Skip to content

Ce beau tulcenii, vara… pe la 1870

28 Iulie 2014

la circiuma constantin piliuta

 Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 29.07.2014


Căldură mare, mon cher! Ar exclama Conu Iancu, luând în considerare temperatura de afară. Dacă este să fim însă sinceri, au fost ani cu veri şi mai fierbinţi decât aceasta. Oricum, bucurie mare pentru comercianţii de băuturi şi… ţânţari. Ultimii, zburătăcesc mai abitir ca niciodată în aerul cald şi umed, spre disperarea tulcenilor, din zilele noastre, exact cum se întâmpla şi acum aproape 150 de ani.

Conform adevărului ştiinţific, care susţine că femelele ţânţar se hrănesc cu sânge, iar ţânţăroii  doar cu polen, masculii tulceni ar trebui să consume doar bragă, apă de trandafiri şi suc de sfeclă. Cam aşa se întâmpla pe la 1870, în cafenele turceşti, unde consumul de alcool de orice fel era complet interzis, la fel ca şi în mahalaua evreiască (din jurul străzii Babadag). Astfel, în cea turcească, din jurul Geamiei Azzizi, în puzderia de cafenele, se bea cafea, bragă şi apă de trandafiri, ultimele două răcite bine cu gheaţă din gheţăriile îngropate în pământ şi acoperite cu stuf, aprovizionate cu grijă în lunile de iarnă, cu calupuri mari de gheaţă.


cafenea turceasca


În casele evreieşti se bea suc de sfeclă roşie, extrem de apreciat de evreii tulceni. Dacă în cele două cartiere, prescripţiile religioase erau cele care interziceau consumul de alcool, în celelalte (româneşti, ruseşti, bulgar, grecesc, armenesc, nemţesc)  libertatea era deplină şi totală. Motiv suficient ca în cele peste o sută de cârciumi pe care le avea Tulcea în acele vremuri, să se bea cu pasiune şi chiar respect pentru aceste stabilimente. Dându-i la o parte pe lipovenii, pentru care orice băutură sub 40 de grade tărie, era considerată sirop, toate celelalte etnii consumau rachiu, ouzo şi vin, lista meniului fiind scurtă, dar pe care clienţii reuşeau să o facă mai mereu… lată. Cu toată căldura verii, românii, bulgarii, nemţii şi armenii nu se dădeau în lături să dea peste cap un rachiu sau două, mai ales dacă înainte consumaseră câte o porţie zdravănă de ciorbă de peşte: somn, morun, nisetru sau chiar rechin de Marea Neagră, atât de grasă încât musai trebuia strânsă cu niscai tărie. Grecii, mai rafinaţi, preferau ouzo, tot un fel de rachiu, dar amestecat cu anason, care făceau digestia mai plăcută şi visele mai colorate. În plus, le plăcea să stea cu paharul de ouzo pe masă, amestecat cu câteva bucăţi de gheaţă, ca să-i vadă turcii şi se oftice pentru că susţineau că această băutură era invenţia lor, pe care o numeau laptele leilor, interzisă însă acum de Coran.


ouzo


Vara, însă, vinul era rege! Dar ce spunem noi, rege, era împărat! Cârciumarii nu perindau cu umplerea bărdacelor, ulcelelor şi carafelor din sticlă (mai rare, ce-i drept), din butoaiele pântecoase, pline cu vin alb şi roşu de Niculiţel. Era un scârţâit de canele de butoaie, de se auzea până la Constantinopol! Se bea, mai ales, alb, care era mai uşor de dus pe picioare, pe timp de vară. Prin cârciumile de cartier, oamenii nu prea aveau mofturi şi nazuri cu vinuri frapate, se bea din pivniţă şi beciuri, suficient de rece ca să te răcorească. Se prefera Somoveancă, un soi alb, din struguri cu bobul mare, ce creştea numai pe dealurile de la Niculiţel, un vin uşor, numai bun pentru verile fierbinţi şi tulceni setoşi. Pentru câte o băută zdravănă, în cinstea unui eveniment, tulcenii nu ezitau să dea iama în butoaiele cu Negru de Sarichioi, un vin roşu-negru, din viile de pe dealurile din jurul lacului Razelm.


willy pragher coloane


Lipovenii din zonă povesteau că butaşii vinului de Sarichioi ajunsese pe meleagurile lor tocmai din Francia, de pe un vas care eşuase la Gurile Portiţei. Negru de Sarichioi era aşa de grozav că se bea şi în cele mai simandicoase restaurante din Constantinopol şi Bucureşti. Din păcate, Filoxera, care a lovit năprasnic şi Dobrogea pe la începutul secolului al XX-lea, a dus la dispariţia Somovencei şi a Negrului de Sarichioi. Am cicit, însă, pe undeva, că la Niculiţel, ar mai exista însă câteva parcele de Somoveancă. Ar fi un miracol! Sfârşitul secolului al XIX-lea a adus însă tulcenilor obiceiuri băutoriceşti complet noi, purtate de bastimentele  DDSG-ului sau Lloyod Trestino, societăţi austriece de transport pasageri pe Dunăre. Dar despre toate acestea, într-un articol viitor.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii.ro

imaginea 1, de sus – tabloul La circiuma, de Constantin Piliuta

imaginea 2 – fotografie  litho, cu o cafenea otomană, din perioada 1880

imaginea 3 – fotografie cu o piviniţă, bine dotată cu câteva butoaie de ouzo

imaginea 4 – fotografie interbelică, realizată de fotograful german Willy Pragher, cu bazarul tulcean, sub coloanele căruia se pot vedea câteva mese şi muşterii

 

4 comentarii leave one →
  1. 1 August 2014 12:19

    Pentru dl. Seitan Gheorghe… Am citit despre parcela cu Somoveancă într-unul din ultimele numere ale Cultural Nord Dobrogean, revista domnului Ifrim… dar nu-mi aduc aminte precis și nici nu o mai găsesc… Mulțumesc pentru interes🙂

  2. 1 August 2014 12:16

    Pentru http://www.dadatroll.wordpress.com … S-ar părea că, pe șest, consumau și ei la greu vin, plus că țineau braga până începea să fermenteze… trucuri🙂

  3. Gheorghe permalink
    1 August 2014 8:15

    ,,Am cicit, însă, pe undeva, că la Niculiţel, ar mai exista însă câteva parcele de Somoveancă”
    Foarte interesant ! Va amintiti unde veti fi citit ? Stiu ca, mai nou, sunt biologi preocupati de o banca de soiuri aflate pe cale de disparitie.

  4. 30 Iulie 2014 19:27

    No ce chestie. Si turcii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: