaţi de draga noastră societate şi acceptaţi ca atare, contribuind cu încă un brânci zdravăn pe toboganul pierzaniei noastre ca naţiune. Să părăsim însă amarele vremuri contemporane în favoarea istoriei, când şi spionii erau de-a adevăratelea iar tâlharii aveau un cod al onoarei. Fără nici un fel de exagerare, în acele timpuri, de mult apuse, Tulcea l-a avut pe Regele spionilor, Mihail Moruzov şi pe Regele tâlharilor (supranumit şi al bălţilor), celebrul Terente. Înainte de a continua, trebuie să specificăm că dacă Mihail Moruzov s-a născut în oraşul Tulcea şi a fost mai mult decât ataşat de oraşul său natal, Terente, pe numele său adevărat Vasili Ştefan, s-a născut doar în judeţul Tulcea, în localitatea Caracaliu, legăturile sale cu preafrumosul nostru oraş fiind pasagere, dar pline de tensiune.


moruzov


Mihail Moruzov (născut în 16 septembrie 1887), ca orice spion care se respectă, este un personaj plin de mister, cu o mulţime de admiratori dar şi cu detractori furibunzi, cu toţii însă acceptând că acesta este, indiscutabil, creatorul serviciilor secrete româneşti moderne, celebrul Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române. Totul a început la Tulcea, unde locuia cu numeroasa sa familie, de origine cazac zaporojeană, el fiind cel mai mic (prâslea, alintat cu apelativul Mişa) şi unde fiind elev la actualul Liceu Spiru C. Haret, a descoperit un complot pus la cale de un grup iredentist bulgar, care se întâlnea în Biserica Sf. Gheorghe (Biserica cu Ceas). După ce i-a dat în vileag, destinul său a luat o turnură la care nimeni din familia sa nu s-a gândit probabil, culminând cu câteva acţiuni, copiate parcă din filmele americane, în perioada Primului război mondial, reuşind să alcătuiască o adevărată reţea de spionaj în Tulcea ocupată de trupele Puterilor Centrale (germani+bulgari+turci), dar şi în întreaga Deltă a Dunării. Aceste acţiuni spectaculoase desfăşurate pe meleagurile tulcene aveau să-l recomande în înalta funcţie de director al SSI şi obţinerea gradului de general.


terente


Vasili Ştefan – Terente (născut în 14 mai 1895), ca orice tâlhar care  nu se respectă a făcut tot felul de fapte reprobabile ce au stârnit indignarea sau  aprecierea contemporanilor săi. Cum ultima categorie s-ar părea că a fost zdrobitor mai numeroasă decât prima, Terente a fost uns de către presa timpului ca Rege al bălţilor şi al tâlharilor. Cu o viaţă începută absolut normal într-o familie de lipoveni din Carcaliu, aceasta a deviat într-o direcţie care a însumat ingredientele perfecte pentru o poveste de succes, respectiv melodramă (îi moare soţia şi cei patru copii, de ciumă), violenţă (jafuri, crime, răpiri) şi sex (violuri, poveşti de dragoste şi sechestrări de liceene ingenue). Tulcenii se pot lăuda însă că Terente şi-a început activitatea de delicvent în judeţul Tulcea, motiv pentru care a fost încarcerat prima oară la închisoarea din Tulcea, în anul 1922, de unde a şi evadat. Din acest moment şi cariera lui devine de-a dreptul fulminantă, în anul 1924, autorităţile promițând un premiu de 300 de mii de lei pentru prinderea sa. La un moment dat, se zvonea că Terente, în fruntea bandei sale, se pregătea să atace Penitenciarul din Tulcea, pentru a o elibera pe mama sa, pe care autorităţile tulcene o închiseseră pentru tăinuirea locului unde se afla ascuns fiul său. Totul a culminat cu informația că Terente şi tâlharii lui fuseseră racolaţi de către bolşevici pentru o acţiune de amploare care avea drept scop distrugea României. Acest plan apare în documentele lucrărilor Congresului al V-lea al Internaționalei a III-a din 17 iunie-8 iulie 1924, desfășurat la Moscova. În acestea se specifică că grupuri de comandouri bolşevice trebuiau să facă joncţiunea cu cetele de bandiţi ale lui Terente şi să ocupe porturile Galaţi şi Brăila.

Întrebarea simplă care o punem noi, acum, ca martori târzii, pasivi, dar iscoditori, a istoriei  noastre, este de ce nu a intervenit Mihail Moruzov în lichidarea banditului Terente, care trecuse pragul de hoţ obişnuit la cel de bandit internaţional şi agent cominternist. Sau şi mai simplu, autorităţile, care s-au dovedit complet ineficiente până în 1927, când în sfârșit reuşesc să-l anihileze pe tâlhar, nu l-au folosit pe cazacul zaporojean Mihail Moruzov, specialist în acţiuni în Delta Dunării, să-l prindă pe lipoveanul Terente, ascuns în mini delta Brăilei. Răspunsul este la fel de simplu, în perioada 1921-1926, Mihail Moruzov a fost suspendat din funcţia de agent şi chiar arestat pentru o scurtă perioadă de timp, după o acţiune plină de succes, în care demontase în Deltă Dunării o reţea de spionaj bolşevică ce se pregătea să introducă pe piaţa românească 12 milioane de ruble false. Acţiunea fusese atât de strălucitoare încât pur şi simplu le-a luat minţile guvernanţilor români, care l-au arestat pe Moruzov, acuzându-l de complicitate cu sovieticii. Lucrurile aveau să intre în normal abia din 1926-1927, când acesta este reabilitat și însărcinat să formeze SSI, iar Terente este împușcat, în satul său, punând capăt unui lung șir de fărădelegi, unele intrând în legendă. Soarta a făcut ca cei doi, născuți doar la o diferență de câțiva ani și acționând în Tulcea, sau la granița acesteia, să nu se întâlnească niciodată. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă această întâlnire ar fi avut loc?

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii.ro

Imaginea 1 – Un colaj de două fotografii, reprezentându-i pe Mihail Moruzov şi Terente

Imaginea 2 – O fotografie cu Mihail Moruzov, în haine militare, la bordul unui vapor, probabil în portul Tulcea

Imaginea 3 – O fotografie cu Terente

P.S. – Informaţii preluate din volumele Terente, autor Constantin Cumpănă, ed. Telegraf Advertising MMIX 2009 şi Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, autor Cristian Troncotă, Editura I.N.I. 

3 comentarii leave one →
  1. ablai leonid permalink
    19 Mai 2014 11:26

    nu cred ca mihail moruzov ar fi avut succes mai mare pentru ca nu era specializat in prinderea infractorilor. infractori au alt mod de gindire fata de spioni..moruzov cunostea gindirea spionilor nu a infractorilor. salutari.

  2. 4 Mai 2014 18:09

    Auzisem cate ceva despre aceasta povestire, dar citind acest articol am aflat amanunte pe care nu le stiam!
    O zi buna!

  3. 28 Aprilie 2014 21:05

    Fascinante si povestile cat si istorisirea lor. Nu ramane defel loc pentru cererea unor lamuriri suplimentare. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: