Skip to content

Vinul Pelin : Amar ca viaţa…

14 Iulie 2014

1


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 15.07.2014

Cristi Tuzlaru este un tânăr scriitor tulcean, talentat şi plin de har. Textul din articolul de astăzi nu este una din literaturile sale, ci o scurtă intervenţie pe una din reţelele media de socializare, în urmă cu câteva luni, în care le povestea prietenilor despre vinul Pelin tulcean. Cum www.mistereledunarii.ro stau la pândă vigilent, contabilizând aproape toate articolele şi imaginile despre istoria Tulcei, am înhăţat textul fără nici un fel de ezitare, cu planul de a-l publica cu prima ocazie. Şi iată că aceasta s-a ivit, în contextul concediilor de vară, când ce poate fi mai relaxant decât un şpriţ rece şi o discuţie pur teoretică despre vinul Pelin tulcean. Totul petrecându-se în contextul în care nu mai sunt deloc convins că scrierea unei cărţi despre cârciumi, cafenele şi tutungerii, toate tulcene, de pe la 1870, este cel mai lesnicios lucru de pe Pământ.

Astfel, proiectatul volum al III-lea Tulcea, la 1870, intitulat Prin timp, cârciumi şi cafenele, a mai fost decalat cu un an, pentru că efectiv m-am împotmolit în scrierea capitolului care mi se părea cel mai simplu, cel dedicat cârciumilor. Revenind la subiectul articolului de azi, există zeci de reţete pentru obţinerea vinului Pelin, care de care mai interesantă, dar nici una nu se compară cu cea din zona Niculițel – Meidanchioi – Izvoarele, slovuit de Cristi Tuzlaru, care, apropo, habar nu are că l-am copiat şi publicat.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii.ro


4


CUM NU SE FACE PELINUL AMAR SAU DESPRE OENOLOGII DINSPRE LUNCA DUNĂRII SPRE MUNŢII MĂCINULUI

de Cristi Tuzlaru 

Rețeta se regăsește in zona Niculițel – Meidanchioi – Izvoarele, adică pe DJ 229. Dl prof Nicolae Ariton știe niște soiuri locale antice, omorâte de filoxera din secolul al XIX-lea, acea adevărată holeră pentru orice consumator de lucruri bune. Ce voiam sa spun e ca nu am cercetat dacă spre vestul județului se face Pelin. Dar ce este Pelinul.

Pelinul conform informațiilor furnizate de un distins elev de clasa a III-a este o plantă. Din alte informații obținute de la bătrânii satului este un vin preparat cu multă atenție. In speță, vorbim de o soluție prin care orice prostie de vin poate fi salvată de la distilarea în infamul cazan de țuică, dar mai bine căutăm o Feteasca regală din tarlaua 21, parcela 679.

Mai întâi, să spunem ca trebuie sa cumpărăm un butoi zdravăn de 200 de litri. Mai trebuie să cumpărați struguri de viţă nobilă, cei mai aromatici si mai parfumați. Sunt nenumărate soiuri, dar îmi este dor de Afuz-Ali. Cine naiba o fi şi turcul asta că mă obsedează din clasa I, când eram predați CAP-ului pentru munci începând cu ruptul lăstarilor si ajungând până la culesul viilor, când găleata care avea cel puțin 8 kg era carată împreună cu colegul de bancă. Da. Munceam de mici.


21


Dintr-o poveste dau în alta. Alte munci de pionier: culesul de frunze de dud – agud – mullberry pentru viermii de mătase ce îi creștea școala. Ni se spunea că se vor cumpăra perdele. Sau cărbuni. Ce drag de sat cu pădure si noi ardeam cărbuni….. Când m-am făcut mare, i-am luat o vodcă unui inginer sa îmi spună unde naiba se duceau banii pentru care munceau cel puțin 250 de copii, de la clasa I pana în a X-a. Răspuns sincer. Pe șprițurile inginerului si ale directorului şcolii. Cum se zice în maghiară nincen perdele sau cărbuni.

Revenim la vinul Pelin si nu găsesc piesa Mariei Tănase despre pelin-planta. Avem 2 cuvinte de baza: boabe şi zeamă. Boabele sunt multe, desciorchinate, normal, din nenumărate soiuri: Cabernet, Merlot, un soi căruia noi ii spunem șampanie neagră, Ottonel, si Alexandrion. Nu știu precis cum ii zice la felul acesta de strugure, dar așa ii spune doamna tehnician viticol care l-a adus de vreo 3 ani in Meidanchioi, însa eu oscilez intre Alecsandri Vasile si gin ars Alexandrion. Oricum si asta are o membrană groasă şi extrem de aromată.

Avem nevoie de circa 150 de kg boabe. Le așezăm cu atenție in butoiul ante menționat de 200 litri. Deasupra putem pune orice must, si roșu, si alb, si nobil si hibrid. Conjuncții sau disjuncții vinicole. Mustul fermentează simultan cu boabele si iese un vin roșu cu un larg buchet de arome, demisec si repede petent de grătar.


3


Pe măsura ce se consumă, se poate completa cu vin. In ultima instanță, cam pe la Paştele creștinilor, că tot veni vorba de vin Pelin, se poate adăuga şi pelinul, fie macerat, din recolta de anul trecut, dacă Paştele pică devreme, sau plante tinere, pentru anii cu sărbătoarea mai târzie, Dar vă zic că e păcat de vin.

Se servește cu orice grătar, friptură de purcel, vită, pasăre sau iepure. Am observat unii bătrâni care îl folosesc pe post de pastă de dinți sau pansament stomacal matinal. Se vinde cu 5 lei litrul.

PS  1:   am uitat ieri sa împrumut niște tarhon din curtea politiei izvoarele;

PS 2: nu recomandam consumul de pelin, ci doar de carne cu orice garnitura legumicolă;

PS  3: data viitoare scriu cum se ia pielea unui iepure doar cu un băţ de corn.

Notă: fotografii şi ilustrate din perioada interbelică ce surprind diferite activităţi viticole, de la culesul strugurilor, mustuire, degustare şi consum idilic.

 

 

6 comentarii leave one →
  1. Cristian permalink
    24 Aprilie 2015 12:39

    Ah Pelinul, ce bun este primavara si toamna bine racit…

  2. Gheorghe permalink
    2 August 2014 8:16

    Deh…! Mai glumim si noi sa ne treaca de…sete.Mai ales ca dl. Cristi Tuzlaru tine la glume.
    Vorbind acum,la modul serios, mi-a placut articolul si il felicit pe autor. Ineditul informatiilor, fotografiile de epoca, plus umorul fin imi amintesc de stilul lui Radu Anton Roman.Astept cu interes documentarul vanatoresc anuntat.

  3. 1 August 2014 12:11

    Pentru domnul Gheorghe… Nu știm cine este domnul care prepară mustul… înclinăm să credm că d. Tuzlaru este prima fătucă, cu paharul… doar bănuim🙂

  4. 1 August 2014 12:09

    Pentru Vampirugalben… Mulțumiri în numele lui Cristi Tuzlaru…

  5. Gheorghe permalink
    15 Iulie 2014 23:29

    D-le Ariton,
    Cel din foto, preparand mustul in ,,stil Maria Tanase”, ,e Cristi Tuzlaru , cumva?Intreb, intrucat nu vad nici o explicatie.imi plac boxerii tipului si privirea gen agentul 007.Sapca pare furata de pe crucisatorul Potemkin, iar mustata, ah mustata e din banda lui Terente.Nu inteleg ceva,poate ma ajutati; daca este OK fara blugi,, adica n-are treaba cu frigul, de ce nu-si da ji mandretea de geaca-marca Armani- jos?Sau e frica sa nu i-o fure cineva?

  6. vampirugalben permalink
    14 Iulie 2014 12:56

    …minunat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: