Skip to content

Istoria Tulcei şi a… şpriţului

11 August 2014

constantin piliuta tabloul bodega

  


În urmă cu trei săptămâni, într-un articol, povesteam ce beau tulcenii, vara, pe la 1870. Nu prea erau multe de spus… doar rachiu, ouzo şi vin. Nu vorbim de votcă, care era specialitatea lipovenilor şi nici de bragă, apă de trandafiri şi suc de sfeclă, delicatese pentru copii, musulmani şi evrei, cărora vârsta sau religia nu le dădeau voie să se deguste la băuturi pentru bărbaţii adevăraţi. În nici treizeci de ani, obiceiurile băutoriceşti ale tulcenilor s-au schimbat însă foarte mult, graţie globalizării, care începuse să vină pe Dunăre în jos, la bordul vapoarelor de pasageri, ce porneau de la Viena şi Budapeste, îndreptându-se spre Constantinopol.


interiorul unui restaurant pe o nava de pasageri Lloyd Austriaco, 1900 2


Cele mai luxoase dintre acestea aparţineau DDSG-ului şi Lloyd Austriaco, care ofereau călătorilor bastimente moderne, majoritatea construite în Anglia, confortabile şi dotate cu restaurante de lux, cu mâncăruri rafinate ţi băuturi fine. Lucruri copiate cu mare iuţeală de restaurantele din centrul Tulcei, cu ştaif şi pretenţii, ce aveau ca muşterii cohorte de angajaţi ai Comisiei Europene a Dunării, diplomaţi de diferite ranguri, antreprenori şi comercianţi bogaţi, precum şi o mică armată de ofiţeri din Regimentul 33, ce-şi aveau garnizoana la Tulcea. Tuturor, acestora, civilizaţia Imperiului Habsburgic  le-a adus, printre altele, şpriţul. Pare incredibil, dar faimosul amestec de vin şi apă nu este invenție românească şi nici măcar balcanică, ci pur austriacă. S-ar părea că soldaţii austrieci, în timp ce ocupaseră o parte din Italia, neobişnuiţi cu tăria vinului italian, obişnuiau să-l boteze cu puţină apă proaspătă, inventând astfel spritzen-ul. Italienii au preluat ideea de bază, modificând-o puţin şi oferind un amestec de vin, apă minerală, gheaţă şi o felie de portocală, rezultând mai mult un cocktail.

sprintangii sprituind sprit

Lumea bună austriacă nu a apreciat prea mult inovaţia italienilor, motiv pentru care i-au dat reţetei originale o notă de rafinament, folosind în amestecul vinului, o apă minerală apreciată încă de pe vreme romanilor, Seltz, cu izvoare bogate în oraşul german Seltus. Bineînţeles că există o adevărată istorie a filozofiei şpriţului, cu mai multe teorii. Astfel, maghiarii susţin că ei au fost cei care au preparat primul şpriţ, la data de 5 octombrie 1842, când un viticultor ungur a invitat la un pahar de vin un inginer ungur, care tocmai inventase o maşină de făcut sifon şi un poet ungur pregătit să scrie un poem despre şpriţ. Cei trei au făcut pentru prima oară, în istoria omenirii, combinaţia dintre vin şi sifon, botezându-l fröccs. Totul s-a încheiat cu o băută zdravănă, la capătul căreia poetul s-a achitat şi el de obligaţie, scriind pentru posteritate şi istorie, poemul A vinului perlă ce urcă… Balcanicii, dușmanii Imperiului Austro-Ungar, dar iubitorii şpriţului, susţin că  de fapt şpriţul coboară încă din antichitate, când apa era amestecată cu vin, într-un raport precis de 3 la 1, din motive de igienă. Şi exemplele ar putea continua chiar cu Biblia.


sifoane


Adevărata democratizare a şpriţului a fost făcută însă de răspândire sifonului, o invenţie  patentată încă de la începutul secolului al XIX-lea dar care cunoaşte gloria abia pe la sfârşitul acestuia. Cu o viteză uimitoare, şpriţul a devenit băutura naţională, mai ales pe timp de vară, a tulcenilor şi tuturor românilor, spre oroarea francezilor, care considerau o balsfemie să adaugi apă în vin iar pe români nişte adevăraţi trădători ai gintei latine. Dar ce mai conta pentru tulceni, aflaţi aici, la marginea  dintre Occident şi Orient, ba după spusele unora, mai mult în Orient. Important era faptul că minunata invenţie a sifonului se răspândise atât de puternic printre ei încât pe la 1895 exista o puternică ligă a fabricanţilor şi comercianţilor de sifon. Aceştia îi aprovizionau non-stop pe cârciumari, dar şi pe cofetari şi patiseri, care preparau delicioase siropuri şi limonade.


vinzatori limonada si sifon tulcea


Singurii nefericiţi în această lume complet nouă şi nebună erau sacagii ambulanţi şi bragagii care îşi vedeau micile afaceri ameninţate de apa împinsă a sifonarilor. Dar timpul le rezolvă pe toate, liniştea s-a aşternut peste furia celor vremuri fierbinţi, răcorite cu sifon, limonadă şi şpriţ. Încet, locul acestora a fost luat de amalgamări chimice, din ce în ce mai ciudate şi mai puternic colorate. Dar şi peste acestea se va aşterne uitarea, oamenii preferând deja apa plată cu o bucăţică de lămâie şi, până când, vor sorbi din nou, direct din apa de Dunăre, va trece, probabil puţin timp. Şi nu va fi nevoie să avem prea mult curaj pentru acest lucru, pentru că până atunci vom fi suficient de modificaţi genetic pentru a rezista poluanţilor din apele cele tulburi ale Dunării albastre.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii.ro

 

imaginea 1, de sus – Constantin Piliuta, tabloul Bodega

imaginea 2 – ilustrată cu interiorul unui restaurant pe o nava de pasageri Lloyd Austriaco, 1900

imaginea 3 – şpriţangii şpriţuind şpriţ, pe la 1900

imaginea 4 – colecţie de sifoane, din perioada 1900 

imaginea 5 – o superbă fotografie TULCEANĂ, din perioada 1895, cu membri Breslei comercianţilor de sifon şi limonadă, din prefrumosul oraş TULCEA

 

Anunțuri
6 comentarii leave one →
  1. 27 August 2014 11:30

    Pentru dl/dna Sima… Nu trebuie și nu merită să vă supărați pe mine pentru o simplă frază… evreii și musulmanii ar trebui să fie și mai supărați pentru faptul că i-am categorisit ca și copii, cu apa de trandafiri și sucul de sfeclă… în plus, să știți, că etnia lipovenească era mare consumatoare de votcă, în perioada otomană a Tulcei, a cărei fabricație era interzisă în Tulcea, motiv pentru a fi importată de la Ismail și Odessa, ultima fiind cea mai apreciată… avem dovezi indubitabile pentru aceste afirmații…

  2. 27 August 2014 11:18

    Pentru dl. George… S-a rectificat greșeala… mulțumesc mult, în altă ordine de idei, dacă ar fi singurele greșeli din viață, ar fi bine 🙂

  3. 27 August 2014 11:16

    Pentru dl. Vali Jipa… Multumesc pentru urări… ținem cadența de 1 articol pe săptămână… sper că ați avut o vară cu umbră și bere multă 🙂

  4. Sima permalink
    13 August 2014 9:22

    Pornind de la exprimarea dvs. „Nu vorbim de votcă, care era specialitatea lipovenilor”, as admite ca ati ramas cu o idee preconceputa la adresa acestei etnii. Continuati (si dvs.) sa aduceti prejudicii acestei etnii, iar acest lucru este intolerabil.

  5. George permalink
    12 August 2014 11:09

    Cum adica: „până că când, vor sorbi din nou”

  6. Vali permalink
    12 August 2014 8:17

    Hai noroc si la mai multe! Articole! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: