Skip to content

Veniamin Moruzov – Spionii nu mor, se transformă…

9 Iunie 2014

veniamin moruzov, copil, alaturi de unchiul sau, probabil cu ocazia primei lectii de decriptare grafologica


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din perioada 10-14.06.2014

Continuarea articolelor Veniamin Moruzov – Şi spionii plâng şi Născut pentru a fi spion.

Introducere – Fără nici un fel de exagerare, Veniamin Moruzov (1919-1987), nepotul marelui spion  Mihail Moruzov, poate fi aşezat în galeria marilor personaje tulcene şi doar pentru simplu motiv că a avut un destin demn de o tragedie grecească. Născut într-o mare familie de spioni, formată din unchi, inclusiv tatăl său, Afanase Moruzov, după  o copilărie fericită la Tulcea, face liceul militar la Odorheiu Secuiesc, pentru a începe primele lecţii de spion, la Bucureşti, în perioada 1938-1940. Viaţa sa părea că se va desfăşura conform planului trasat de familia moruzovilor, în mod special de unchiul său Mihail, acesta va fi însă împuşcat în 1940 în închisoarea Jilava, de un comando legionar, alături de alţi politicieni şi militari. Din acest moment începe sfârşitul de spion al lui Veniamin Moruzov. 

Cuprins – Alături de o parte din membri familiei, Veniamin participă la înmormântarea unchiului său Mişa Moruzov, la o oră din noapte, singura aprobată de legionari, care îi supravegheau atent, din toate colţurile cimitirului. Însuşi preotul care a oficiat slujba de înmormântare era legionar, student la teologie sau răspopit şi care doar contra unei sume mari de bani a acceptat misiunea. Membri familiei Moruzov erau convinși că nu va scăpa nici unul cu viaţă din noapte aceea, după atrocităţile petrecute cu puţin timp mai devreme. Miracolul însă s-a întâmplat şi nici unul din legionari nu a deschis focul asupra micului grup de participanţi la funeralii. Când credea că evenimentele s-au mai liniştit, după două zile, lui Veniamin Moruzov îi revine, de la Jilava, o geantă din piele, împreună cu alte obiecte personale, pe care le avusese în închisoare Mihail. Aceasta era plină cu documente compromiţătoare, suficiente ca legionarii să-l împuşte cu cel puţin o sută de gloanţe. Şansa a fost că nimeni nu a citit conţinutul lor. Speriat, Veniamin vine la Tulcea, pentru a se întâlni cu tată său şi a hotărî soarta documentelor. După ce le verifică cu atenţie, Afanase Moruzov, împreună cu Veniamin, le ard pe ascuns (sau cel puţin aşa afirmă acesta). Micul nostru oraş oriental părea adormit şi suficient de departe de vâltoarea capitalei, pentru a-i oferi lui Veniamin o ascunzătoare liniştită în faţa legionarilor dezlănțuiți. Se înşela însă, într-una din zile se întâlneşte pe străzile Tulcei cu un fost coleg de liceu, fiu de militar, devenit legionar, dar din fericire pentru Veniamin nu prea convins de doctrina şi fanatismul acestora. În amintirea zilelor frumoase petrecute în internatul-cazarmă a Liceului St. O. Iosif din Odorhei, acesta îi dezvăluie faptul că mai mulţi legionari juraseră în faţa Căpitanului Horia Sima să-l lichideze pe nepotul lui Mihail Moruzov. Aceasta urma să se întâmple în molcomul şi liniștit oraş al Tulcei. Fără să mai aştepte prea mult, tată său aranjează ca Veniamin să părăsească oraşul cât mai discret posibil, ascuns într-un din locomotivele celor câtorva trenuri care plecau din Tulcea, zilnic. Mai amintim doar că Tulcea avea cale ferată abia din 1938, că prima gară fusese amenajată într-o baracă în dreptul străzii Isaccei, pe la barieră, unde se afla şi capătul de linie, iar prelungirea care ducea până pe faleză fusese terminată în iulie, 1940. Reîntors în Bucureşti, nu se ştie precis, dar probabil că a stat ascuns pe la diferiţi prieteni sau, mai sigur, a fost preluat şi protejat de una din reţelele de spionaj ale lui Mihail Moruzov, deoarece după ce a trecut valul de isterie legionară, Veniamin se înscrie la Facultatea de Farmacie, cu toate că în iarna lui 1940 trebuia să înceapă Dreptul. Abandonează, din cauza sănătăţii, cursurile de farmacie şi pleacă la Sărmaş, unde deschide un mic oficiu farmaceutic. Locul pare ales tot în ideea de i se pierde urma. Nu avem detalii despre ce s-a întâmplat în mica localitate din Harghita, ce este sigur este că după aproximativ doi ani revine în Tulcea de baştină şi nu va mai pleca niciodată. Deschide în oraş un atelier de reparat aparate de radio (îndeletnicire pe care o învăţase pe băncile şcolii de spioni). Acesta este naţionalizat în anii 1950, lucru care nu-l împiedică să devină angajatul model al Cooperativei de stat (sau cum s-o fi numit în perioada respectivă), având atelierul pe strada Isaccei, iar Veniamin evoluând de la reparat aparate de radio şi difuzoare la televizoare, după anii 1960. Cel care trebuia să fie un spion strălucit,  devine un priceput depanator radio-tv. Se căsătoreşte cu Eftihia şi au împreună trei copii, doi băieţi şi o fată, pe care îi cresc şi educă cu grijă, atenţi să nu fie tulburaţi de trecutul atât de aventuros al lui Veniamin. Până la moartea sa din 1987, familia Veniamin Moruzov a fost pândită cu atenţie de Securitate, care îi chema în mod regulat pentru declaraţii în timp ce numeroşi prieteni le treceau pragul încercând să afle existenţa unor eventuale documente ascunse de Mihail Moruzov sau conturi din bănci străine, o adevărată obsesie naţională.


veniamin si eftihia moruzov


Încheiere – Aceasta a fost viaţa lui Veniamin Moruzov, pe care am încercat să o povestim succint în trei episoade. Cu siguranță că nu am reuşit decât să punctăm  câteva aspecte din complexitatea existenţei unui spion cu acţiuni la Bucureşti, Paris şi Veneţia, devenit depanator radio-tv, într-un oraş molcom pe malul Dunării, cum a fost şi este Tulcea. Motiv pentru care suntem mai mult decât hotărâţi să scriem o carte întreagă dedicată lui Veniamin Moruzov, spion tulcean.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii.ro

imaginea 1, de sus – Veniamin Moruzov, copil, alaturi de unchiul sau, probabil cu ocazia primei lectii de decriptare grafologica, anul 1923, cu aproximatie; 

imaginea  2 – o fotografie cu Veniamin si Eftihia Moruzov, realizată în anii 1970.

 

Fotografia 2 este preluată din volumul Bisericile oraşului Tulcea şi slujitorii lor, de Lelia Postolache. Fotografia 1 a publicată, iniţial, într-un articol realizat de Lidia Vişan, despre familia Moruzov, publicat în ziarul Obiectiv.

Informaţiile despre Venimain Moruzov au fost preluate din cartea Enigma Moruzov, autor Ion Pavelescu.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: