Războiul statuilor

---

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 26.08.2014

În decembrie, 1916, Tulcea şi întreaga Dobroge (mai puţin Delta Dunării, cu Chilia şi Sulina) sunt ocupate de trupelor Puterilor Centrale, în plină desfăşurare a Primului Război Mondial. Dar să vorbim ordonat şi frumos (ca la şcoală, că tot este vacanţă…). În august, 1916, România intră alături de Antanta (formată din Franţa, Anglia şi Rusia) în luptele Primului Război Mondial, împotriva Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria). Pentru tulceni, aceste război era un lucru deja vu, după ce oraşul supravieţuise dramatic celui din 1877 şi celorlalte războaie Ruse-turce, doar că unii actori îşi mai schimbaseră tabăra între timp ( a se vedea Bulgaria). Fără a mai povesti despre desfăşurarea luptelor, Armatele Române sunt înfrânte datorită unor aliaţi ruşi surprinşi de război cu arma la picior, anesteziaţi parcă de mişcările revoluţionare bolşevice din Rusia. Important este că pe data de 22 decembrie, 1916, Armatele Puterilor Centrale intră victorioase în Tulcea, pe care o transformă într-o uriaşă cazarmă.

Publicitate

Nea Costică între Misterele Dunării şi Revederea de liceu (65 de ani de la absolvire)

   

   Vineri, 22 august, 2014, domnul Costică Toloş (pentru prieteni, Nea Costică), distribuitorul oficial al cărţilor MISTERELE DUNĂRII, va pleca în localitatea de baştină, Caracal, pentru Revederea de liceu. În vârstă de 83 de ani, la frumoasa revedere, vor participa doar o parte din colegii de liceu (din motive lesne de înţeles), dar nu va lipsi directorul liceului, în vârstă de 96 de ani. Cu toată vârsta înaintată, domnul Costică, va purcede la drum, cu trenul, fără nici cea mai mică ezitare, singura spaimă fiind aceea ca unii din colegi să nu-l trădeze şi să nu vină la întâlnirea programată pentru ziua de sâmbătă. Aceasta este stabilită să fie pe treptele Teatrului din Caracal şi coşmarul lui Nea Costică este să nu rămână de unul singur în faţa frumoasei clădiri.

Dragoste de gheaţă

---

Tulcenii de altădată, de care ne deosebim din ce în ce mai mult, aveau un sentiment straniu pentru gheaţă, ceva amestecat între dispreţ şi dragoste. Iarna, când Dunărea îngheţa, de cele mai multe ori, între lunile decembrie şi martie, simţământul faţă de starea de agregare solidă a valurilor marelui fluviu, era aproape de ură, pentru că navigaţia şi pescuitul se opreau, întrerupând astfel îndeletnicirile de bază ale tulcenilor. Duşmănia se mai nuanţa puţin, datorită faptului că gheaţa groasă le permitea să se plimbe cu căruţele, în voie, de-a lungul şi de-a latul Dunării sau să pescuiască la copcă. Vara însă, când aerul devenea fierbinte iar valurile fluviului, galbene şi păstoase, tulcenii se îndrăgosteau de-a dreptul de trupul rece al gheţii.

Istoria Tulcei şi a… şpriţului

  

---

În urmă cu trei săptămâni, într-un articol, povesteam ce beau tulcenii, vara, pe la 1870. Nu prea erau multe de spus… doar rachiu, ouzo şi vin. Nu vorbim de votcă, care era specialitatea lipovenilor şi nici de bragă, apă de trandafiri şi suc de sfeclă, delicatese pentru copii, musulmani şi evrei, cărora vârsta sau religia nu le dădeau voie să se deguste la băuturi pentru bărbaţii adevăraţi. În nici treizeci de ani, obiceiurile băutoriceşti ale tulcenilor s-au schimbat însă foarte mult, graţie globalizării, care începuse să vină pe Dunăre în jos, la bordul vapoarelor de pasageri, ce porneau de la Viena şi Budapeste, îndreptându-se spre Constantinopol.

Pastrama ca viața, dar condimentată…

---

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 05.08.2014

August, căldură, zile de vacanţă. Astăzi, un nou articol din categoria Ce frumoasă este viaţa pe la Tulcea, sau Viaţa este scurtă, hai s-o facem lată…  Sau, mai bine zise, vorbim despre lucruri simpatice precum soiuri de vin şi reţete culinare rafinate. Aşa cum ne-a obişnuit deja, domnul Cristi Tuzlaru ne-a sărit în ajutor, cu o reţetă inedită, tulceană şi extrem de literară despre prepararea pastramei. Alături de articolul, de acum două săptămâni, intitulat Vinul Pelin: Amar ca viaţa, sperăm într-un Cristi Tuzlaru Reloaded, cât mai des, poate chiar într-un serial pe care să-l initulăm Gurile Dunării.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii.ro

---

 

Pastrama ca viața, dar condimentată…

de Cristi Tuzlaru

Toată lumea știe că pentru miel trebuiește un vin roz, un Traminer, deși sună, aiurea, așa că alegem un șpriț ușor de O ’Porto, sau chiar Merlot. Purcelul cere un vin la fel de ușor, un șpriț de vară, pentru ca să tăiem grăsimea, tăiem totul cu o țuică mică de 40 de grade, pastrama de oaie, cere un vin negru şi greu, Fetească neagră, iar tochitura, un vin alb, o fetească, sau cine are capul tare, un Riesling. De preferat, să fie de la beci și nu de la magazin. Să nu uităm aperitivul. Recomandăm căpșunata, însemnând 10 kilograme de căpșuni, botezate cu 10 litri de țuică de minim 40 grade. Altă poveste cu țuica. La distilat, se pune în cazan o legătură serioasă de mentă. Iese o țuică mentolată precum pasta de dinți Cristal de pe timpuri. Deci țuica mentolată, cu siropul de căpșuni, dau cel mai bun aperitiv, cu condiția să se servească maxim 100 ml. Se poate face și un coctail grozav, cu mult busuioc și fructe proaspete de pădure. Coctailul se numește ombelico del mondo, după numele inventatorului modest al acestei licori.